|
Învierea Domnului Cristos a înviat! Adevarul învierii lui Isus îl marturisim în Crez: Cred în Isus Cristos... care a înviat a treia zi din morti. Adevarul ne umple inima de bucurie, Isus fiind garantia învierii noastre. Dar ce este învierea? Învierea este ultimul si cel mai puternic strigat pe care ni-l adreseaza Dumnezeu Tatal prin Fiul sau, ca sa ne întoarcem la izvorul vietii vesnice, la iubirea sa infinita, la fericirea totala. Sfântul Francisc de Sales vorbeste într-una din cartile sale despre un obicei al potârnichilor de a-si fura ouale unele altora pentru a le cloci. De ce? Ca sa aiba mai multe progenituri, mai multi pui? Din instinct matern prea dezvoltat? Din ignoranta fata de propriile oua? Nu stim. Când puii ies din ouale clocite de potârnichea hoata si aud tipatul sau glasul mamei adevarate, parasesc mama hoata si se întorc la cea adevarata, care a facut ouale din care au iesit. Ce vreau sa spun prin acest exemplu? Dumnezeu ne-a creat si diavolul ne-a furat prin pacat. Creatorul nu ne paraseste; el are diferite forme de a ne striga, de a ne chema la sine, asa cum a facut-o cu Adam: Adame, unde esti? (Gen 3,9), tot asa, în decursul istoriei, continua sa cheme omenirea în totalitate, si chiar pe fiecare în parte, în diferite forme. Învierea lui Isus este strigatul cel mai puternic adresat de Dumnezeu întregii omeniri. Azi ne cheama si pe noi la viata adevarata, la viata vesnica. Femeile, dupa cum ne relateaza evanghelia, alearga la mormânt; ucenicii, de asemenea. Aici gasesc în mormântul gol doar giulgiurile, ca pe niste coji de ou din care a iesit puiul. Isus apare în lume cu o noua viata; trupul sau este îngerizat si de aceea apare oamenilor doar ca semn al prezentei pentru ochii trupesti. Din acest motiv, apostolii afirma ca ei sunt martori ai învierii lui Isus: Ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mâinile noastre au pipait despre cuvântul vietii, aceea va vestim (1In 1,1), convinsi fiind ca realitatea acestor semne supranaturale depaseste realitatea celor naturale; acum înteleg ca Isus i-a ales si i-a pregatit special pentru întelegerea acestor semne - noua, martorilor alesi de mai înainte - ca la rândul lor ei însisi sa devina semne care dau marturie despre învierea lui Isus si a tuturor acelora care cred în învierea lui. În Scrisoarea catre Corinteni, sfântul Paul enumera drept semne ale învierii pe credinciosii care au crezut în învierea lui Isus mai înainte de acei care l-au vazut. Iata ce spune: Va fac cunoscut, fratilor, evanghelia pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, în care ati ramas si prin care sunteti mântuiti (orice mântuit este un martor al învierii). Isus a murit, a fost îngropat, a treia zi a înviat si s-a aratat lui Chefa, apoi celor doisprezece. Dupa aceea, s-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care multi sunt înca în viata. În cele din urma mi s-a aratat si mie (1Cor 15,1-8). Stim ca Isus s-a aratat sfântului Francisc de Assisi, sfântului Anton de Padova si la multi altii. Acestia pot spune cu certitudine: Cristos a înviat cu adevarat! Dar noi? Noi suntem chemati, nu numai sa credem în marturia lor, ci sa devenim asemenea lor, martori ai învierii lui Isus. Cum? Traind ceea ce ei ne-au transmis: învatatura lui Cristos, cuvântul Domnului care este viata, marturia lor este stiinta noastra, o stiinta traita, nu intelectualiceste, ci o traire a credintei, care depaseste ratiunea, fiind bazata, asa cum spune sfântul Toma de Aquino, nu pe argumente, ci pe semne care pun în evidenta adevarul viu (cf. ST III, c.55, a.5). Semnele nu constrâng precum argumentele, ci dispun sufletul în mod placut sa îmbratiseze liber si cu placere un mister, un adevar pe care numai gustându-l îi poti aprecia valoarea. Argumentele nu constrâng, nu rapesc libertatea, nu limiteaza personalitatea. Când varul de pe perete este alb, nu poti sustine ca este negru. Stiinta empirica limiteaza capacitatea omului de a se dezvolta. Prin adevarurile de credinta însa, Dumnezeu mareste capacitatea dezvoltarii personalitatii prin punerea în evidenta a libertatii. Numai libertatea exercitata da demnitate si merit. Învierea lui Isus era un semn menit sa puna în evidenta libertatea si meritul omului prin acceptarea semnului, fiindca realitatea învierii era infinit superioara celor ce apostolii vedeau cu ochii. Fiind