Duminica a XIV-a de peste an

Pacea lui Cristos

Analizând convorbirile zilnice ale oamenilor, constatam ca cele mai multe se axeaza pe lipsuri. Saracul vorbeste despre avere, flamândul despre mâncare, bolnavul despre sanatate, betivul despre bautura, orfanul despre parinti etc. Dar întotdeauna s-a vorbit cel mai mult despre pace, fiindca de obicei lipseste celor mai multi si nimeni nu este fericit fara ea.

Desi Isus a afirmat ca nu a venit sa aduca pace, ci sabie (Mt 10,34), fiindca pacea lumii este sabie si sabia lui Cristos este pacea sufletelor, tocmai lecturile de azi ne dau o lumina favorabila asupra sabiei lui Cristos, a cuvântului sau care nu este altceva decât ceea ce spune autorul Scrisorii catre Evrei: sabia cu doua taisuri (4,12).

Cuvântul lui Dumnezeu nu poate rodi unde nu este pace.

Isus, dupa ce i-a trimis mai întâi pe cei doisprezece apostoli sa vesteasca evanghelia (cf. Lc 9,1-6), a mai trimis înaintea sa înca alti saptezeci si doi de ucenici, doi câte doi, sa vesteasca pacea (Lc 10,1-7). Detaliile acestei trimiteri ne arata cât pret a pus Isus pe aceasta pace sufleteasca si anume: numarul celor trimisi este mare, la prima vedere; totusi i se pare prea mic, fiindca secerisul este mult si seceratorii sunt putini; este nevoie de multa rugaciune ca Tatal sa trimita si mai multi seceratori. Alegerea si trimiterea celor saptezeci si doi corespunde cu chemarea la apostolat a laicilor, dar mai ales cu chemarea persoanelor consacrate: calugari si calugarite. Cei saptezeci si doi pregateau calea lui Cristos si a celor doisprezece apostoli care îl însoteau în mod obisnuit. Calugarii si calugaritele sunt persoanele care, prin trairea sfaturilor evanghelice, întaresc predica episcopilor si a preotilor, sunt seceratorii acelora care au semanat cuvântul Domnului.

Faptul ca îi trimite ca pe niste miei în mijlocul lupilor, pe linia întâi a frontului, este o dovada graitoare ca pacea pretuieste mai mult decât viata vremelnica de pe acest pamânt. Ca pacea sa nu fie compromisa, îi trimite fara bani, fara merinde, fara încaltaminte si sa nu stea sa salute pe cineva pe cale, fiindca împaratia pacii este urgenta. Oare nu asa s-au comportat soldatii români la Marasesti? Fiind goi-goluti la baie în Siret, fiind atacati, n-au mai avut timp decât sa puna mâna pe baioneta, dar fiind mai sprinteni, au învins.

Isus stie care este boala societatii, lipsa de pace chiar în celula ei, în familie; de aceea îi trimite sa duca pacea sa în case - pace acestei case -, iar cei care vor primi pacea, se vor bucura de sanatate - vindecati bolnavii din ea - si de pregustarea fericirii adevarate - s-a apropiat împaratia lui Dumnezeu - fericirea vesnica.

Dar pe cât de mare va fi fericirea acelora care primesc pacea lui Isus, pe atât de mare va fi nefericirea acelora care o vor refuza, fiindca mai usor va fi Sodomei în ziua judecatii.

Pacea, pe care ucenicii au primit misiunea sa o duca în lume, este aceea pe care Satana a furat-o stramosilor nostri Adam si Eva în Eden si pe care Isus, prin întrupare, a venit sa o redea lumii - pace oamenilor de bunavointa (Lc 2,14) - prin cuvântul sau; de aceea spune: Am vazut pe Satana cazând din cer ca un fulger, fiindca i s-a luat prada, pacea, si ea se va odihni peste oamenii de bunavointa.

Adevarata bucurie a pacii lui Isus trebuie sa izvorasca nu din înfrângerea, din caderea si nimicirea Celui Rau, ci din biruinta binelui, din triumful iubirii. Din acest motiv le spune Isus ucenicilor sai: Nu va bucurati ca duhurile vi se pleaca, ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise în ceruri, ca acolo sus este cineva care va iubeste, ca va va da tronul de pe care a cazut Satana.

Pacea lui Cristos aduce vindecarea, nu numai a bolilor sufletesti, ci si trupesti. Cei mai multi bolnavi ajung în aceasta stare jalnica datorita faptului ca n-au primit pacea lui Cristos. Lipsa pacii duce la mânie, la nervi si de aici la toate bolile, fiindca, spune profetul Isaia: Non est pax impiis - Nu este pace pentru cei nelegiuiti (57,21).

