Duminica a XX-a de peste an

Euharistie - Iubire - Întelepciune

Când Dumnezeu se reveleaza omului, descoperirea poarta întotdeauna o amprenta trinitara, fiindca vine de la Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Din acest motiv si banchetul spiritual, pe care Isus vrea sa-l ofere oamenilor, va purta aceasta caracteristica din sânul lui Dumnezeu. Liturgia cunoaste foarte bine cultul adus Tatalui prin Cristos în unire cu Duhul Sfânt prin Misterul credintei, sfânta Euharistie, care ocupa locul central în viata noastra, asa cum am vazut în duminica precedenta.

Euharistia este culmea iubirii lui Isus fata de oameni. Iar culmea întelepciunii divine fata de noi este iubirea. Întelepciunea este culmea asemanarii omului cu Dumnezeu, deoarece Isus este Întelepciunea întrupata, adica chipul desavârsit al Tatalui (cf. 2Cor 4,4).

Sa trecem aceste consideratii prin prisma lecturilor de la Liturgia cuvântului de azi!

Lectura I-a: Prov 9,1-6. Întelepciunea, ca persoana, construieste casa, pregateste sala, asaza masa, trimite slugile sa cheme pe cei bogati si pe cei saraci sa manânce pâine si sa bea vinul oferit din belsug cu toata darnicia.

Ce vor sa spuna toate acestea?

Vor sa spuna ca acela este întelept, care stie sa slujeasca, sa se ofere pe sine însusi ca jertfa pentru fericirea altora, adica pentru a-i aduce la întelepciune. Pâinea si vinul înseamna întelepciunea care se daruieste.

Cei lipsiti de întelepciune, care raspund la chemare, sunt cei saraci cu duhul (Mt 5,3), pe care Isus îi numeste fericiti în predica de pe munte. Acesti saraci trebuie slujiti, iubiti, fiindca ei sunt mereu chinuiti de foamea dupa dreptate si adevar, deoarece traiesc mereu smeriti, neglijati, uitati, alungati, înfometati, însetati etc., dar mereu disponibili de a sluji pe cei mai sarmani decât ei, pe toti dezmostenitii soartei. Prin urmare, întelept este acela care se daruieste total pentru altii. Însa nimeni nu se daruieste daca nu iubeste.

Pâinea si vinul ne pun în contact cu radacina adânca a stiintei - Dumnezeu -, si cele oferite în spirit de credinta devin jertfa, întelepciune si iubire (Emilio d'Angelo).

Lectura a II-a: Ef 5,15-20. Sfântul Paul vrea sa fim realisti, sa nu evadam din realitatea vietii, îndemnând: Nu va îmbatati cu vin!

Azi, sunt multe drogurile care înstraineaza pe om de realitate si în care multi îsi cauta refugiul, dar vinul este cel mai cautat. Alcoolul a devenit o plaga nationala pentru multe tari din lume. Betia îl face pe om sa-si piarda mintile, sa se comporte nebuneste. Betia îl tine pe om departe de întelegerea vointei lui Dumnezeu, îl duce la desfrânare, la pierderea timpului si la toate relele. Betia este sora cu saracia si calicia. Cine cheltuieste peste ce câstiga, n-are-n casa mamaliga, spune un proverb din batrâni. Sa-l ascultam pe înteleptul Ben Sirah care zice: Muncitorul betiv nu se va îmbogati, fiindca cheltuieste mult mai mult decât câstiga.

O legenda spune ca Satana s-a aratat unui condamnat la moarte si i-a spus: Eu te pot salva, daca împlinesti macar una dintre urmatoarele conditii: 1) sa-ti ucizi argatul; 2) sa-ti bati nevasta si 3) sa consumi zilnic cel putin un pahar de vin. Condamnatul s-a întrebat: Ce sa fac? Sa-mi ucid servitorul? Nu, întotdeauna mi-a fost credincios. Sa-mi bat nevasta? Nu, este singura care m-a iubit cu sinceritate. Mai bine beau, dar ma voi stradui sa nu întrec masura. Aducându-i la cunostinta hotarârea sa, Satana l-a salvat de la spânzuratoare si omul s-a apucat sa bea, mai întâi cu masura, dar apoi a uitat masura. Nevasta, reprosându-i viciul, a fost luata la bataie. Când batrânul argat a încercat s-o apere, i-a înfipt cutitul în inima. În cele din urma si-a gasit sfârsitul tot în streang, dar cu mult mai vinovat.

Un alt betiv, ratacind drumul spre casa, l-a întrebat pe un trecator: Ba, omule, unde duce drumul ista? Raspunsul a fost: Nene, drumul pe care mergi, duce: 1) în capat, pe dreapta, la spital; 2) în fata, la închisoare si 3) la stânga, în capat, la cimitir. Evadarea din realitatea vietii, de a nu fi de folos altora, este culmea nebuniei.

