Duminica a III-a de peste an

Cuvânt si viata

Conciliul Vatican II numeste altarul si amvonul cele doua mese. Atât la altar cât si la amvon se distribuie credinciosilor hrana spirituala menita sa întretina viata cea noua, viata îngereasca din om. Cuvintele tale, Doamne, sunt duh si viata (cf. In 6,63). La altar, Isus însusi reprezinta, reînnoieste si ne reaminteste de jertfa crucii, chemându-ne sa ne jertfim si sa acceptam rodul propriei sale jertfe; la amvon ne vesteste adevarul doctrinei sale prin glasul ambasadorilor sai. La altar, prin atotputernicia Duhului Sfânt si prin cuvintele mistice, sunt transformate darurile oferite în trupul si sângele lui Isus; la amvon, prin acelasi Duh si prin puterea sacramentala a cuvântului evanghelic, sunt transformati credinciosii pentru a deveni trupul mistic al lui Cristos (cf. 1Cor 12,27).

Din cauza apropierii minunate care exista între cele doua mese, sfântul Augustin ne îndeamna sa ne apropiem atât de una cât si de alta cu aceeasi veneratie. Eu va întreb, fratilor, care dintre aceste doua realitati vi se pare mai mare în demnitate, cuvântul lui Dumnezeu sau trupul (euharistic) al lui Isus Cristos? Daca voiti sa dati un raspuns adevarat, veti raspunde, fara îndoiala, ca (mai demn) este cuvântul lui pe care îl auzim la predica, el nu va aparea nicidecum de mai putina valoare si vrednic de respect decât trupul sau. De aceea, atentia pe care o punem ca sa nu cada nimic la pamânt din trupul lui Isus Cristos prezentat noua la Masa Sfânta trebuie s-o punem pentru a nu permite sa cada din inima noastra, prin gânduri sau vorbe, cuvântul lui Isus Cristos. Sa ne amintim de grija preacuratei Fecioare Maria care pastra cu maxima atentie în inima ei toate cuvintele lui Isus si cele spuse de altii despre el (Lc 2,19).

În ordine cronologica, prioritatea o are cuvântul, fiindca el a fost la început la Dumnezeu si el a voit sa se identifice cu el - Dumnezeu era Cuvântul (In 1,1) -; pe urma s-a facut trup si a locuit între noi (In 1,14); apoi s-a facut pâinea coborâta din cer (In 6,33); ca apoi la Cina cea de Taina ni se da ca Euharistie (Mt 26,26-27), având menirea de a ne uni cu Cuvântul de la început.

Poporul lui Israel, în momentele cele mai tragice, îsi afla mântuirea, încurajarea, speranta în cuvântul Domnului (lectura I-a). Cuvântul, când este primit cu bucurie si pastrat cu grija, da nastere unei sarbatori si unei bucurii eliberatoare debordante, ca în cazul preacuratei la vizita facuta Elisabetei, când sufletul, adica întreaga ei fiinta se revarsa în acel Magnificat (Lc 1,46) mai mult decât îngeresc, fiindca a simtit cum adevarul a prins radacini în firea ei si a facut-o libera. Sfântul Ioan evanghelistul ne asigura ca si noi putem ajunge la cunoasterea adevarului care ne face liberi (In 8,23); liberi de pacat, de catusele diavolului, de frica iadului, de prejudecatile omenesti, de frica mortii si de necesitatile vietii, fiindca nu numai cu pâine traieste omul, ci si cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu (Dt 8,3; Mt 4,4; Lc 4,4). Isus, având încredere deplina în cuvântul Tatalui, s-a învrednicit de o masa dupa postul celor patruzeci de zile si patruzeci de nopti la care i-au slujit îngerii (Mt 4,11).

La nunta din Cana, sfânta Fecioara Maria spune slujitorilor sa faca tot ce le va spune Isus; ei, ascultând, au avut fericirea de a bea din vinul minunat (In 2,9). Pentru Isus, vointa Tatalui a fost hrana de toate zilele (In 4,34), mobilul suprem al vointei sale pe pamânt (In 6,38); dar ca sa fim adevarati copii ai Tatalui, trebuie sa ascultam cuvântul lui Isus. Aceasta este vointa sa exprimata clar pe muntele cel înalt: Pe dânsul sa-l ascultati! (Mt 17,5).

Primii crestini, întelegând vointa Tatalui, copiau cu mult zel si respect cele patru evanghelii, le purtau cu ei si le voiau alaturi chiar si în mormânt. În Patimirile sfântului Filip, episcop de Heracleea, se spune ca pe timpul persecutiei împaratului Diocletian, un judecator pagân voia sa convinga un grup de crestini sa arunce evangheliile în foc; nereusind, a încercat sa-i constrânga la aceasta. Crudule judecator, i-a zis unul dintre ei, chiar daca ai reusi sa confisti toate Scripturile noastre, astfel încât sa nu mai ramâna nici urma din ele, fiii nostri le vor afla întiparite în inimile lor. Scoate, daca mai poti, aceasta evanghelie interioara scrisa în sufletele noastre!

