Duminica a IV-a dupa Paste

Titulatura cristologica si mântuitoare

Isus blând si smerit cu inima, înainte de a afirma ca este Pastorul cel bun prin care sa ne atraga atentia asupra regalitatii sale, iertase pacatele unei femei prinse în adulter, adusa de farisei, carturari si batrânii poporului ca sa-l ispiteasca (cf. In 8,3-11); si vindecase pe orbul din nastere (In 9,1-8) în zi de sâmbata. În fata celor scandalizati de aceste fapte si care se întrebau: Cine poate sa ierte pacatele decât numai singur Dumnezeu? (Mc 2,7), Isus afirma de patru ori ca el este lumina lumii (In 8,12); înainte de a se fi nascut Abraham (In 8,58), usa oilor (In 10,7) si, în fine: Eu sunt pastorul cel bun, afirmatie pe care o mai repeta înca o data.

Aceste afirmatii scot în evidenta regalitatea sa, care are o baza solida în originea sa divina.

Când Dumnezeu a spus lui Moise la muntele Horeb: Eu sunt cel ce sunt si a adaugat: Cel ce este m-a trimis la voi (Ex 3,14), a voit sa-l convinga pe el si pe poporul robit în Egipt de providenta sa divina. Acelasi lucru îl urmareste si Isus afirmând existenta sa divina, ca sa-i convinga pe ascultatori de providenta sa regala, cereasca, menita sa cuprinda nu numai dezrobirea de pacate în aceasta viata pamânteasca, dar mai ales viata de dincolo de moarte prin deschiderea unui nou orizont chiar pentru aceasta viata de pe pamânt. Numai ca fariseii, carturarii si saduceii, în loc sa gaseasca în aceste afirmatii întarite de minuni - de degetul lui Dumnezeu -, providenta sa, s-au încapatânat si mai mult în rautatea lor, ceea ce le va atrage înfioratoarea dojana a lui Isus: Ma veti cauta si nu ma veti gasi si în pacatul vostru veti muri (In 8,21). Isus vede în acesti farisei, saducei, arhierei si carturari cu inimi împietrite pe acei pastori ai lui Israel care se pasc pe ei însisi. Nu trebuie, oare, sa pastoreasca turma? Iata ce spune Domnul prin profetul Ezechiel: Voi mâncati grasimea, va îmbracati cu lâna, taiati ce este gras, dar nu pastoriti oile. Nu întariti pe cele slabe, nu vindecati pe cea bolnava, nu legati pe cea ranita, nu aduceti la turma pe cea ratacita, nu cautati pe cea pierduta. Din pricina pastorilor s-au împrastiat oile si au ramas prada fiarelor salbatice (34,1-5). În contrast cu aceasta neglijenta a pastorilor lui Israel, Dumnezeu fagaduieste: Iata, ma voi îngriji eu însumi de oile mele si le voi cerceta, le voi strânge din toate locurile unde au fost risipite în ziua plina de nori si de negura (In 34,11-12).

Isus, afirmând atât de categoric: Eu sunt pastorul cel bun, confirma împlinirea acestei promisiuni providentiale si mesianice.

Cuvintele: Eu sunt lumina lumii; înainte de a se fi nascut Abraham; poarta oilor si bunul pastor, toate sunt notiuni cristologice care nu pot fi aplicate nimanui, în afara de Isus în calitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu, de rege al regilor, notiuni cuprinse total în acel: Eu sunt cel ce sunt.

De asemenea, cuvintele lui Isus: Toti cei care au venit înaintea mea sunt hoti si tâlhari (In 10,8), ne întaresc în acea convingere, fiindca toti pot gresi, toti au gresit si tot pacatul este un furt din avutul obstesc al divinitatii si al spiritualitatii neamului omenesc. Dat fiind faptul ca David si Solomon, toti regii lui Israel, ba chiar si profetii au gresit în multe, fiindca si cel mai drept greseste de sapte ori pe zi (Prov 24,16), afirmatia Scripturii este socanta, dar adevarata. Singur Isus a putut sfida întreaga lume, zicând: Cine dintre voi ma va vadi de pacat? (In 8,46). Petru recunoaste: El n-a savârsit pacat, nici nu s-a aflat viclesug în gura lui (1Pt 2,22); de asemenea, sfântul Paul (2Cor 5,21) si sfântul Ioan (1In 3,5), ba chiar si tâlharul rastignit la dreapta lui (Mc 23,41).

