Preasfânta Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu

Fascinatia începuturilor

De ce tocmai la începutul anului civil avem solemnitatea "Preasfintei Fecioare Maria Nascatoare de Dumnezeu?"

Maria, ca început al unei vieti noi prin unirea dintre natura divina si cea umana, opera a Duhului Sfânt din sânul ei, este o taina care a fascinat nu numai o lume întreaga de sfinti, ci chiar pe Dumnezeu însusi. Cu opt zile în urma, purtatorul vietii noi a aparut în lume si lumea cu inima curata, precum batrânul Simeon si profetesa Ana, a tresarit de bucurie, presimtind un nou început de milostivire a lui Dumnezeu.

În Egipt, la Alexandria, exista o traditie curioasa: în noaptea de Anul Nou, între orele 23 si 24 ale anului care se termina, toata lumea arunca pe fereastra, în plina strada, toate lucrurile vechi, uzate, sticle si oale sparte, cratite gaurite, cutii ruginite etc. Nimeni nu îndrazneste sa se avânte pe strada între aceste ore, de teama sa nu se trezeasca el însusi cu capul spart, sau chiar mai rau.

Daca acelasi lucru l-ar face oamenii si cu sufletul, si de Anul Nou ar arunca vechiturile pagâne - pacatele de tot felul -, ar simti fascinatia vietii noi aparute în lume, prezentata lumii reprezentate de Simeon si Ana, de Nascatoarea de Dumnezeu.

Fratilor, daca încercam sa cladim o noua fericire în anul acesta pe mormanul de vechituri, de patimi ale anului trecut, ne asemanam cu omul nebun din evanghelie, care si-a cladit casa pe nisip (cf. Mt 7,26).

Începutul unui nou an a fost întotdeauna sarbatorit cu un fast deosebit de toate religiile de pe pamânt, fiindca el ne cheama mereu sa meditam misterul fascinant al începutului a toate: de la cosmos la microcosmos, si mai ales aparitia primului om. În acest sens, prima zi a Anului Nou exercita o fascinatie si o atractie deosebita, are o însemnatate si o putere de evocare cu totul speciala asupra sufletului, fiindca în masura în care ne apropiem de începutul a toate, ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, începatorul a toate, de Isus Cristos prin care si pentru care toate s-au facut (In 1,2-3).

Pentru noi, crestinii, Liturgia cuvântului din prima zi a anului ne reaminteste de binecuvântarea Creatorului data fiecarei fiinte la începutul lumii (cf. Gen 1,28) si reînnoita în special asupra poporului lui Dumnezeu (lectura I-a); ne reaminteste de nasterea lui Cristos din Fecioara Maria, începutul unei lumi noi, izvorâte din viata noua adusa de Isus, prin care devenim fii ai lui Dumnezeu cu dreptul de fi ca îngerii cerului spre a mosteni împaratia lui Dumnezeu (lectura a II-a); ne reaminteste de prima recunoastere a lui Cristos ca Mântuitor si Domn, vestita prima data pastorilor si pastrata ca fiind cea mai scumpa comoara de o inima omeneasca, cea a preacuratei Fecioare Maria.

Toate aceste trei lecturi sunt axate pe tema începutului. Totul este îmbracat într-o mantie de sarbatoare si se desfasoara într-o atmosfera de bucurie, fiindca numai sfârsitul comporta melancolie si tristete, când tot ceea ce este bun si frumos se termina. Începutul înseamna vitalitate, bucurie, energie noua, entuziasm de primavara, climat de speranta si de sarbatoare. Daca ar trebui sa dam o denumire comuna acestor trei lecturi, n-ar fi alta mai potrivita decât aceasta: fascinatia începuturilor.

Este prima zi a Anului Nou, este sarbatoarea Mariei ca mama a lui Dumnezeu si Ziua Mondiala a Pacii. Imposibil de a le cuprinde pe toate trei într-o singura predica. Ideea comuna a "începutului" ne poate ajuta sa le meditam cu mai mult folos.

Tema creatiei

Începutul lumii si al timpului, al omului si al istoriei constituie un mister care îsi are radacinile în însusi misterul iubirii lui Dumnezeu. Sarbatoarea liturgica a începutului de an este comemorarea misterului bucuriei divine, când, din mâinile atotputerniciei sale divine a izbucnit primul lucru care a luat fiinta. Cum a privit Dumnezeu primul lucru creat? Si-a reînnoit oare bucuria din clipa în care l-a nascut în sânul sau pe Fiul sau unic? Bucuria vesnica de atunci se rasfrânge si acum, la începutul lumii, bucurie pe care o simte mama când îsi naste rodul iubit al inimii, asa cum spune Isus: Femeia... dupa ce naste copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om în lume (In 16,21). Cu ce bucurie a privit Dumnezeu miracolul aparitiei cosmosului din nimic si a vazut ca toate erau foarte bune (Gen 1,31)?

Bucuria vesnica si binecuvântarea data au menirea sa-si puna amprenta pe fiecare început din creatie si în aceasta bucurie divina trebuie sa ne gasim resortul de a face, de a realiza ceva bun pe pamânt, de a colabora cu Tatal si cu Fiul: Tatal meu lucreaza mereu si eu lucrez, spune Isus (In 5,17).

