Duminica a XXXI-a de peste an

Întâlnire cu Dumnezeu

Isus, ca Iosua de odinioara (6,1 s.u.), intra triumfator în Ierihon; dar, spre deosebire de acesta, care a intrat pentru a face dreptate prin foc si sabie, Mântuitorul aduce îndurare si mila, viata si semnele divine ale lui Iahve, minuni aducatoare de credinta si convertire. O multime entuziasta îl înconjoara si fiecare om voia sa fie cât mai aproape de el. Pentru ce atâta îmbulzeala? Toti locuitorii orasului si cei din împrejurimi cunosteau pe un orb care statea mereu la poarta cetatii si cersea mila trecatorilor. Auzind ca vine Isus, orbul a început sa strige: Fiul lui David, ai mila de mine! Striga atât de tare încât multi au început sa-l certe ca sa taca, sa nu mai strige în zadar, sunt alte lucruri mai importante pe care Isus le are de îndeplinit si nu are timp de pierdut cu unul ca el batut de Dumnezeu pentru pacatele lui sau ale parintilor lui. Dar orbul si mai tare striga. Isus a auzit si a cerut sa fie adus la sine si l-a vindecat. Acesta, plin de bucurie, îl urma pe Isus si-l preamarea pe Dumnezeu. Toti voiau sa-i vada, atât pe taumaturg, cât si pe cel vindecat. Zaheu, mai-marele vamesilor, lasa toate si alearga sa vada cu ochii lui ca Isus este o realitate, ca poate face minuni, ca se pleaca el însusi cu iubire spre toti cei oropsiti si ca atare trebuie sa existe si un Dumnezeu care l-a trimis. Pâna acum credea ca banul este atotputernic, ca el poate face toate si de aceea lui îi slujea zi si noapte. Auzind ca un om împarte, nu bani, ci ceva ce este mai scump decât tot aurul din lume, lumina ochilor, sanatatea, învie chiar mortii si toate le face pe gratis si numai printr-un simplu cuvânt sau gest, lui Zaheu a început sa i se clatine credinta în avere. Banuind ca exista ceva mai bun decât ceea ce avea, a luat-o la fuga si, fiindca din cauza multimii nu-l putea vedea, el fiind mic de statura, s-a urcat într-un sicomor, cu riscul de a fi luat în râs si batjocorit de trecatori si, poate, chiar de Isus, stiindu-se atât de pacatos, ca nu facea nimic pe gratis, ba mai încasa si ceea ce nu i se cuvenea. Poate orbului s-a îndurat vreodata sa-i dea ceva de pomana. Poate tocmai acea pomana pusa în sânul saracului i-a adus harul curiozitatii de a-l vedea pe Isus si pe cel vindecat... Citim si în viata sfântului Martin ca într-o zi, iesind din orasul Tours, a întâlnit un cersetor de care i s-a facut mila si, neavând ce sa-i dea, si-a taiat jumatate din mantaua proprie si i-a dat-o. În noaptea urmatoare a avut un vis revelator: l-a vazut pe Isus între sfintii cerului îmbracat într-o jumatate de mantie stralucitoare si zicând: Iata cu ce haina frumoasa m-a îmbracat Martin! Acesta a fost momentul convertirii lui.

Surpriza lui Zaheu nu a fost mai mica: Isus vrea sa intre în casa lui, sa-i vorbeasca, sa stea la masa cu dânsul, sa-l asigure de iubirea lui. Zaheu se astepta la orice, numai la asa ceva, nu. Din acest motiv a fost cuprins de atâta bucurie ca, alergând acasa, pregateste un ospat bogat si îsi ia haina de nunta, adica hotarârea convertirii totale. L-a cautat pe Isus, l-a cautat pe un sarman orb si s-a întâlnit cu Dumnezeu eliberatorul, de aceea îi spune Mântuitorului: Iata, dau jumatate din averea mea saracilor si împatrit acelora care au avut de suferit din cauza lacomiei mele. Întâlnind iubirea dezinteresata, Zaheu face marea descoperire de a se vedea iubit, tocmai atunci când lumea îl ura si-l dispretuia mai mult. Aceasta descoperire îl face capabil sa iubeasca si sa-i faca fericiti pe altii. Dreptatea îi cerea doar atâta: sa dea înapoi ceea ce a luat pe nedrept; dar de unde gândul de a da, nu numai ceea ce nu i se cuvenea, ci jumatate din propria avere sa o dea saracilor, nu de doua ori mai mult sau de trei ori, ci de patru ori mai mult acelora pe care i-a nedreptatit. I-a mai ramas ceva? N-a facut oare Isus o minune ca Zaheu sa nu ramâna dator dupa aceasta darnicie?

