Joia Mare

Despre Preotie

La Cina cea de Taina, Isus, Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului, formând o unitate de natura cu Tatal si cu Duhul Sfânt în divinitate, dar având comuna cu noi natura umana, ne-a lasat ca mostenire un dar întreit: Euharistia, noua porunca a iubirii si taina sfintei Preotii, spre a realiza înca de pe pamânt unitatea indisolubila dintre divinitate si umanitate. Euharistia ne este data pentru a realiza noua porunca a iubirii; aceasta porunca ne este data pentru a realiza euharistia comunitara, adica trupul mistic; Preotia, ca sacrament, ne este oferita pentru slujirea trupului mistic, spre a forma din toti credinciosii preotia regeasca, poporul nou al lui Dumnezeu menit sa aduca mereu jertfe spirituale spre slava lui Dumnezeu (Rom 12,1; 1Pt 2,5).

Cu toate ca Isus nu si-a atribuit titlul de preot, spre a nu fi confundat cu preotia tribului lui Levi, totusi s-a folosit de termeni preotesti pentru a-si defini mai bine misiunea sa mesianica. În mod deosebit apare ca preot când vorbeste despre moartea sa. Moartea, pentru dusmanii sai, apare ca o pedeapsa bine meritata pentru pacatul blasfemiei; pentru ucenici apare ca un faliment total; dar pentru el, moartea este o jertfa plina de maretia unui mister divin si o descrie folosindu-se de imaginile jertfelor celor mai marete din Vechiul Testament; o compara o data cu jertfa de ispasire a slujitorului lui Iahve (cf. Mc 10,45; 14,24; Is 53), alta data cu jertfa de alianta adusa de Moise la poalele muntelui Sinai (cf. Mc 14,24; Ex 24,8); iar sângele varsat în timpul Pastelui evoca pe cel al mielului pascal (cf. Mc 14,24; Ex 12,7.13.22 s.u.). Aceasta moarte, care îi este impusa, Isus o accepta si o ofera Tatalui cresc, asa cum preotul ofera victima si ca urmare realizeaza ispasirea pacatelor, instaurarea noii împaratii printr-o noua alianta care aduce mântuirea poporului sau. Pe scurt: el este preotul propriei sale jertfe.

A doua functie a preotului din Vechiul Testament era slujirea Torei (Legii). Pozitia lui Isus fata de Legea lui Moise este clara: a venit sa o desavârseasca (cf. Mt 5,17). Fara sa fie legat de litera ei (cf. Mt 5,20-48), îi pune în lumina valoarea profunda cuprinsa în prima si cea mai mare porunca si în a doua care îi este asemenea: legea iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele (Mt 22,34-40). Acest aspect al ministerului sau îl continua pe cel al preotiei Vechiului Testament, dar îl întrece din orice punct de vedere, deoarece cuvântul lui Isus constituie revelatia suprema, evanghelia mântuirii, care desavârseste definitiv Legea.

Isus lasa misiunea sa preoteasca drept mostenire ucenicilor sai la Cina cea de Taina când le da, nu numai puterea, dar si porunca de a aduce aceeasi jertfa a trupului si sângelui sau: Faceti aceasta în amintirea mea! (Lc 22,19) si de a împlini porunca sa cea noua: V-am dat exemplu ca, precum v-am facut eu voua, sa faceti si voi (In 13,15).

Apostolii l-au înteles pe Învatatorul; devenind preotii noii aliante prin preotia lui Isus, la rândul lor stabilesc urmasi ai misiunii ce le-a fost încredintata, pe care sfântul Paul îi numeste administratorii tainelor lui Dumnezeu (1Cor 4,1) si ministri ai noii aliante (2Cor 3,6), iar predica apostolica o numeste drept un serviciu liturgic (cf. Rom 1,9; 15,15).

Si toate acestea pentru ce si cine?

Isus adreseaza o chemare speciala pentru fiecare ales ca sa participe la preotia sa, aratând ca orice ucenic trebuie sa-si ia crucea (cf. Mt 16,24), sa bea paharul asemenea lui (cf. Mt 20,22; 26,27), sa-i duca mesajul în lume pâna la marginile pamântului (cf. Lc 9,60; 10,1-16) si sa-i dea marturie pâna la moarte (cf. Mt 10,17-42). Isus, facând sa participe toti cei botezati la titlurile sale de Fiu si de rege-Mesia, le confera preotia comuna, ca sa aduca jertfe spirituale. Apostolii vor continua acest gând al lui Isus prezentând viata crestina ca pe o liturgie, ca pe un act de cult de o mare valoare. Asa, de exemplu, sfântul Paul considera credinta celor botezati ca pe o jertfa (cf. Fil 2,17); ajutoarele materiale pe care le primeste de la Biserica din Filipi sunt un parfum de mireasma placuta, o jertfa primita, placuta lui Dumnezeu (Fil 4,18). Pentru el toata viata crestinilor constituie un act preotesc; îi invita pe toti sa-si ofere trupurile ca pe o hostie vie, sfânta, placuta lui Dumnezeu: acesta este cultul spiritual pe care voi trebuie sa-l oferiti, spune Paul romanilor (Rom 12,1). Acest cult consta atât din laudele aduse Domnului, cât si din binefacerile izvorâte din punerea bunurilor personale în folosul tuturor (cf. Evr 13,15).

