Duminica a XXI-a de peste an

Despre unire

Din revelatie cunoastem ca în Dumnezeu sunt trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfânt (Mt 28,19), care, datorita unirii indisolubile de esenta si existenta, formeaza un singur Dumnezeu atotputernic, vesnic, de trei ori sfânt (Ap 4,8). Izvorul unirii dintre esenta si existenta, dintre cele trei persoane si care produce minunea paradisiaca în veci de veci, este iubirea: Dumnezeu este iubire (1In 4,8).

Omul, cunoscând prin credinta aceasta mirifica unire, este înclinat sa o îndrageasca, ceea ce produce în el o întreita minune spirituala: îl uneste cu Dumnezeul unic, îl face martorul divinitatii lui în lume si, în al treilea rând, devine cooperator cauzal la planul divin de a uni în Fiul sau unic pe toti oamenii si întregul univers (cf. Rom 8,29; Ef 1,5-10).

În acest plan de unire se încadreaza si lecturile de la Liturgia cuvântului de azi. Pentru mentinerea unirii poporului ales, Iosua cere fiilor lui Israel sa fie una în credinta fata de Iahve (lectura I-a). Sfântul Paul cere unitatea familiei pentru a mentine unirea cu Biserica si prin ea cu Dumnezeu (lectura a II-a). Isus vrea unirea tuturor cu Dumnezeu si cu oamenii prin Euharistie, fiindca, dupa cum pâinea si vinul sunt materia prima pentru sfânta Taina a altarului, iar barbatul si femeia materia prima a sfintei Casatorii, la fel: omul si Euharistia formeaza materia prima a filiatiunii divine, a unei fiinte noi de copil adoptiv al lui Dumnezeu (1In 3,10), fiu al învierii (Lc 20,36).

Ruperea de Cristos, de Biserica sa, de trupul sau mistic, scufunda pe om în anonimat si osânda (cf. Mt 25,41).

Cine îi mai cunoaste, cine îi mai iubeste si cui îi mai sunt de folos acei ucenici care l-au parasit pe Isus când au spus, fiindca nu pricepeau cum vor trebui sa manânce trupul si sa bea sângele lui: Greu este cuvântul acesta si cine îl poate întelege? Dar pe cei care au ramas statornici în unire cu Isus, prin cuvintele lui Petru: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii vesnice si noi am cunoscut ca tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cine nu-i cunoaste? Cine nu-i iubeste? Cui nu sunt de folos prin învataturile lor, prin viata lor eroica, prin mijlocirea lor cereasca?

Numai unirea liber consimtita, constienta si responsabila este aducatoare de pace si fericire. Sa aprofundam tema aceasta, pentru a întelege unirea si pentru a detesta ruptura produsa de pacat. Dar nici nu trebuie sa întelegem ca unirea este un scop în sine - unire de dragul unirii -, nu ne unim ca sa facem o gramada mare, precum grâul în hambare etc., ci unirea are un scop precis, acela de a apara valori. Armata este unita pentru apararea tarii si cu cât mai multi sunt soldatii, cu atât apararea este mai sigura. Euharistia ne uneste în Cristos prin Duhul Sfânt ca sa aparam valoarea suprema a religiei: iubirea, fiindca Dumnezeu însusi este iubire (1In 4,8).

Universul, în minunata sa varietate cosmica, este opera lui Dumnezeu Creatorul (Gen 1,1-31), al carui plan se descopera prin porunca data barbatului si femeii: Fiti rodnici, înmultiti-va, umpleti pamântul si stapâniti-l! (v. 29). Observam cum toate cele create, desi atât de diferite, au un plan de unitate prin stapânirea din partea omului, iar acesta îsi exercita autoritatea în frica de Dumnezeu, adica fiind constient de la cine a primit puterea si spiritul în care trebuie sa o exercite, cu iubirea celui care toate le-a creat din iubire. Omul trebuie sa se înmulteasca, pentru a putea stapâni, dar înmultirea se va realiza printr-o unire pornita tot din iubire (Gen 2,23 s.u.). Dar ca sa se realizeze acest lucru - unirea tuturor prin înmultirea oamenilor pe baza iubirii - omul trebuie sa ramâna unit cu Dumnezeu, recunoscându-si dependenta de iubirea lui, care trebuie sa se concretizeze într-o slujire libera si plina de recunostinta (lectura I-a). A-i refuza acest lucru, înseamna a se considera pe sine egal cu Dumnezeu, înseamna a nega unicitatea lui si asa luciferianul Non serviam - Nu-ti voi sluji - îl îndeparteaza pe om de cel care, fiind iubire în totalitate (1In 4,16), este izvorul oricarei uniri. Din aceasta ruptura deriva diviziunile din casnicie prin divort si poligamie (Gen 4,19; Dt 24,1), dintre frati prin invidie ucigatoare (Gen 4,6.24 - e vorba despre Cain si Abel), din sânul societatii (Gen 11,9 - turnul Babel), prin limba, neam, rasa, cultura, religie, filozofie etc.

Cucerirea unirii prin alianta.

Pentru remedierea sciziunilor amintite si neamintite, Dumnezeu alege dintre popoare un popor mic, caruia îi propune o alianta bazata pe credinta (cf. Os 2,22). Credinta este conditia unirii cu el si a colaborarii la opera sa, opera de unificare, pe care nu înceteaza de a o relua prin chemarea de noi alesi, precum Noe, Abraham, Moise, Iosua (lectura I-a), David, Solomon etc. Legea pe care a dat-o poporului sau prin Moise, regele pe care îl alege din familia lui Iese, templul ales ca locuinta divina în Ierusalim, slujitorul lui Iahve propus ca model de fidelitate etc. toate au ca scop unirea Israelului, pentru a-si putea desfasura misiunea sa de popor sacerdotal (cf. Ex 19,6) si catalizator al tuturor neamurilor de sub soare (cf. Is 43,10 s.u.).

