Anul A
Duminica a 4-a din Advent

Is 35,1-6a.10; Ps 145; Iac 5,7-10; Mt 11,2-11

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

De trei săptămâni parcurgem împreună postul Crăciunului, Adventul, şi cel mai mare învăţător pe care l-am avut în aceste zile a fost, cu siguranţă, profetul Isaia, care ne prezintă timpurile lui Cristos, ca şi cum ar fi fost contemporan cu Mântuitorul, deşi Isaia a trăit cu 750 de ani înainte de Cristos.

Pe de altă parte, găsim în tot Vechiul Testament o anunţare permanentă a lui Mesia. Profeţii au avut tocmai acest rol de a anunţa, de a încuraja şi de a promite poporului că Mântuitorul va veni cu siguranţă. Mesia, Emanuel, trebuie să vină. Aşa se face că găsim astăzi în prima lectură un fragment pe care îl citim foarte des. Când e vorba de o sărbătoare a Mariei e posibil să apară tocmai acest fragment din profetul Isaia care spune: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel". Este un fragment, este un verset care ne place nouă tuturor, mai ales celor care ne gândim, când citim acest verset, la preasfânta Fecioara Maria.

De fapt, trebuie să spun că astăzi avem două "grupuri", patru personaje, care ne ajută să înţelegem mai bine atitudinea noastră faţă de Dumnezeu, şi faţă de planul său.

Îi avem în prima lectură pe Isaia şi Ahaz, un rege al Ierusalimului; avem în evanghelie alte două personaje, Iosif şi îngerul.

Mai întâi de toate vorbim puţin despre acest rege, Ahaz, care ne dă impresia că este un rege care nu vrea să ceară nimic de la Dumnezeu, adică nu vrea să-l ispitească. Dar ca să înţelegem bine în ce context profetul Isaia ne spune sau ne profeţeşte că fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, prezentăm puţin acest loc istoric sau ambient în care apare această afirmaţie. În jurul anului 635 înainte de Isus Cristos era una dintre cele mai dramatice situaţii din istoria poporului Israel. Vechiul regat al lui David, care murise de două sute de ani, era acum divizat. Avea o istorie aparte de când regatul mare era împărţit în Regatul de Nord, cu capitala la Samaria, şi Regatul de Sud, cu capitala la Ierusalim unde era acest Ahaz. La Ierusalim era, desigur, dinastia lui David, care a continuat după aceea cu Solomon şi toţi ceilalţi urmaşi. Din această seminţie a lui David, noi ştim, şi tot poporul lui Israel ştia, că trebuia să se nască Mesia. Aşadar, pe tronul lui David, iată, apare acest rege tânăr, de doar 20 de ani, Ahaz. Imediat după încoronare, nici n-au terminat bine de tras trâmbiţele de la sărbătoare, că a trebuit să ia nişte decizii foarte importante. În mod normal, pentru a lua decizii bune, un rege, aşa cum a făcut şi Solomon, se încredea în Dumnezeu, avea credinţă că Dumnezeu îl va ajuta, deoarece a promis că dinastia lui David nu se va sfârşi, şi îşi va ţine promisiunea. Ahaz trebuia să ştie lucrul acesta. Profetul Isaia era sigur de aceasta şi vine şi are un dialog cu el.

Mai întâi de toate să spun că situaţia politică era foarte grea atunci. De ce? Micul regat al Ierusalimului se afla între două mari puteri. Pe de o parte, era regatul asirian, foarte puternic, cu capitala la Ninive (în Irakul de astăzi, localitatea Mosul). Acest regat al asirienilor cucerise deja de acum şi Damascul, deci Siria şi Samaria.

Aceşti regi din Siria şi Samaria au devenit vasalii regelui din Ninive. Pe de altă parte, era la mijloc Ahaz. Regii cuceriţi ar fi voit să îl dea jos pe Ahaz de pe tron pentru a aduce un rege de-al lor, şi să se alieze cu ei în lupta împotriva asirienilor. Aşadar, Ahaz era în mare pericol. Pe de altă parte, el trebuia atunci să ceară ajutorul lui Dumnezeu, dar nu a făcut acest lucru. Isaia a mers la el şi i-a spus: "Cere un semn de la Domnul", prin aceasta spunând: "Încrede-te în Dumnezeu, cere ajutorul său". Aici a greşit regele Ahaz. Nu avea nevoie de Dumnezeu, ci a apelat la alte mijloace. De exemplu, s-a închinat pentru a cere ajutor zeilor străini, ceea ce nu era nicidecum permis unui rege evreu, care era un rege din seminţia lui David. În plus, a făcut ceva şi mai grav a săvârşit o crimă. Şi-a sacrificat propriul său copil jertfindu-l idolilor şi de aceea Isaia i-a spus: "Nu ajunge că obosiţi pe oameni prin politica voastră - vrând să spună - prin reacţiile voastre, că îl ispitiţi şi pe Dumnezeu". Deci Isaia l-a dojenit pe acest rege, care merita acest lucru la vremea respectivă, greşind enorm. Dar totuşi Isaia, profetul cel mare, profetul mesianic, a venit în cele din urmă, şi a adus o confirmare că Dumnezeu îşi va păstra totdeauna fidelitatea sa.

