Duminica a VIII-a de peste an

Litera si spiritul

Cristos a fost condamnat la moarte pentru litera legii (cf. In 19,7), dar a înviat pentru spiritul legii (cf. Rom 8,11-17) si vrea ca noi sa ne gasim fericirea prin uciderea literei legii prin spiritul ei.

Toate cele trei lecturi de azi au ca tema bucuria. Aceasta bucurie trebuie sa izvorasca dintr-o descoperire a spiritului legii sau din desavârsirea adusa de Isus acestei Legi (cf. Mt 5,17).

Lectura I-a (Os 2,14; 19-20) ne arata clar ca Dumnezeu îl vrea pe om numai pentru sine, îl vrea fericit pe acest pamânt prin revelatie (îi vorbeste în pustiu, de la inima la inima) si apoi deplin fericit prin viziunea glorioasa din cer (prin cunoasterea Domnului). Revelatia consta în Lege. Legea are doua elemente: litera si spiritul. Ajunge la fericire acela care îi descopera spiritul. Spiritul este iubirea care a dat litera Legii.

Lectura a II-a (2Cor 1,6 s.u.) vorbeste despre o scrisoare vie, compusa sub inspiratia Duhului Sfânt si are menirea de a descoperi frumusetea noii aliante prin aceea ca ne despoaie de litera legii, pentru a ne arata frumusetea spiritului datator de viata, care ne introduce în intimitatea Creatorului. Aliantele dintre natiuni se fac pe baza literei din contracte si legi, prin întelegeri parafate pe hârtie.

N-au spirit si ca urmare, cei care le realizeaza, se spioneaza reciproc si se înarmeaza în ascuns unele împotriva altora. Alianta dintre Dumnezeu si oameni pe baza spiritului, a deschiderii sufletesti, a sinceritatii inimii este sortita vietii si fericirii. Cautând si traind în spiritul legii se ajunge la o bucurie deosebita de cele pamântesti. Cei care traiesc litera legii, pentru ca este lege, ajung si ei la sfintenie, la o sfintenie trista, melancolica, fortata, imaginara, pe care o înteleg doar ei si se întristeaza ca altii nu-i înteleg, nu-i aproba, nu-i urmeaza si nu se simt bine în preajma lor. Izolati de cei din jur, astfel de sfinti traiesc tristi. Este atât de adevarata sintagma: Un sfânt trist, este un trist sfânt. Este sfânt numai dupa parerea lui. Sfintenia adevarata este bucurie în Duhul Sfânt, în duhul învierii lui Isus, în duhul vietii vesnice si al iubirii lui Dumnezeu. Exista o singura tristete, spune Leon Bloy, aceea de a nu fi sfinti; si ea este produsul literei.

Lectura a III-a (Mc 2,18-22) ni-l prezinta pe Isus ca obiect al bucuriei apostolilor, fiindca ei vor patrunde o data în spiritul legii evanghelice; pe când fariseii, arhiereii si carturarii, ramânând la litera legii, vor afla în el piatra de poticnire, asa cum a prezis batrânul Simeon (cf. Lc 2,34).

Isus invita pe fiecare om sa descopere spiritul din legea postului si ne arata ca acela care îl descopera, posteste, nu atât pentru ca acesta este prescris de lege, cât mai ales ca îi va aduce bucurie. Apostolii vor posti cu bucurie zile în sir, numai sa-l faca pe Isus cât mai cunoscut oamenilor. Ucenicii lui Ioan si fariseii posteau ca pocainta, în vederea venirii lui Mesia. Mesia a venit. Postul lor s-a învechit; si-a pierdut rostul; nimeni nu mai este tinut la un astfel de post. Apostolii vor suferi postul din temnite timp de saptamâni, luni si chiar ani de zile, dar bucuria sigurantei împlinirii misiunii lui Mesia care, nu numai ca a venit, dar care acum chiar este prezent în lume prin Euharistie, prin vestea cea buna, prin Biserica sa si va ramâne pâna la sfârsitul veacurilor (cf. Mt 28,20).

Isus cheama pe fiecare sa descopere spiritul din legea inexorabila a durerii atunci când vor plânge, vor suspina si vor posti.

