Preasfântul Trup si Sânge

Domnie si Euharistie

Actele Conciliului Vatican II ne furnizeaza motive autentice pentru a face din aceasta zi o sarbatoare cu adevarat domneasca. Cristos este Domnul (1Cor 8,6). Despre unul sau altul se poate spune: A fost un domn, adica s-a comportat la înaltime din toate punctele de vedere, dar despre Isus trebuie sa marturisim mereu ca el este Domnul, fiindca s-a comportat domneste nu numai când a trait ca om pe pamânt, ci s-a înaltat de-a dreapta Tatalui pentru a perpetua comportamentul sau domnesc de pe pamânt, continuând sa faca bine, trimitându-l mereu pe Duhul Sfânt ca sa realizeze îndumnezeirea lumii, sa-i faca domni pe oameni prin prezenta sa din Euharistie, care constituie izvorul si culmea întregii evanghelizari, ea este centrul comunitatii crestine (PO 5), în ea este continut tot binele spiritual al Bisericii, adica pe însusi Cristos - Pastele nostru (PO 5), prin Euharistie, Biserica traieste si creste mereu (LG). Oare nu sunt aceste motive suficiente pentru a-l aclama mereu, dar mai ales azi, pe Isus ca Domn? Nici intrarea lui Isus în Ierusalim în ziua de Florii ca rege mesianic n-a fost mai impunatoare ca o procesiune bine organizata de Joia Verde: corturi, covoare, lumânari aprinse, haine de sarbatoare, cântari, muzica de fanfara, dangate de clopote si clinchete de clopotei, copii în haine albe ca îngerii si cu cosulete pline de petalele celor mai frumoase flori pe care le arunca în fata sfântului Sacrament etc. toate înalta, emotioneaza si fac sa ne simtim în siguranta zilei de mâine când Isus va veni pe norii cerului înconjurat de îngerii si sfintii sai (Mt 25,31), ca sa ne ia cu sine (cf. 1Tes 4,16-17), ca acolo unde este el ca Domn acum si mijloceste pentru noi, sa fim si noi cândva (cf. In 17,24).

La Cina cea de Taina, când Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o si le-a dat-o ucenicilor zicând: Luati si mâncati, acesta este trupul meu, si apoi luând paharul, multumind, l-a dat si le-a zis: Acesta este sângele meu, al legii celei noi, care pentru multi se varsa (Mc 14,22-24), nu a înfiintat Euharistia numai pentru a fi o simpla taina, un gest istoric de impresie, ci pentru a se dovedi domn în conducerea credinciosilor pentru a trece de la moarte la viata (cf. 1In 3,14), la înviere, la fericire totala, adica la Tatal (cf. In 6) si, având aceasta convingere, sa marturisim prin viata noastra domnia lui, mai mult decât evreii care i-au spus lui Moise: Toate poruncile, pe care ni le-a dat Domnul, le vom pazi (lectura I-a), fiindca pentru noi porunca Domnului ne face domni. Euharistia este porunca noii aliante (cf. Lc 22,19) prin care trupul si sângele Domnului trec în trupul si sângele oamenilor pe care îi duce la ospatul vesnic (Lc 22,18), ca toti sa stim toate (cf. In 16,23). În acea zi ni se va dovedi Domn pe veci prin schimbarea credintei noastre în stiinta lui Dumnezeu, ca bucuria sa ne fie deplina si sarbatoarea vesnica.

Cristos Domnul a pus sigiliul pe noul document al aliantei prin propriul sau trup si sânge si ni l-a lasat în Euharistie, nu numai pentru a face din om un domn, dar mai ales pentru a face o noua comunitate cu caracter domnesc (lectura a II-a), care numai prin Euharistie devine o împaratie de preoti (cf. 1Pt 2,9; Ap 1,6), o împaratie regala, sfânta, catolica, apostolica si de lumina pentru toate neamurile pamântului, temelie si coloana a adevarului (1Tim 3,15).

Primii crestini, uniti la frângerea pâinii si în rugaciune (Fap 2,46), marcheaza caracterul domnesc al Bisericii primare.

