Duminica a III-a dupa Paste

Asa este logic

În prima lectura de azi de la Liturgia cuvântului, sfântul Petru prezinta învierea lui Isus confratilor sai - si noua - încadrând-o în istoria Israelului - si a noastra - ca pe o împlinire a tuturor profetiilor si promisiunilor facute de Dumnezeu patriarhilor: Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac si al lui Iacob, Dumnezeul parintilor nostri a preamarit pe Fiul sau, pe care voi l-ati tradat si de care v-ati lepadat în fata lui Pilat, pe acesta l-a înviat din morti si noi suntem martori (Fap 3,13-15). Si, daca marturia sa si a acelora care l-au vazut pe Isus înviat li se parea insuficienta pentru a crede, Petru le mai ofera înca un semn: vindecarea orbului din nastere care cersea la poarta templului si pe care toti îl cunosteau. Toate pentru convertirea lor si a noastra: ca în numele lui Isus sa se propovaduiasca convertirea si iertarea pacatelor la toate popoarele (Lc 24,46-47).

În lectura a II-a, din Scrisoarea I-a sfântului Ioan, ni se arata ca misiunea lui Isus înviat, înaltat si stând de-a dreapta Tatalui este aceea de a mijloci pentru cei pacatosi. Daca Isus n-ar fi înviat, n-ar avea puterea de mijlocire, fiindca mijlocirea unui mort este moarta. Sfârsitul este continut în început, se spune. Tema convertirii a fost subiectul initial al activitatii publice a lui Isus (cf. Mc 1,15). Este logic sa fie asa, fiindca aceasta tema a convertirii, întarita de concluzia vietii, ne ofera unitatea mesianica a luminii pe pamânt, în cer si în Parusie, adica la înviere.

Ce este convertirea?

În primul rând este un semn care corespunde unei chemari la un bine deosebit, la un adevar suprem.

Cuvântul grec metanoia are întelesul de revolutie a mintii, adica o schimbare totala a felului de gândire. Exemplul cel mai graitor, pe care ni-l ofera Sfânta Scriptura, este în parabola fiului risipitor, care, înainte de aventura sa, gândea despre tatal sau ca este un zgârcit, un dictator care vrea sa-l tina sub papuc, un înapoiat care nu stie sa-si traiasca viata, unul de care trebuie sa de descotorosesti pentru a fi liber si independent etc. Dupa aventura, gaseste ca tatal sau este omul exceptional, providenta întrupata si izvor de fericire chiar si pentru ultimul dintre servitorii sai etc.

Ce înseamna iertarea pacatelor?

Înseamna a-l repune pe om în prietenia lui Dumnezeu, în primul rând; apoi înseamna a-l pune în comuniune cu Biserica si în armonie cu întreaga creatie. A fi în prietenie cu Dumnezeu înseamna a descoperi sensul adevarat si profund al vietii umane. A primi iertarea pacatelor înseamna a reda vietii scopul final: plinatatea din Tatal ceresc; si semnificatia: gloria Dei, cum spune sfântul Irineu, toata viata este spre slava lui Dumnezeu. Pentru aceasta îl cauta Dumnezeu pe om; nu pentru ca omul ar merita-o, ci pentru ca Fiul sau si-a asumat-o pentru a-i da o noua stralucire, pentru a o face viata noua, vrednica de slava lui Dumnezeu si de bucurie pentru toti îngerii si sfintii sai.

Iata ce a însemnat pentru apostoli convertirea si iertarea pacatelor în lumina învierii lui Isus: acesta sta în mijlocul preocuparilor lor zilnice, ca un scop al vietii, ca ratiunea lor de a fi. Daca înainte de înviere grija lor în a-l urma pe Isus era interesul personal - Iata, noi am lasat toate si te-am urmat, ce rasplata vom primi (Mt 19,27) - si: Fa ca acesti doi fii ai mei sa sada unul la dreapta si altul la stânga în împaratia ta! (Mt 20,21) si iarasi: Se certau care dintre ei este mai mare (Mc 9,34) etc. acum toate acestea sunt înlocuite de gloria Celui Înviat. Viata lor capata un nou sens: se prelungeste printr-o actiune escatologica, de a da marturie pâna la sfârsitul veacurilor.

Sensul vietii noi îl capatam si din jertfa si învierea lui Isus, fiindca se prelungeste, prin Euharistie, pâna la sfârsitul lumii: Moartea ta o vestim, Doamne, si învierea ta o marturisim pâna când vei veni (LR). Prin urmare, viata noastra zilnica este menita unui apostolat continuu de convertire si de iertare a pacatelor, devine marturie a învierii lui Isus în istorie.

