Duminica a IV-a din Advent

Orizont mesianic

Parintele Marcelin de Causane, misionar în Brazilia, se tot straduia de vreo trei ani sa-l converteasca pe un sarman lepros la credinta. Îl vizita mereu, îi pansa ranile si-i vorbea cu toata dragostea. În zadar, pagânul ramânea ca surd. Într-o zi parintele Marcelin se îmbolnaveste de lepra, dar continua sa-si viziteze pacientul. Misionarul avea doar 42 de ani. Pagânul lepros, vazându-l asemenea lui si totusi cu aceeasi iubire senina, s-a convertit.

Pentru ca noi si ca toti oamenii din toate timpurile si din toate locurile sa dam crezare învataturii dumnezeiesti, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a facut om, a îmbracat firea noastra omeneasca slaba, muritoare, afara de pacat, ca sa ne elibereze de lepra pacatului si sa ne conduca la Tatal îmbracati în haina de nunta, în har.

Lecturile de azi ne ofera învataturi deosebit de interesante, frumoase si mai ales folositoare.

Profetul Mihea ne bucura prin prezicerile sale, deoarece anunta ca un nou raport, o noua legatura de prietenie se va stabili între Dumnezeu si oameni bazata pe istorie, geografie, politica si religie. Deci, Dumnezeu se va implica total în plenitudinea vietii noastre. Cu sute de ani înainte de nasterea lui Mesia, Mihea ne arata locul unde se va naste: un mic orasel din patria lui David, la Betleem. Precizeaza apoi ca cel care se va naste la Betleem este deja nascut din veci în Dumnezeu: Originea lui urca pâna în vremuri stravechi, pâna în zilele vesniciei. Ceea ce ne bucura si mai mult din ceea ce vesteste Mihea este faptul ca Mesia se va naste dintr-o fecioara, ceea ce înseamna ca pamântul nostru va vedea o noua forma de viata, fiindca nu face aluzie la vreun barbat, ceea ce era contrar obiceiului din acel timp, deoarece genealogiile vremii spun ca barbatii au nascut, ca de exemplu: Abraham a nascut pe Isaac, Isaac a nascut pe Iacob, Iacob a nascut pe Iuda etc. Mihea spune doar ca va veni ziua în care cea care trebuie sa nasca, va naste, lasând sa se înteleaga ca aceasta nastere va fi extraordinara, minunata, fiindca opera celui ce se va naste se va concretiza într-o împaratie noua care se va întinde pâna la marginile pamântului. În aceasta împaratie, bazata pe o noua forma de viata, toti vor trai în liniste, deoarece el va cârmui lumea cu o noua putere venita de la Domnul, cu maretia numelui Domnului Dumnezeului sau. Noi, cei de azi, stim ca aceasta putere noua de cârmuire a lumii este iubirea, caritatea divina, de aceea spune profetul în concluzie: el va fi pacea noastra, adica va lega trecutul de prezent si prezentul de viitor, prin aceeasi legatura a desavârsirii.

Aceste lucruri frumoase ne îmbogatesc cunostintele despre Mesia, ne înclina sa avem o parere despre spiritualitatea lui istorica, politica si religioasa cât mai exacta, dar, ca noi sa facem parte din împaratia lui care uneste trecutul cu prezentul, ca el sa fie si pacea noastra, sfântul apostol Paul ne arata în lectura a II-a ca prin venirea lui Emanuel în lume s-a stabilit aceasta legatura dintre Dumnezeu si oameni; ea nu se mai bazeaza pe jertfe si prinosuri, pe rudenie sau nationalitate, pe timp sau istorie etc. ca mai înainte. Trecutul, patruns de viata cea noua care îl leaga de prezent, si-a pierdut semnificatia de particular numai pentru un timp sau numai pentru un popor, ci, viata noua care leaga cerul cu pamântul si patrunde toate, legatura cu Dumnezeu este interna, profunda, se bazeaza pe totalitatea fiintei si a tuturor fiintelor umane, fiindca legea suprema a tot ceea ce a existat, exista si va exista este vointa divina. Din acest motiv vointa divina, din care izvoraste viata cea noua în Cristos, devine ratiunea de a fi a omului în prezent si viitor, în parusie. Mesia a venit sa ne arate sensul vietii noastre: sa fac vointa ta, Dumnezeule. Jertfele s-au învechit, si-au pierdut eficacitatea si sensul, nu mai sunt capabile sa aduca lui Dumnezeu un cult care sa-i placa, din moment ce Fiul sau ofera oamenilor o viata noua, capabila sa se jertfeasca total pentru toti din toate timpurile. Isus, omul nou, si-a luat un trup pe care Tatal i l-a pregatit din vesnicie; în acest trup se naste si traieste timp de 33 de ani ca jertfa mântuitoare pâna la moartea pe cruce. Dat fiind faptul ca vointa divina i-a fost hrana zilnica, de la Betleem si pâna pe Calvar, nu putea vedea stricaciunea, putrezirea, fiindca vointa divina care l-a hranit nu putrezeste, el a înviat ca noi sa ne nastem, nu din sânge si din vointa barbateasca, asa cum a fost prima data, ci din trupul si sângele sau care au izvorât din vointa lui Dumnezeu.

