Biblioteca - meditatii si predici

De când îngerii au spus femeilor venite la mormânt sa unga trupul lui Isus: Pentru ce îl cautati pe cel viu între cei morti? Nu este aici, a înviat, toata lumea crestina se saluta cu bucurie în ziua de Paste si pe parcursul celor patruzeci de zile pâna la Înaltarea Domnului cu salutul: Cristos a înviat, la care se raspunde cu: Adevarat a înviat! Dar, ne-am întrebat vreodata în mod serios, ca apostolii care coborau cu Isus de pe muntele Tabor: Ce înseamna a învia din morti? (Mc 9,10).

Într-o zi, Dumnezeu i-a aratat profetului Ezechiel un câmp întins pe care erau o multime de oase uscate si i-a zis: Fiul omului, vor învia oasele acestea? Si Domnul a adaugat, vazând nedumerirea profetului: Porunceste asupra acestor oase si le spune: "Oase uscate, ascultati cuvântul Domnului! Eu voi face sa intre în voi duh si veti învia". Si Ezechiel a zis în numele Domnului: Duhule, vino din cele patru vânturi si sufla peste acesti morti si vor învia! Si a intrat Duhul în acele oase si mortii au înviat (cf. Ez 37,1-10). A fost o înviere reala? Nu, ci o viziune profetica.

Isus a înviat pe fiica lui Iair (cf. Mc 5,21-42), pe fiul vaduvei din Naim (cf. Lc 7,11-17) si pe Lazar (cf. In 11); sfântul Petru învie pe tânara Tabita din Iope (cf. Fap 9,36-43); sfântul Paul învie pe tânarul Eutichie din Troa (cf. Fap 20,9-12). Au fost toate aceste învieri în adevaratul sens al cuvântului, asa cum a fost învierea lui Cristos si cum va fi învierea mortilor în ziua de apoi? Nu. Au fost minunate, dar au prefigurat doar adevarata înviere. La cei care au fost înviati de Isus, de Petru si Paul etc. trupurile dinainte au reprimit sufletul, dar asa cum se întoarce cineva acasa, dupa ce a parasit-o un timp si pe care o gaseste asa cum a lasat-o, mai noua sau mai veche, mai curata sau mai murdara etc.; toti cei înviati au ramas supusi mortii pentru a doua oara.

Învierea lui Isus a fost altfel. Ea s-a produs prin actiunea atotputernica a Duhului Sfânt asupra firii omenesti si, asa cum a realizat în Isus întruparea, asa realizeaza acum divinizarea Întruparii prin viata vesnica, firea omeneasca se face partasa de natura divina (cf. 2Pt 1,4) pentru vesnicie: sufletul intra în trup ca într-o casa noua, este aceeasi de mai înainte si totusi este alta, incomparabila cu cea dinainte: trupul este trup îngerizat, luminos, subtil, agil. Într-un cuvânt, asa cum ne-a asigurat Isus, la înviere vom fi ca îngerii lui Dumnezeu (cf. Mt 22,30), cu specificul uman pe care ni-l va da trupul îngerizat. Învierea de apoi este reala, nu figurativa, ca aceea pe care a vazut-o Ezechiel; este permanenta: Cristos înviat nu mai moare, pe când cei înviati de Isus, pomeniti în evanghelii, au murit din nou; trupul înviat cu adevarat este stralucitor, mai luminos, asemenea cu trupul lui Isus de pe Tabor; este impasibil, adica nu mai este supus suferintei si mortii; este agil, adica spatiul nu mai are nici o influenta asupra lui, într-o clipa poate fi în orice loc; subtil, materia nu-i mai poate fi obstacol, trece prin stânca, prin usile încuiate etc.

