Nasterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Cristos s-a nascut

Desi evanghelistul Luca pune data nasterii lui Isus în zilele când a iesit porunca de la cezarul August sa se faca recensamântul Imperiului Roman totusi evenimentul unic al istoriei umane a avut loc în momentul în care a fost profetit si stabilit de Dumnezeu, care a trimis mesagerii sai sa confirme acest lucru prin aparitia si cântarea lor plina de bucurie: Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pace pe pamânt oamenilor de bunavointa!

Din multimea de profetii, am ales-o pe cea a lui Daniel, care si el fixeaza data calendaristica în stil profetic. În capitolul al II-lea al cartii sale gasim alegoria mesianica: o petricica se desprinde de pe vârful muntelui, se rostogoleste la vale si, lovind o statuie uriasa ce-i statea în cale, o sfarâma în bucati. Statuia, facuta din patru feluri de materiale: aur, argint, arama si fier amestecat cu argila, simboliza imperiile neobabiloniene: medo-persan, grec si roman. Piatra care s-a pravalit si a sfarâmat statuia s-a prefacut într-un munte înalt care a umplut pamântul. Profetul Daniel lamureste: Dumnezeul cerurilor va ridica o împaratie care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapânirea nici unui popor. Ea va sfarâma si va nimici toate celelalte împaratii, dar ea va dainui vesnic. Si încheie: Dumnezeul cel mare a facut cunoscut împaratului cele ce se vor întâmpla în viitor.

Cunoscând aceasta profetie, Pascal, marele cugetator francez, face urmatoarea reflectie: S-a prezis ca Isus Cristos va fi mic la început si ca apoi va creste; piatra cea mica a lui Daniel.

În capitolul al VII-lea profetia lui Daniel se clarifica si mai mult: Iata ca pe norii cerului venea unul ca un fiu al omului; înainta spre cel îmbatrânit de zile si a fost adus înaintea lui. I s-a dat stapânire, slava si putere împarateasca pentru ca sa-i slujeasca toate popoarele, neamurile si oamenii de toate limbile. Stapânirea lui este o stapânire vesnica si împaratia lui nu va fi nimicita niciodata. Expresia de Fiu al Omului si-a însusit-o Isus, ca un semn al împlinirii profetiei. Evanghelistul Matei relateaza aceasta expresie de treizeci de ori pentru a demonstra ca Isus este Mesia prezis de Daniel.

Punctul culminant al profetiei mesianice îl atinge Daniel în capitolul al IX-lea, unde se spune: Saptezeci de saptamâni au fost hotarâte asupra poporului tau si asupra cetatii tale celei sfinte pâna la încetarea faradelegilor, pâna la ispasirea pacatelor, pâna la ispasirea nelegiuirii, pâna la aducerea dreptatii celei vesnice, pâna la pecetluirea vedeniei si profetiei si pâna la ungerea Sfântului sfintilor. Cuvântul a pecetlui înseamna ca i s-a pus data precisa. În forma profetica saptamâna înseamna sapte ani. Deci: saptezeci de saptamâni înseamna 70 x 7, adica 490 de ani. De când începe numaratoarea lor? Profetul Daniel precizeaza si acest lucru: de la emiterea decretului de reîntoarcere si de reconstruire a Ierusalimului si pâna la un principe Mesia. Decretul este dat de Artaxerxe în anul al saptelea al domniei sale, adica în anii 458-457 înainte de Cristos. Numarând 490 de ani, începând cu aceasta data, ajungem la anul 32-33 dupa Cristos. Daca stim anul mântuirii, anul mortii si învierii, sau, dupa cum spune profetul: pâna la ispasirea nelegiuirii si pâna la ungerea Sfântului sfintilor, stim si anul nasterii sale deci cu 33 de ani mai înainte.

Nu numai Cartile Sfinte l-au prezis, nu numai poporul lui Israel era în asteptarea lui, ci toate popoarele l-au asteptat si la toate popoarele gasim preziceri despre aparitia lui Mesia în Palestina. Astfel, istoricul Iosif Flaviu, vorbind despre razboaiele dintre evrei si romani, sustine ca ceea ce i-a îndârjit mai mult la razboi a fost o profetie echivoca, gasita tot în Sfintele Scripturi, potrivit careia în acel timp, "unul", provenind din tara lor, ar fi devenit stapânitorul lumii. Evreii s-au luptat sa-l apere, romanii sa-l distruga. Deci: atât evreii, cât si romanii erau constienti ca în acel timp trebuia sa apara Mesia. Alti doi mari istorici - Tacit si Suetonius - ne relateaza în cartile lor ca popoarele erau în fierbere în pragul secolului pe care noi îl numim primul dupa Cristos. În opera sa Historiae, Tacit noteaza: Cei mai multi erau convinsi ca se gaseste în vechile scrieri ale profetilor ca Orientul, catre acest timp, se va ridica în putere. Si din Iudeea va veni stapânitorul lumii. Suetonius, la rândul sau, povestind viata împaratului Vespasian, scrie: Crestea în tot Orientul vechea si constanta parere ca a fost scris destinul lumii ca din Iudeea va veni în acea vreme stapânitorul lumii. Pe de alta parte, astrologia babiloniana, cea mai celebra din lumea antica, nu numai ca era si ea în asteptarea lui Mesia provenind din Palestina, dar prezisese exact si data venirii lui. Si, daca întrebam arheologia, martora fidela a istoriei lumii, ne va raspunde si ea ca s-a nascut Mântuitorul lumii, fiindca la Ierusalim era un obicei: când aparea un învatator distins al Legii, i se dadea numele de rabi - învatator, iar numele lui era trecut într-un catalog, într-o condica de onoare. Sapaturile arheologice efectuate la Ierusalim au dat la iveala o placa de marmora pe care sunt trecuti principalii rabini de la templu. Printre ei se afla trecut si Isus din Nazaret.

Isus-rabi i-a învatat la templu pe contemporanii sai, dar pe noi ne cheama mereu la ieslea sa, ca sa ne arate cât de mare este dragostea lui Dumnezeu Tatal fata de noi si sa învatam de la dânsul ca este blând si smerit cu inima, pentru a gasi pacea, fericirea si linistea inimilor noastre.

Nasterea lui Isus este o realitate istorica, pentru ca si iubirea noastra sa fie o realitate vie, o dovada, un act oficial al existentei sale în noi, cum o declara apostolul Paul: Cristos traieste în mine.

Celebrul orientalist englez, sir Rawlingson, a avut toata dreptatea când a afirmat: Crestinismul se deosebeste de celelalte religii ale lumii tocmai prin caracterul sau istoric. Religiile Greciei, Romei, Egiptului, Indiei, Persiei, ale Orientului în general, au fost sisteme speculative, care nici nu au încercat macar sa-si atribuie o baza istorica. Exact contrariul crestinismului. Cristos s-a nascut si s-a integrat în istoria lumii, ca omul sa se integreze în viata cea noua, în viata dumnezeirii, care este iubirea.

Putem sustine ca suntem crestini adevarati? Suntem dovada vie a nasterii lui Isus? Lasam dupa noi, în istorie, dovada iubirii?

Michelangelo, acest geniu al picturii si sculpturii, a facut o vizita unui alt mare artist, lui Rafael. Negasindu-l acasa, a luat o foaie de hârtie si a desenat pe dânsa chipul unui apostol si i-a lasat-o pe masa. Când s-a întors acasa si a vazut desenul, Rafael a spus: Aici a fost Michelangelo!

Se cunoaste ca ne-a vizitat Cristos prin sfânta Împartasanie? A lasat în fiecare dintre noi chipul unui apostol?

Pahomie, soldat în armata lui Constantin cel Mare, era pagân. Lupta contra lui Maxentiu. Înaintând cu trupele sale, obosit si flamând, a ajuns într-un oras din Egipt, aproape de Alexandria. Oamenii, vazându-i în ce hal arata, le-au adus pâine si apa. Pahomie a ramas atât de uimit încât nu-i venea sa creada ca este posibil asa ceva. A întrebat: Cine sunt acestia? I s-a raspuns: Acestia sunt crestinii. Pahomie s-a interesat de credinta lor, s-a botezat si apoi a scris o pagina de aur în istoria Bisericii, a fost viata sfântului Pahomie, plina de minuni apostolice.

Nasterea Domnului trebuie sa fie pentru clipa în care noi scriem noi pagini de aur în istoria Bisericii prin vietile noastre sfinte, fiindca în noi trebuie sa traiasca Isus Cristos. Pentru aceasta s-a întrupat si s-a nascut în lumea noastra, ca s-o îndumnezeiasca. Amin.