Prin cuvintele: Eu sunt pastorul, Isus afirma existenta divina în istoria omenirii; iar prin calificativul: cel bun, exprima o existenta activa, productiva, izvorâta din cunoasterea Fiului asupra Tatalui, providentiala, fiindca a purta pecetea bunatatii totale apartine numai unuia singur, lui Dumnezeu (cf. Mt 19,17). Isus îsi afirma bunatatea divina din firea sa omeneasca si ne conduce la Tatal (In 14,6), pentru a-l cunoaste. Din cunoasterea Fiului fata de Tatal se naste Biserica; din cunoasterea Bisericii fata de Isus se naste o noua împaratie, cea cereasca, staulul care cuprinde toate oile care asculta de glasul bunului pastor.

Arhiepiscopul de Praga, Bartolomeu (+1590), a fost surprins de o ploaie torentiala în munti în timpul unei vizite canonice. Pe perioada dezlantuirii stihiilor s-a adapostit într-o pestera cu toti cei care îl însoteau. Privind afara, au vazut un pastor zgribulit lânga turma sa de oi. I-au strigat: Vino si tu aici, ca te poate trasni! Pastorul raspunde: Nu pot sa plec de lânga oi. Daca plec, se împrastie turma si apoi, pâna sa le adun, le ataca lupii. I-au zis: Pe vremea aceasta nu ies lupii din bârlogul lor. La care ciobanul raspunde: Nu pot! Tata mi-a poruncit sa nu ma departez de lânga oi! Si a ramas sa îndure primejdia si frigul.

Isus este bunul pastor fiindca a facut tot ceea ce Tatal i-a poruncit: sa nu se îndeparteze de lânga oi - Iata eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor (Mt 28,20), ba chiar sa-si dea viata pentru ele, ceea ce a si facut.

În al doilea rând, Isus este bunul pastor fiindca, nu numai ca

si-a dat viata pentru oi, dar si-a dat trupul ca hrana si sângele ca bautura în Euharistie, ca oile sale sa nu moara de foame si de sete si, având în ele propria sa viata, sa nu moara în veci. El singur este hrana si bautura Bisericii care sta în fata lumii întregi ca lumina a neamurilor, asemenea ologului din nastere vindecat de sfântul Petru la poarta cea frumoasa a templului si care spunea tuturor: În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morti, întru acela sta acesta sanatos înaintea voastra (Fap 3,15-16); la fel sta si Biserica sanatoasa în fata lumii prin Cristos.

Isus este bunul pastor care a rupt alianta dintre lup si pastorul naimit prin denuntarea, prin deconspirarea acestei legaturi infernale de a lasa oile prada lupilor.

Facând parte din Biserica lui Cristos, traind viata sa divina din istoria lumii, putem avea toata convingerea ca suntem fii ai lui Dumnezeu, iar când îl vom vedea asa cum este, vom fi asemenea lui prin înviere (lectura a II-a), deoarece providenta sa se extinde pâna dincolo de granitele mortii, fiindca fiind viu, da sanatate bolnavilor (lectura I-a). Un mort nu poate face minuni. Isus este viata însasi. Daca regele David spunea: Tu ma ascunzi la adapostul fetei tale (Ps 31,20), într-o traducere mai corecta: Tu ma ascunzi în ochii fetei tale, si se ruga: Pazeste-ma ca pe lumina ochilor tai (Ps 17,8), cu atât mai mult se cuvine sa avem noi aceasta încredere sfânta, deoarece, daca Domnul ma pastoreste, nimic nu-mi lipseste (Ps 22,1), chiar daca sunt slab si neputincios, netrebnic totusi Domnul este credincios misiunii sale de pastor, el se îngrijeste mai ales de cei slabi.

Sa avem încrederea pe care o aveau sfintii! Sfântul Anton, abate, despre care sfântul Atanasie povesteste ca diavolii îi apareau în chipurile cele mai înfioratoare de lei, tigri, tauri fiorosi, serpi uriasi etc. si-l înconjurau din toate partile, încercând sa-l muste, sa-l împunga, sa-l înspaimânte în fel si chip, el îsi batea joc de ei, zicându-le: Daca ati avea putere, ar fi de ajuns unul singur ca sa lupte împotriva unui singur om; dar pentru ca Dumnezeu v-a luat puterile si de aceea sunteti slabi, va uniti multi, ca sa ma speriati cu numarul vostru mare. Daca Dumnezeu v-a dat putere asupra mea, iata-ma! Iar daca nu v-a dat nici o putere asupra mea, de ce faceti atâtea sfortari zadarnice?

Sa nu uitam a-i recomanda bunului pastor si pe raposatii nostri, ca sa-i conduca în patria fericita a sfintilor, în împaratia sa vesnica. Amin.