Poporul crestin este noul popor al lui Dumnezeu nascut din cuvântul lui Cristos. Acest popor nu poate trai decât în masura în care se hraneste cu cuvântul datator de viata.

Când unii crestini dintre cei dintâi rataceau de la învatatura Scripturii, apostolii interveneau cu lamuriri suplimentare. Sfântul Paul (lectura a II-a) corecteaza atitudinea lor gresita fata de efectele cuvântului divin din Biserica; el arata cum acest cuvânt divin a zamislit si a dat nastere unei Biserici carismatice. Noi, ca si primii crestini, nu trebuie sa ne axam atentia în principal pe manifestarile externe. Cel care ne uneste este Duhul si nu manifestarile externe, spectaculoase, fascinante, ademenitoare etc. Nu trebuie neglijat Duhul în favoarea acestor manifestari, oricât ar fi ele de spectaculoase si de miraculoase. Nu minunilor trebuie acordata cea mai mare atentie, ci Duhului care le înfaptuieste si le da viata. Altfel, ne bucuram si ne delectam de minuni, ca de un spectacol de circ sau de un foc de artificii, fara sa simtim o adevarata schimbare a vietii în mai bine. Cuvântul Domnului trebuie sa ne aduca tot mai multa unire; el, fiind valoarea suprema a credintei noastre, unirea este necesara pentru a-l apara de multimea dusmanilor vazuti si nevazuti. Carismele sunt armele necesare acelora care se angajeaza cu pasiune pentru apararea cuvântului evanghelic.

Isus de pe pagina evangheliei de azi.

Toti îl ascultau si-l preamareau pe Tatal.

Cuvântul rostit de mântuitorul Isus este evanghelia - vestea cea buna - a rascumpararii noastre (Fap 13,26). Proclamând evanghelia, Isus ni-l descopera pe Tatal, ne descopera cuvintele si vointa lui (In 8,28; 12,50). Ce lucruri minunate ne-a spus Isus despre iubirea Tatalui care ne vrea fiii sai adoptivi (1Pt 1,3), care vrea sa faca din noi, desi pacatosi, mostenitori ai împaratiei sale si sa ne adresam lui cu frumoasa rugaciune Tatal nostru care esti în ceruri, prin care ni se deschide perspectiva infinita a paradisului si a vietii vesnice (Mt 6,9 s.u.)!

Pentru ce dorm unii la predica? Ei când vor avea timpul si curajul sa înfaptuiasca ceea ce acum nu au rabdare sa asculte? Când îi vor darui inima lui Isus ca sa faca din ea un vas ales în care sa poata salaslui cuvântul Tatalui, daca acum îsi astupa urechile? La primirea sfintei Împartasanii observam cum ministrantul tine patena sub barbia fiecarui credincios, ca sa nu cada eventual vreo particica pe pamânt, dar îngerul pazitor este acela care tine patena la urechea credinciosului, ca sa nu cada si sa nu se profaneze cuvântul Domnului. Din pacate, unii îsi astupa urechile prin somn, altii prin indiferenta, altii îl primesc pentru a-l critica, unora le intra printr-o ureche si le iese prin alta etc. si asa se pierde viata cea noua.

Când Isus a vorbit lumii despre Euharistie, unii dintre ucenicii sai, neîntelegându-i cuvântul, l-au parasit. Când i-a întrebat pe cei doisprezece apostoli: Si voi vreti sa plecati, Petru, întrezarind în cuvântul lui Isus taina vietii, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii vesnice. Noi am cunoscut si am crezut ca tu esti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu (In 6,66-69). Petru voia sa-i spuna: Chiar daca nu întelegem Euharistia, întelegem cuvântul tau datator de viata.

Noi îl întelegem? De fapt, nu ni se cere sa întelegem ceea ce depaseste capacitatea ratiunii noastre, dar ni se cere sa credem în iubirea aceluia care întelege tainele lui Dumnezeu, fiindca numai în el sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei lui Dumnezeu (Col 2,3); putem întelege ca samânta cea mai buna pentru un agricultor destoinic este aceea care rodeste însutit; putem întelege ca prin cuvântul lui Isus virtutile rodesc faptele cele mai alese si mai placute lui Dumnezeu.

Preacurata, care a pastrat în inima ei cuvântul Domnului si a rodit atâta credinta, speranta, caritate si umilinta, sa ne ajute si pe noi, ca sa fim asemenea ei! Amin.