Duminica a XIV-a de peste an

Profetul dispretuit

Lectura I-a (Ez 2,2-5) ne da oarecum definitia profetului: este un trimis, un semn. Oamenii sunt rai. Dumnezeu este bun si trimite pe omul sau ca pe un semn al iubirii sale: Ca sa stie ca este un profet în mijlocul lor, chiar daca nu-l vor asculta.

Lectura a II-a (2Cor 12,1-10) ne da definitia apostolului. Si el este un trimis, dar mai presus de profet, el sufera în trup ca sa nu se mândreasca în suflet, ca viata lui Isus, cel prezis de profeti, sa se arate în viata proprie. Umilinta este semnul adevaratului apostol, fiindca poarta în sine smerenia lui Cristos facut om, asemenea oamenilor, afara de pacat (Evr 4,15). Apostolul pune în evidenta, prin propria viata, prezenta lui Isus care sustine si da siguranta vietii printr-o viata noua care se naste din chinurile crucii de fiecare zi si care da bucuria adevarata a sufletului, precum spunea atât de frumos sfânta Bernadeta Soubirous: Când sunt înaltata pe cruce, ma simt mai fericita ca o regina înaltata pe tron.

Lectura a III-a este din Evanghelia dupa sfântul Marcu (8,1-6). Evanghelistul ni-l prezinta pe Isus dispretuit de cei mari din cauza originii sale nesanatoase - fiul tâmplarului - si al unor rude banale. Desi faptele sale sunt profetice, învatatura, plina de întelepciune, semnele, pline de atotputernicie totusi nu este crezut, ci dispretuit. Tocmai datorita dispretului Isus face din misiunea sa, mai mult decât profetica, o opera mântuitoare pentru cei credinciosi.

Profetul acelor vremuri avea misiunea încredintata de Iahve de a învata pe oameni tainele lui Dumnezeu, de a apara corectitudinea morala fata de alianta cu divinitatea prevazuta de lege si deseori întarea cele spuse cu semne mari, minuni si preziceri pentru viitor.

Isus a fost profet? A fost un trimis? A fost un semn al iubirii divine?

Moise era considerat ca fiind cel mai mare dintre profeti si asa a fost. El prevesteste totusi ca Dumnezeu va ridica din rândul poporului ales un profet mai mare decât dânsul; este vorba de Mesia (cf. Dt 18,15). Când Isus l-a înviat pe fiul vaduvei din Naim, poporul zicea: Profet mare s-a ridicat dintre noi si Dumnezeu a cercetat pe poporul sau (Lc 7,16); iar pe când învata în templu, auditoriul a spus: Acesta este cu adevarat profetul (In 7,40) prezis de Moise. Isus însusi afirma despre sine ca este trimis (de Tatal), ca este mai mult decât profet, mai mult decât apostol, deoarece el îi alege si-i trimite pe ucenici ca apostoli, fiindca existenta sa o depaseste pe cea a lui Abraham: Înainte de a fi Abraham, eu sunt (In 8,58); este mai mare decât profetul Iona; mai mare decât înteleptul Solomon (cf. Mt 12,41-42). El îsi dovedeste maretia, mai presus de cea profetica, mai întâi prin faptul ca este Fiul vesnic al Tatalui, ca formeaza o unitate dumnezeiasca împreuna cu el (In 10,30) si cu Duhul Sfânt care i-a inspirat pe profeti (Evr 10,15). În al doilea rând Isus îsi arata maretia sa mai mult decât profetica prin aceea ca desavârseste Legea si profetii (cf. Mt 5,17; 7,12). Care dintre profeti a învatat cu o autoritate si cu o putere mai mare decât Isus? Care dintre profeti ne-a descoperit taine mai minunate din Fiinta Suprema ca Isus? Dezvaluirea unui singur Dumnezeu în trei persoane, misterul întruparii Cuvântului, misterul prezentei euharistice, misterul învierii si al vietii vesnice etc. sunt opera lui Isus. Cine si-a întarit cele spuse prin minuni mai mult decât el? Care dintre profeti a învatat cu mai multa întelepciune, care dintre profeti si-a învins dusmanii prin mai multa întelegere si blândete decât el? Care dintre profeti a înteles mai bine decât Isus starea dramatica a celor pacatosi? Toti ramâneau uimiti, ascultându-l si ziceau: De unde are el toate acestea? Si ce este întelepciunea ce i s-a dat? (v. 6), fiindca el învata ca unul care are putere de convingere, de patrundere pâna în adâncul sufletului; si nu dupa cum învatau carturarii si fariseii din pura meserie (cf. Mt 7,29).

