Duminica I-a din Post

Despre postul aducator de credinta

Cuvântul lui Dumnezeu de la sfânta Liturghie de azi se adreseaza mintii noastre, care este capabila sa cântareasca lucrurile si sa ia decizii juste, hotarâri sfinte.

Indubitabil, pacatul este cel mai mare rau.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a pedepsit pacatul cu asprime, mai ales în poporul ales, pentru a-l întoarce pe om pe calea cea dreapta. Pacatul era pedepsit mai mult în trup, fiindca omul se afla într-o stare de animalitate destul de crasa. Potopul, nimicirea Sodomei si Gomorei, exilul repetat de mai multe ori, foametea, cutremurele, ciuma etc. sunt tot atâtea exemple graitoare în aceasta privinta. Omul era constrâns pe cale naturala sa creada în dreptatea divine (lectura I-a).

În Noul Testament, Isus a luat asupra sa pacatele lumii si a dat oamenilor botezul curatitor (lectura a II-a). Prin aceste fapte - Mirabilia Dei sau semne, geste evidente - ale caritatii divine, omul, ridicat din starea de animalitate la un mai înalt grad de spiritualitate, mai ales prin Cartile Sapientiale, devine, încetul cu încetul, constrâns de propria constiinta, sa creada în iubirea lui Dumnezeu Tatal.

Ce este de preferat: sa credem în Dumnezeu pentru dreptate sau pentru caritate? Cine crede, datorita dreptatii, crede constrâns de frica pedepsei si îsi primeste rasplata pe pamânt; cine crede caritatii divine, devine spiritual si îsi va primi rasplata spirituala în sânul iubirii vesnice.

Doamne, învata-ne sa te iubim, ca sa stim ce avem de facut în viata vesnica!

Învatam sa-l iubim pe Dumnezeu prin acceptarea postului de bunavoie.

Ce este postul?

Ca timp, postul este constituit dintr-o zi sau din mai multe zile pregatitoare pentru sarbatorile cu o mai mare încarcatura de credinta. Ca sa reusim sa ne însusim adevarurile revelate, trebuie sa ne oprim de la cele temporale care ne pericliteaza interiorizarea, cum sunt petrecerile zgomotoase cu cântece si dansuri, cu bauturi si glume, la care de obicei se fac multe pacate.

Postul, ca fapt în sine, într-un înteles mai larg, cuprinde toate faptele bune pe care omul le face în viata, fiindca implica un efort. Este greu sa faci binele; este mai usor de facut raul. Orice fapta buna cere o asceza, o truda si de aceea se spune ca numai acela care îsi face sila va intra în împaratia cerurilor.

Postul, ca fapt într-un înteles mai restrâns, este înfrânarea, abtinerea de la mâncare si bautura. Înfrânarea poate fi totala în zi, si acesta este asa-zisul post negru; sau partiala, de a nu mânca decât o data pe zi pâna la saturare. Acesta din urma este cel prescris de Biserica pentru Miercurea Cenusii si pentru Vinerea Mare. Nici la acesta nu sunt tinuti: bolnavii, batrânii, soldatii, studentii, cei care muncesc din greu în fabrici, mine etc.

Ca o definitie spirituala menita sa cuprinda toate formele de post, acesta se poate defini drept jertfa pe altarul iubirii, fiindca este efortul de a-l cunoaste pe Dumnezeu prin ascultare si de a-i sluji pe semeni pentru Dumnezeu.

Postul prescris de Biserica ne este de folos pentru trup, minte si suflet.

În foarte multe cazuri medicii însisi prescriu postul pentru sanatate; pedagogii si psihologii îl prescriu studentilor pentru acumularea stiintelor. Hipocrate (460-375), parintele medicinei, întrebat despre secretul vietii sale lungi si a sanatatii, a raspuns: Eu nu m-am sculat niciodata de la masa satul de tot, ci usurel.

De fapt, postul este folositor în primul rând pentru suflet. Numai ca oamenii, desi traiesc prin suflet, îl uita si traiesc pentru trup. Postul curata sufletul de patimi, îl înzestreaza cu virtuti si îl pastreaza în har, în viata noua adusa de Isus. Calugarii trapisti duc o viata foarte aspra si nu manânca niciodata carne. Papa a voit sa le îndulceasca regula postului, dar ei s-au opus, trimitând o delegatie la Roma de douazeci si sapte de frati, dintre care cel mai tânar avea optzeci de ani, cu rugamintea de a nu li se acorda nici o înlesnire. Papa i-a întrebat pe rând, pe fiecare: Câti ani ai? Unul a zis: Am 89 de ani si sunt calugar de 60 de ani. Altul: Sunt în vârsta de 95 de ani si sunt calugar de 70 de ani. Papa l-a întrebat: Si ai tinut totdeauna regula atât de stricta a postului? Raspunsul a fost: Da, Sfinte Parinte, si ma simt destul de sanatos. În cele din urma papa le-a zis: Ei bine, mergeti în pace si tineti postul mai departe, fiindca se vede clar ca nu scurteaza viata!

