Nasterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Din noapte se face zi

Cristos s-a nascut!

În anul 5199 de la facerea lumii, când dintru început Dumnezeu a creat cerul si pamântul; în anul 2957 de la potop; în anul 2015 de la nasterea lui Abraham; în anul 1510 de la Moise si de la iesirea din Egipt a poporului lui Israel; în anul 1032 de la ungerea lui David ca rege; în a saizeci si cincea saptamâna dupa profetia lui Daniel; în Olimpiada din 194; în anul 753 de la întemeierea Romei; în anul 42 al domniei împaratului Octavian August, pe când întreg pamântul era în pace, în a sasea perioada a lumii, Isus Cristos, Dumnezeu din vesnicie si Fiu al Tatalui vesnic, voind sa consacre lumea prin venirea sa, zamislit fiind de la Duhul Sfânt, dupa trecerea a noua luni de la zamislire, în Betleemul Iudeii se naste din Maria Fecioara, el, care s-a facut om.

Aceasta este relatarea pe care ne-o ofera una dintre primele carti de statistica a Bisericii intitulata Martirologiul Roman.

Ceilalti sfinti trecuti în acest document secular sunt martiri prin varsarea sângelui, prin moarte, Isus însa este pus în rândul martirilor înca de la nastere, deoarece Maria a nascut pe Fiul sau întâiul-nascut, l-a înfasat si l-a culcat în iesle, fiindca nu se mai gasea loc pentru ei în casa de oaspeti.

Martiriul nasterii în saracie si al asezarii lui Isus în iesle pe un brat de fân a avut darul de a face din noapte zi pentru îngerii cerului si mai ales pentru pastorasii din preajma Betleemului, fiindca slava Domnului i-a învaluit în lumina. Cine ar fi în stare sa descrie în imagini umane acel spectacol ceresc?

Pe când universul era scufundat în tacere de miez de noapte si noaptea s-a oprit din drumul ei, cuvântul tau atotputernic s-a coborât de pe tronul ceresc, ca un cumplit razboinic, în mijlocul acelui pamânt sortit pieirii (Înt 18,14), pentru a-l salva din întunericul pacatului.

Dupa rânduiala generala a Bisericii din secolul al II-lea, care, dupa parerea cunoscatorilor traditiei crestine merge înapoi pâna în timpul apostolic, era datina ca la miezul noptii sa se scoale credinciosii pentru rugaciune. La miezul noptii, scoala-te! Spala-ti mâinile si te roaga! Daca sotia ta este pagâna, mergi în alta camera si te roaga! Aceasta este una dintre primele legi ale Bisericii. Motivatia ei este extrem de profunda: Caci asa ne-au lasat datina parintii nostri, deoarece la aceasta ora întreaga creatie se opreste o clipa spre a-l lauda pe Domnul: stelele, copacii, râurile, îngerii si sufletele dreptilor. Aceasta practica a primilor crestini se baza pe cuvintele din cartea Întelepciunii lui Solomon, luate drept garantie profetica, si anume: Fiul lui Dumnezeu se va coborî pe pamânt în miez de noapte, pentru a-i rascumpara pe oamenii sortiti pieirii, pentru a-i scoate din întunericul pacatelor. Noi nu mai practicam rugaciunea de la miezul noptii la fiecare durata de 24 de ore, decât în noptile de Paste si de Craciun, când sunetul clopotelor, ca odinioara glasul îngerilor, ne cheama sa-l laudam pe Domnul sub chipul pruncului din iesle, sub chipul pâinii euharistice de pe altar.

Dintre toate marturiile crestine ale primelor secole se desprinde clar un lucru: într-un anumit timp al istoriei s-a prezentat un om, un om ca toti oamenii, cu ochi, nas, gura, urechi, mâini, picioare etc.; ca atare, în toata existenta sa pamânteasca, de la nastere si pâna la moartea înfioratoare de pe cruce, depasind dimensiunile unui simplu om, ne-a deschis poarta prin care putem întrezari ceva din transcendenta naturii omenesti: asemanarea cu Dumnezeu, pe care el a venit sa o scoata din negura istoriei si s-o actualizeze în însasi fiinta sa.

Ne bucuram la aniversarea nasterii unui scriitor, fiindca ne-a lasat câteva lucrari limitate în domeniul literaturii; ne bucuram la aniversarea nasterii unui pictor, care ne-a lasat câteva tablouri de valoare, desi intemperiile si scurgerea vremii le vor distruge; ne bucuram la aniversarea nasterii unui sculptor, care ne-a lasat câteva statui ce vor fi macinate de catastrofe naturale, de razboaie, de ignoranta sau neglijenta umana. Avem multe aniversari în viata de care ne bucuram, dar nici una nu se poate compara cu aniversarea nasterii Domnului. Ea are o semnificatie deosebita: realizarile venirii lui Isus în lume sunt inegalabile. El este Omul care savârseste semne extraordinare - da vedere orbilor, auz surzilor, viata mortilor etc.; el pronunta cuvinte care nu au apus; pune în practica iubirea ca nimeni altul si reveleaza ceea ce este caritatea în sine, iubirea care mântuieste pe oameni si este imaginea si semnul lui Dumnezeu pe pamânt; el este Omul prin care vesnicia se revarsa în timp; prin mijlocirea caruia oamenii ajung sa cunoasca adâncimea si înaltimea existentei umane; el devine speranta pentru cei destinati mortii, fiindca murind ne-a meritat viata, iar înviind ne-a deschis vesnicia, adica viitorul cel mai luminos din sânul Tatalui.

Toate acestea se reveleaza deja prin însasi nasterea sa, la care îngerii vorbesc cu oamenii, slava Domnului îi învaluie în lumina si oastea cereasca aduce lauda lui Dumnezeu din ceruri, ca sa se bucure oamenii de pe pamânt de pace. Plapândul copilas care sta culcat în iesle este Mântuitorul lumii. Acesta este mesajul fara de apus al nasterii Domnului, fara mit si fara legenda (R. Schnakenburg).

Cu putin timp înainte de sarbatoarea Nasterii Domnului, sfântul Francisc de Assisi a chemat pe un om evlavios cu numele Ioan si i-a facut cunoscuta vointa sa de a-i pregati Craciunul la Greccio. L-a rugat sa pregateasca în padure un grajd cu iesle, lânga care sa fie un magarus si un bou. Voia sa înfatiseze într-o forma vie scena nasterii Domnului. În noaptea sfânta s-au strâns oamenii din toate împrejurimile cu felinare si faclii aprinse. Întreaga padure era scaldata în lumina si pretutindeni se auzeau cântece de bucurie. Francisc si fratii sai cântau laudele Domnului în jurul ieslei. Credinciosul Ioan avu un fel de vis, o tainica aratare, a vazut pruncul divin dormind în iesle. Sfântul Francisc s-a apropiat de el si cu multa gingasie l-a atins si l-a trezit din somnul adânc, ca sa priveasca lumea cu iubire.

Din acel an, obiceiul de a reprezenta scena nasterii Domnului într-un grajd sarac, însotit de cele doua animale, s-a raspândit în lumea întreaga si nu putini au fost aceia care s-au convertit privind la cele vazute cu gândul la cele vesnice.

Veniti sa-l adoram în ieslea euharistica si inimile în dar sa-i dam!