Duminica a XXIX-a de peste an

Dar si daruire

Cu cât activitatea publica a lui Isus se întetea mai mult, cu atât minunile sporeau; cu cât multimile se înghesuiau în jurul lui mai tare, cu atât ideea ca el este Mesia prezis de profeti se înradacina tot mai mult în constiinta ascultatorilor sai; cu cât se parea ca ziua instaurarii împaratiei lui Israel este mai iminenta, cu atât mai mult se înfiripa în inima ucenicilor sai dorinta de a fi cineva. Din acest motiv Petru îi zice mai întâi: Doamne, iata noi am lasat toate si te-am urmat, ce rasplata vom primi? (Mt 19,27); apoi Iacob si Ioan îi cer deschis favoarea de a sedea la dreapta si la stânga în împaratia lui (Mc 10,37); toti visau onoruri si glorie.

Prima lectura de la Liturgia cuvântului de azi nu are un caracter exegetic (astfel o arata si alegerea versetelor pe sarite), adica nu de a vedea în ce masura capitolul 53 îi apartine lui Isaia, în ce masura slujitorul lui Iahve se refera la Isaia însusi, la un alt personaj, la Mesia sau chiar la poporul lui Israel etc., ci de a o întelege în spirit de credinta, ca o profetie care se împlineste în Cristos. Slujitorul lui Iahve numai prin jertfa va ajunge sa-si vada urmasii dezrobiti. Isus numai prin jertfa îsi va vedea Biserica stabilita în libertatea fiilor lui Dumnezeu (Rom 8,21), ca sa putem spune cu certitudinea credintei, asa cum o repeta atât de des evanghelistul Matei: S-au împlinit Scripturile.

În principal, din aceasta împlinire a Scripturii, referitor la episodul evanghelic de azi, se desprind urmatoarele concluzii de credinta si de morala: a) de credinta: 1) mântuirea este un dar gratuit din partea lui Dumnezeu; 2) mântuirea s-a realizat prin Cristos, prin jertfa sa, prin misterul pascal pe care el l-a înfaptuit mai întâi în propria fiinta umana, în suflet si apoi în trup, slujind pe oameni si apoi lasându-se la discretia lor; 3) autoritatea poarta pecetea divina si trebuie exercitata numai în spirit de credinta; b) morale: smerenia sta la baza desavârsirii omului.

Lectura a II-a constituie o invitatie: daca Dumnezeu a facut atâtea lucruri minunate pentru noi, fara aportul nostru, cu atât mai mult va face lucruri si mai minunate daca noi vom avea curajul sa ne apropiem de tronul harului, care este Dumnezeu însusi în trei persoane, ca sa primim din partea fiecarei persoane ceva ce îi este specific, asa cum ne arata autorul Scrisorii catre Evrei: de la Tatal primim îndurare, ca sa ne apropiem de el cu încrederea fiului risipitor, pentru a-i spune: Tata, am gresit împotriva cerului si împotriva ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, dar primeste-ma ca pe un slujitor al tau; de la Fiul primim harul care ne face fii, deoarece ne îmbraca în Cristos prin Botez, devenind partasi ai naturii divine (2Pt 1,4), iar Isus, fiind singura cale care ne duce la Tatal, ne-a facut-o cunoscuta; de la Sfântul Duh primim ajutor la momentul potrivit, oportun, atunci când avem cea mai mare trebuinta, fiindca face activa credinta prin cele sapte daruri: prin întelepciunea care alege ca scop existential viata cea fara de sfârsit; ca mijloc de a o atinge alege întelegerea Scripturii; în fata potentatilor lumesti foloseste sfatul soptit al Duhului; taria marturiei crestine este tot opera Duhului, ca si stiinta mântuirii; evlavia îsi capata consistenta prin suspinele negraite ale Duhului din suflet; Duhul Sfânt ne da frica de Dumnezeu, care nu-i altceva decât o iubire filiala, constiinta ca suntem copii si mostenitori ai împaratiei lui Dumnezeu.

Numai pasind pe aceasta cale nu vom primi reprosul lui Isus adresat celor doi frati, Iacob si Ioan: Nu stiti ce cereti. Ei cereau pamântul, împaratia câtorva ani, pentru niste merite pe care credeau ca le au, dar Isus le promite cerul pe care Tatal îl da numai pentru meritele paharului pe care Fiul îl va bea, fiindca chiar daca ei vor bea acelasi pahar al patimirii, meritele lor sunt insuficiente pentru a se mântui, pentru a sta la dreapta si la stânga sa. Mântuirea este opera gratuita; ea vine din partea iubirii divine, fiindca iubirea însasi este gratuita, altfel nu mai este iubire. Numai datorita iubirii infinite meritele paharului baut de Isus au valoare mântuitoare infinita.