Postul din închisori i-a vindecat pe multi bolnavi de stomac; în universitati, multi studenti saraci, constrânsi sa posteasca, au luat-o înaintea celor bogati si grasuni; în pustiuri si la manastirile cu program sever de înfrânare s-au ridicat cei mai mari sfinti ai Bisericii; cei mai mari filozofi si savanti, scufundati în carti, uitau de mâncare mult timp; sportivii sunt obligati la un post destul de sever; cei dornici de avere merg sa exploreze tinuturi îndepartate rabdând de foame si de sete cu speranta ca vor gasi comorile subsolului sau pe cele ascunse de mosi si stramosi etc.

Singurii care se plâng de greutatea postului, desi nu îl tin, sunt crestinii slabi în credinta; pe când unele religii si-au facut din post si foame o adevarata filozofie existentiala (precum indienii).

Postul ne ajuta sa învingem înclinatiile patimase din noi, ispitele si pe autorul lor, pe diavol. Citim în viata sfântului Ioan Vianney ca cel mai mare necaz îl avea Satana din partea sfântului pentru ca postea. Ca razbunare, îi facea taraboi prin podul casei, în curte, îi aparea în slutenia sa infernala si-l poreclea mâncator de cartofi. De fapt si în paradisul pamântesc protoparintii nostri au fost pusi la un fel de post: sa nu manânce din pomul oprit (Gen 2,18). Cât timp au postit, au fost fericiti; când au renuntat la post, au devenit cei mai nefericiti.

Înfrânarea, rugaciunea si pomana formeaza un tot ce da forta în suferintele care se abat inevitabil asupra omului. Acela care de bunavoie alege pocainta ca pe un mijloc de apropiere de Dumnezeu, în necazuri pastreaza o demnitate sfânta. Demnitatea lui Isus, dupa postul de patruzeci de zile si dupa lupta cu ispititorul i-a atras slujirea îngerilor (Mt 4,11).

Mai presus de toate: postul, pomana si rugaciunea ne fac martori ai învierii. Primii crestini, fericiti de învierea lui Isus, având în ea siguranta vietii vesnice, puneau toate bunurile lor materiale la picioarele apostolilor, ca sa le împarta saracilor; se rugau împreuna si luau parte cu bucurie la ascultarea cuvântului si la frângerea pâinii (Fap 4,35).

Ceea ce nu trebuie uitat: Botezul primit cuprinde în sine o chemare continua la pocainta, la acea înmormântare cu Cristos, ca apoi sa avem acea deschidere a cugetului bun catre Dumnezeu, dupa cum ne spune sfântul Petru (lectura a II-a). Prin înfrânare, rugaciune si pomana fortam sufletul sa se largeasca, sa devina tot mai capabil sa primeasca mai mult din viata cea noua, viata harului, plinatatea vietii în Cristos care singura poate face sa se reverse asupra lumii un torent de fapte bune. De aceea, se spune: postul este termometrul credintei, sperantei si mai ales al iubirii noastre.

Pe la mijlocul veacului trecut, popoarele din muntii Caucaz se bucurau de conducerea unui sultan drept, numit Schamyl, care voia sa stârpeasca el însusi coruptia si mituirea. Pentru cel prins, pedeapsa era publica: 50 de lovituri de varga. Prima vinovata a fost chiar mama sultanului. Vestea l-a lovit ca un trasnet. S-a luptat cu sine însusi trei zile, cum sa o pedepseasca chiar pe propria mama. În a patra zi a iesit în fata multimii, palid si serios. A poruncit sa-i fie adusa mama în lanturi. A dat porunca la doi calai s-o biciuiasca! Dar, dupa prima lovitura de nuia cazuta pe spatele gol al mamei sale, sultanul o împinse la o parte si se aseza el în locul ei pentru a primi restul de patruzeci si noua de lovituri. Însângerat, s-a ridicat si a spus multimii mute de admiratie: Mergeti acasa! S-a dat satisfactie legii. Sângele sultanului vostru a curs drept rascumparare. Din acea zi s-a terminat cu mita si coruptia.

În acest timp de patruzeci de zile pâna la Paste, de ne vom gândi serios la preasfântul sânge al lui Cristos, curs ca rascumparare pentru noi, vom înceta cu mita, coruptia, înjuratura, furtul, necuratia, ura si cu toate patimile infernale care cauta loc în sufletul nostru. Trebuie sa învatam sa murim cu Cristos, ca sa ne bucuram de înviere cu Cristos!