Coborârea Duhului Sfânt

În lumina creatiei si a revelatiei

Dumnezeu l-a creat om ca pe cea mai puternica fiinta de pe pamânt. Învatatorul bisericesc, Tertulian, spune ca omul a fost creat din trup si suflet, iar Duhul Sfânt a fost acela care a realizat unirea dintre trup si suflet. Întelesul acestei idei trebuie cautat în Sfânta Scriptura, chiar la începutul creatiei, când Duhul Sfânt plutea deasupra apelor pentru a pune în ele puterea vietii (cf. Gen 1,2). Ajungând în contact cu aceasta creatura care abia iesise din mâinile atotputernice ale Tatalui, Duhul Sfânt si-a întiparit pecetea sfinteniei sale pe natura apei, ca ea, la rândul sau, sa poata fi elementul fizic de baza al naturii umane. Astfel, omul creat dupa chipul si asemanarea Tatalui creator, sa poarte chipul si asemanarea sfinteniei Duhului Sfânt, nu numai în suflet, ci si în trup. La început, toate elementele naturii purtau pecetea sfinteniei Duhului Sfânt si numai în lumina acestei sfintenii au aparut înaintea Creatorului în ziua a sasea ca fiind foarte bune (Gen 1,31).

Diavolul invidios s-a folosit rau de puterea ratiunii sale si i-a furat omului puterea si, o data cu dânsa, omul si-a pierdut libertatea, frumusetea, iubirea, legatura cu Duhul Sfânt, de aceea legatura dintre trup si suflet a devenit atât de slaba încât se poate pierde usor si omul devine supus mortii. Moartea îl face mai slab, mai fricos, mai urât...

Pacatul protoparintilor Adam si Eva a facut sa dispara pecetea sacra, legatura sfânta dintre trup si suflet, dintre om si om, dintre om si Dumnezeu. Omul a ajuns la o constatare, pe cât de trista, pe atât de descurajanta, dupa cum o marturiseste chiar sfântul Paul: Vad în madularele mele o alta lege luptându-se împotriva legii mintii mele si facându-ma rob legii pacatului care este în madularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine ma va elibera de trupul mortii acesteia? (Rom 7,23-24).

Numai cu un trup si un suflet nemuritor, omul ramâne întreg în natura sa, dar nu mai are legatura sfânta dintre trup si suflet, nu mai poarta amprenta Duhului Sfânt, uita de Creatorul sau, nu-si mai afla sensul sau spre Tatal si de aceea diavolul, care umbla ragând ca un leu si cauta sa-l înghita (cf. 1Pt 5,8), reuseste sa-l perverteasca în asa fel ca faptele rele din urma sa fie mai rele decât cele dintâi ale primilor oameni (cf. Lc 11,26).

Rusaliile sunt apogeul revelatiei divine, dar actiunea Duhului Sfânt de pregatire a lumii pentru a reprimi pecetea sfinteniei sale dintru început a început îndata dupa caderea omului în pacate (cf. Gen 3,9-21), s-a accentuat la Buna-Vestire când Maria zamisleste pe Mesia prin adumbrirea Duhului Sfânt (cf. Lc 1,35-41), continua la botezul lui Isus, coborând asupra lui pe când era în apa Iordanului (cf. Lc 3,22), îl învie din morti (cf. Rom 8,11) si-l rapeste de pe pamânt sub chipul norului, pentru a-l înalta la dreapta Tatalui (cf. Fap 1,9).

Isus îl aduce pe Duhul Sfânt ca prim si cel mai pretios dar al vietii când s-a întors biruitor din mormânt asupra pacatului, asupra diavolului si asupra mortii si îi invita sa-l primeasca: Luati pe Duhul Sfânt (In 20,22) si le da putere ca, prin iertarea pacatelor, sa redea viata oamenilor, zicând: Carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate (In 20,21). Aceasta putere apostolii o exercita numai în virtutea garantiei lui Isus ca Duhul Sfânt ramâne în ei si este în ei (cf. In 14,17). Prin mâinile apostolilor, peste cei iertati prin Botez sau Pocainta, Duhul Sfânt cobora si asupra celor care primeau învatatura lui Isus (cf. Fap 8,17; 10,44-48 etc.).

Ce devine omul, când Duhul Sfânt îsi reia locul initial?

O unitate, nu numai în sine prin trup si suflet, ci, asa cum ne spune sfântul Paul, devine o unitate cu Cristos (cf. 1Cor 6,17), fiu al lui Dumnezeu (cf. Gal 4,6), mostenitor al împaratiei Tatalui ceresc (cf. Ef 1,13-14). Meditând aceste lucruri minunate, sfânta Magdalena de Pazzi spune: Daca omul ar cunoaste cât de mult îl iubeste Dumnezeu când este unit cu Duhul Sfânt, ar muri de fericire. Si nu este de mirare ca Dumnezeu îl iubeste atât de mult pe cel unit cu Duhul Sfânt, fiindca într-un astfel de om el se iubeste pe sine, fiindca însasi iubirea sa se revarsa în inima omului prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,5).

Din astfel de oameni plini de Duhul Sfânt se formeaza o societate noua, carismatica, Biserica, în sânul careia omul se depaseste pe sine (cf. 1Cor 14,4-12-26).

În lumina celor afirmate pâna acum, putem sustine cu certitudine ca Rusaliile nu sunt o dogma, ci o actiune vie si permanenta a cerului pe pamânt, sunt o afirmare crescânda a spiritului asupra materiei, sunt o profetie care ne arata starea de mâine a omenirii, sunt o chemare spre interiorul nostru pentru a descoperi resursele energiilor ceresti prin care se poate domoli materia rebela, se pot porni tunete, se poate zgudui materialismul din temelii, se pot declansa limbi de foc aducator de viata, de curaj, de traire, de pace, de adevar, de fericire prin unirea tuturor popoarelor pamântului prin limbajul comun al Rusaliilor, prin Duhul Sfânt, izvorul iubirii.

Telepatia credintei este iubirea. Cu timpul, darul limbilor din Biserica primara a fost înlocuit cu un altul mai pretios, cu iubirea, limbaj înteles de toate neamurile pamântului (Intimità divina).

Creatia si-a atins culmea în Adam, iar revelatia în Cristos, atât în Cristosul plamadit de Duhul Sfânt în sânul preacuratei, cât si în trupul sau mistic plamadit la Rusalii, prin care redobândim, nu numai ceea ce ne-a furat Satana - puterea, iubirea, libertatea, viata etc. - dar însasi divinitatea, fiindca Dumnezeu ne da Duhul fara masura (cf. In 3,34). La nasterea lui Isus au facut sarbatoare îngerii cerului si câtiva pastorasi, dar acum, la nasterea Bisericii, prin care omul ajunge la depasirea conditiei sale pamântesti, fiindca numai în sânul ei devine predestinat Ierusalimului ceresc (cf. Ap 21,9-27), în sarbatoare se angajeaza si persoanele dumnezeiesti, în primul rând Sfântul Duh este acela care inaugureaza festivitatea cu fenomene caracteristice unei mari victorii cu parade, bubuituri ca de tun, limbi de foc precum sunt cele de artificii multicolore, cu multime de spectatori uimiti, ca sa vada toate marginile pamântului mântuirea Dumnezeului nostru, fiindca împaratia lui Dumnezeu este dreptate si pace si fericire în Duhul Sfânt (cf. Rom 14,17).