Daca Isus ne-a obtinut mântuirea numai prin meritele sale infinite, nu ne-o poate da decât pe gratis, fiindca nu are ce câstiga din meritele noastre limitate. Dar se pune problema: daca Isus ne da mântuirea pe gratis, dreptul de a intra în împaratia Tatalui sau si viata vesnica prin învierea de apoi, de ce ne mai cere sa bem si noi paharul suferintelor si sa ne botezam cu amaraciunea mortii?

Raspunsul: daca intrarea este gratuita la cinema, teatru, muzeu, circ, banchet etc. asta nu ne scuteste de efortul de a ne pregati spalându-ne, îmbracându-ne, îndreptându-ne cu pasi grabiti, de a învinge obstacolele din cale. Fiecare pacat, individual sau social, ne îndeparteaza de intrarea gratuita la împaratia fericita. Necazurile, suferintele, jertfele etc. nu sunt plata pentru intrarea în rai si în viata vesnica, ci plata pentru calatoria lunga pâna la intrare, care se datoreaza pacatului. Parcurgerea acestui drum spre poarta deschisa a raiului se cheama: slujire, daruire, renuntare, alegere, convertire etc.

Isus ne-a învatat cum sa mergem pe drumul mântuirii. El a schimbat numele pompos de Mesia în cel de Fiul Omului, pentru a da continut smereniei interne, sufletesti; el singur s-a rastignit în intern, în intimitatea sufletului sau; iar pe plan extern, a slujit semenilor ca om si s-a lasat total la discretia lor, chiar si a dusmanilor sai, ca ultimul dintre sclavi.

În calea mântuirii noastre stau bogatiile, onorurile, placerile simturilor, care nu sunt altceva decât frâne ale progresului spiritual, ale procesului de daruire.

Isus a ajuns la umilinta slujitorului pentru ca a avut credinta desavârsita în îndurarea Tatalui de a da locurile de-a dreapta si de-a stânga lui conform autoritatii sale divine, de a avea lânga sine pe cei mai vrednici în slujire. Isus, în misterul pascal al sufletului sau, renunta la autoritate, asa cum a renuntat la titlul de Mesia, folosindu-se de cel de Fiu al Omului, adica fiinta marginita, slaba.

Ioan si Iacob, fiii lui Zebedeu, voiau sa se bucure de autoritate, fiind la dreapta si la stânga Învatatorului, când acesta va fi înaltat pe tronul lui David ca rege peste Israel, dar Isus le arata ca la autoritate nu se ajunge decât prin slujire, ea nu se da ca premiu pentru merite, ci ca pe o carisma care aduce merite numai daca este exercitata prin umilinta si cu maxima disponibilitate. Stim ca lui Pilat, care s-a rastit la el cerându-i sa-i raspunda fiindca are putere sa-l rastigneasca si sa-l elibereze, Isus i-a aratat clar ca puterea lui este un dar, i s-a dat de sus (In 19,11).

Orice putere, autoritate, vine de sus, de la Dumnezeu, fiindca însusi cuvântul auctoritas vine de la verbul augeo, care înseamna a face sa creasca altul. Acela care crede ca a primit puterea, autoritatea asupra altora, ca sa se înalte el peste ceilalti, se însala. Numai acela care are darul Duhului Sfânt, darul fricii de Dumnezeu, se poate achita corect de autoritatea primita si distribuita.

Isus în sine este noua conceptie despre autoritate, fiindca s-a prezentat în lume sub auspiciile Duhului Sfânt: Duhul Domnului este asupra mea, pentru care m-a uns sa bine vestesc saracilor, m-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc robilor dezrobirea si orbilor recapatarea vederii, sa eliberez pe cei închisi si sa vestesc anul de îndurare a Domnului (Lc 4,18-19). Mântuitorul nu este împotriva dorintei de a fi mari, de a fi pe primul loc, dar cere fiecaruia sa fie primul în slujire.

Papa Leon al XI-lea, constient de misiunea de slujitor pe primul loc în Biserica lui Isus, simtind povara pe umeri si raspunderea pentru autoritate, a spus: Era mai bine sa fi fost portar la manastire decât papa. La fel si Honoriu al III-lea: Mai bine era de ramâneam la spalatul blidelor în bucataria manastirii mele.

Doamne, fa sa stau si eu la dreapta ta, nu cum au voit Iacob si Ioan, nici ca tâlharul de pe cruce, dar în ziua judecatii sa pot fi atât de aproape de tine încât sa aud cuvintele tale: Veniti, binecuvântatii Parintelui meu si mosteniti împaratia pregatita voua de la întemeierea lumii (Mt 25,34), te rog, nu pentru meritele mele, dar pentru iubirea ta nemarginita fata de tot ceea ce ai creat spre gloria numelui tau. Amin.