Mai mult decât profet, Isus este cel care instaureaza cultul divin cel mai curat si sfânt, agreat de Tatal. Arata cum oamenii trebuie sa-l cinsteasca pe Dumnezeu prin rugaciune si adoratie, cerere, multumire si ispasire. Samariteana de la fântâna lui Iacob îi spune: Doamne, vad ca esti profet. Parintii nostri s-au închinat pe muntele acesta (Garizim), iar voi ziceti ca la Ierusalim este locul unde trebuie sa ne închinam. Isus îi raspunde: Femeie, crede-ma ca vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim nu va veti închina Tatalui, fiindca închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în duh si adevar, fiindca astfel de închinatori cauta Tatal. Dumnezeu este duh si cei care i se închina în duh si adevar trebuie sa i se închine (In 4,19-24).

Isus a întarit învatatura sa despre cultul divin cu exemplul vietii sale: A început sa faca si sa învete (Fap 1,1) pâna în ultima clipa: Exemplu v-am dat, ca precum am facut eu, asa sa faceti si voi (In 13,15). El s-a jertfit pe sine pentru noi pâna la moartea pe cruce.

Isus a întarit învatatura sa prin nenumarate minuni: vindecarea bolnavilor, înmultirea pâinilor, învierea mortilor si mai ales prin propria sa înviere si înaltare la cer. Care dintre profeti a fost mai presus de Isus?

Fiind trimis direct de Tatal (cf. Mt 28,18), s-a bucurat de toata stiinta, fara a avea trebuinta sa o învete la vreo scoala, dupa cum faceau profetii; de aceea îi uimea pe toti si-i determina sa se întrebe: Cum de stie acesta Scripturile, daca nu le-a învatat? (In 7,15).

Fiind mai mult decât profet, fiind Fiul Tatalui vesnic, acesta îsi manifesta vointa în mod clar: Acesta este Fiul meu; pe el sa-l ascultati (Lc 9,35), fiindca unul singur este învatatorul vostru, Cristos (Mt 23,8) si cel care nu-l asculta este sortit osândei (cf. Mc 16,15).

Isus profet, ba chiar mai mult, si totusi, dispretuit cel mai mult. De ce?

Daca în sinagoga din Nazaret a fost dispretuit de concetatenii sai din cauza originii umile - fiul tâmplarului - si a neîntelegerii fata de înaltimea stiintei si a întelepciunii, ceea ce i-a facut banuitori ca si-ar fi însusit-o pe cai necinstite, prin vrajitorie si magie, printr-o alianta cu Belzebul (Mt 12,24) etc. Conationalii îl dispretuiesc pentru faptul ca îsi avea originea dintr-o regiune rau famata, din Galileea. Când Nicodim îi ia apararea, învatatorii din Israel se ridica împotriva lui si zic: Nu cumva esti si tu galileean? Cerceteaza Scripturile si vezi ca din Galileea nu s-a ivit profet (In 7,52). Minteau, ca sa intimideze; sau nu stiau Scripturile? Din Galileea, înainte de Cristos, au fost profetii Nahum, Iona si Malahia. Pentru aceasta rautate sau ignoranta avea Isus sa-i dojeneasca: Vai voua, carturarilor, care ziditi mormintele profetilor, pe care parintii vostri i-au ucis, încuviintând faptele lor; dar vi se va cere sângele tuturor profetilor, pe care l-a varsat neamul acesta de la începutul lumii, de la sângele lui Abel si pâna la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar si templu (Lc 11,46-51).

Câti dintre noi nu înmormântam adevarul si preferam sa traim mai usor pe baza minciunii? Sa nu uitam: diavolul este tatal minciunii (In 8,44). Orice pacat mare face viata o minciuna. Ceea ce nu este trait în Cristos pentru Tatal, este minciuna.

Pentru cei care prefera sa traiasca din minciuna, având de tata pe Satana, Isus a profetit: Acestia vor merge în chinurile vesnice (Mt 25,46).

Pentru cei care îl asculta si-i primesc mesajul, Isus a profetizat: Cel ce primeste pe profet în nume de profet, plata profetului va lua (Mt 10,41), împreuna cu cel care este mai mult decât profet: Veniti binecuvântatii Tatalui meu si mosteniti împaratia pregatita voua de la întemeierea lumii (Mt 25,34).

Profetul Ilie cere vaduvei din Sarepta Sidonului pâine, apa si gazduire în numele lui Iahve. Ea îi da si primeste plata profetului: faina din oala nu a scazut si untdelemnul din urcior n-a secat pâna în ziua în care Domnul a dat ploaie pe pamânt dupa trei ani si sase luni; ba mai mult, când fiul ei a murit, Ilie l-a înviat (cf. 3Rg 17,9-22).

Isus vrea sa vina si în lacasul sufletului nostru, nu ca sa ne ceara mâncare si bautura, ci ca sa ne hraneasca el însusi cu propriul trup si sânge, cu sfânta Euharistie, ca sa avem parte de cea mai mare plata a Fiului lui Dumnezeu: învierea din morti si viata vesnica (cf. In 6,54). Amin.