Duminica a XXII-a de peste an

Legea si constiinta

Glasul lui Dumnezeu din sufletul omului este constiinta. Ispititorul cauta sa bruieze glasul lui Dumnezeu prin aceea ca mereu vrea sa adauge ceva la Legea divina, ca sa para ca o întregeste, dar în realitate nu cauta decât sa-i anihileze sensul si sa-i micsoreze efectul pozitiv asupra vietii. Datinile stramosesti ale evreilor sunt elocvente, dar nici noi crestinii nu ducem lipsa de bigoti, care reduc religia la o simpla împlinire mecanica a câtorva forme si formule de rugaciuni conventionale si declamatorii, de care profetul Isaia se poate plânge si azi în numele lui Dumnezeu ca sunt cinstiti numai cu buzele, dar inima le este departe (cf. Is 29,13). Bigotii, asemenea ipocritilor, pozeaza în virtuosi si înfiereaza pe toti cei care nu fac la fel ca ei, uitând ca însusirea virtutii de baza, a smereniei, nu-i lauda de sine, ci iubirea fata de toti, spiritul de jertfa pentru toti. Isus, care a venit sa desavârseasca Legea si profetii (cf. Mt 5,17; 7,12), a fost ucis din cauza bigotilor si a ipocritilor care au strigat cu fanatism orb ca ei au o lege si dupa acea lege el trebuie sa moara (cf. In 19,7). Asa se întâmpla când bigotismul si ipocrizia robesc constiintele.

Deseori, ba chiar întotdeauna, superstitiile bruiaza glasul constiintei ca omul sa-i dea lui Dumnezeu un cult ce nu-i demn de maiestatea divina si creaturilor sa le dea un cult care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Idolatria, care n-a disparut total nici din rândul credinciosilor, bruiaza cel mai puternic glasul constiintei. Sfântul Paul spune ca zgârcenia este tot o închinare la idoli, fiindca foarte multi cred în puterea banului mai mult decât în atotputernicia lui Dumnezeu. Deseori auzim spunându-se: banul te face om, el îti da putere, întelepciune, dreptate si fericire. Banului i se consacra aproape tot timpul, toate gândurile, toate faptele. Isus spune clar ca nu putem sluji lui Dumnezeu si banului (cf. Lc 16,13). Acelasi lucru se poate spune despre orice patima trupeasca, asa cum sunt mâncarea si bautura (cf. Fil 3,19), necuratia si betia; precum si orice patima spirituala, ca mândria si ura etc. Într-un cuvânt, câte vicii sunt, tot atâtia sunt si idolii carora li se slujeste.

Daca oamenii ar pune în slujba lui Dumnezeu gândurile, cuvintele si faptele pe care le pun în slujba patimilor, fericirea de pe pamânt s-ar apropia de fericirea raiului ceresc. Sa mai repet înca o data? O fac: daca oamenii ar pune în slujba lui Dumnezeu gândurile, cuvintele si faptele pe care le pun în slujba patimilor, fericirea de pe pamânt s-ar apropia de fericirea raiului ceresc.

Sunt persoane care recurg, direct sau indirect, prin intermediari, la ajutorul diavolului, fie pentru a obtine cunoasterea lucrurilor oculte, fie pentru a face lucruri ciudate, care depasesc puterile omenesti, fie pentru a face cuiva un rau. Magia neagra, vrajitoria si magia n-au disparut o data cu Vechiul Testament, desi practicarea lor era pedepsita cu moartea. Ca Legea sa-si faca efectul spiritual în mijlocul poporului sau, Dumnezeu a dat porunca sa fie ucisi toti vrajitorii (Dt 20,27). În Noul Testament se aminteste de Simon magul, vrajitor din Samaria, condamnat de sfântul Petru (Fap 8,20). Deseori, ca sa-si mascheze malefica legatura cu Satana, vrajitorii cer clientilor unele practici religioase secundare în dauna celor esentiale ca, de exemplu, sa plateasca trei Liturghii la trei biserici diferite, sa dea pomana unui copil sau unui batrân, sa spuna de cinci ori Tatal nostru dimineata si seara etc., dar pe unul sau pe altul, descris ca dusman, sa nu-l ierte nici la moarte, fiindca - sustine vrajitorul - nenorocirea din urma, care te pândeste la tot pasul, este mai mare decât cea dintâi. Si astfel ura anuleaza valoarea oricarei fapte bune.

Credinta în lucruri cu noroc sau fara noroc este foarte raspândita, fiindca multi se tem de o nenorocire imaginara mai mult decât de un pacat oricât de grav. În special farmecele constituie un santaj spiritual în floare. Amenintarea cu deschiderea cartii, cu scoaterea de particele, cu scrisul pe toaca, cu bolmoajele aruncate în curte etc., îi face pe multi sa tremure si sa se îmbolnaveasca de frica, nu de farmece.