Ca în noi învierea de apoi sa aiba efectul învierii lui Isus, ni se cere colaborare cu Duhul Tatalui care l-a scos din mormânt. Cei înviati de Isus, Petru si Paul n-au depus nici un efort pentru învierea lor si au murit din nou. Isus, ca învierea noastra sa aiba aceleasi proprietati ca ale trupului sau înviat, adica sa fie real, permanent, agil, impasibil, subtil, stralucitor etc. ne cere adeziunea vointei, sa vrem si sa dorim învierea; iar ca sa o realizam, ne cere efortul de a primi darurile aduse de dincolo de moarte si de a conlucra cu Duhul Sfânt (cf. In 20,22) spre iertarea pacatelor cf. In 20,23), de a primi si de a trai Botezul si Euharistia, marturisind moartea si învierea lui pâna când va veni cu slava ca sa prefaca trupul smereniei noastre în asemanarea trupului maririi sale, asa cum ne sigura sfântul Paul (Fil 3,21).

Întrezarim ca minunea prefacerii trupului nostru în asemanarea trupului sau glorios va fi o minune mai mare decât cea a învierii lui Isus din faptul ca îngerii o asteapta cu multa nerabdare, ea fiind pentru ei ca un izvor nou de lumina în stralucirea divina a învierii lui Isus, fiindca se bucura de convertirea oricarui pacatos (cf. Lc 15,7), convertire care grabeste momentul descoperirii fiilor lui Dumnezeu, cum ne spune sfântul Paul (Rom 8,19), fiind fii ai învierii (Lc 20,36).

Învierea lui Isus a fost minunea prin excelenta. Prin ea s-a încheiat doar marea drama a împacarii omului cu Dumnezeu si a luat fiinta trupul mistic al lui Cristos, sfânta Biserica, predestinata pentru victoria finala, fiindca portile iadului nu o vor birui (Mt 16,18). Maretia Bisericii sta în a fi una în iubire cu Isus; în a fi sfânta prin tainele primite de la el; în a fi catolica, dupa porunca lui, prin învatatura dusa la toate popoarele (cf. Mt 28,19) si apostolica, pastrând succesiunea pe piatra credintei lui Petru. Acum Biserica arata ca o armata bine organizata pe câmpul de lupta, sau, pentru unii, ca un câmp plin de oase uscate, dar când va ajunge la victoria finala, acest trup mistic este sortit învierii glorioase. Daca la moartea lui Isus s-a cutremurat pamântul, s-au înspaimântat garzile de la mormânt si au înviat câtiva morti pentru câteva clipe si s-au aratat prin cetatea Ierusalimului (Mt 27,51-53), dar la învierea trupului mistic se va cutremura si se va înnoi întregul univers, întreaga creatie va tresalta de fericire la vederea slavei fiilor lui Dumnezeu, fiindca Isus însusi va da stralucire norilor de pe cer, îngerii îl vor însoti si vor suna trâmbitele desteptarii celor adormiti; nu va fi un singur înger care sa dea la o parte piatra de la intrarea în mormânt (cf. Mt 28,2), sau doi în mormânt pentru a spune ca nu mai este nimeni acolo (cf. Lc 24,4), ci toate cele noua coruri îngeresti îl vor însoti pe Isus care îi va aduna pe cei drepti din toate colturile pamântului si-i va conduce în împaratia Tatalui (cf. Mc 13,25-27).

Abia atunci vom întelege rostul cântarii de azi: Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul ca sa ne bucuram si sa ne veselim într-însa, strigând cu bucurie victoria definitiva: O moarte, unde este biruinta ta? O iadule, unde este ghimpele tau? Acum se instaureaza siguranta definitiva: Dreapta Domnului si-a aratat puterea, m-a înaltat. Nu voi mai muri, ci voi trai si voi povesti faptele Domnului.

Spre a ajunge la marea sarbatoare a învierii din ziua de apoi, sa o traim pe cea de azi, asa cum ne îndeamna sfântul Paul: într-o viata noua, asemenea lui Cristos! Sa nu mai fim sclavii pacatului! Sa fim morti pentru pacat si sa traim pentru Dumnezeu!

Sa-l rugam pe Isus sa ni-l trimita pe Duhul Sfânt, asa cum el

s-a rugat Tatalui ceresc sa-l trimita asupra ucenicilor sai, pentru a-i învia din morti: Parinte, vreau ca acolo unde sunt eu sa fie împreuna cu mine si aceia pe care mi i-ai dat, ca sa vada gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru ca tu m-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii (In 17,24).