Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului

Regalitate si divinitate

Anul liturgic se încheie cu frumoasa solemnitate a lui Cristos, Regele Universului. Isus vrea sa se încoroneze cu noi, cu iubirea noastra, cu fiinta noastra reînnoita de opera rascumpararii sale si prin noi cu întreaga creatie care asteapta aratarea în slava a fiilor lui Dumnezeu (cf. Rom 8,19).

Pilat l-a întrebat pe Isus: Asadar, tu esti rege? (In 18,37). Pagân fiind, el nu stia ca profetii au prezis ca Mesia va fi rege (cf. Is 9,6-7); ca fusese vestit în mod solemn de arhanghelul Gabriel ca va sta pe tronul lui David (lectura I-a), ca magii i-au adus daruri si i s-au închinat ca unui rege divin (cf. Mt 2,2), de aceea Isus însusi îi descopera lui Pilat adevarul despre regalitatea sa cea noua care nu-i din aceasta lume (cf. Lc 23,3), dar cum avea sa înteleaga noua regalitate a iubirii acela care cauta sa o înteleaga prin prisma regalitatilor despotice din aceasta lume? Ceea ce nu a înteles, arogant fiind, a încercat sa ironizeze, dând dispozitie ca pe crucea lui Isus sa fie pusa în scris cauza condamnarii lui: Isus nazarineanul regele iudeilor. Si, ca toti locuitorii imperiului sa-i înteleaga ironia, înscrisul de pe cruce a fost redactat în cele trei limbi de circulatie internationala: latineste, greceste si evreieste. El nu stia ca Dumnezeu se poate folosi de propria lui ignoranta pentru a lasa lumii o marturie despre unul dintre cele mai mângâietoare adevaruri: Isus Cristos este regele tuturor celor de limba latina, greaca si ebraica, al tuturor locuitorilor care vorbesc limbajul iubirii de pe pamânt si chiar din ceruri, fiindca prin el si pentru el s-au facut toate (In 1,3) si din plinatatea lui am primit noi toti har peste har (In 1,16), adica viata noua.

Dat fiind faptul ca putini oameni înteleg în ce consta viata noua în Cristos, putini sunt acei care îi înteleg regalitatea, care nu are nimic în comun cu regalitatile lumii acesteia, lume bazata pe o viata învechita de rautatea pacatului, pe acea viata de sustragere de sub autoritatea lui Dumnezeu, pe care Adam si Eva au voit sa fie stapâni prin stiinta binelui si raului spre a fi nemuritori (cf. Gen 3,5).

Nici chiar lecturile de la Liturgia cuvântului de azi nu ne ofera o întelegere totala a regalitatii lui Isus. Ea, fiind o realitate divina, se înscrie în mister. Tocmai datorita faptului misterios al regalitatii divine, trebuie sa fie pentru noi un îndemn de a încerca sa patrundem în acest adevar, fiindca, cu cât adevarul este mai misterios, cu atât harul divin este mai îmbelsugat pentru acela care încearca sa-l patrunda cu iubire.

Lectura I-a din cartea profetului Ezechiel (34,11-12; 15-17) ne sugereaza ideea ca Mesia va fi rege ca un pastor; el va face dreptate între oaie si oaie, va cauta pe cea pierduta, le va hrani si le va îngriji pe cele bolnave si le va apara pe toate.

Lectura a II-a (1Cor 15,20-26-28) pune în evidenta regalitatea lui Isus din faptul învierii sale din morti si pe faptul ca si-a întemeiat o împaratie pe iubire si o va încredinta Tatalui în clipa în care ea va fi eliberata de orice rau, de orice pacat si de urmarile acestuia, mai ales de moarte, ca sa-si ateste caracterul regal al numelui de Cristos, adica: Cel Uns, dupa cum profetise psalmistul David: Tatal ceresc l-a uns cu untdelemnul bucuriei (Ps 45,8), deci cu Duhul Sfânt care este bucuria lor comuna si care l-a înviat din morti si-i va învia pe toti acei care vor purta, nu atât numele lui Cristos, de crestini prin Botez, cât mai ales prin ungerea cu untdelemnul bucuriei, cu Duhul Sfânt, Domnul si de viata datatorul (Crezul).

Misterios este sensul evangheliei de azi (Mt 25,31-46). Cristos sezând pe tronul slavei sale, înconjurat de îngeri si de stralucire cereasca, judeca pe cei buni si pe cei rai, deoarece lui i s-a dat toata puterea în cer si pe pamânt (Mt 28,19). Imaginile sunt totusi destul de sterse fata de realitatea care va fi. Dar numai atunci va fi? Îl sarbatorim azi pe Cristos, Regele Universului pentru ceea ce va fi atunci? Nu. Cristos este regele vietii noastre în totalitatea ei. El patrunde cu puterea regalitatii sale si influenteaza fiinta umana în partea ei cea mai tainica, în inima, în constiinta, cautând sa dea la lumina adevarul, fiindca pentru aceasta a venit în lume, ca tot acela care va asculta de glasul lui, sa se nasca din adevar (In 18,37). Adevarul lui Dumnezeu este iubirea (1In 4,18). Tot cel nascut din acest adevar devine copil al lui Dumnezeu (In 1,12); iar prin iubire Dumnezeu devine totul în toti (lectura a II-a).

