Epifania Domnului

Stea si stele

În stilul sau profetic, Isaia anunta ca popoarele lumii se vor îndrepta spre Domnul ca sa-i cânte laude, datorita unei lumini calauzitoare care vine navalnic alungând întunericul si bezna din lume.

Ce este aceasta lumina si pe cine reprezinta?

Evanghelistul Ioan, vorbind despre întruparea cuvântului divin, spune: Cuvântul era lumina adevarata care, venind în lume, lumineaza pe orice om (In 1,9).

Sfântul apostol Paul scoate în evidenta faptul ca lumina lumii este evanghelia. Ea ne reveleaza ca si pagânii, adica toti oamenii, sunt chemati prin Cristos la înviere si la mostenirea împaratiei lui Dumnezeu.

Ceea ce este surprinzator pe pagina evangheliei de azi, este faptul ca lumina unei stele calauzeste pasii unor magi din Rasarit spre pestera din Betleem, sau locul unde se afla pruncul Isus într-o casa, dupa cum precizeaza evanghelistul Matei. Nu numai aceasta stea, dar toate stelele de pe cer sunt o chemare de a-l cauta pe Dumnezeu, fie cu nevinovatia micutei Tereza a Pruncului Isus, care spunea tatalui sau: Priveste, taticule, cât de bun este Dumnezeu! El mi-a scris numele meu cu stele pe bolta cerului; fie cu maturitatea spirituala a sfântului Francisc de Assisi, care cânta: Sa te laude, Stapâne, sora luna si voi stele, ce sunteti podoaba noptii, credincioase santinele; fie cu credinta poporului care cânta deseori cu toata însufletirea: Daca doua mâini rebele nu te-ar tine orb mereu, te-ai opri în clipe grele si, privind cu drag la stele, ai vedea ca-i scris pe ele: Dumnezeu.

Pentru aceasta spune sfântul apostol Paul ca în ziua judecatii nici pagânii nu vor avea scuza ca nu l-au respectat pe Dumnezeul cel viu si adevarat, fiindca au avut posibilitatea sa-l cunoasca, deoarece cele nevazute ale lui se vad de la facerea lumii, întelegându-se din fapturi, adica vesnica lui putere si dumnezeire (Rom 1,20). Oricine poate citi maretia, vesnicia, atotputernicia, întelepciunea, frumusetea, ordinea etc. lui Dumnezeu în marea carte a naturii.

Sfântul Anton, pustnicul, îsi traia viata în sihastrie, dar într-o zi au venit sa-l vada niste filozofi pagâni care, aflând ca nu cunoaste buche de carte, nimic din literatura clasica elenistica si romana, au început sa râda. Sfântul le-a spus cu toata smerenia: Cartea mea este natura întreaga, o carte vesnic deschisa înaintea ochilor mei, în care pot citi cuvântul Domnului ori de câte ori vreau.

Magii n-au descifrat oare din marea carte a naturii chemarea lui Dumnezeu? Daca Diderot (1713-1784, filozof materialist, scriitor si estetician, initiator si redactor principal al Enciclopediei franceze) a spus: Cu ochiul si cu aripa unui fluture poti strivi un ateu, va invit la o calatorie printre stele, care pot zdrobi toate tendintele atee din noi, ca apoi, îngenuncheati în fata pruncului Isus din iesle, sa-i aducem darul iubirii, tamâia închinaciunilor noastre si smirna statorniciei în hotarârile sfinte. Acestea vor fi balsamul miraculos ce ne va pastra integritatea personala pentru învierea din ziua de apoi. Sa sorbim învatatura din frumusetea, ordinea, marimea si tainele stelelor, ca sa simtim bucuria magilor!

Toate drumurile duc la Roma, se spunea în vechime. Parafrazând zicala, putem spune: toate stelele universului duc la ieslea pruncului Isus, în care, prin care si pentru care s-au facut toate (cf. In 1,3).