Iată, dincolo de ce a făcut Ahaz Dumnezeu continuă să ne spună: Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel.

Vedeţi şi dumneavoastră cât de importantă este promisiunea lui Dumnezeu. Şi această lectură la care am insistat mai mult ne dă acest curaj. Chiar dacă noi greşim, dacă rămânem în planul lui Dumnezeu, el îşi împlineşte promisiunile sale. Dar Isaia vine tocmai cu această învăţătură, el este profetul pe care încă vi-l propun să-l mai citiţi în aceste zile, este cel care ne spune clar despre prezenţa şi venirea lui Mesia, despre faptul că Dumnezeu rămâne fidel alianţei sale.

Pe de altă parte, al doilea grup de care vorbeam la început este cel format din Iosif şi îngerul. Evanghelia deja începe să ne vorbească despre naşterea lui Isus Cristos. Noi ne-am obişnuit deja; naşterea lui Isus Cristos, ieslea, totul e frumos, culoare, lumină, parcă este ceva de basm.

Or, venirea lui Isus Cristos în lume n-a fost simplă nici pentru Maria, care ştiţi că a pus întrebări atunci îngerului, deşi după aceea a venit acel frumos: "Fie mie după cuvântul tău", dar nici pentru Iosif pentru care a fost o încercare foarte grea. Să nu credeţi că a lua o asemenea decizie este uşor. Trebuia să devină soţul unei tinere deja însărcinate. De aceea, Iosif a avut această tendinţă, acest gând, aproape tentaţie, să o lase pe Maria în ascuns.

Evanghelistul este foarte concret aici, spune: fiind drept. Sigur că fiind drept, înseamnă că Iosif ştia să asculte de Lege. El era un foarte bun practicant evreu, ştia multe lucruri pe de rost, ştia multe lucruri din Vechiul Testament şi cunoştea, aşa cum aţi văzut şi în evanghelie, foarte bine şi acest verset din Is 7,14: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu". Şi Dumnezeu s-a folosit de un mijloc, am spune, aproape banal: în somn vine un înger şi îl încurajează.

Aş vrea să vă imaginaţi puţin această căutare, nelinişte a lui Iosif. Ce să facă, cum să rezolve? El vrea să fie şi drept, vrea să fie şi corect, vrea să fie şi cu Maria. Şi de aceea vă spuneam că a fost greu pentru el să ia o decizie. Dar atunci când el rămâne încă sub voinţa lui Dumnezeu, acesta îşi împlineşte minunat atribuţiile sale: trimite un înger care îl încurajează: "Nu te teme să o iei la tine pe Maria; ceea ce se va naşte din ea este de la Duhul Sfânt".

Nu te teme - ştiţi că apare, se spune, de foarte multe ori în Biblie.

De fapt, oamenii, de multe ori, suferă de frică, o frică imaginară, o frică pe care nici ei nu şi-o explică.

Or, prin credinţă, la foarte multă lume, şi puteţi vedea şi dumneavoastră, poate aveţi experienţe personale, încrezându-ne în Dumnezeu dispare acest a te teme.

De ce ne temem oare? Avem multe lucruri de care să ne temem: de viitor, de boală, de situaţiile care ne înconjoară, de vecini, de moarte poate. Dar prin credinţă, de fapt, aceste temeri, aceste frici dispar, cu siguranţă. Aşa a fost şi cu Iosif, încrezându-se în Dumnezeu i-a dispărut această teamă şi, de fapt, a continuat mai departe să intre în planul lui Dumnezeu.

Foarte mulţi oameni, atunci când le este teamă, de fapt, ei se tem de viitor, refuză proiectul lui Dumnezeu. Mă gândesc acum la un seminarist, de exemplu, care porneşte pe drumul Preoţiei, dar la un moment dat spune: "Mă tem, mi-e frică", şi rămâne deoparte de planul lui Dumnezeu. Şi poate mulţi, de exemplu, dintre noi, am primit în momente grele un mesager a lui Dumnezeu, un mod de a vorbi a lui Dumnezeu, care ne-a încurajat. Poate am întâlnit o carte, un prieten, o suferinţă sau cine ştie ce altceva care ne-a încurajat să pornim mai departe în planul lui Dumnezeu.

Poate multe familii, câteodată, dând de greu, vor să părăsească planul lui Dumnezeu şi spun: "Nu mai putem, este imposibil, trebuie să rupem Căsătoria noastră". Or, atunci intervine cineva şi spune: "Nu vă temeţi, voi sunteţi familie sfântă, voi sunteţi familie creştină, nu trebuie să părăsiţi planul lui Dumnezeu". Cred că Iosif, astăzi, este unul dintre cele mai frumoase modele care a împlinit, cu toată seriozitatea, cu toată voinţa şi cu toată credinţa planul lui Dumnezeu.

