Preasfânta Treime

Mister de fericire

Adevarul de credinta ca În Dumnezeu sunt trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfânt (Catehism), se învata înca de pe genunchii mamei si, desi se repeta toata viata, perfect nu-l vom întelege nici în viata vesnica, deoarece constituie un secret personal la gradul trei, fiindca apartine numai lui Dumnezeu si, daca ar fi posibil unei creaturi sa-l înteleaga, ar fi ca Dumnezeu, nu prin har, ci prin natura, ceea ce este imposibil. Din acest motiv ma voi margini la cuvintele pline de întelepciune ale lui Toma de Kempis din Imitatiunea lui Cristos, anume: Ce-ti foloseste sa discuti lucruri sublime despre Sfânta Treime, daca n-ai smerenia prin care sa fii placut Sfintei Treimi?

Într-adevar, vorbele înalte nu-l fac pe om sfânt si drept, ci viata virtuoasa îl face placut lui Dumnezeu (Cap. I,7-8).

Pentru a ajunge la contemplarea Preasfintei Treimi, este necesar sa patrundem în noi însine si sa vedem daca gasim urmele lasate de Cristos! Pe unde trece Fiul Omului lasa urme minunate. Treimea cereasca îsi face simtita prezenta pe pamânt, acolo unde paseste Isus. Când Fiul Omului a pasit în apa Iordanului s-a deschis cerul, s-a desfacut misterul lui Dumnezeu: Tatal afirma ca Fiul Omului este Fiul sau iubit si Duhul Sfânt confirma spusele Tatalui prin aparitia sa de porumbel, simbol al curatiei, pacii si iubirii. Începutul activitatii publice, acela de a-i conduce pe oameni la Tatal - Nimeni nu vine la Tatal decât prin mine (Mt 3,16-17; In 14,6) - îsi gaseste confirmarea în munca apostolica pe care Isus o încredinteaza ucenicilor sai: Mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh (Mt 28,19).

Asemanarea noastra cu Dumnezeu este sufletul, desi si trupul este opera mâinilor sale, dar cum Isus ne spune ca acesta nu foloseste la nimic (cf. In 6,63), sa pornim pe urmele Creatorului întiparite de Cristos în sufletul nostru! Sufletul, spiritual din fire, poarta în sine ratiunea, vointa si memoria. Putem spune ca sufletul are de la Tatal ratiunea de a fi; de la Fiul are vointa de a ne mântui si de la Duhul Sfânt memoria de a nu uita în veci binefacerile Domnului. Mai mult decât atât, pe Tatal îl caracterizeaza, în sânul Preasfintei Treimi, eficacitatea: naste din vesnicie pe Fiul în sânul sau, contrar nasterilor din lume, care se exteriorizeaza si viata Fiului ramâne mereu în unire cu Tatal - Eu si Tatal una suntem (In 10,30) si numai pentru aceasta îl putem numi Fiul Tatalui (In 1,18) si apoi Fiul Omului, fiindca numai pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu Tatal (In 6,27). Tatal creeaza în timp toate lucrurile, întregul univers (cf. 1Cor 8,6; Ef 3,9) si îsi continua lucrarea într-un chip minunat - Tatal meu lucreaza si eu lucrez (In 5,17). Opera Tatalui si a Fiului, la care se lucreaza zilnic, este Biserica. O vedem în lume, dar ea are tendinta imanentei în Dumnezeu si, desi peregrineaza pe pamânt pâna în clipa desavârsirii totale, ramâne temelia si coloana adevarului (1Tim 3,15) în lume, fiind compusa din acele madulare care s-au nascut din Dumnezeu (cf. In 1,12-13). Lucrarea divina de încorporare a Bisericii în sine constituie o nastere minunata, datatoare de armonie si unitate (cf. Col 3,2), ceea ce ne ajuta sa întelegem ceva, dar mai ales sa credem totul, despre minunata nastere a Fiului din veci din Tatal.

Ce are sufletul nostru asemenea Tatalui? Ratiunea, inteligenta.

Ratiunea omului este mereu creatoare, inventiva, mereu naste idei, concepte care revolutioneaza totul în jurul sau, lucrând cu un scop bine definit de Tatal înca din paradisul pamântesc, prin misiunea încredintata lui Adam (cf. Gen 1,28; 2,15; 3,17).