Sfântul Duh ne îndeamna: Parasiti nebunia si veti trai! Mergeti înainte pe calea întelepciunii, ea duce la viata.

Lectura a III-a: In 6,51-59. Toata lumea cunostea si admira întelepciunea lui Solomon, ramasa proverbiala. Cu toate acestea, Isus afirma despre sine ca este mai mare decât Solomon (cf. Mt 12,42). În ce sens? În sensul ca Isus poseda toata cunoasterea lui Dumnezeu si a omului, el fiind întelepciunea personificata (1Cor 1,30), figura absoluta si modelul creatiei, izvorul întregului univers (In 1,3), depozitul întregii bogatii dumnezeiesti (Col 2,3).

Isus, invitându-ne la banchetul sau, la care vrea sa ne ofere pâinea si vinul - trupul si sângele sau -, adica întreaga sa fiinta, vrea sa ne îmbogateasca cu întelepciunea sa divina.

La toate popoarele cu vechi traditii, mâncarea si bautura constituiau o realitate de ordin religios. Cea mai mare parte a religiilor din vechime, dar si cele mai noi, au cunoscut si mai cunosc înca banchetul sacru. A fi partasi la aceeasi masa, a mânca împreuna, statornicea printre cei invitati legaturi sfinte, la care se asociau si zeii.

Chiar Euharistia crestina este un memorial, adica nu numai ca aminteste de un fapt din trecut, dar îl actualizeaza, îi confera realitate istorica azi. Întrucât Euharistia este daruirea lui Cristos sub chipul pâinii si al vinului, împreuna cu sufletul si dumnezeirea sa, ca hrana pentru viata lumii, constituie culmea iubirii care a inventat aceasta taina datatoare de viata, de viata sa cea noua, zamislita în sânul Fecioarei Maria prin puterea Duhului Sfânt. A ne împartasi înseamna, nu numai a primi viata cea noua, dar si iubirea si întelepciunea care sunt în aceasta viata divino-umana, înseamna a ne îmbraca în divinitate, a ne face partasi ai naturii divine (2Pt 1,4), înseamna a atinge desavârsirea Tatalui, înseamna a-i oferi cultul suprem în spirit si adevar, fiindca împartasirea este transformarea noastra progresiva în Cristos (sfintii Toma si Augustin). Isus a proclamat-o clar: Cine manânca trupul meu traieste în mine si eu în el. Poate spune cu sfântul Paul: Nu mai traiesc eu, Cristos traieste în mine (Gal 2,20).

A deveni Cristos, iubire, desavârsire, bogatie divina, înseamna a ne darui încontinuu - asemenea lui Isus - lui Dumnezeu prin aproapele.

Acelasi lucru îl putem spune si despre trupul nostru?

Da, daca ceea ce în stiinta se repeta atât de des ca nimic nu se pierde, nimic nu se câstiga, totul se transforma, este egal în noi cu: totul se daruieste pentru a forma un alt crestin cât mai asemenea cu Cristos. Sfântul Irineu spune: Trupurile noastre, hranite cu sfânta Euharistie, nu mai sunt pieritoare, fiindca poarta în ele însasi samânta învierii vesnice.

Pâinea este oferita de boabele de grâu care mor sub povara pietrelor de moara; vinul ne este dat de bobitele strugurelui care mor sub presiunea teascului. Nimic nu devine bun fara moarte, fara jertfa de sine. Isus ne-a dat pâine si vin, fiindca s-a jertfit pe lemnul crucii, a murit si a voit sa prelungeasca jertfa iubirii sale pâna la sfârsitul veacurilor, pentru a încorpora în misterul întruparii sale pe toti oamenii de bunavointa, ducându-i la starea omului desavârsit (Ef 4,13), facându-i fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai vietii vesnice.

La 4 octombrie 1673, pe când sfânta Margareta Maria Alacoque se ruga, i-a aparut Isus si i l-a aratat pe sfântul Francisc de Assisi înaltat la o marire cereasca mai mare decât a celorlalti sfinti si i-a spus: Iata sfântul cel mai aproape de inima mea si cel mai unit cu dânsa. El se jertfeste zilnic împreuna cu inima mea dreptatii dumnezeiesti spre a dobândi mila pentru pacatosi. Exista si o jertfa cereasca si în viata de dincolo? Se pare ca raspunsul este afirmativ.

Numai sfânta Euharistie ne face si pe noi sfinti, cât mai aproape de inima lui Isus si mijlocitori de haruri pentru pacatosi, laudând si cântând Domnului în inimile noastre, multumind totdeauna pentru toate prin Cristos lui Dumnezeu Tatal. Facând aceasta pe pamânt, lectia nu se uita în veci.

Da-ne, Doamne, darul de a ne darui! Amin.