Iată de ce spuneam că avem învăţători astăzi: pe Isaia, care ştie şi crede în promisiunile lui Dumnezeu, şi pe Iosif, care aplică în viaţa sa planul lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, sigur, spunem de acum că e deja Crăciunul şi este o sărbătoare a comuniunii. Ahaz, de exemplu, a greşit că a rupt comuniunea cu Dumnezeu şi cu cei din jurul său. N-a ascultat nici de popor, nici de Isaia, nici de Dumnezeu. A greşit aici, a rupt comuniunea. Iosif, în schimb, a câştigat enorm pentru că a rămas în comuniune şi cu Maria, şi cu Dumnezeu.

Vedeţi ce înseamnă comuniunea? Tocmai de aceea spun: Crăciunul este o sărbătoare a comuniunii prin excelenţă. Mai întâi de toate, a revenirii noastre la Dumnezeu. Şi Crăciunul ne aduce în faţa lui Dumnezeu prin Spovadă, prin Împărtăşanie; prin sărbătoarea ca atare ne aduce în faţa lui Dumnezeu.

Apoi, Crăciunul trebuie să fie o sărbătoare a comuniunii în familie. Mulţi se reunesc, îşi oferă cadouri, crezând că fac astfel comuniune. Poate o fac, poate nu. Dar e nevoie de această întâlnire între oameni, e nevoie de această iubire adevărată creştină. Aş spune un exemplu, care ne dă de gândit tuturor cât de importantă este comuniunea. Într-o perioadă, într-o eră, aş spune eu, de acum informatică, digitală, când lumea comunică doar prin internet sau pe alte căi, e nevoie de comuniunea inimii.

Dacă se spune că există multe crize pe faţa pământului - criză economică, criză energetică, criză politică, criză socială - credem că există şi o criză care se cheamă criză de iubire. Crăciunul ar trebui să fie adevărata sursă de iubire.

Şi închei cu o scurtă povestioară, care ne va ajuta să înţelegem ce înseamnă să se iubească oamenii între ei, ba chiar şi cei mai apropiaţi.

Se spune că într-o zi un copilaş, cu voce timidă şi ochii plini de aşteptare, a privit spre tatăl său, care se uita la televizor, şi îl întreabă: "Tăticule, cât câştigi pe oră la serviciu?" Tatăl, cu un zâmbet sever, răspunde: "Auzi fiule, nu-ţi spun nici ţie, nici mamei tale". Copilul a insistat: "Dar, tăticule, spune-mi cât câştigi pe oră?" Reacţia tatălui a fost mai severă, şi a răspuns: "Cinci dolari pe oră". Atunci, copilul întrebat: "Tată, poţi să-mi dai şi mie doi dolari?" Tatăl s-a supărat şi, nervos, îi spuse: "Acesta este motivul pentru care ai vrut să ştii cât câştig pe oră? Du-te, deja trebuia să dormi, şi să nu mă mai deranjezi, copil profitor".

Un pic mai târziu, tatăl a reflectat asupra problemei, a simţit vinovat şi nu a mai putut urmări programele TV. Se gândea că poate copilul avea nevoie de bani să cumpere ceva de mare interes pentru el. Aşadar, s-a ridicat şi a plecat spre camera copilului. Cu o voce înceată a întrebat: "Dormi, fiule?" "Nu, tată, încă nu!" "Ascultă fiule: ai aici doi dolari, pe care i-ai cerut". "Mulţumesc, tăticule", a spus copilul şi băgând mânuţele sub pernă, a mai scos trei dolari. Atunci a spus: "Tăticule, acum sunt fericit, am deja cinci dolari". "Bine, fiule, acum spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani?" Copilul răspunde: "Tăticule, ai putea să-mi vinzi o oră din timpul tău să stai cu mine?"

Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători se apropie Crăciunul. Avem nevoie de iubire. Tocmai de aceea, să o căutăm acolo unde există ea. În ieslea din Betleem vom găsi izvorul cel mai mare de iubire şi de comuniune, o vom găsi în Biserică, unde este Cristos, o vom găsi atunci când noi toţi ne vom iubi cu adevărat creştineşte între noi. Amin.

23 decembrie 2007

Pr. Iosif Dorcu

[ Descarcă lecturile şi predica în format audio de pe www.pastoratie.ro... ]
591 accesări.

Alte predici pentru Duminica a 4-a din Advent:

Anul A
19 decembrie 2010 - Pr. Eduard Soare
22 decembrie 2013 - Pr. Claudiu Dumea
18 decembrie 2016 - Pr. Cristian Bîrnat

[ Index predici şi predicatori ]