Tot apostolii sunt beneficiarii iertarii primare. Ei traiesc bucuria pacii cu Dumnezeu prin acceptarea cu bucurie a pocaintei datorate greselilor comise în viata, mai ales a celor comise împotriva Învatatorului. Daca înainte de înviere, frica de suferinta i-a facut lasi, dupa înviere, bucuria de a suferi pentru numele lui îi face eroi ai credintei, martiri (cf. Fap 5,40-42).

Convertirea, datorata învierii lui Isus, îl pune în evidenta pe Petru, în chip deosebit. El gaseste o scuza pentru actul tradarii si uciderii lui Isus de catre semenii sai: ignoranta. Aceasta scuza o gaseste pentru altii, dar pentru sine, care l-a tagaduit de trei ori, nu gaseste scuza, ci lacrimi de durere. Convertirea sta în cunoasterea adevarului profund si numai aceasta cunoastere profunda înlatura ignoranta si face ca tradarea si crima sa nu se mai repete. Pentru aceasta se straduia sfântul Paul sa-l cunoasca pe Cristos si puterea învierii lui (cf. Fil 3,10), ca nu cumva sa mai cada în greseala de altadata, când persecuta Biserica lui Cristos.

Adevarata cunoastere a lui Cristos nu sta într-o speculatie filozofica, noetica, rationala, ci în iubire (cf. lectura a II-a). Iubirea este iertatoare, îngaduitoare, întelegatoare. Voi ma întrebati ce este Dumnezeu. Daca as fi stiut-o, as fi fost eu însumi Dumnezeu, deoarece nimeni nu-l cunoaste pe Dumnezeu si nu stie ce este Dumnezeu în afara de Dumnezeu însusi, spune Lucilio Vanini. Vanini spune ca nu stie ce este Dumnezeu, dar sfântul Ioan spune: Dumnezeu este iubire (1In 4,8); îl cunoaste acela care iubeste ca Dumnezeu, prin caritate, dezinteresat, acela care îi pazeste poruncile (1In 3,24). Aceasta cunoastere unica, individuala, specifica fiecaruia, este incomunicabila, inefabila, dar prin traire aduce roade care se vad, se simt, care încânta ochii si mai ales inima.

Ca sa obtinem convertirea, Cristos ne-a dat ca hrana trupul sau si ca bautura sângele sau: Euharistia.

La un congres international al teologilor, un indian a povestit cum a înteles el sacramentul Pocaintei si al Euharistiei. Vazându-l pe tatal meu împartindu-ne hrana putina pe care o avea, lasându-se pe sine la urma, am înteles ce înseamna a crede în Cristos care îsi da drept hrana trupul sau. Tatal, renuntând la hrana în favoarea copiilor, le ofera ca hrana însasi viata sa, iubirea sa, sensul vietii sale. Cristos ne da prin Euharistie si Pocainta sensul vietii sale, puterea învierii sale, care ne face crestini adevarati.

Cine este crestin adevarat? Catehismul ne spune: Crestin adevarat este acela care crede si marturiseste cu tarie credinta crestineasca. Sfântul apostol Ioan ne spune ca este acela care a trecut de la moarte la viata (cf. 1In 3,14), mort pentru pacat si viu pentru Dumnezeu, spune sfântul Paul (cf. Rom 6,11).

Istoricul Cassian povesteste despre un om sfânt cum, pe când se afla în orasul egiptean Alexandria, era insultat de pagâni si necredinciosi în fel si chip. Unul l-a întrebat în bataie de joc: Ei, ce minuni a mai facut Cristos dupa înviere? La care omul a raspuns: Una dintre minunile lui Isus este si aceasta pe care o vedeti; cu toate insultele ce mi le aduceti, eu am de la el puterea de a fi linistit, fara sa ma supar. Sa facem la fel! Crestinul adevarat nu raspunde niciodata raului cu rau, fiindca învierea lui Cristos îi da statornicie în bine.

Daca sfântul Petru l-a înscris pe Isus prin predicile sale în istoria mântuirii oamenilor, convertirea si iertarea pacatelor, pe care noi le putem realiza numai prin credinta în învierea lui Isus, ne pot înscrie în istoria sfintilor, în istoria vietii si fericirii vesnice. Amin.