Duminica a XXXII-a de peste an

Întelepciune

Quidquid agis prudenter agas et respice finem - Tot ceea ce faci, sa faci cu prudenta si sa privesti sfârsitul! - spune un dicton latin, pe care l-am ales ca introducere la aceasta predica, deoarece ne da notiunea clara a întelepciunii: de a face toate cu prudenta în vederea unui scop precis si nobil. De altfel, se spune în mod obisnuit ca prudenta este mama întelepciunii. În toate timpurile a fost cea mai admirata, cea mai iubita si cea mai cautata. Ea potenteaza toate facultatile omului si-l face personalitate; iar când cineva ajunge în posesia ei înca din frageda pruncie, se spune ca este copil minune si conlucrând cu darul primit, poate ajunge geniu.

Toti oamenii apreciaza întelepciunea, dar putini sunt acei care se întreaba: Care este izvorul ei? Dar si mai putini sunt acei care cauta întelepciunea întelepciunii, fiindca nu stiu ca exista si asa ceva.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii de seama au apreciat ca izvorul întelepciunii îl detin zeii. Exemple avem destule. Printre cei de frunte se afla filozofii Platon si Aristotel; pentru Solomon, este Dumnezeu. Toate popoarele au avut oracole si persoane care treceau drept talmacii întelepciunii divine. Întelepciunea venea în preajma omului pe neasteptate si pe diferite cai, cum ar fi din micro sau macrocosmos, din frumusete, visuri, aparitii, fenomene exceptionale, minuni, nasteri, revelatie etc. Talmacii întelepciunii omenesti din zilele noastre sunt filozofii, savantii si toti oamenii de stiinta si de buna-credinta. Einstein, de exemplu, toata viata s-a straduit sa afle formula care sta la baza întregii creatii, pentru a dobândi tot ceea ce se poate sti despre universul material.

În sine, întelepciunea este una, numai ca are diferite domenii de activitate sau forme de exteriorizare.

Lecturile de la Liturgia cuvântului de azi ne transpun pe plan religios, pentru a învata cum se poate dobândi întelepciunea atât de mult râvnita.

În prima lectura se aduc laude întelepciunii atât în sine cât si celui care o cauta. Întelepciunea este stralucitoare si cel care o gaseste este fericit în contemplarea ei. Întelepciunea este prompta la întâlnirea cu omul si cel care o doreste o poate gasi în fiecare lucru din jurul sau.

Se spune ca Isus mergea într-o zi cu ucenicii sai si pe cale au întâlnit cadavrul unui câine în putrefactie. Ucenicii strâmbau din nas si scoteau în evidenta urâtenia lui, mirosul greu pe care îl raspândea în jur si dezgustul pe care îl trezea. Numai Isus a facut aceasta remarca: Priviti ce dinti frumosi are! Daca nu ma însel, Bossuet a fost acela care predica într-o buna zi în catedrala "Notre Dame" din Paris despre întelepciunea divina, scotând în evidenta perfectiunea cu care Dumnezeu a creat toate. Dupa predica a venit la el un ghebos, un cocosat si i-a zis: Parinte, ati spus ca Dumnezeu a facut toate cu întelepciune, dar uitati-va la mine, sunt eu dovada întelepciunii? Predicatorul i-a raspuns: Daca Dumnezeu a voit sa faca un cocosat, atunci l-a facut perfect.

Omul se poate întâlni cu întelepciunea la tot pasul, dar în fata mortii? Nu cumva moartea este dovada lipsei supreme de întelepciune? Realizam lucruri minunate ca sa aiba moartea ce distruge? Multe sunt minunile lumii, dar cea mai mare dintre toate este omul, spunea Sofocle din antichitate. Capodopera întelepciunii de pe acest pamânt este omul. Oare este facut pentru distrugere?

