Anul A
Duminica a 19-a de peste an

1Rg 19,9a,11-13a; Ps 84; Rom 9,1-5; Mt 14,22-33

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

În fiecare duminică Biserica ne invită să ieşim din ritmul nostru de viaţă, pe care ni-l impunem în timpul săptămânii, pentru a putea lua contact cu ceea ce este mai bun în noi şi mai ales pentru a putea întâlni din nou privirea lui Dumnezeu în inimile noastre, într-un mod mai special decât o facem de obicei.

Lecturile care ne sunt propuse astăzi, în cea de-a 19-a duminică din timpul de peste an, au ca şi tematică centrală: Dumnezeu care este un Tată bun, este mereu aproape de toţi fiii săi, mai ales în momentele lor de dificultate şi încercare.

Însă, pentru a-l putea descoperi trebuie să învăţăm să discernem semnele prezenţei sale care, de cele mai multe ori, nu sunt acelea pe care noi le aşteptăm.

Deja, în prima lectură, luată din Cartea întâi a Regilor, ne este relatat un mesaj de seninătate. Ilie, profetul înflăcărat şi zelos al unicului Dumnezeu, stă în prezenţa Domnului pe munte. Această manifestare divină nu are loc ca pe muntele Sinai în mijlocul fulgerelor, al tunetelor, al sunetelor de trâmbiţă, ci are loc în liniştea unei calde adieri de vânt. Această caldă adiere de vânt este simbolul transcendenţei lui Dumnezeu care se face prezent conştiinţei dincolo de aparenţele interioare sau exterioare. Dumnezeu nu este în zgomotul, în gălăgia lucrurilor şi a evenimentelor. Dumnezeu ne cere şi nouă calm şi linişte. Numai realizând în noi starea de linişte putem simţi prezenţa Domnului.

În evanghelie ne este relatat faptul că Isus după înmulţirea pâinilor se retrage pe un munte, singur, în rugăciune, pentru a se întâlni cu Dumnezeu Tatăl. În tăcere, recules, aproape anonim, Fiul lui Dumnezeu doreşte prezenţa Tatălui ceresc.

Această atitudine a lui Cristos trebuie să ne fie exemplu. Nu putem fi indiferenţi şi în mod spontan se trezeşte în conştiinţa noastră întrebarea: "De câte ori am căutat în interiorul nostru prezenţa lui Dumnezeu, rupţi de orice grijă şi tulburare, aşa cum o face Isus în evanghelia de astăzi?". Indiferent de preocupările şi neliniştile noastre, Dumnezeu ne aşteaptă şi doreşte să-l găsim mereu, pentru că el nu este absent niciodată.

Adesea, Cristos se retrăgea şi petrecea noaptea în rugăciune, tocmai pentru a ne avertiza că şi noi trebuie să găsim timp şi loc pentru rugăciune liniştită. Singurătatea este mama liniştii. Ea ne liberează de orice zbucium. Dumnezeu se revelează aşa cum voieşte şi adesea el pune sufletul nostru la încercare - suflet care, uneori, este cuprins de teamă, de frică. Dar Isus a venit pentru ca să alunge frica omului, el a venit pentru a-şi face simţită prezenţa şi puterea sa divină în Biserică.

Tocmai această idee se desprinde din evanghelie. Isus, singur, pe munte, iar ucenicii, la îndemnul său, se urcă într-o barcă pentru a trece pe malul celălalt al lacului. Vântul le era potrivnic şi barca era purtată încoace şi încolo de valuri. Acest eveniment a fost în acelaşi timp istoric şi simbolic. Sfântul evanghelist Matei a văzut în acest eveniment starea Bisericii, cu obstacolele şi tulburările cu care se confruntă. Dar, după ce s-a rugat, Isus se întoarce la ai săi. El vine la fiecare dintre noi. El nu stă departe de Biserica sa. Rugăciunea nu l-a îndepărtat, nu l-a separat. El vine şi se prezintă cu identitatea persoanei sale şi ne invită pe noi toţi: Aveţi încredere, eu sunt! Cu acest nume, Eu sunt, se revelase şi Dumnezeu lui Moise în Vechiul Testament. Isus vine la noi, de aceea nu trebuie să ne temem, să ne pierdem curajul. El, cel înviat, ne conduce pe drumul acestui pământ spre împărăţia Tatălui ceresc.

Pentru a-l recunoaşte pe Isus şi pentru a fi în comuniune cu puterea sa care mântuieşte este necesară credinţa. Biserica, fiecare dintre noi, reuşeşte să învingă frica şi să depăşească obstacolele numai prin credinţa în Cristos cel înviat. Prin modul său de a acţiona, Petru ne este un exemplu concret. El rămâne deasupra apelor atâta timp cât nu cedează îndoielii. Când devine om cu puţină credinţă, începe să se scufunde şi este salvat prin invocaţia "Doamne, salvează-mă!". "De ce te-ai îndoit?" este întrebarea dar şi reproşul lui Isus.