Exista si o falsa pace. Ea este opera Satanei, este o iluzie. Din acest motiv Isus tine sa sublinieze distinctia dintre pacea sa si pacea lumii (In 14,27). El a venit în lume sa aduca pacea cereasca tocmai când pe pamânt domnea o pace falsa, pax romana, pacea lumii pagâne, pacea idolilor si a tiranilor. Dupa ce romanii au cucerit multe tari, dupa ce au despuiat popoarele învinse de toate bogatiile lor materiale si spirituale, ducându-le în sclavie, le-au impus pax romana cu sabia, rapindu-le libertatea si independenta. Tot cel care ar fi îndraznit sa-si revendice cele mai elementare drepturi umane era redus la pacea mormântului. Pacea romana constituia cel mai crunt razboi al nervilor, era paravanul revoltelor si al razboaielor celor mai sângeroase, era capcana pacii adevarate. Câti au murit pentru libertate în timpul pacii romane? Câti au murit pentru libertate în timpul pacii comuniste? Titus, care conducea asediul Ierusalimului (în anii 66-70 d.C.), rastignea zilnic câte cinci sute de prizonieri în jurul orasului, pâna n-a mai fost loc pentru cruci si nici cruci pentru trupuri (Iosif Flaviu), asa încât erau legati câte doi sau chiar trei de aceeasi cruce. Pacii romane, precum si pacii tiranilor din toate timpurile, i se pot aplica însesi cuvintele Sfintei Scripturi: N-a fost destul ca au ratacit de la cunoasterea lui Dumnezeu, dar traind în întunericul mintilor, în razboi necurmat, ei numesc pace atâtea rele (Înt 14,12).

Cuvintele sfântului Paul din Scrisoarea a doua catre Corinteni (13,11) s-ar potrivi ca o concluzie: Fratilor, bucurati-va, fiti desavârsiti, mângâiati-va, una sa gânditi, pace sa aveti si Dumnezeul iubirii si al pacii va fi cu voi, dar nu voi încheia cu acest citat, ci voi adauga cuvintele poetului Ovidiu (43 a.C. - 17 d.C.): Pacea este prielnica; înlauntrul pacii s-a nascut iubirea (Amores 3,2-50).

Printre primele cuvinte rostite de Isus, dupa mama si tata, desigur a fost cuvântul pace, fiindca evreii se respectau si se salutau cu Salom - Pace; printre primele învataturi aducatoare de fericire, a fost si aceasta: Fericiti facatorii de pace, ca fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt 5,9). Pentru pace a facut cele mai mari minuni, precum schimbarea apei în vin la nunta din Cana (In 2,1-11); a schimbat trupul mortii în trupul învierii: Cristos s-a facut pacea noastra, facând din cele doua (iudei si pagâni) una, surpând peretele din mijloc al despartirii si desfiintând vrajmasia în trupul sau - legea poruncilor si învatatura ei - ca întru sine pe cei doi sa-i zideasca într-un om nou si sa întemeieze pacea. Si sa-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniti într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrajmasia (Ef 2,14-16; Col 1,20; Ap 1,4); a rasplatit credinta cu vindecari trupesti si cu pace sufleteasca (cf. Lc 7,50).

Asadar, crucea si învierea lui Isus au facut din noi o faptura noua, om nou si câti vor umbla în aceasta stare cu toata convingerea vor avea pace si mila de la Dumnezeu. Sfântul Paul spune despre sine ca poarta în trupul sau semnele rastignirii. Care sunt? Pacea lui Cristos care salasluieste în faptura cea noua, deoarece nici sabia, nici puterile de acum, nici cele viitoare, nu ma vor putea desparti de iubirea lui Isus Cristos, de pacea vesnica.

Frumoasa este remarca filozofului german I. Kant (1724-1804), citez: Chiar daca pacea eterna ar fi ramas de-a pururi o simpla dorinta pioasa, nu ne înselam adoptând ca maxima, ca este de datoria noastra sa luptam neîncetat pentru aceasta pace.

Rugaciunile Bisericii, mai ales cele de la sfânta Liturghie, sunt pline de invocatii pentru pace, astfel: Binevoieste a-i darui pacea si unirea, dupa vointa ta; pacea Domnului sa fie pururea cu voi; daruiti-va pacea; mielul lui Dumnezeu... da-ne noua pacea; la terminarea ei, celebrantul îi trimite pe toti, asa cum Isus i-a trimis pe cei saptezeci si doi sa duca darul ceresc, cu îndemnul: Mergeti în pace.

Domnul sa-i odihneasca în pace si pe acei care se încred mai mult în arme decât în cuvântul sau, iar voua tuturor, va urez: o mie de ani, pace! Amin.