Scrisoarea sfântului Iacob enumera actele concrete care constituie un adevarat cult: stapânirea limbii, vizitarea orfanilor si a vaduvelor, retinerea de la întinarile lumii (1,26).

Scrisoarea întâi a sfântului Petru si cartea Apocalipsei sunt si mai clare, ele atribuie poporului crestin o preotie regala, de care se bucura mai înainte poporul lui Israel (cf. 1Pt 2,5.9; Ap 1,6; 5,10), adica de a duce popoarelor pagâne cuvântul adevaratului Dumnezeu, asigurându-i cultul care îi place în spirit si adevar (In 4,23).

Prin urmare, preotul este omul lui Dumnezeu (2Tim 3,17) pentru formarea poporului crestin, a Bisericii, trupul mistic al lui Cristos, înzestrat cu preotie regala, de a fi lumina calauzitoare pentru neamurile pagâne. Preotul este sfintit Domnului (Ex 28,26) prin rugaciunea cea mai fierbinte a lui Isus: Parinte sfânt, pastreaza-i în numele tau! Pentru ei ma consfintesc pe mine însumi ca ei sa fie consfintiti prin adevar (In 17,11-19).

Jertfa totala a lui Cristos - holocaustul - pe lemnul crucii recere o jertfa totala din partea preotului, dar si din partea poporului lui Dumnezeu care este înzestrat cu preotia regeasca, fiindca fara jertfa nici o rugaciune nu are valoare sfintitoare, mântuitoare. Când preotul celebreaza sfânta Liturghie, trebuie sa se ofere pe el însusi lui Dumnezeu, unindu-se cu victima nepatata, cu Isus. Când rosteste cuvintele Acesta este trupul meu, trebuie sa jertfeasca propriul trup: placeri, comoditate, mortificatii, suferinte etc.; când rosteste Acesta este potirul sângelui meu, trebuie sa ofere grijile pastorale si toate necazurile care îi vin din partea oamenilor si, daca este necesar, chiar propriul sau sânge, spre a adeveri cuvintele prin propria jertfa.

Preotul, luat dintre oameni si pus pentru oameni în cele ce privesc pe Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacate (Evr 5,1), are misiunea de a sluji, de a curati de pacate, de a hrani si de a împodobi mireasa lui Cristos, sfânta Biserica, cu o viata sfânta, cu practicarea celor mai alese virtuti, ca sa-si traiasca cu adevarat preotia regeasca în lume. În cadrul acestui popor sfânt al lui Dumnezeu, preotul are rolul inimii care nu are odihna zi si noapte, care bate mereu si pompeaza sângele, seva datatoare de viata, în toate madularele. Alte madulare au dreptul la odihna, inima nu. Preotul, inima în inima Bisericii lui Cristos aduce parerile diferite ale credinciosilor la o armonie cât mai perfecta, face ca în comunitate nimeni sa nu se simta strain sau marginalizat (PO 2-9), ofera oamenilor siguranta ca în mijlocul lor este un om al lui Dumnezeu si traieste bucuria pascala.

Multumind lui Dumnezeu pentru darul întreit al Joii Sfinte, sa-l rugam ca sa pastreze pe preotii Bisericii lui Isus uniti în dragoste, sa fie pentru toti o Euharistie vie, fiecare sa se simta omul lui Dumnezeu pus pentru oameni, cât mai asemenea cu Cristos: sfânt, nevinovat, nepatat, deosebit de cei pacatosi (Evr 7,26) si mereu sa avem pe buze rugaciunea sfintei Tereza a Pruncului Isus: O Isuse, vesnic si mare preot, primeste-ti preotii în adapostul inimii tale, acolo unde nimeni sa nu le mai poata face nici cel mai mic rau! Pastreaza nepatate mâinile lor, care ating în fiecare zi preasfântul tau trup! Pastreaza nepatate buzele lor, care sunt înrosite de pretiosul tau sânge! Pastreaza neprihanite si curate inimile lor pecetluite de sublimul semn al glorioasei tale preotii! Fa-i sa creasca în dragoste si în fidelitate fata de tine si apara-i de contactul cu lumea cea rea! Da-le, o data cu puterea de a transforma pâinea si vinul si puterea de a schimba inimile în mai bine. Binecuvânteaza faptele lor cu roade îmbelsugate si daruieste-le apoi coroana vietii vesnice! Amin.