Într-o carte a celebrei scriitoare Selma Lagerlöf gasim o legenda cu un înteles deosebit de profund asupra spiritului care patrunde legea suferintei, ca în acel trebuia sa patimeasca toate acestea Cristos (Lc 24,26). Împaratul Tiberiu, cuprins de lepra, zacea pe patul sau din locuinta de pe încântatoarea insula Capri. Nimeni nu-l mai putea ajuta. Batrâna sa doica, Faustina, face o ultima încercare: merge în Palestina sa ceara ajutorul lui Isus. Soseste aici în momentul în care Isus îsi ducea crucea spre Golgota. Cuprinsa de mila, îi întinde Domnului naframa ei fina si-i sterge fata plina de sudoare, scuipat si sânge. Cu atâta s-a întors la stapânul ei. Împaratul priveste naframa si asculta povestea dramei Mântuitorului dus la rastignire, apoi zice: Acesta este om? Faustina, de ce ai lasat sa moara omul acesta? El mi-ar fi redat sanatatea! Ce a descoperit pe chipul fetei întiparite pe naframa? Cred ca duhul care l-a împins sa ia asupra sa crucea, iubirea fata de semeni. Împaratul porunceste sa fie asezat pe pamânt; îngenuncheaza în fata icoanei însângerate si spune: Tu esti omul! Tu esti, precum n-am nadajduit sa vad vreodata; apoi, aratându-si fata desfigurata si mâinile putrezite de lepra, continua: Eu si toti ceilalti oameni suntem fiare salbatice si monstri, dar numai tu esti omul care poti avea mila de mine. Privirea ta m-ar fi facut sanatos. Si, dupa ce si-a apropiat buzele si a sarutat fata lui Isus plina de sânge de pe naframa Faustinei, s-a ridicat vindecat în chip minunat.

Numai cine descopera spiritul iubirii din legea durerii ajunge la bucuria vindecarii miraculoase!

Isus ne invita sa descoperim spiritul legii din libertatea care îl caracterizeaza pe om.

Astazi se trâmbiteaza mult despre drepturile omului si fiecare crede ca, om fiind, are dreptul sa-si croiasca legi dupa capul sau, legiferând crima avortului si aberatiile sexuale etc. distrugând adevaratele drepturi la libertatea adevarata constructiva de sfintenie, de moralitate, de demnitate, de sanatate etc.

Scriitorul francez, Émile Zola, avea un prieten, bun crestin, care, voind sa-l converteasca, îi propune sa faca o calatorie la Lourdes ca, vazând credinta celor care vin si se roaga si poate chiar o minune, sa-si schimbe viata. În acest scop i-a platit si calatoria. Émile Zola, ajuns la Lourdes, a fost martorul, nu numai al acelor credinciosi care se rugau cu toata sinceritatea si seninatatea fiintei lor, dar chiar si al câtorva vindecari miraculoase. Întors acasa, scrie cele mai oribile rânduri la adresa celor vazute. Prietenul sau, dupa ce a citit acele rânduri otravitoare, a venit si i-a spus: Dar cum, nu-ti este rusine sa afirmi asa ceva, dupa ce Dumnezeu te-a învrednicit sa vezi minuni? La care Émile Zola raspunde cu impertinenta: Oare nu sunt eu stapân pe condeiul din mâna mea, ca sa scriu ce vreau?

Iata un om care s-a oprit la litera libertatii sale de om, dar nu a patruns în spiritul ei. Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea, afirma sfântul Paul (2Cor 3,17). A actiona împotriva evidentei, nu se poate spune ca este vorba de libertate, ci de rautate, de robie satanica, de pacat împotriva Duhului Sfânt.

Filozoful pagân Epictet, care a trait între anii 50 si 138 dupa Cristos, ne-a lasat aceste cuvinte ca un testament al vietii sale: Daca as fi ciocârlie, as cânta ca ciocârlia; daca as fi lebada, as cânta ca lebada; dar sunt om si cu mintea trebuie sa ma înalt la Dumnezeu si sa-i cânt laude; si va îndemn pe toti sa-i cântati împreuna cu mine!

Liber este acela care se înalta, care are putere sa-si puna sufletul si sa si-l ia (In 10,17). Liber este acela care se înalta la spiritul lui Cristos si-i traieste viata cea noua din plin. Liberi sunt, cu adevarat, numai acei care sunt nascuti din adevar, fiindca sunt fiii lui Dumnezeu (In 8,32), fii ai învierii (Lc 20,36).

Doamne Isuse, da-ne spiritul legii celei noi, spiritul iubirii tale si vom trai vesnic spre gloria Tatalui tau. Amin.