Tema rascumpararii, reînnoirii creatiei

Nasterea lui Isus dintr-o femeie, din Maria preacurata, prin opera Duhului Sfânt, constituie începutul unei vieti noi, a unei lumi noi. La începutul anului suntem chemati sa ne adâncim, prin intermediul celebrarii liturgice, în posesori ai noii vieti din Isus Cristos, prin autorul acestei vieti noi, Duhul Sfânt, pentru a întrezari demnitatea noastra de creaturi noi prin Botez, aceea de fii ai lui Dumnezeu si de mostenitori ai bucuriei divine dintru început. Spre a ilustra aceasta idee, avem la îndemâna lectura a II-a: Iata, spune sfântul Paul, dupa ce puteti cunoaste ca sunteti fii: Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului sau, care striga: "Abba", adica: "Tata". Asadar nu mai esti rob, ci fiu; iar daca esti fiu, esti si mostenitor prin harul lui Dumnezeu. Spunând Tata lui Dumnezeu, strigam dupa bucuria începutului nostru!

Tema pacii

Pacea, care în aceasta zi prezinta o tema obligatorie, constituie adevarata amprenta a realizarii creatiei, adica acea odihna, pace în care s-a scufundat Dumnezeu în ziua a saptea, dupa ce a constatat ca toate erau foarte bune (Gen 2,3); constituie adevarata amprenta a bucuriei învierii realizate de Cristos prin opera rascumpararii si pe care o ofera ucenicilor sai în prima zi a saptamânii, prevestind aparitia unei lumi noi, când le spune: Pace voua! Primiti pe Duhul Sfânt! Carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate (Lc 24,36; In 20,21-23)).

Fiecare pacat este contra pacii, fiindca tinde se readuca lumea în haos, în nimic. Orice efort pentru pace ne plaseaza în rândul fiilor lui Dumnezeu, despre care Isus spune ca sunt deja fericiti (cf. Mt 5,9), deoarece ei gusta de pe acum bucuria începutului: pacea vesnica din sânul Preasfintei Treimi.

La început de an se fac proiecte si se iau hotarâri.

Pastorii ne arata calea pe care trebuie sa mergem pentru a trai cum se cuvine în tot Anul Nou care ne sta înainte. Ei au crezut în Isus Cristos, recunoscând în el pe Mesia si pe Domnul, stapânul a toate, devenindu-i primii apostoli.

Vestea extraordinara adusa de solii ceresti plini de stralucire în miez de noapte si cântul lor fermecator i-au lasat nedumeriti: dorm? viseaza? totul e o nalucire? Pentru a învinge teama de toate acestea, se îndeamna unii pe altii: Hai sa mergem pâna la Betleem! Ei, care pâna acum nu se puteau dezlipi de staulul oilor în miez de noapte, acum lasa toate si pornesc spre ieslea indicata. Au o singura dorinta, o singura grija: sa mearga cât mai repede, cu graba mare. Nu iau în seama distanta mare, întunericul apasator, soarta turmelor lasate, primejdiile din cale etc. Îndemnul da roade: pornesc si merg grabiti spre viitor, spre bucuria începutului mântuirii, cu speranta ca îl vor afla pe Mântuitorul lumii, începutul fericit a toate.

Avem ceva din spiritul pastorilor când nedumerirea încearca sa puna stapânire pe noi? Hai sa mergem! este primul pas spre fericirea infinita.

O data hotarârea luata, pastorasii vin grabiti. De unde graba? Din credinta vie în cuvântul îngerului.

Credinta este aceea care îl pune pe om în miscare; cu cât este mai mare, cu atât se alearga mai repede. Cineva spunea despre unii crestini de azi: Vin la biserica precum melcii; stau ca pe spini si pleaca grabiti ca iepurii.

Trebuie sa stim si sa credem acest mare adevar aducator de pace: graba spre Isus este timp câstigat pentru începutul fericirii vesnice.

Graba pastorilor mai izvora si din speranta ca vor fi binecuvântati de noul rege abia nascut, de cel prezis de profeti si atât de mult dorit de patriarhi.

Celor fara de credinta si speranta, Isus le trimite acest avertisment: Ma veti cauta si nu ma veti gasi! (In 7,34).

Ajunsi la ieslea din pestera saraca, gasesc pe pruncul Isus înfasat si culcat pe paie.

Ca îndoiala sa nu le întunece credinta, pastorii cad în genunchi, îsi închid ochii si se roaga. Rugaciunea îi va ridica si-i va face sa se întoarca la turmele lor laudând si preamarind pe Dumnezeu. Din acea clipa ei traiesc bucuria mântuirii: viata cea noua în Cristos.

Pastorii au povestit multora cele auzite si vazute în acea noapte binecuvântata. Câti i-au crezut si s-au dus la Betleem? S-au minunat, s-au mirat de cele auzite si le-au uitat. Când vor veni magii se vor cutremura împreuna cu Irod si cu tot Ierusalimul.

Noua ni se vesteste bucuria ca Isus va reveni cu marire si slava pe norii cerului înconjurat de sfinti si de îngeri (cf. Mt 25,31). Ne grabim sa-i iesim în întâmpinare cu candela aprinsa? Ne grabim sa înlaturam din noi întunericul pacatului?

Maria, mama lui Isus, Nascatoare de Dumnezeu si Regina pacii, sa ne ajute ca în toate zilele Anului Nou sa ducem la îndeplinire misiunea ce ne-a fost încredintata de pastori, de a vesti lumii bucuria Craciunului: s-a nascut Emanuel - Dumnezeu cu noi - fiindca el si numai el este pacea noastra (Ef 2,14). Amin si, La multi ani, tot: Amin.