Domnii acestei lumi, pusi pe capatuiala si pe tiranie, se simt amenintati si trec la lupta. Numai ca o comunitate de domni, formata din acei oameni care stiu sa traiasca pentru a fi fericiti fericind pe altii, formeaza un zid inexpugnabil în fata portilor infernale. Taria zidului o da domnia crestinilor care se întaresc mereu prin Euharistie. Într-o relatare a unui istoric pagân, Pliniu cel Tânar facuta împaratului Traian, se spune ca Biserica, pe care el o numeste molima, s-a raspândit nu numai în orase, dar si în sate si pe ogoare. Crestinii obisnuiesc sa se adune într-o zi anumita în zori, sa înalte pe rând imnuri de preamarire lui Cristos ca unui zeu. Aceasta adunare a primilor crestini la frângerea pâinii, la rugaciune si ascultarea cuvântului, suferintele pe care trebuiau sa le îndure din aceasta cauza, i-a facut Euharistie; sau, dupa cum se exprima sfântul Paul: Împlinesc în trupul meu cele ce lipsesc patimirii lui Cristos, pentru trupul sau, care este Biserica (Col 1,24), la fel si ei, au devenit cooperatori cauzali la cresterea trupului mistic. Ce a lipsit patimirii lui Cristos pentru trupul sau mistic? Domnii, adica acei colaboratori care sa se ofere împreuna pentru mântuirea lumii, sa-si dea si viata pentru înaltarea lumii. Sfântul Paul vrea sa spuna: Daca atunci n-am fost domn, trebuie sa fiu acum, trebuie sa ma ofer pe mine însumi, trebuie sa ma dau tot, asa cum Isus mi s-a daruit total. Crestinii au aceeasi datorie.

Semnificative sunt cuvintele unui renumit scriitor francez, Francois Coppée, citez: Multumita sfintei Euharistii, stramosii nostri s-au bucurat în timpuri mult mai grele ca ale noastre de pace interioara si de încredere. Vrea sa spuna ca Euharistia i-a facut sa domneasca, sa fie domni fata de cei din jur si sa se bucure de pace interioara.

Legouvé, membru al Academiei Franceze, scria fiului sau cu intentia de a-l determina sa devina domn prin Euharistie, urmatoarele: Daca las la o parte taina si privesc prezenta reala ca un fapt, ce-mi ramâne înainte? Una dintre cele mai mari mângâieri ale sufletului omenesc (aceea de a fi domn în fata oricarei greutati). Fiul meu, am vazut-o pe scumpa ta mama în spasmele durerii linistindu-se numaidecât dupa primirea sfintei Împartasanii si surâzând în fata propriilor suferinte. Mi-ar fi scârba de mine însumi daca asemenea amintiri nu mi-ar inspira respect. Ceea ce are putere sa faca sa straluceasca atât de minunat fata omeneasca nu poate fi decât sfânt.

Minunat este caracterul domnesc al Euharistiei din noi! Din toti, oare?

Când Rabindranath Tagore (+1941), mare poet indian premiat cu Nobel, a vizitat tara noastra si a intrat în unele biserici, a spus: În bisericile acestea miroase a mort. Probabil ca voia sa spuna ca acolo unde Euharistia nu face domni, se instaleaza doar mirosul de tamâie si de lumânari fumegânde; sau, poate a voit sa spuna ca sunt goale ca niste cavouri învechite, în care nu mai este nimic decât mirosul de mort care se mai desprinde din zidurile lor.

Cu mai multi ani în urma, un misionar din Africa a trimis o notita dintre cele mai graitoare la o revista misionara cu urmatorul continut: Când am venit în satisorul acesta din inima padurii, am gasit în mijlocul lui o bisericuta si toate casele aranjate în forma de cerc în jurul ei, în asa fel ca toate aveau fata si ferestrele îndreptate spre dânsa. Întrebându-i pe cei care le-au facut în felul acesta, mi-au raspuns: "Ca din casele noastre sa putem privi oricând spre biserica, unde este Domnul Isus în altar, si sa-i trimitem cu cinste închinaciunile noastre".

Minunat exemplu de credinta si de recunostinta!

Sfântul Ioan Vianney, vizitând un colegiu, a vazut copiii care faceau probe de aruncat flori înaintea preasfântului Sacrament la procesiunea de la Joia Verde si le-a spus: Dragii mei, când veti arunca florile înaintea lui Isus, puneti printre petale si inimile voastre! Iar sfânta Tereza a Pruncului Isus, fiind sacristana, când punea ostiile la consacrat, le saruta zicând: Când va veni Isus, sa gaseasca aici sarutul meu de iubire.

Acelasi îndemn vi-l dau tuturor: Întâmpinati preasfânta Taina cu florile virtutilor: cu credinta, speranta si mai ales cu multa, multa iubire fata de Dumnezeu si fata de aproapele! Fiti domni fata de toti, ca Isus sa domneasca în inimile voastre cu pace si fericire! Amin.