semn, apostolii s-au convins mai greu de realitatea pe care o exprima semnul învierii, fiindca acesta este specificul semnului: nu este perceptibil decât acelora care cunosc deja partial mesajul si sunt dispusi sa subscrie în întregime si în mod liber. (Spre ilustrare poate servi exemplul mesajului lumânarilor aprinse pe zidul cetatii de un spion roman infiltrat si care, sub pretextul apararii, i-a sfatuit pe aparatori sa puna 26 de lumânari, torte, si pe care, în momentul în care acestia dormeau, el a aprins câteva în urmatoarea ordine: 21, 5, 14 si 9. Cifra de 26 reprezenta alfabetul roman. Prinzând tortele în ordinea amintita, însemna: Veni. Era invitatia de a da atacul, fiindca aparatorii nu sunt la post. Asa au cucerit cetatea). Magdalenei înlacrimate la mormânt, apostolilor înspaimântati si ascunsi, ucenicilor tristi în drum spre Emaus, li se pot aplica din plin cuvintele lui Pascal: Tu nu m-ai cauta acum (spune Isus), daca nu m-ai fi gasit deja de mai înainte. Toti acesti martori ai învierii, n-ar fi ajuns la stiinta învierii lui Isus, daca nu l-ar fi gasit mai înainte prin iubire, prin trairea învataturii sale, prin credinta în cuvântul lui. Nu ar fi înviere, daca nu ar fi iubire. Devenim martori ai învierii când acceptam semnele lasate de Isus si când facem din întâlnirea noastra un semn, un canal prin care trece în lume un torent de iubire, care devine o marturie mult mai stiintifica decât orice stiinta. Primii care au primit semnele învierii au fost soldatii de la paza mormântului; ei au simtit cutremurul de pamânt, au vazut piatra pravalindu-se, au vazut îngerul si de frica lui au lesinat (cf. Mt 28,2-4) si, tot ce-i posibil, sa fi constatat ca mormântul este gol, de aceea sederea lor acolo nu mai are rost, au plecat în cetate si au povestit cele constatate. Acestea au fost semne, dar paznicii nu le-au cunoscut semnificatia, fiindca ei nu l-au cunoscut pe Isus mai înainte, nu l-au iubit si n-au trait învatatura lui. Din acest motiv nici nu s-au constituit ca martori ai învierii, dar, primind o suma de bani, s-au angajat sa minta cu multa usurinta. Istoria îi pune în rândul celor corupti si nicidecum în rândul apostolilor; au ramas instrumente ale mortii, soldati care ucid, nu crainici ai vietii. Ca sa nu încurcam lucrurile, este bine sa mai lamurim înca o problema referitoare la semnele învierii. Evanghelia spune ca Maria Magdalena, venind dis-de-dimineata la mormânt, vazând piatra rasturnata si mormântul gol, a alergat la Petru si Ioan si le-a spus: L-au luat pe Domnul din mormânt si nu stiu unde l-au pus (In 20,1-2). Petru si Ioan au alergat la mormânt; îl gasesc gol si vad giulgiul strâns si pus deoparte. Ioan a vazut si a crezut (In 20,6-7). Este primul act de credinta în înviere? Nu putem afirma cu certitudine. A crezut în ceea ce i-a spus Maria Magdalena? Când un lucru îl vezi nu mai crezi, îl stii exact. Dar aici este vorba de credinta. A crezut ca cineva a luat trupul lui Isus si l-a dus în alta parte? Nici acest lucru nu-i de admis, fiindca de l-ar fi luat cineva, n-ar fi lasat giulgiul si pânza care îi acoperise fata. Ioan crede în iubirea care a realizat disparitia miraculoasa, inexplicabila, a lui Isus din mormânt. Toate sunt semne care duc spre descifrarea unui lucru miraculos în care trebuie crezut, care nu exclud îndoiala, ci implica cercetarea. La aceasta cercetare îi invita Isus pe ucenici când o trimite pe Maria Magdalena sa le spuna sa mearga în Galileea si acolo îl vor vedea. La credinta în înviere ajungem în masura în care ne implicam în cercetare pe baza credintei si mai ales când, trecând prin moartea egoismului, acceptam crucea zilnica. Ouale rosii de Paste exprima aceasta angajare la cercetare si la jertfa pentru realizarea învierii si dobândirea vietii vesnice. Chiar pagânii, dupa cum ne relateaza Mircea Eliade, aveau obiceiul sa adune si sa vopseasca în rosu oasele mortilor dragi, pentru a-si recapata viata într-o zi. Culoarea rosie reprezenta sângele în care se afla viata, sufletul. Azi, aceste oua rosii ne invita sa credem ca Isus a înviat si se afla în sfânta Taina a Euharistiei, care este alba, dar ne înroseste pe noi, ne da viata cea noua, ne aprinde de focul iubirii divine, care ne poate duce pâna la marturia sângelui. Cristos a înviat! Aleluia. Amin.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |