Duminica a XXXIII-a de peste an

Despre Parusie

Lecturile Liturgiei cuvântului de azi vor sa ne reaminteasca urmatoarele adevaruri: 1) lucrurile, fiind create din nimic, au trebuinta de un suport pentru a ramâne în existenta; 2) garantia existentei omului, a durabilitatii lui, este moartea mortii, adica Dumnezeu va sustrage suportul mortii prin înghitirea ei de viata însasi (1Cor 15,55), viata care va omorî moartea; 3) sfârsitul ne arata începutul, scopul pentru care am fost creati: spre a-l gasi pe Dumnezeu cu toata fiinta noastra - trup si suflet -, adica de a-l cunoaste, iubi si sluji; 4) preotia lui Cristos constituie plenitudinea fiintarii sale umane, treapta finala a sederii de-a dreapta Tatalui pentru a mijloci, dar care reveleaza începutul si sfârsitul fiecarui ales, dupa cum spune sfântul Paul în Scrisoarea catre Romani (8,28-30) ca Dumnezeu toate le îndreapta spre binele acelora care îl iubesc, spre binele acelora care au fost chemati potrivit planului sau, pe care i-a chemat sa poarte chipul Fiului sau, pe care i-a îndreptatit si i-a condus la marire; 5) judecata din urma arata ca ultimul cuvânt apartine lui Dumnezeu si va fi experimentat prin preotia comuna a tuturor celor alesi, fiindca ei vor judeca lumea (1Cor 6,2) în veci de veci pentru ca victoria binelui sa fie o condamnare vesnica a raului.

Ca sa fim ultimul cuvânt al lui Dumnezeu, cei condusi la marire spre a exercita misiunea sacerdotala a lui Cristos, cu Cristos si în Cristos, trebuie sa purtam chipul lui în aceasta viata, adica acela de jertfa, de miel, de sclav, de slujitor.

Isus va veni a doua oara la sfârsitul lumii.

El a legat de a doua sa venire împrejurari de neuitat: 1) va veni pe norii cerului, ca sa poata fi vazut de toti oamenii. Daca profetul Ioel (3,2) spune ca Dumnezeu va aduna toate popoarele în valea lui Iosafat, nu delimiteaza locul dintre Ierusalim si Muntele Maslinilor, ci mai mult scopul venirii, fiindca Iosafat, tradus din limba ebraica, înseamna Judecata lui Iehova; 2) Va veni înconjurat de îngeri. Îngerii au un rol deosebit în misiunea mesianica: vestesc zamislirea lui Isus (Lc 1,31), nasterea (Lc 2,9), înaltarea (Fap 1,11) si tot ei vor vesti a doua venire si adunarea celor alesi de pe fata pamântului, vii si morti, (Mc 13,27).

Îngerul este fiinta buna care a ajuns în starea din care nu se mai poate schimba, starea finala; ei slujesc lui Cristos, adica exercita o misiune sacerdotala îngereasca. Importanta rolului îngerilor este scoasa în relief de aparitia arhanghelului Mihail, biruitorul lui Lucifer (Ap 12,7), si sta drept garantie a biruintei celor buni asupra celor rai. 3) O multime de fenomene cosmice vor provoca dureri mari si vor face sa plânga toate neamurile pamântului. Dar aceste chinuri grele nu sunt descrise ca o agonie, ci precum chinurile nasterii din care va aparea o lume noua. Dupa cum prin chinuri se naste o minune, copilul, fiinta omeneasca cea mai nevinovata, imaginea celor ce vor mosteni împaratia lui Dumnezeu (Lc 18,16), tot asa mai multe si mai mari chinuri vor da nastere unei revelatii uimitoare în care cei alesi îsi vor gasi marirea definitiva.

Suferintele sunt canalele revelatiei divine. Cu cât sunt mai multe si mai mari, cu atât descopera lucruri mai minunate. Chinurile finale vor da nastere unei revelatii desavârsite, vor pune în evidenta ceea ce este omul în viziunea lui Dumnezeu, adica faptura noua în Cristos (2Cor 5,17), într-un cer si un pamânt nou (Ap 21,1-4). Astfel, prin prisma sfârsitului, întelegem suferintele începutului: pedeapsa data lui Adam de a-si mânca pâinea în sudoarea fruntii si Evei de a naste în chinuri pâna când se vor întoarce în pamântul din care au fost facuti (Gen 3,3,16-19). Durerea constituie de fapt dotarea fiintei umane un mijloc eficace pentru a-si mari capacitatea de a primi darul revelatiei. Fara durere n-ar exista progres în stiinta.

Poporul israelit, cu Daniel în robia babilonica, se vedea nimicit, dar descopera pentru prima data misiunea care va încununa de glorie fiinta umana, învierea (Dan 12,2-13). Prin trântirea la pamânt si orbire ajunge Saul sa descopere ca Isus Cristos traieste în cei care cred în el (Fap 22,8). Fara durere n-ar exista progres spiritual. Acceptarea suferintei, nu numai pentru a ispasi trecutul pacatos, cât mai ales de a lasa în urma o lume mai buna, mai luminata, mai dreapta, constituie un act al libertatii umane care, nu numai ca îl face pe om fiu adoptiv al lui Dumnezeu, dar si colaborator cauzal la aparitia lumii noi.

Suferintele finale vor fi mari, dar vor constitui ultima dovada a milei si caritatii divine, ultima baie curatitoare înainte de a intra în marirea eterna.

Isus va veni sa judece pe cei vii, adica pe cei buni; si pe cei morti, adica pe cei rai, pe cei reprobati, pe cei care i-au refuzat domnia (Cat.).