În starea de dubiu, de îndoială, puterea lui Cristos se opreşte. Aşadar, nu trebuie să ne înfricoşăm, să tremurăm, orice s-ar întâmpla, oricâte dificultăţi ar apărea. Puterea vântului îl înfricoşează pe Petru, dar nu trebuie să se întâmple aşa din moment ce Cristos este prezent. La acest curaj, la această tărie a credinţei suntem invitaţi cu toţii. Credinţa în Cristos cel înviat ne dă siguranţă. Înfrângerea, falimentul vechiului popor al lui Dumnezeu avea o singură cauză: necredinţa, lipsa de încredere în Dumnezeu.

Încrederea în Isus are un scop precis: recunoaşterea şi încredinţarea în mâinile lui, care este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Credinţa care mântuieşte, care permite mersul pe apă, nu este o alipire zadarnică de Isus. Şi Biserica se încrede în Cristos. Deci reuşeşte să învingă teama pentru că ea mărturiseşte cu tărie credinţa în Fiul lui Dumnezeu, întocmai cum ne îndeamnă sfântul Paul în Scrisoarea către Romani.

Tot misterul creştin se bazează pe această credinţă transmisă şi cunoscută de întreaga Biserică. Victoria noastră, care ştie să potolească strigătul de nelinişte, este de asemenea un rezultat al credinţei, care simte aproape nu un om mare, o personalitate a lumii, ci pe acela care este din veşnicie Fiul lui Dumnezeu, care a luat firea noastră omenească, prin care noi înşine am fost adoptaţi ca fii ai lui Dumnezeu.

Evenimentul petrecut noaptea de apostoli ilustrează foarte bine viaţa Bisericii de-a lungul veacurilor. Dar acest eveniment devine o experienţă a noastră. Fiecare se confruntă cu nelinişti, cu îndoieli, fiecare om are momente când îi vine să strige de frică. Dar este necesară credinţa. Credinţa în Isus Cristos care este prezent, în Isus care prin moartea sa a distrus orice rău.

Un ofiţer de marină, foarte pios, a fost numit căpetenie peste o insulă franceză în Oceanul Pacific. A plecat îndată cu familia sa să-şi ia locul în primire. În timp ce traversa oceanul a început o furtună năprasnică. Liniştea şi calmul său au fost motiv de nelinişte pentru soţia sa, care nu a putut să se stăpânească şi să i se adreseze dojenitor: "Dacă ne-ai iubi mai mult, pe mine şi pe copilaşii noştri, nu ai rămâne aşa de nepăsător în faţa primejdiilor care ne pândesc". Ofiţerul, uimit de replica soţiei, a coborât în grabă în camera sa şi s-a întors ţinând în mână o spadă scoasă din teacă. A chemat-o pe soţie şi, privind-o încruntat, a apropiat vârful spadei de inima ei. Biata femeie, îngrozită, a început să tremure de spaimă. Însă, groaza ei nu a durat decât o clipă, căci imediat a început să surâdă. "Cum poţi să râzi", i-a spus atunci bărbatul, "când vârful spadei mele îţi pune viaţa în pericol? Nu ţi-e frică?" "Cum să-mi fie frică", răspunse soţia, "când mânerul acestei spade este în mâna bărbatului meu? Nu ştiu eu, oare, cât de mult mă iubeşte?" "Ei bine", răspunse soţul, "cum vrei tu să-mi fie mie frică de această furtună? Ea este în mâna Părintelui meu ceresc, care mă iubeşte mai mult decât te iubesc eu pe tine, deşi te iubesc atât de mult. Vezi tu, Dumnezeu este iubire".

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,

Să avem mereu inimile deschise pentru a-l recunoaşte şi a ne lăsa mereu surprinşi de Dumnezeu. Ochii credinţei noastre să nu rămână în ignoranţă, ci să-l cunoască pe Dumnezeu căutând semnele prezenţei sale în mijlocul persoanelor, al evenimentelor de orice fel pe care Dumnezeu ni le dăruieşte. Dar cum, de cele mai multe ori, faţă de misterul divin, în furtunile vieţii nu suntem decât oameni cu puţină credinţă, să cerem mereu ajutorul lui Dumnezeu, rugându-ne şi noi împreună cu sfântul Toma de Aquino:

"Doamne, nu uita de mine când eu uit de tine.
Nu mă părăsi când eu te părăsesc.
Nu mă dispreţui când eu păcătuiesc.
Atrage-mă, dacă rezist la chemarea ta.
Înalţă-mă, dacă eu cad.
Repune-mă în picioare şi condu-mă pe drumul meu. Amin".

10 august 2008

Pr. Cristinel Farcaş

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
487 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 19-a de peste an:

Anul A
7 august 2011 - Pr. Iosif Enăşoae
10 august 2014 - Pr. Alois Fechet
13 august 2017 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]