Duminica a XXVIII-a de peste an

Bogatia întelepciunii si saracia bogatiilor

Întelepciunea este bogata în continut, iar bogatia materiala este saraca. Aceasta este ideea predicii de azi.

Vechiul Testament se complace în a face vâlva cu bogatiile materiale ale marilor personaje din Israel: Iob, David, mai ales cu cele ale lui Solomon, Iosafat etc. Dumnezeu îi îmbogateste pe cei pe care îi iubeste: Abraham, Isaac, Iacob etc. Bogatia este semnul generozitatii divine si imaginea abundentei mesianice, asteptata cu dor. Prosperitatea materiala era semnul binecuvântarii si acceptarii divine (MAC).

Bogatia autentic mesianica a Noului Testament este de alta natura: de a se da prosperitatii materiale adevaratul continut, adevarata valoare, aceea de a sluji întelepciunii divine la instaurarea împaratiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor prin har, prin viata care ne face partasi ai divinitatii (cf. 2Pt 1,4).

Isus n-a condamnat bogatiile, ci mentalitatea pe care si-o fac oamenii despre ele; el spune: Vai voua bogatilor, si nu: vai voua bogatiilor. Bogatiile, pe care le aveau femeile evlavioase, care îl urmau pe Isus si le puneau în slujba lui si a ucenicilor sai spre a le usura misiunea, nu au fost condamnate. Iar daca el a spus despre sine ca Fiul Omului nu are pe ce sa-si reazeme capul, nu a adus un omagiu saraciei, ci o atentionare acelora care voiau sa-l urmeze în speranta avantajelor materiale, o pozitie respectata si onorata în societate. Isus a acceptat ospitalitatea Martei, Mariei si a lui Lazar din Betania care aveau posibilitati materiale, chiar în a-si permite luxul de a cumpara si varsa pe picioarele si pe capul Mântuitorului un balsam de nard de mare pret, valorificat de Iuda Iscarioteanul la treizeci de dinari (In 12,4). Or, stim ca dinarul era plata unui muncitor zilier specializat în cultivarea vitei de vie (cf. Mt 20,2); iar treizeci de dinari constituia plata pe un an. A mai acceptat o multime de atentii din partea celor bogati, precum ospetele vamesilor si mormântul nou al lui Iosif din Arimateea, a unui om bogat, apoi cantitatea de arome cumparata de Nicodim este incredibila: o suta de livre, adica 32,7 kilograme, o adevarata comoara (cf. In 19,39).

Bogatiile nu sunt o binecuvântare, ci o povara, o sarcina, sau, transpuse pe plan spiritual, putem spune ca sunt o carisma materiala, o datorie de a le administra cu întelepciune în favoarea comunitatii. Dar nici saracia, mai mult decât bogatia, daca nu se accepta cu iubire, nu constituie o binecuvântare. Multi saraci vor fi condamnati ca bogati, deoarece gândul le este numai la avere si privesc cu invidie pe cei care au. Daca Isus a spus: Fericiti cei saraci cu duhul (Mt 5,3), nu a catalogat decât pe cei care au iubire fata de semeni, pe cei smeriti, mereu disponibili în slujirea altora, care, asemenea lui Dumnezeu, îsi pun tot ce au în slujba tuturor, buni si rai, atribuind Tatalui tot ce au, asemenea lui Isus. Daca saracia ar fi o valoare, Isus ar fi spus: Saraciti-va unii pe altii si nu dati nimic celor saraci, ca sa nu le rapiti valoarea saraciei lor! Atât bogatia, cât si saracia, capata valoare numai din iubire. Iubirea este întelepciunea inimii; stiinta este întelepciunea ratiunii. Mândria de a fi sarac este cea mai periculoasa bogatie (pr. P. Albert, OFM). Superioritatea întelepciunii lumii crestine sta tocmai aici: se îmbogateste în continut si cu saracia si cu bogatia.

Ca omul sa fie cu adevarat masura tuturor lucrurilor (Pitagora), trebuie sa-si deschida inima la cuvântul lui Dumnezeu, care ne vine prin Întelepciunea întrupata (cf. In 1,14), deoarece Isus singur este icoana Dumnezeului nevazut (Col 1,15), adica întelepciunea lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,22), care ne cheama mereu: Vino si urmeaza-ma! adica elibereaza-te de materie, de piedicile gândirii materialiste, fiindca partea spirituala are suprema valoare, asa cum se spune ca un singur act de gândire valoreaza mai mult decât tot universul material; iar un act de iubire fata de Dumnezeu valoreaza mai mult decât toata stiinta lumii (Pascal).

Formele cuvântului lui Dumnezeu, kenoza lor o gasim în creatie, revelatie, întruparea Fiului divin, Euharistie, Biserica, Biblie, traditie, magisteriul Bisericii, în propria constiinta prin inspiratia Duhului Sfânt.