Mai trebuie oare sa ne întrebam: Ce trebuie sa facem noi, ca nasterea lui Isus Cristos sa fie legatura noastra definitiva cu Dumnezeu? Avem raspunsul venit din cer: Pace oamenilor de bunavointa. Sa fim oameni de bunavointa, adica sa împlinim vointa cea buna, vointa lui Dumnezeu în toate.

Împlinirea vointei lui Dumnezeu nu este o înjosire sau o anihilare a vointei noastre, din contra, este o înaltare, o purificare, o întarire în bine, o asemanare cât mai fidela cu prototipul din Geneza - Sa-l facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra (1,26). Sa-l facem exprima vointa divina. Prin urmare, omul este chemat la existenta ca sa se manifeste ca vointa divina. Întelegem demnitatea? Numai prin bunavointa îi vom putea întelege în cer vointa sa atotputernica, pusa în miscare numai de iubire. Ascultarea este o recunoastere a acestei realitati, deocamdata plina de mister, dar daca ea porneste din iubire, devine facatoare de minuni, fiindca iubirea este mai tare ca moartea (cf. 1Cor 13,8). Ascultarea îsi capata toata puterea din forma cea mai perfecta a ascultarii care exista în sânul Preasfintei Treimi: Fiul asculta de Tatal si se naste din veci în sânul sau. Aceasta ascultare l-a nascut Dumnezeu din Dumnezeu, având în sine toata fericirea Tatalui. Ca recunostinta a nasterii din vesnicie accepta ascultarea de a se naste si în timp, în trup omenesc, pentru ca omul sa asculte si sa-si recapete asemanarea cu Dumnezeu

printr-un act al vointei nascut din iubire. Ascultarea este izvorul armoniei divine. Tatal asculta de Fiul si se vadeste în lume ca izvor al celor mai mari minuni, dupa cum vedem la învierea lui Lazar, când Isus îi multumeste Tatalui ca l-a ascultat (cf. In 11,41). Duhul Sfânt asculta de Tatal si de Fiul si devine sfintitorul întregii creatii. Tatal si Fiul asculta de Duhul Sfânt si primeste toata slava ce i-o aduce întreaga creatie prin omul care îi spune lui Dumnezeu Tata si Fiului îi spune Domn. Aceasta ascultare reciproca formeaza armonia divina si constituie izvorul vesnic al fericirii.

Smerenia lui Isus, prin care s-a facut ascultator de la Betleem si pâna pe Calvar, l-a determinat pe Tatal sa-l rânduiasca drept unicul si marele preot al Noului Legamânt (Evr 5,5-10); smerenia preacuratei, prin care accepta sa devina roaba Domnului, adica roaba ascultarii fata de ascultarea lui Isus fata de Tatal, nu constituie o înjosire, ci o întelepciune care se concretizeaza într-o daruire totala fata de acela care este totul în toti si în toate, este semnul iubirii inefabile, a încadrarii în armonia divina din care se naste suprema demnitate de Theotokos - Nascatoarea Fiului lui Dumnezeu, iar noi ne nastem drept fii ai lui Dumnezeu, asa cum ne asigura sfântul Ioan evanghelistul: Tuturor acelora care l-au primit, celor care cred în numele lui (credinta este din auzite, deci este ascultare), le-a dat putere sa devina copii ai lui Dumnezeu (In 1,12-13). Prin aceasta vointa a lui Dumnezeu suntem sfintiti prin jertfa (ascultarea) trupului lui Isus Cristos, ne asigura sfântul Paul.

Craciunul ne asteapta si vrea ca noi sa reînnoim adeziunea noastra fata de vointa lui Dumnezeu prin Isus Cristos.

Ascultarea preacuratei Fecioare Maria de vointa lui Dumnezeu, exprimata prin arhanghelul Gabriel, asa cum ne relateaza evanghelia de azi, o face: Theotokos, adica Nascatoare de Dumnezeu. Verisoara sa, Elisabeta, abia îi aude salutul si se umple de Duhul Sfânt, iar pruncul din sânul ei tresalta de bucurie, presimtind nasterea sa de copil al lui Dumnezeu.

Mai avem câteva zile pâna la Craciun în care trebuie sa învatam cum sa auzim salutul nascatoarei de Dumnezeu, ca sa tresara si în noi sufletul de fericire. Salutul Mariei, adresat Elisabetei atunci, si noua acum, este Salom, adica: Pace!

Suntem în pace cu Isus? Numai el este pacea si fericirea noastra!

Vino, Doamne Isuse, si daruieste-ne pacea ta! Amin.