Duminica a IX-a de peste an

Sarbatoare si odihna

Dumnezeu poarta de grija fapturilor sale de frunte, oamenilor, în multe feluri, dar rânduindu-le ziua de odihna, a voit sa-i constientizeze de datoria lui de a tinde sa faca ceea ce el însusi a facut dupa ce a creat toate: a privit, a vazut ca sunt bune si s-a odihnit (cf. Gen 1,31; 2,2).

Sfântul Paul aminteste de creatia luminii din nimic, din haos si din întuneric, ca sa lumineze pe pamânt; si de cea mai frumoasa lumina a sufletelor noastre, care este Cristos, nascut lumina din lumina (Crezul). Împotriva acestei lumini se duce o lupta continua; Cel Rau cauta sa instaureze întunericul în inima omului, pentru ca de aici sa atace pe oricine cauta lumina (lectura a II-a).

Apostolii manânca boabe de grâu din spicele frecate în palme, spre marele scandal al fariseilor; iar Isus vindeca în zi de sâmbata pe omul cu mâna uscata, spre a le dovedi celor scandalizati ca sâmbata este pentru om si nu omul pentru sâmbata.

Si de aceasta data Isus desavârseste legea sâmbetei, a zilei de odihna, punând în evidenta spiritul ei, nu litera. Litera îi face pe farisei si pe irodieni sa puna la cale omorârea lui Isus. Litera ucide (2Cor 3,6).

Pentru a scapa omenirea de aceasta litera ucigatoare, Isus invita la sine pe toti cei obositi si împovarati, pe toti cei robiti pacatului si urmarilor lui, pe toti obijduitii acestui veac, sa ia jugul sau asupra lor si, învatând de la inima lui blândetea si smerenia, sa-si gaseasca odihna sufletului (cf. Mt 11,28) ca apoi numai prin ea sa o primeasca si pe cea a trupului.

Despre ce fel de odihna este vorba? Ce înteles are odihna în Sfânta Scriptura? Si atotputernicul Dumnezeu are trebuinta de odihna?

Sfânta Scriptura spune ca si el s-a odihnit în ziua a saptea, dupa terminarea lucrarilor din cele sase zile. Ce trebuie sa întelegem prin acest s-a odihnit?

El si-a aratat fericirea si multumirea pentru tot ceea ce a facut, transmitând creaturilor sale bucuria unei mari împliniri. La aceasta bucurie a împlinirii unei mari lucrari, la acest spirit al legii din creatie - transmiterea bucuriei - se refera prima lectura, care, prin Liturgia cuvântului de azi, ne invita sa descoperim în creatie bucuria lui Dumnezeu, care pentru el s-a transformat într-o sarbatoare vesnica. Ea este pentru noi o chemare la bucurie, la o participare cu Dumnezeu în creatie si cu Isus la opera rascumpararii, considerata mult mai mare decât creatia, la o lupta sustinuta pentru biruinta luminii (lectura a II-a), pâna vom ajunge la odihna fara de odihna a celor patru fiinte serafice cu câte sapte aripi si cu multi ochi, descrise de sfântul Ioan în Apocalips (4,8) ca nu au odihna nici ziua si nici noaptea, ci cânta necontenit imnul angelic: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Atotputernicul, cel care era, cel care este, cel care vine!

Dumnezeu ofera oamenilor începutul bucuriei - odihnei fara odihna - chiar din aceasta viata, în masura în care ei cred în odihna sa. Autorul Scrisorii catre Evrei vorbeste în sapte locuri de odihna lui Dumnezeu, fagaduita mai întâi poporului ales, dar în care evreii n-au intrat tocmai datorita faptului ca n-au crezut si s-au razvratit, rastignind pe Cristos, care a venit pe pamânt sa ofere oamenilor odihna lui Dumnezeu, motiv pentru care el s-a jurat ca ei nu vor intra în odihna lui (cf. 3,11-18; 4,1-3-5-8-10-11). Pe când noi, care am crezut, intram în odihna (4,3), în sarbatoare, în fericire. Dumnezeu, hotarând astazi o alta zi de odihna (4,8), diferita de sabat, aceasta este duminica, Ziua Domnului, ziua comemorativa a învierii lui Isus pentru veacul nostru. Iar veacul ce va sa vie - odihna cea vesnica - a Domnului (4,8-10) este rezervata pentru noi; dar trebuie s-o începem azi pentru a avea ce continua în vesnicie.

Sfintii din paradis au intrat deplin în ea, fiindca peste ei se odihneste Duhul slavei si al lui Dumnezeu (1Pt 4,14), ca sa se bucure de ostenelile lor de pe pamânt, de lupta continua pe care au dus-o împotriva întunericului (lectura a II-a), deoarece faptele lor îi urmeaza pe ei (Ap 14,13).

