Preasfântul Trup si Sânge

Împlinire: fagaduinte si recunostinte

Isus ne-a fagaduit ca va ramâne cu noi pâna la sfârsitul veacurilor (cf. Mt 28,20), pentru a ne sustine în lupta vietii, ca sa nu ne învinga portile iadului (Mt 16,18). Fortele noastre spirituale vor fi sustinute de hrana cereasca: trupul si sângele sau (cf. In 6,56), iar când ne vom simti obositi si împovarati, ne va usura povara (cf. Mt 11,28).

Îsi împlineste fagaduintele azi? Simtim noi însine?

În anul 1940 a murit Tereza Neumann într-un sat din Germania. Ea a avut o viata minunata. În fiecare vineri apareau în trupul ei, la mâini, picioare, coasta si cap, ranile pe care le-a avut Domnul nostru Isus Cristos în timpul patimirilor sale. De la Epifanie, anul 1923, Tereza nu a mai luat alta mâncare decât un pahar de suc pe zi. Apoi, din 6 august 1924 si pâna la moarte, adica timp de 16 ani, nu a mai mâncat nimic, dar în fiecare zi primea sfânta Împartasanie. Când parohul o silea sa manânce în virtutea ascultarii, pentru a o pune la încercare, ea asculta, dar stomacul nu mai suferea mâncarea si îndata o vomita. Episcopul diecezan a supus-o unui control foarte sever. Patru calugarite s-au jurat sa o supravegheze zi si noapte si sa-i relateze tot adevarul, iar un medic le însotea în numele stiintei, pentru a evita orice înselatorie sau interpretare tendentioasa. Din contra, s-a constatat un lucru si mai minunat: greutatea Terezei scadea în fiecare vineri din pricina sângelui care îi curgea din stigmate, mai mult de un kilogram, dar cu toate acestea, dupa o zi sau doua, greutatea îi revenea la normal, desi nu mânca nimic, ceea ce din punct de vedere natural, stiintific este imposibil.

Un alt caz, sfântul Nicolae Flüe, mort în 1487, tata a zece copii, a fost primar, consilier si judecator cantonal si deputat în dieta Elvetiei, timp de nouasprezece ani nu s-a hranit decât cu sfânta Împartasanie.

Acestea si multe altele sunt daruri ceresti, carisme ale Duhului Sfânt date spre folosul întregii Biserici deci si pentru noi. Iata cum îsi arata Isus din sfânta Taina puterea de a da viata, nu numai sufletului, ci chiar si trupului.

Într-un chip deosebit de minunat, desi mai putin perceptibil pentru noi, îsi arata atotputernicia sa din sfânta Euharistie prin desele miracole morale, de convertire, pe care le savârseste si pe care cronicile Bisericii le-au înregistrat sau nu. Minunile savârsite de Isus în viata sfântului Anton de Padova sunt cunoscute, mai ales cu magarita lui Bonvil, care, tinuta la post trei zile, apoi adusa în fata bisericii, în loc sa manânce verdeata pe care stapânul s-a grabit sa i-o puna sub bot, ea a îngenuncheat în fata sfintei Taine pe care sfântul a adus-o din altar. Recent este cazul celebrului artist evreu Herman Cohen, care, rugat de un prieten al sau sa-l înlocuiasca la orga bisericii "Sfânta Valeria" din Paris în timpul unei celebrari liturgice, a fost patruns de o lumina puternica din sfânta Taina la binecuvântare care l-a silit sa îngenuncheze. Din acel moment nu a mai avut pace pâna în momentul în care a primit Botezul. Pâna în zilele noastre s-a discutat cazul scriitorului francez André Frossard, fiul primului prim-secretar al Partidului Comunist Francez, crescut în totala indiferenta religioasa, nebotezat pâna la douazeci de ani si, dupa cum marturiseste el însusi în cartea sa Dumnezeu exista, eu l-am întâlnit, citez: La ora 17 si 10 minute am intrat într-o capela din Cartierul Latin în cautarea unui prieten si am iesit de acolo la 17 si 15 minute în tovarasia unei prietenii care nu era de pe acest pamânt. Ce s-a întâmplat? În fata sfântului Sacrament expus pentru adoratie din bisericuta Surorilor Reparatoare, în mai putin de cinci minute, André Frossard, iluminat miraculos, iese alt om, ca un alt Saul pe drumul Damascului. Convertirea sa a relatat-o papei Ioan-Paul al II-lea, cu care a întretinut o prietenie intima toata viata. Cardinalul Manning, pe când era înca pastor protestant, a vizitat Roma. El marturiseste: Nu aveam nici cea mai mica îndoiala asupra adevarului anglicanismului, nici un gând de a-mi schimba ideile religioase. A intrat sa viziteze biserica "Sfântul Ludovic", ca turist, unde se tinea o celebrare euharistica. Marturiseste: Acesta a fost momentul în care Dumnezeu m-a chemat la sine. Mi-am simtit sufletul miscat într-un chip tainic. Muzicianul anglican George Rotkwel, din pura întâmplare fiind de fata la o procesiune cu preasfântul Sacrament, s-a simtit silit de o forta tainica sa se aseze în genunchi. Marturiseste el însusi: În momentul în care Domnul nostru Isus Cristos trecea pe lânga mine, o lumina vie mi-a luminat mintea si harul mi-a atins inima; am primit darul credintei si i-am spus Domnului nostru Isus: "Dumnezeul meu, cred ca esti de fata si te ador". Când m-am ridicat, eram catolic.

