Duminica a II-a de peste an

Vinul minunat si minunea vinului

Isus, desi este Fiul lui Dumnezeu, s-a facut om ca si noi, afara de pacat (2Cor 5,21; Evr 4,15; 1Pt 2,22), având prieteni si dusmani. Invitat în casele lor, atât de unii cât si de altii, accepta, folosindu-se de aceste ocazii pentru a se destainui, pentru a-si face cunoscuta misiunea mesianica. Începutul a fost la nunta din Cana Galileii.

Lecturile de azi ne ofera un buchet de învataturi deosebit de frumoase si mai ales folositoare pentru viata noastra spirituala.

Lectura I-a. Ceea ce vrea sa ne dezvaluie Isus la nunta din Cana a fost prezis de sute de ani mai înainte de catre profetul Isaia. Acesta afirma ca nunta are un rol de simbol pentru credinta si anume: Dumnezeu urmareste unirea cea mai intima cu omul. Pacatul se opune. Isus a venit sa-l înlature; îl ia asupra sa, ca atât Dumnezeu, cât si omul sa sarbatoreasca cu cea mai mare bucurie unirea ipostatica dintre cele doua firi - divina si umana - din Cristos, prin care sa se realizeze unirea dintre Dumnezeu si fiecare om. Dupa cum se bucura mirele de mireasa, asa se va bucura Dumnezeu de tine. Când? Când fiecare om se straduieste sa atinga intimitatea cu Isus de care s-a bucurat sfântul Paul, afirmând cu sinceritate: Pentru mine a trai este Cristos (Fil 1,21), fiindca numai în acest caz viata noastra este ascunsa cu Cristos în Dumnezeu (Col 3,31), în care suntem, traim, ne miscam (Fap 17,28).

Lectura a II-a. La nunta din Cana începe un raport nou între Cristos si ucenici printr-o legatura bazata pe credinta: Au crezut în el ucenicii lui. Din acest raport nou s-a zamislit Biserica; ea se va naste în toata splendoarea existentei sale în ziua de Rusalii prin si sub directa actiune a Duhului Sfânt (cf. Fap 2,1-47) si Domnul sporea zilnic obstea celor care se mântuiau, aparând în lume ca o comunitate carismatica prin excelenta. Unuia Duhul îi da harul de a comunica întelepciunea lui Dumnezeu; altuia, acelasi Duh, îi da harul de a împartasi cunoasterea lui Dumnezeu; unul primeste de la acelasi Duh taria credintei; altul, puterea de a vindeca; altul, puterea de a face minuni; unul are darul profetiei; altul stie sa recunoasca ceea ce vine de la Duhul Sfânt; unul primeste darul de a spune tot felul de cuvinte pline de mister; altul primeste darul de a-l explica.

O Biserica atât de minunata nu se putea naste decât din chinuri, suferinte, fiindca asa este rânduiala pe pamânt. La cererea preacuratei Maria de a-i ajuta pe cei doi miri, Isus raspunde ca nu a sosit ceasul sau. El a facut minunea, schimbarea apei în vin si ucenicii au crezut în misiunea sa mesianica - el este trimisul lui Dumnezeu - aratând ca este profetul care trebuia sa vina în lume (In 6,14); dar el numeste ceasul sau numai pe acela în care ucenicii vor crede în iubirea lui; în acest scop s-a rugat la Cina cea de Taina: Tata, a venit ceasul, preamareste-l pe Fiul tau, ca si Fiul tau sa te preamareasca pe tine! (In 17,1). Ca a fost bun vinul provenit din apa, nu ne îndoim, fiindca o spune nunul, dar zamislirea Bisericii din vinul minunat este cu adevarat o minune care dainuie si azi.

Lectura a III-a. "La nunta din Cana, Isus, de la înaltimea perfectiunilor sale, priveste cu ochi îngaduitori stropul de bucurie cu care trudita omenire cauta sa-si îndulceasca putintel amarul existentei sale; el nu osândeste blestematele de bauturi care aduc atâtea rele, ci vrea sa prelungeasca bucuria" (Papini), o înnobileaza, o sfinteste, o mareste si vrea ca însasi aparitia sa între oameni sa fie o bucurie de nunta. Ioan Botezatorul îl numeste pe Isus mire si spune despre sine ca se bucura foarte mult ascultând glasul lui (In 3,29). Isus însusi s-a definit ca mire si a spus despre ucenicii sai ca nu pot fi tristi si postelnici atâta timp cât mirele este cu ei (Mt 9,15).