De fapt, daca Dumnezeu face din Israel un popor deosebit, a facut aceasta pentru a se descoperi pe sine prin intermediul lui, altor natiuni si pentru a le reuni prin credinta în unitatea cultului în duh si adevar (In 4,23). Chiar împrastierea, cu care el a voit sa pedepseasca infidelitatea Israelului, serveste, în cele din urma, spre a se face cunoscut popoarelor pagâne pe sine ca si centru de unitate prin creatie si rascumparare (cf. Is 45).

Cu toate acestea, pentru a-si desfasura misiunea de popor ales, pentru a restabili unitatea frânta de schisma provocata de infidelitatea lui Solomon prin fiii sai Roboam si Ieroboam (1Rg 11,31) si, pentru a readuna natiunile prin intermediul aceluiasi cult (Is 56,6 s.u.), era de trebuinta sa vina cel care avea misiunea de slujitor special pentru unificarea lui Israel de a salva prin moartea sa multimea celor pacatosi (cf. Is 42,1; 49,6; 53,10), sa fie noul David, care sa pasca turma Domnului reunita sub unica sa regalitate (Ez 34,33 s.u.; 37,21-24) si Fiul Omului sa fie cap al poporului celor sfinti, a carui împaratie externa va cuprinde tot universul (cf. Dan 7,13-27). Prin harul sau, Sionul, Ierusalimul ceresc, mireasa unica a lui Iahve care îl iubeste cu iubire vesnica, va deveni mama comuna a tuturor popoarelor (Ps 87,5; Is 54,1-10; 55,3 s.u.), al caror rege unic va fi Iahve însusi (Zah 14,9).

Realizarea unitatii prin Biserica.

Alesul lui Dumnezeu este Fiul sau unic, Isus Cristos, Domnul nostru (Lc 9,35). El uneste pe toti cei care îl iubesc si cred în cuvântul sau, dându-le pe Duhul Sfânt si pe mama sa (Rom 5,5; In 19,27) si hranindu-i cu o singura pâine, trupul sau jertfit pe lemnul crucii (1Cor 10,16). Asa face din toate popoarele un singur trup (Ef 2,14-18); face din cei credinciosi membrele sale, înzestrând pe fiecare cu diverse carisme în vederea binelui comun al trupului sau, care este Biserica (1Cor 12,4-27; Ef 1,22 s.u.), zidindu-i ca pe niste pietre vii în unicul templu al lui Dumnezeu (Ef 2,19-22; 1Pt 2,41). El este unicul pastor care cunoaste oile în diversitatea lor (In 10,3) si,

dându-si propria viata, vrea sa adune în turma sa pe toti fiii lui Dumnezeu care sunt înca dezbinati (In 10,14 s.u.; 11,51 s.u.).

Prin Cristos Isus, unitatea este refacuta la toate nivelurile: unirea interna a omului cu sine, dupa ce a fost sfâsiat de patimi (Rom 7,14; 8,2-9); unirea conjugala, a carei icoana este unirea fidela dintre Cristos si Biserica (Ef 5,25-32); unirea tuturor oamenilor, pe care Duhul Sfânt trimis de el îi face fii ai aceluiasi Parinte (Rom 8,14 s.u.; Ef 4,4 s.u.) si care neavând decât o singura inima si un singur suflet (Fap 4,32) lauda într-un singur glas pe Tatal ceresc (Rom 15,3 s.u.; Fap 2,4-11).

Este absolut necesar sa promovam aceasta unire, pe care doar schismele si ereziile o devoreaza (1Cor 1,10), dar a carei temelie este credinta unica în unicul Domn Isus Cristos (Mt 16,16; Ef 4,5.13).

Semnul singurei Biserici, încredintata iubirii lui Petru (In 21,15 s.u.) este unitatea din sine asigurata de ipostatica unire cu capul ei, Cristos. Rodul, produs de cei care ramân uniti cu cel care are în sine unirea dintre natura divina si cea umana si-i observa porunca sa noua si unica: Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit si eu pe voi (In 13,34), a caror fidelitate si rodnicie sunt direct proportionale cu unirea lor prin Cristos si cu Cristos, asemenea mladitelor cu vita (In 15,5-10), este îngerizarea omenirii în Parusie, când nu se vor mai casatori, fiindca vor forma împaratia lui Dumnezeu, asemenea îngerilor (Mt 22,30).

Unirea crestinilor de pe pamânt este absolut necesara, fiindca prin ea se descopera lumii întregi iubirea Tatalui, aratata noua prin darul cel mai scump inimii sale, Fiul unic (Mt 3,6), si pentru ca toti oamenii sa devina un singur lucru în Cristos (Ef 4,13), spre a se realiza suprema dorinta a lui Isus din ruga: Parinte, ca toti sa fie una, dupa cum si noi suntem una (In 17,21). În acest scop se roaga în noi si Duhul Sfânt cu suspine negraite (Rom 8,26) când constata scandalul dat de crestinii dezbinati în atâtea biserici, bisericute si secte.

Doamne Isuse Cristoase, care ai zis ucenicilor tai: Pace va las voua, pacea mea o dau voua, nu privi la pacatele noastre, ci la credinta Bisericii tale si binevoieste a-i darui pacea si unirea dupa vointa ta (LR). Amin.