Daca stam si analizam schimbarea zilei de sabat cu cea de duminica pentru zi de odihna, intram în adevaratul spirit al legii care determina sensul profund, care duce la asemanarea cu Creatorul. Ziua de odihna a lui Iahve, ziua a saptea, sabatul, a fost data omului în urma creatiei: ziua de odihna a rascumparatorului Isus este cea de duminica, fiindca este ziua împlinirii unei actiuni mai mari decât creatia. Desavârsind opera mântuirii prin învierea din morti, dupa ce s-a oferit ca jertfa Tatalui pentru ispasirea pacatelor omenirii si pentru rascumpararea sufletelor noastre din robia pacatului si a Satanei (cf. Ef 2,14-16; Evr 2,14-15), înviind a intrat într-o odihna noua, competitiva cu firea noastra si cu viata cea noua adusa de Isus. Cristos înviat, fiind capul Bisericii, da acesteia odihna de care se bucura el însusi începând cu ziua învierii. Duminica a devenit ziua de odihna a Bisericii, a trupului mistic, deoarece credinciosii, bucurându-se de învierea capului, se simt usurati sufleteste, fiindca au fost îngropati cu Cristos în moarte prin Botez si cu el au înviat la o viata noua (cf. Rom 6,3-9), actiune dusa la bun sfârsit, având dreptul la o bucurie noua, la o noua sarbatoare pentru toate popoarele de sub cer, fiind ziua victoriei lui Isus pentru toti: asupra mortii, asupra diavolului, asupra pacatului, asupra materiei si asupra granitelor conventionale dintre state.

Profetita de David - Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, ca sa ne bucuram si sa ne veselim în dânsa - s-a împlinit prin învierea lui Isus si a cuprins inimile oamenilor, mai întâi pe cea a Mariei Magdalena (cf. Mc 16,9; In 20,14-17), apoi a grupului de femei care veneau sa-i unga trupul cu miresme (cf. Mt 28,9), a lui Petru (cf. Lc 24,34), inimile apostolilor (cf. In 20,19-20), ale celor doi ucenici în drum spre Emaus (cf. Lc 24,19-34), iar în duminica urmatoare ale tuturor apostolilor, fiind de fata si Toma (cf. In 20,26).

Tot în zi de duminica s-a zamislit în sânul lumii împaratia lui Dumnezeu de pe pamânt prin puterea Duhului Sfânt, care a coborât asupra celor adunati în Cenacol, având în mijloc pe preacurata Fecioara Maria, mama lui Isus (Fap 2,1-4; 1Cor 16,8) si de atunci crestinii au început sa sarbatoreasca duminica în locul sâmbetei, oficiind cultul divin, participând cu multa bucurie la frângerea pâinii (Lc 24,30; Fap 2,42; 20,7-11; 1Cor 11,20-25; 16,2).

Nu timpul de 24 de ore al duminicii trebuie tinut, nu litera, ci spiritul - Sa sfintesti ziua Domnului - spiritul de sarbatoare, de împlinire crestina, de bucurie în Domnul printr-o asemanare cât mai fidela cu caritatea lui Dumnezeu. Un crestin, constient de spiritul legii zilei de odihna, poate face din fiecare zi a vietii sale o zi a Domnului, ceea ce se intentioneaza de fapt prin sfintirea zilei Domnului, adica intrarea în ziua vesnica de odihna. Nici o fapta, nici o actiune, nici o munca nu este oprita în ziua de odihna, în ziua Domnului, daca este destinata sfintirii, sarbatorii, adica bucuriei în Domnul, daca este izvorâta din iubire. Împotriva iubirii nu poate fi lege. Tatal meu lucreaza si eu lucrez, spune Isus (In 5,17).

Daca evreii au redus sabatul numai la un repaus trupesc, Duhul Sfânt, trimis de Isus si de Tatal ceresc, ne arata ca ziua Domnului trebuie sa fie o zi de cea mai intensa munca spirituala si chiar fizica, daca este necesar, pentru a scutura sate si orase pentru a-i aduce pe toti oamenii sa fie domni prin credinta care actioneaza mereu prin caritate (Gal 5,6). Apostolii predica, boteaza, miruiesc, îngrijesc bolnavii, împart pomenile, adica muncesc pâna la epuizare ca viata lui Cristos Domnul sa se arate în fiintele umane (lectura a II-a), fiecare barbat sa devina un domn si fiecare femeie sa devina o doamna în ziua Domnului, sa contribuie la învierea tuturor celor din jur. Si, când lumina - iubirea - biruie litera legii si tot mai multi traiesc din spiritul ei, atunci se ajunge la plinatatea vârstei lui Cristos.

Daca Moise a zis poporului: Pazeste ziua de odihna si sa o tii cu sfintenie, fiindca ai fost rob în tara Egiptului si Domnul te-a eliberat de acolo, cu atât mai mult trebuie sa o tinem noi, fiindca am fost robii pacatului si ai mortii; dar Domnul Isus ne-a eliberat si ne-a facut copii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii, mostenitori ai odihnei Domnului, ca atât cât timpul ne mai sta la dispozitie, sa-i facem partasi pe fratii nostri de odihna Domnului, de a se bucura ca tot ceea ce am facut tot timpul este foarte bine. Amin.