Credinta desarta în prezicerile viitorului, horoscopul, ghicitul în ghioc, în cafea, trasul în bobi, citirea în palma etc., ocupa un spatiu mare de timp în viata de fiecare zi a multora. Mai ales azi când mass-media îsi fac o profesiune din programele lor.

Cunoasterea viitorului apartine numai lui Dumnezeu singur. Este sigur ca el nu le va da carisma profetica asupra viitorului acelora care îi calca poruncile. S-a adeverit exact cum mi-a spus, zic unii, dar nu-si dau seama ca unele preziceri se datoreaza întâmplarii, altele aranjamentelor omenesti si de ce nu, acolo unde nu-i credinta, diavolul îsi baga coada ca sa pescuiasca în ape tulburi.

Credinta în visuri. Este adevarat ca Dumnezeu a binevoit sa se descopere oamenilor si prin visuri, precum visul lui Iacob (Gen 28,12), visurile lui Iosif (Gen 37,5 s.u.), visul lui Mardocheu (Est 1,1) visurile sfântului Iosif, prin care îngerul îl înstiinteaza atât despre logodnica sa, Maria, cât si despre salvarea pruncului Isus (Mt 1,20; 2,22) etc. De fapt, unele dintre aceste asa-numite visuri nu erau altceva decât stari extatice, cum a fost visul lui Adam, când Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui (Gen 2,21).

Când visurile sunt de la Dumnezeu, ele lasa în sufletul omului siguranta interventiei sale divine. Daca cineva crede ca Dumnezeu îi face descoperiri prin visuri, este mai bine sa creada ca el vrea sa-i puna credinta la încercare, de a nu crede în visuri, de a tine poruncile ca dovada a iubirii sale. Sa nu ascultati de visatorii vostri, spune Domnul, fiindca visurile lor voi le pricinuiti! Asa spune Scriptura (Ier 29,8).

Este adevar de credinta ca sufletele celor morti sunt: în rai, ale celor buni; în iad, ale celor rai; în purgator, ale celor care mai au de ispasit pedepse vremelnice. Dar toate sufletele sunt în mâna lui Dumnezeu (Înt 3,1) si nici un suflet nu poate sa comunice, sub nici o forma, cu cei vii, decât cu permisiunea speciala a lui Dumnezeu. Dar cum am putea noi crede ca Dumnezeu ar permite unor suflete sa vagabondeze noaptea prin cimitire, pe strazi, prin case, sa ia parte la sedinte spiritiste, numai de dragul unora care vor bani, al altora care vor sa se distreze sau sa-si satisfaca simpla curiozitate de a afla ceva? Unii cred, dar se însala, fiindca ceea ce se petrece în toate acestea, mai ales la asa-numitele sedinte spiritiste, nu-i decât înselatorie, iluzionism sau hipnotism si, daca nu se pot explica pe cale naturala, pot fi si actiunea diavolului, fiindca uneori Dumnezeu permite ca unele actiuni oculte sa-i aduca pe oameni la convingerea existentei supranaturalului, el lasa pe cei necredinciosi în puterea Celui Rau, fiindca el poate scoate binele si din rau. Raul în sine nu este nicidecum opera lui Dumnezeu.

Ce putem spune, de exemplu, despre Saul, regele lui Israel, care a chemat duhul profetului Samuel prin intermediul vrajitoarei din Endor (1Rg 28)? Scriptura ne raspunde clar: Dumnezeu a permis aceasta numai ca sa-l pedepseasca mai mult fiindca a respins lumina Duhului Sfânt; Duhul Domnului l-a parasit fiindca s-a împotrivit adevarului evident (1Rg 15,26).

Moise spune în lege: Sa nu fie nimeni care sa aiba mestesugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrajitor, de descântator, sau sa dea cu ghiocul, nimeni sa nu întrebe mortii. Caci oricine face aceste lucruri, este urâciune înainte Domnului (Dt 18,10-12).

Tot ce constiinta îti spune ca este rau, sa nu faci!

Sunt unele babe care sting carbuni, varsa cositor, leaga de deochi etc. si trec drept femei credincioase, se spovedesc si se împartasesc des. Fac bine? Ele spun ca da, fiindca, în timp ce fac toate acestea, spun rugaciuni si nu formule magice. Au constiinta împacata ca fac bine celor bolnavi. Este drept, nu fac farmece, efectul binefacator vine pe cale naturala de la vaporii care se degaja din apa, ceea ce ar putea face oricine, dar daca ele pastreaza secretul ca pe ceva miraculos, magic, misterios, pot genera scandal. Si stim ce rau mare este scandalul!

Dam dovada de întelepciune când pazim poruncile cu credinta în Dumnezeu si ne straduim sa lepadam tot ce este stricaciune si rautate.

Prin lupta dubla: contra pacatului si pentru dobândirea virtutilor, salvam constiinta cea dreapta din noi, alipindu-ne de Dumnezeu si punându-ne în el toata speranta (Ps 72), ajungem instrumente vii care cânta gloria lui Dumnezeu (Ef 1,12).

Asa sa fie!