Multi rai ramân rai pentru ca nu-i iubeste nimeni, ci toti îi urasc; nimeni nu le pune medicamentul iubirii pe rana sufletului. Zaheu, înainte de a-l întâlni pe Isus, îi ura pe oameni si le lua ceea ce iubea la ei, banul, argintul si aurul, sperând ca va fi fericit; pe zi ce trecea, se simtea tot mai singur, nu ca într-un pom, ci ca într-un pustiu înfiorator; acum îi iubeste si le da si, cu cât le da mai mult, cu atât se simte mai fericit. De ce? A început sa-si regaseasca asemanarea cu Creatorul. Când omul daruieste semenilor sai, participa la fericirea lui Dumnezeu care ploua peste cei buni si peste cei rai si face sa rasara soarele sau peste cei drepti si peste cei nedrepti; se simte fericit ca iubeste si poate face numai binele.

Dumnezeu are grija si de noi. Iubirea sa ne-a pregatit o surpriza atât de mare încât acela care a vazut ceva, sfântul Paul, a ramas fara suflare, fiindca ochiul omului n-a vazut si la mintea lui nu s-a suit (1Cor 2,9), cu atât mai mult cu cât, asa cum ne relateaza Sfânta Scriptura în prima lectura de azi: suntem un fir de praf de pe balanta, ca un strop din roua de dimineata; si totusi suntem mari, chiar foarte mari prin iubirea infinita a lui Dumnezeu.

Pregatirea noastra de pe pamânt trebuie sa o facem în vederea întâlnirii cu Isus, cu Dumnezeu, cu aproapele, cu orbul vindecat, pentru a vedea frumusetile vesnice. În ce trebuie sa constea aceasta pregatire? În întâlnirea cu Isus de pe acest pamânt, fiindca ne-a asigurat: Iata, eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor (Mt 28,20). Isus este prezent acolo unde se aduna doi sau trei în numele lui; este prezent în cuvântul Scripturii si mai ales în taina sfintei Euharistii, în taina comuniunii cu Dumnezeu si cu aproapele. Acela îl întâlneste cu adevarat pe Isus, care devine un alt Zaheu împartitor, nu numai al dreptatii, dar si al milostivirii. Nu ne vom mira de faptul ca la judecata, în ziua de apoi, Mântuitorul va chema în împaratia Tatalui pe toti acei care au facut un mic bine aproapelui în numele lui, adica în numele iubirii, chiar prin daruirea unui simplu pahar cu apa (Mt 10,42) si acestia vor zice uimiti: Doamne, când te-am vazut însetat si ti-am dat de baut? (Mt 25,37). Are multa dreptate poetul George Bernanos când spune: Fiecare fata omeneasca, pe care o întâlnim în lume chiar numai pentru o clipa, ne aduce un mesaj din partea cerului pe care îl putem descifra cu putina iubire.

Acest mesaj au stiut sa-l descifreze sfintii. Când maica Tereza de Calcutta a dus în ospiciul ei un sarman indian aruncat în strada si aproape mort, dupa ce i-a dat îngrijirile necesare si acesta s-a înzdravenit, i-a spus cu sarcasm: Daca toata viata am trait ca un câine, de ce vrei ca acum sa mor ca un om? Maica Tereza i-a raspuns: Fiindca am vazut pe chipul tau fata lui Isus îndurerat. Cum spunea sfântul Irineu: Omul cel viu este slava lui Dumnezeu.

Nu trebuie sa urcam în sicomor pentru a-l vedea pe Isus, fiindca putem descoperi slava lui Dumnezeu la tot pasul. Sfântul Francisc de Assisi a descoperit slava lui Dumnezeu în toate fapturile si a cântat-o cu toata iubirea: Sa te laude, Stapâne, stralucitul frate soare/ ce da zilelor lumina, florilor le da culoare/. E frumos, puternic, mare si-n sclipirea-i minunata/ Preaînalte, milostive, la faptura te arata. Un tata l-a întrebat pe fiul sau, aratându-i un bob de grâu: Ce ascunde în el? Spre surprinderea lui, copilul a raspuns: Ascunde chipul lui Dumnezeu. Isus ne-a îndemnat sa fim ca pruncii pentru a intra în împaratia lui Dumnezeu. Spre deosebire de acest copil, filozoful existentialist Jean Paul Sartre a spus cu mândrie: Acolo unde se naste Dumnezeu, moare omul. El, fiind ateu, a voit sa spuna ca religia distruge demnitatea umana; în realitate însa fara a-si da seama, a spus un mare adevar: acolo unde se naste, unde apare Dumnezeu prin nasterea lui Isus Cristos, apare lumina, viata, binele, tot ce-i frumos, apare adevarul si moare omul cel vechi, omul pacatului.

Dumnezeu, prin Isus Cristos, ne-a dat speranta si garantia ca îl vom gasi, ca ne vom întâlni cu el fata la fata (1In 3,2). Daca înca mai suntem orbi si nu ni s-au deschis ochii credintei, sa strigam cu credinta orbului din Ierihon: Fiul lui David, ai mila de mine! Daca mândria, lacomia si viciul ne tin legati de pamânt si ne dam seama ca nu-l putem vedea pe Isus, sa ne urcam în sicomorul lui Zaheu si vom auzi glasul lui Isus: Astazi vreau sa fiu în casa ta, în sufletul tau, în inima ta!

Maranatha! Vino, Doamne Isuse! Amin.