Iata sensul regalitatii divine a lui Isus: vrea sa ne nastem din adevarul care este iubire si sa devenim liberi (In 8,32), copii în care Dumnezeu este totul prin iubirea sa.

Ne sperie oare faptul ca regele Cristos va judeca lumea?

Judecata lumii se face acum. Când omul greseste împotriva adevarului, greseste împotriva iubirii; si când greseste împotriva iubirii, greseste împotriva adevarului. Constiinta, care nu-i altceva decât glasul lui Dumnezeu din suflet, aproba binele si omul este fericit, condamna raul si omul este nefericit. La sfârsitul lumii regele Cristos va ratifica judecata din propria constiinta a fiecaruia si o va face publica prin rasplata sau pedeapsa pe care si-a ales-o fiecare acum. Regele Cristos se va afirma atunci ca o cheie pentru întelegerea istoriei lumii, dând în vileag cauza obscuritatilor, misterelor, tragediilor vietii de pe acest pamânt, toate fiind consecinte ale misterului constiintei umane; va ratifica numai ceea ce constiinta a judecat, a aprobat sau a condamnat, dupa cum a profetit Mariei batrânul Simeon ca acesta este pus spre caderea si ridicarea multora din Israel, ba chiar si prin inima ei va trece cu sabia, ca sa se descopere cugetele inimii, ale constiintei (Lc 2,35). Astfel, inima, sediul cugetelor constiintei noastre, despre care sfântul Augustin afirma ca este altarul lui Dumnezeu din om, trebuie pusa în armonie cu iubirea divina, cu vointa lui Dumnezeu, trebuie largita pentru a primi iubirea pe care Duhul Sfânt vrea sa o reverse (Rom 5,5), spre a trai viata noua în Cristos.

Sfânta Ecaterina de Alexandria era atât de frumoasa, atât de înteleapta si atât de bogata în virtuti, ba chiar si în cele materiale, încât guvernatorul Maximin Daia s-a hotarât sa-si lase propria sotie si sa se recasatoreasca cu dânsa. Numai ca Ecaterina avea ca rege al inimii pe Cristos si era hotarâta a-i sluji cu toata fiinta sa numai lui, punându-i la dispozitie si bunurile materiale. Au fost adusi cincizeci de batrâni întelepti care sa o lamureasca, sa o convinga sa renunte la Cristos, deoarece, ziceau ei: Un om rastignit nu poate fi Fiul lui Dumnezeu. Numai ca Ecaterina le-a dovedit ca poate fi prin iubirea nemarginita care l-a adus pe cruce pentru noi; si asa i-a convertit ea pe dânsii, care apoi au acceptat credinta. Avem curajul sfintei Ecaterina în apararea lui Cristos?

O mama lucra la câmp, nu prea departe de casa, unde îsi lasase copilasul în leagan. Când si-a aruncat privirea, a observat iesind fum prin geamuri. A fugit peste puteri, ca sa ajunga la timp. Când a ajuns, casa era în flacari. A intrat printre flacari sa-si scoata copilul. La iesirea din casa, pe obrazul drept i-a cazut jarul din grinda. Si-a salvat pruncul, dar pe fata i-a ramas o pata urâta, pe care avea grija s-o acopere cu baticul. Mai târziu, peste ani, când fetita ei se întorcea de la scoala împreuna cu o colega, vad la un colt de strada cum vântul dezveleste obrazul urât al unei femei. Colega exclama: Vai, ce urâta e! Cine o fi? Sa scuipam în sân, ca sa nu o visam la noapte! Fetitei i-a fost rusine sa spuna ca este mama ei, ca i-a salvat viata platind un pret nespus de greu, ci a zis: Nu o cunosc!

Câta lasitate! Dar noi suntem mai recunoscatori? Stim cine este cel batut în cuie pe lemnul crucii? Stim de ce este atât de urât la fata si cu coroana de spini pe cap? N-am spus de atâtea ori cu Petru: Nu-l cunosc pe omul acesta? (Mt 26,72) Fiecare pacat de moarte este o lepadare de Cristos si fiecare pacat mic este un scuipat aruncat pe fata lui. Si cine poate sustine ca nu a avut sau nu are pacat?

Ca în ziua de apoi sa-l putem urma pe regele Cristos, trebuie sa facem parte din ceata celor alesi, a acelora care îl cunosc în sfânta Împartasanie, îl iubesc, îl slujesc si se straduiesc din toate puterile ca si altii sa-l cunoasca, sa-l iubeasca si sa-l slujeasca în fratii lui, în toti oamenii pentru care el si-a dat viata.