Stim oare câte stele sunt pe cer? Ca sa fim pe placul magilor, care sigur erau astrologi, adica cititori în stele, sa facem putina astronomie. Cu ochiul liber se pot numara pâna la vreo sase mii de stele, iar cei care se bucura de o vedere mai buna, pot vedea cu doua mii mai mult; folosind telescopul se pot observa circa 57 de milioane. În popor se spune ca la nasterea unui copil apare o stea pe cer, dar constatam ca sunt mult mai multe stele decât oameni pe pamânt, deoarece numai nebuloasa Sagetatorul, adica acea dâra albicioasa si luminoasa de pe bolta cerului, pe care o numim Calea Laptelui, numara circa 800 de milioane de stele. Numarul complet al stelelor numarate pâna la ora actuala este de circa 100 de mii de miliarde. Soarele este si el o stea. În centrul lui temperatura este de 20 de milioane de grade; este de un milion si trei sute de mii de ori mai mare decât pamântul; în medie, distanta de la pamânt la soare este de 150 de milioane de kilometri. Un tren, care ar merge cu o suta de kilometri pe ora fara oprire, ar avea trebuinta de 171 de ani pentru a parcurge aceasta distanta. Trebuie tinut cont ca soarele este mult mai apropiat de noi decât oricare alta stea. Soarele, cu tot cortegiul lui de sateliti si planete, alearga cu 20 de kilometri pe secunda si parcurge în fiecare an câte 600 de milioane de kilometri, dar cu toate acestea îi trebuie 200 de milioane de ani pentru a face o rotatie în jurul axei proprii, asa încât de când exista, dupa aprecierea savantilor, el s-a învârtit în jurul axei proprii doar de zece ori. În jurul sorilor centrali din Calea Lactee, numerosi sori numarati din timpuri stravechi, stelele mai mari si mai mici se misca asa, ca un roi de albine. Dar si mai departe se afla nebuloase în spirala care formeaza, ca tot atâtea Cai Lactee cu circa 100 de milioane de stele fiecare, un decor ceresc feeric. Nebuloasa Andromeda se afla la o distanta de circa 800 de mii de ani-lumina departare de noi. Un an-lumina corespunde distantei pe care lumina o parcurge într-un an, mergând cu 300 de mii de kilometri pe secunda, înmultit cu 60 de secunde dintr-un minut, cu 60 de minute dintr-o ora, înmultit cu 24 de ore dintr-o zi, înmultit cu 365 de zile, 5 ore, 48 de minute si 45,6 secunde dintr-un an, da cifra astronomica de 9 bilioane si jumatate de kilometri. Si când ne gândim ca exista cam 100 de milioane de nebuloase stelare, tot atât de mari cât Calea Lactee, mintea se opreste în loc. Sirius este steaua cea mai apropiata de soare si se afla la distanta de patru ani si jumatate lumina; steaua Vega, tot vecina soarelui, se afla la 26 de ani-lumina; Steaua Polara este la o distanta de 300 de ani-lumina. Nu exista stele fixe, toate se misca într-o ordine atât de desavârsita încât nici ceasurile electronice cele mai perfecte nu le pot egala.

Sarmanul nostru pamânt nu-i decât un mic satelit, mai bine zis o planeta a unei stele care se numeste soare si are menirea de a purta în cârca lui o multime de viermisori numiti oameni, care au pretentia de a fi cineva, de a contesta existenta unui creator atotputernic, a unei minti uimitor de pricepute si de a atribui toate întâmplarii. Unui astfel de om i-as spune ca nici chiar aparitia lui ca nebun pe lume nu-i întâmplatoare, deoarece revelatia divina da marturie ca nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu (Ps 14,1 si 53,2).

Daca ne gândim la spusele poetului nostru Eminescu, spuse care nu sunt decât un adevar stiintific, vom constata ca si stelele, unele mor si altele se nasc, dar cum?

La steaua care-a rasarit / E-o cale-atât de lunga, / Ca mii de ani i-au trebuit / Luminii sa ne-ajunga. // Poate de mult s-a stins în drum / În departari albastre, / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre. // Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie; / Era pe când nu s-a zarit, / Azi o vedem, si nu e.

Steaua magilor a rasarit, azi n-o vedem, dar este; este cuprinsa pe paginile nemuritoare ale evangheliei si straluceste vederii noastre sufletesti prin credinta, invitându-ne sa privim si ceea ce vedem cu ochii, cu simturile trupesti, sa privim milioanele de milioane de stele care ne calauzesc spre Creatorul lor, ca sa-l laudam cu psalmistul: Cerurile si pamântul slava Domnului o cânta

Si de-a sa mândra lucrare toate stelele cuvânta (Ps 19,1).

Marire tie, Doamne Isuse, ca ai venit sa ne descoperi un univers infinit mai frumos si în sânul caruia nu exista durere, nu exista lacrimi, nu exista moarte: împaratia Tatalui ceresc si ai binevoit sa ne fii în lume tu însuti steaua noastra calauzitoare. Amin.