La solemnitatea Nasterii Domnului spuneam ca o bucurie continua este o nastere continua a lui Isus în noi, acum însa putem spune ca bucuria crestina este un semn al preamaririi lui Isus, este adeziunea miraculoasa la opera mântuirii, o convertire continua spre Dumnezeul vietii fara de moarte si al tineretii fara de batrânete; bucuria este semnul celui ce se simte mântuit si, cu cât sunt mai multi cei care se bucura, cu atât preamarirea lui Cristos este mai mare. Bucuria noastra în Cristos trebuie sa constituie misiunea care schimba apa - lacrimile tuturor suferintelor - în vin; Lacrimae poenitentium vinum angelorum, adica: Lacrimile celor care fac pocainta este vinul îngerilor (sfântul Ambrozie), viata devenind plina de credinta, speranta si iubire pentru toti cei cu inima curata din jur.

Ca sa tinem mereu aprinsa în suflet flacara bucuriilor sfinte, Isus a voit ca misiunea de la Cana sa aiba un caracter profetic asupra Cinei celei de Taina, când avea sa schimbe pâinea si vinul în trupul si sângele sau (Mt 26,26-27), oferindu-ni-le ca hrana si bautura spirituala, izvor de bucurii sfinte pe pamânt si garantie a participarii la ospatul de nunta al Mielului din împaratia vesnica (Ap 19,1-10), fiindca aceasta hrana si bautura poarta în sine germenul învierii (In 6,54).

Chemarea noastra în sânul Bisericii consta în a fi vinul miraculos al bucuriilor spirituale. Cine ne mai poate ajuta?

La nunta din Cana, preacurata Fecioara Maria se arata ceea ce va fi pentru Biserica: mijlocitoarea tuturor harurilor. Când ea a constatat lipsa vinului si încurcatura mirilor, vine cu credinta si cu autoritate la Isus, Fiul ei, zicând: Nu au vin. Ruga ei este o porunca? Ruga este porunca numai când este pornita dintr-o iubire total dezinteresata, deoarece iubirea sau este gratuita sau nu este iubire. Era obiceiul atunci, dar si azi, de a se aduce un dar celor doi casatoriti, fiind la început de drum si, cum tot începutul este greu, iubirea transformata în caritate, darul constituie un motiv de bucurie pentru a înfrunta necazurile viitoare. Preacurata Maria crede ca a sosit momentul ca Fiul sa-si ofere darul acolo unde lipsea totul, vinul care are menirea sa înveseleasca inima omului (Ps 104,15). Isus îi raspunde cu o zicala la moda pe atunci care avea sensul: Oare ne priveste pe noi sa rezolvam problema sau pe ei? Raspunsul lui Isus nu trece peste limitele bunei-cuviinte, ci arata un motiv întemeiat pentru a se scuza, anume ca misiunea sa mesianica este independenta de orice legatura de rudenie. Numai ca preacurata sa mama îl cunoaste si stie sa-i citeasca gândurile ascunse sub valul unor cuvinte aparent reci; prin urmare, cere slujitorilor sa faca tot ceea ce el le va spune. Iubirea se poate înveli si în cuvinte reci, ba uneori chiar asa trebuie sa se procedeze. Îmi amintesc de un episod din romanul lui Alessandro Manzoni - Logodnicii -, cum un croitor, om simplu dar maret în amabilitatea sa, cunoscând pe cineva mai sarac decât el, a adunat din cele ce avea pe masa într-o zi de sarbatoare, le-a pus într-o strachina, a mai înfasurat o pâine într-un servet si le-a dat fiicei sale, zicându-i: Ia legatura aceasta, mai ia si aceasta sticla cu vin si du-te la vaduva Maria! Spune-i ca i le-ai adus ca sa se bucure si ea împreuna cu pruncii ei. Dar sa i-o spui frumos, asa încât sa nu se para ca este pomana. De vei întâlni pe cineva, sa nu spui unde te duci!

Stim sa oferim cu gingasie în asa fel ca darul sa nu umileasca pe aproapele? Putem oferi garantia sfinteniei noastre când ducem darul de nunta? Nu facem bine altora din interes material, pamântesc, din dorinta de a fi stimati, apreciati, laudati? A da cu gând strain de iubire curata înseamna a face un fel de campanie electorala sau filantropie, nicidecum caritate crestina.