În paginile Scripturii pot citi numai cei care au învatat sa citeasca si sa scrie, în vreme ce în cartea universului pot citi si analfabetii (sfântul Augustin). Creatia este cuvântul lui Dumnezeu auzit, vazut, pipait, gustat, mirosit, masurat, cântarit etc., fiindca a zis si s-au facut (Gen 1,3). Pe zi ce trece, oamenii îsi pierd credinta tot mai mult si devin dusmanii naturii în care nu mai vad, nu mai aud, nu mai descifreaza mesajul divin, ci propria întelepciune pusa mai mult pe distrugere decât pe aparare. Savantul francez Lavoisier (1743-1794) spunea: O data cu lumina, Dumnezeu revarsa asupra pamântului principiul organicului, simtirii si cugetarii. Azi, întelepciunea omului revarsa în opera Creatorului principiul mortii pe mii si mii de cai, fiindca lumea vrea bogatiile lui Dumnezeu, dar nu pe Dumnezeul întelepciunii care este suprema bogatie.

În episodul evanghelic de azi, Isus ne arata primejdia care îi pândeste pe cei care se ataseaza de bogatiile lumesti: 1) ele sting elanul creator al celor tineri (tânarul devine trist). Copiii nu trebuie învatati sa aiba, ci sa munceasca, sa realizeze. 2) Bogatiile schimba mentalitatea oamenilor despre bunurile superioare (Hagi Tudose, zgârcitul odios, spune: Mare saracie trebuie sa fie în rai, daca merg acolo toti golanii, calicii si saracii si nici un bogat), fiindca valoarea iubirii si bucuria creatiei se descopera numai prin actul daruirii.

3) Adevarul: Cât este de greu sa intre bogatii în împaratia cerurilor se verifica si azi (tarile bogate nu mai au chemari la apostolat si la viata consacrata decât în foarte mica masura), fiindca împaratia lui Dumnezeu începe aici, pe pamânt, prin întelegerea chemarii adresate de Isus celor tineri. 4) Logodna dintre bogatie si întelepciune duce la o casatorie menita divortului (bogatii pierd întelepciunea si înteleptii renunta de bunavoie la bogatii). 5) Bogatiile tind sa devina o forta dominanta, dictatoriala, pe când întelepciunea devine o forta creatoare. 6) Bogatiile vor dictatura, întelepciunea vrea democratie. 7) Bogatiile întaresc orgoliul, întelepciunea evolueaza mereu spre iubire. Dumnezeu creeaza pentru a da. Omul i se aseamana când împarte darul cu semenul sau. Dumnezeu este bogat prin creatie, omul se îmbogateste prin distributie (un batrân african îi spunea regizorului italian Zeffirelli: O pâine daca o ai, împarte-o; altfel îsi ia zborul. Regizorul l-a întrebat: Cine îsi ia zborul, pâinea? Batrânul i-a raspuns: Nu pâinea, ci fericirea). Înteleptul se roaga lui Dumnezeu si primeste întelepciune, dar bogatul nu se roaga, el îsi zice în sine: Suflete al meu, ai multe bunuri strânse pentru multi ani; odihneste-te, manânca, bea si te desfateaza (Lc 12,19), dar primeste din partea întelepciunii divine calificativul de nebun. Întelepciunea adevarata, iubirea, nu cunoaste odihna, ea pune pomana în sânul saracului si acesta se roaga, semneaza mereu cartea vietii din fata lui Dumnezeu si face ca germenul faptelor bune sa capete ceva din stralucirea ochiului lui Dumnezeu, ca sa iradieze o lumina cereasca, exercita o functie oarecum sacerdotala, deoarece se spune ca acela care da de pomana ofera o jertfa (cf. Sir 35,4-20).

La aceasta preotie a împaratiei lui Dumnezeu a fost chemat tânarul; n-a raspuns si s-a scufundat în anonimat.

Care este mentalitatea noastra despre bogatie, saracie si întelepciune? Fugim de saracie; alergam orbeste dupa bogatii în toata lumea si lipsa de întelepciune se vadeste din mijloacele alese: furt, înselaciune, camata, falimentarea bancilor, avort, onanism conjugal, adulter, lepadarea de credinta, prostitutie etc. ca sa nu mai vorbim de exploatarea resurselor naturale pâna la epuizare: flora si fauna etc.

Mentalitatea celor întelepti sta în frica de Dumnezeu (Prov 15,33) si din ea îsi afla toata bucuria, asa cum proclama regele profet David: În calea marturiilor tale, Doamne, m-am desfatat ca de toata bogatia (Ps 118,14).

Sa ne rugam: Satura-ne, Doamne, dis-de-dimineata cu iubirea ta, ca sa ne bucuram si sa ne veselim în toate zilele vietii noastre (Psalmul responsorial 89,14). Amin.