Exemplele ar putea continua, mai ales cu vindecarile de la Lourdes din timpul binecuvântarii bolnavilor cu Isus din sfânta Taina, dar cred ca sunt suficiente pentru aceasta predica. Aceste exemple si altele, ne dau convingerea ca Isus este cu noi, este în mijlocul nostru, este Domn, adica ne dovedeste din plin ca îsi tine fagaduintele.

Daca Isus este Domn si îsi tine fagaduintele, noi suntem domni în a ne arata recunostinta? Viata ne ofera multe ocazii în care ne putem dovedi recunostinta: la orele de adoratie, la procesiunile cu cântece si flori, prin rugaciuni, vizite cât mai dese, pastrarea curata a bisericii, împodobirea cu flori a altarului etc. Recunostinta cea mai vie si plina de iubirea cea mai înflacarata ne-o aratam când îi împlinim vointa si venim la sfânta Liturghie pentru a ne împartasi. În sfânta Împartasanie, Dumnezeu ne da nu numai opera atotputerniciei, întelepciunii, îndurarii si iubirii sale, dar se ofera pe sine însusi întreg, facându-se nu numai hrana noastra, dar ne da însasi puterea sa de a fi domni cu cei din jur, asa cum el este Domn cu noi; ne face sa traim viata sa si, încetul cu încetul, daca ne împartasim deseori, ne schimba trupul si sângele nostru în trupul si sângele sau si, asa cum ne spune sfântul Augustin, ne face ceresti precum este el.

De împlinirea vointei sale de a ne împartasi, Isus a legat cele mai mari fagaduinte, asa cum i le-a descoperit sfintei Maria Margareta Alacoque. I-a spus: Tuturor acelora care în noua luni de-a rândul se vor împartasi la fiecare prima vineri din luna, le fagaduiesc darul pocaintei din urma; ei nu vor muri în dusmanie cu mine, ci vor primi sfintele taine, iar inima mea le va fi scapare sigura în ceasul din urma.

Cu atât mai mult vor avea aceasta fericire cei care se împartasesc mai des, chiar zilnic.

Într-o dimineata, sfântul Pius al X-lea îsi facea rugaciunea de multumire dupa sfânta Liturghie. Dintr-odata s-a facut o lumina mare. Isus i se arata în stralucirea învierii sale si îi spune: Scumpul meu vicar, sunt multumit de munca ta pentru împartasania deasa a celor în vârsta si mai ales a copiilor. Continua, pentru ca în ea sta mântuirea lumii din timpurile de fata. Deci, în primirea sfintei Împartasanii sta mântuirea noastra, sta viata noua, sta fericirea vesnica.

Sfânta Împartasanie este pâinea care ne face tari în credinta, tari în firea noastra fizica pentru a suporta necazurile vietii.

În istoria sacra este vestit numele profetului Ilie. Prigonit de regina Izabela, fuge departe în pustiu si, obosit, cade la pamânt si adoarme. Un înger trimis de Dumnezeu îl trezeste si îi spune: Ilie, scoala-te! Întinzându-i o pâine, adauga: Ia, manânca din pâinea aceasta si continua-ti drumul! Ilie a mâncat si a adormit din nou. Îngerul l-a trezit pentru a doua si chiar pentru a treia oara, zicându-i: Ia si manânca, fiindca lunga este calea pâna la muntele sfânt al lui Dumnezeu (3Rg 19,1-8).

Calea noastra pâna la Ierusalimul ceresc este si mai lunga. Întelegem ca numai Isus ne poate însoti si, daca îl primim în suflet asa cum cei doi ucenici l-au primit în casa lor la Emaus, aratându-se domni cu cel care le-a explicat Scripturile si le-a înflacarat inimile pe drum, Isus le-a deschis ochii la frângerea pâinii si ei l-au recunoscut si au devenit martorii învierii lui.

Aceeasi este si datoria noastra: sa devenim martori ai învierii lui Isus, marturisind ca el este Domnul (Rom 10,9). O facem când ne împartasim si devenim domni cu toti cei din jur, fiindca le deschidem ochii ca în noi sa-l descopere pe Isus. Amin.