Ce caracterizeaza pe Fiul? Vointa de a împlini vointa Tatalui. A venit în lume ca sa faca vointa Tatalui (cf. Ps 40,8-9; Evr 10,7); hrana sa pamânteasca a constat din împlinirea vointei Tatalui (cf. In 4,34); a murit pe lemnul crucii pentru a împlini vointa Tatalui (cf. Lc 22,42; In 19,30). Aceasta împlinire desavârsita a vointei Tatalui i-a adus învierea, înaltarea la cer si dreptul de a sedea la dreapta Tatalui (cf. Fil 2,7-10), ca Fiu al Omului, unde, bucurându-se de meritele infinite în fata Tatalui, îi poate atrage la sine pe fiii oamenilor.

Ce are sufletul nostru asemenea Fiului? Vointa? Voim cum voieste Isus? Oricine va face voia Tatalui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, sora si mama (Mt 12,50). Pacatul stramosesc a slabit vointa omului într-o masura mult mai mare decât ratiunea, fiindca ea a fost înclinata de Sarpele viclean sa manânce din pomul oprit (Gen 3,1-7). Pentru redresarea vointei umane, Fiul lui Dumnezeu s-a facut om, ca sa ne dea exemplu de împlinire a vointei Tatalui ceresc, ca în treimea sufletului nostru sa se faca pace si armonie, unire si fericire.

Ce caracterizeaza pe Sfântul Duh? Memoria. În sânul Preasfintei Treimi, Duhul Sfânt este cartea vietii; el cuprinde gama activitatii divine interne si externe si o pastreaza vesnic actuala. Putem întelege mai bine rolul de memorie al Duhului Sfânt în Dumnezeu din cuvintele lui Isus: Mângâietorul venind, va vadi lumea de pacat, de dreptate si de judecata. Înca multe am a va spune, dar nu le puteti purta acum (nu le putem întelege si nici sa le tinem minte), dar când va veni acela, Duhul adevarului, va va calauzi la tot adevarul (In 16,8-12-13). Celui ce va zice cuvânt împotriva Fiului Omului i se va ierta (va fi dat uitarii), dar celui ce va zice împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta (nu va fi dat uitarii) nici în veacul acesta si nici în cel viitor (Mt 12,32). Martor este acela care are memoria faptelor. Or, Petru si ceilalti apostoli spun în fata Sinedriului: Suntem martori ai acestor cuvinte noi si Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dat celor care îl asculta (Fap 5,32). Vrea sa spuna ca ei nu pot uita ceea ce i-a învatat Isus, datorita faptului ca l-au primit pe Duhul Sfânt care le reaminteste toate.

Ce are sufletul nostru asemenea Duhului Sfânt? Memoria.

Porunca lui Dumnezeu pentru evrei era aceasta: Puneti cuvintele mele în inima si sufletul vostru; legati-le ca semn la mâna voastra si sa le aveti ca o tablita pe fruntea voastra (Dt 11,18). Pentru noi, porunca este de a-l primi pe Duhul Sfânt (cf. In 20,22). Primindu-l, vom fi asemenea mamei noastre ceresti, care pastra toate cuvintele lui Isus si cele spuse despre el în inima ei (Lc 2,19-51), fiindca l-a primit pe Duhul Sfânt (Lc 1,35) si a devenit cooperatoare la opera rascumpararii noastre prin Duhul Sfânt, ca în cazul vizitei la Elisabeta (Lc 1,41). Duhul Sfânt trebuie sa fie memoria noastra despre faptele minunate ale Domnului, fiindca numai asa îi putem fi recunoscatori si aducatori de laude vesnice.

Urmele Preasfintei Treimi de la Botez.

Botezul primit în numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfânt ne consacra pentru iubirea trinitara: Dumnezeu, eu si aproapele. Asa ne nastem la o viata noua. Aceasta a doua nastere prin Botez este mai minunata decât prima. La prima nastere Dumnezeu ne-a fost Tata, dar mama noastra a fost neantul, nimicul din care am fost facuti. În actul creatiei Tatal nu ne-a dat decât chipul si asemanarea sa (cf. Gen 1,26), dar la nasterea prin Botez, Dumnezeu ne este Tata, dar mama nu ne mai este nimicul, ci ceva din firea sa, harul care ne face partasi ai naturii divine (2Pt 1,4), conform rugaciunii lui Isus: Precum tu, Tata, esti în mine si eu în tine, asa si ei sa fie una în noi! (In 17,21).

În fata unui mister atât de mare, care ne face lucruri minunate, nu putem face altceva decât sa ne smerim împreuna cu sfânta Fecioara Maria, zicând: Iata roaba Domnului (Lc 1,38) si sa-l preamarim pe Domnul din toata inima, fiindca s-a comportat domneste cu noi si ne-a facut lucruri peste asteptari de mari, mai ales atunci când ne va invita sa mostenim împaratia pregatita noua de la întemeierea lumii, ca sa-i cântam marire pentru toata vesnicia. Amin.