Omul este judecat îndata dupa moarte. Dupa aceasta judecata particulara urmeaza rasplata pentru cei buni si pedeapsa pentru cei rai. Nici rasplata si nici pedeapsa nu au un caracter definitiv si deplin, deoarece omul, afara de valoarea lui individuala, mai are o valoare sociala, globala, comuna cu toti oamenii, în termeni sportivi spunem ca are valoarea echipei. Fericirea sau nefericirea tuturor, în mod global si definitiv, va rezulta din valorificarea finala. Valoarea globala a omenirii rezulta din iubirea fiecaruia pusa în slujba tuturor si a tuturor pentru fiecare în parte - unu pentru toti si toti pentru unu. Acei care vor contribui mai mult la marirea valorii globale a omenirii vor straluci ca stelele în veci de veci (Înt 3,7; Dan 12,3).

Isus va veni pentru a da viata mortilor. Învierea sa este garantia învierii tuturor. Cei buni vor domni cu el în veci de veci, iar pentru cei rai învierea le va fi spre rusine si chinuri si mai mari, fiindca lor nu le va folosi spre viata (cf. 2Mac 7,14).

Când va veni sfârsitul?

Ziua venirii sfârsitului lumii si a aparitiei lui Isus ramâne o taina. Tatal ceresc nu a destainuit-o nici îngerilor si nici Fiului Omului pentru a o revela (Mc 13,32).

Înainte de înaltare, ucenicii au voit sa afle amanunte despre venirea glorioasa a lui Isus, dar el mentine secretul Tatalui aratând ca acesta nu-i priveste pe ei (Fap 1,6-7).

La predica apostolilor despre Parusie, primii crestini au dedus din cuvintele lui Isus, care afirmase ca nu va trece neamul acesta pâna când se vor împlini toate (Mc 13,30), ca ei vor fi martorii sfârsitului, dar Petru intervine, inspirat de Duhul Sfânt si-l lamureste: La Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi. Nu întârzie Domnul fagaduinta sa, dupa cum cred unii, ci asteapta cu rabdare pentru voi, nevrând ca cineva sa se piarda, dar sa se întoarca cu totii la pocainta (2Pt 3,8-9). În cuvintele neamul acesta, Isus a cuprins atât soarta poporului evreiesc, menit sa dureze pâna la sfârsitul lumii, cât si soarta neamului omenesc în totalitate, fiindca la sfârsit va aparea un alt neam omenesc, dar care va fi asemanator cu neamul îngeresc (Mt 22,30). Sfântul Paul, în Scrisoarea catre Tesaloniceni (I,4,15-16), se pare ca le-a dat speranta crestinilor ca ei vor vedea Ziua Domnului, vor fi martorii învierii tuturor mortilor. Dat fiind faptul ca scrisoarea i-a tulburat pe multi, apostolul le mai scrie înca una în care le da precizari mai clare si le arata ca înainte de venirea Mântuitorului trebuie sa se împlineasca multe alte evenimente, precum: lepadarea de credinta, aparitia lui Anticrist (omul pacatului, distinct de Satana) care se va arata ca mare facator de minuni, va pretinde cinste divina si care va fi ucis de Isus prin suflarea gurii sale, iar caderea va fi numai începutul sfârsitului.

De fapt, Mântuitorul însusi ne-a lasat sa întelegem ca sfârsitul lumii nu va avea loc înainte de a se fi predicat evanghelia la toate popoarele (Mt 24,14) si multi dintre crestini îsi vor pierde credinta (Lc 18,8), se vor deda la faptele cele mai rele, ca pe timpul lui Noe (Lc 17,26-30; Mt 24,38). Dar si azi mai sunt înca atât de multi pagâni, desi faptele cele rele ale crestinilor (avortul, adulterul si mai ales desfrâul a ajuns ca pe timpul lui Noe).

Înainte de venirea a doua a lui Isus, vor reveni profetii Enoch si Ilie pentru a predica pocainta, spune profetul Malahia (4,5-6), ceea ce confirma si Isus însusi (Mt 16,11), precum si apostolul Ioan în Apocalips (11,3-11).

Tot ca un semn prevestitor al sfârsitului va fi si convertirea evreilor. Profetul Osea spune ca ei vor ramâne mult timp fara rege, fara conducatori, dar în ultimele zile ei vor primi cu respect pe Domnul si harurile ce li se vor face (3,4). Aceasta profetie o întareste si apostolul Paul, anume ca Israelul va ramâne în orbire pâna când toate popoarele pagâne vor fi intrat în Biserica lui Cristos (Rom 2,25). Aceasta a fost credinta dintotdeauna a Bisericii, spune sfântul Augustin.

Ce trebuie sa facem noi în vederea Parusiei? Sa veghem asupra credintei noastre, rugându-ne cu apostolii: Doamne, mareste în noi credinta (Lc 17,5); sa veghem asupra sperantei, adica ducând crucea de toate zilele sa avem ochii atintiti asupra lui Isus, el este speranta gloriei noastra (Col 1,27); sa veghem asupra iubirii, ca sa nu-i scada flacara, sa nu i se termine uleiul din candela si la venirea Mirelui sa ne gaseasca dormind, ca pe fecioarele nebune (Mt 25,5), ci sa schimbam credinta în caritate, fiindca numai aceasta are sanse de durabilitate vesnica (1Cor 13,8), numai datorita ei vom auzi cuvintele lui Isus: veniti, binecuvântatii Parintelui meu, si mosteniti împaratia pregatita voua de la întemeierea lumii (Mt 25,34).

Maranatha! Vino, Doamne Isuse! (Ap 22,20). Amin.