Multe lucruri frumoase a spus sfântul Paul credinciosilor din Tesalonic. Toate erau scoase din depozitul credintei si dadeau omului o întelepciune deosebita. Fiindca întelepciunea divina este infinita, Paul n-a reusit, cât timp a stat în mijlocul lor, sa le dea decât o mica parte. Dupa ce a plecat din Tesalonic, fericitii credinciosi care se bucurau de întelepciunea evangheliei, au început sa regrete pe cei morti, fiindca nu vor avea parte de fericirea întâlnirii cu Isus Cristos, Întelepciunea întrupata, când va veni a doua oara, deoarece, intrati în taina mortii, ei au intrat si în taina abisala a ignorantei. Sfântul Paul a cautat sa le înlature si aceasta întristare prin adevarul revelat despre învierea mortilor. Învierea, culmea întelepciunii, va aduce dezlegarea enigmei din urma prin nimicirea mortii, distrugând abisul ignorantei. Astfel, fiinta umana va intra în starea întelepciunii perfecte.

Acum este perfect acela care primeste în sine germenul învierii si-l dezvolta prin credinta, speranta si iubire. Acest germen este cuvântul lui Dumnezeu în toate formele sale de manifestare, dar mai ales cel din kenoza Scripturii, trupului si sângelui euharistic, în însasi Biserica lui Cristos. Dumnezeu ne-a dat, prin cuvântul sau, putinta de a lucra si realiza propria înviere. Ea nu ne va veni ca un dar, ci ne este data în germen spre a o realiza în forma matura fiind noi înca în aceasta viata. Învierea este ca nada din undita: se prinde numai de acela care o prinde.

Sfântul Anton, abate, spunea ucenicilor sai: Grecii, care învata stiinta întelepciunii, întreprind calatorii lungi pe mare si pe uscat, îndura multe osteneli si înfrunta mari primejdii pentru a o câstiga; dar pentru virtute, care este adevarata întelepciune, nu-i de trebuinta sa mergi atât de departe, nici sa înfrunti atâtea primejdii, nu-i de trebuinta nici macar sa iesiti din camera voastra, deoarece o gasiti si acolo. Ba mai mult: împaratia lui Dumnezeu este în voi (Lc 17,21).Despre aceasta întelepciune vorbeste sfântul Paul credinciosilor din Filipi: Toate le socotesc ca sunt paguba, fata de înaltimea cunoasterii lui Cristos Isus Domnul nostru, pentru ca m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, numai sa-l dobândesc pe Cristos (3,3-8).

Pentru a ajunge la întelepciunea finala, adica la dezlegarea tainei mortii, Isus ne îndeamna sa veghem. Vegherea este dovada iubirii. Ce ar zice un mire, ce ar spune nuntasii, ce ar zice toata lumea, daca alaiul ar ajunge la poarta miresei si ea ar mai dormi înca? Trezita cu greu, ar zice: Asteptati pâna ma scol, ma spal, ma îmbrac si apoi voi veni sa vad despre ce este vorba. Ce-i atâta graba? Ce ati zice despre o astfel de mireasa? În mod obisnuit, lumea care cunoaste starea de lene a unor persoane de acest fel, le ironizeaza prin strigaturi precum este urmatoarea:

Hai mireasa de te scoala!

Iesi afara si te spala,

Ca soacra te-o scarmana

Pâna ce te-o-nmormânta!

Dar ce rusine va fi, daca Isus va gasi pe cineva dormind si la saizeci, saptezeci si chiar mai multi ani! Din parabola celor zece fecioare (Mt 25,1 s.u.), care toate au adormit, învatam ca si sfintii, fiind preocupati si de problemele pamântesti inerente vietii, au avut si ei anumite slabiciuni, dar au fost prevazatori ca uleiul din candela, cuvântul lui Dumnezeu, sa nu le lipseasca niciodata, îl aduna în suflet chiar si atunci când nu-l înteleg, precum aduna gospodarul potcoavele vechi si orice bucata de fier etc. sperând ca odata îi vor prinde bine.

Toti oamenii sunt constienti de sfârsitul lor, dar ce putini sunt cei care si-l pregatesc cu grija! Dumnezeu vrea ca sfârsitul nostru pamântesc si intrarea în vesnicie sa fie o sarbatoare de nunta. Câti se pregatesc? Numai cinci din zece? Cred ca mai putini, fiindca aproape în majoritate alunga gândul mortii ca pe cea mai neagra ispita.

Doi sfinti, Eusebiu si Amian, stateau pe iarba. Amian citea Scriptura si Eusebiu asculta, apoi dadea explicatiile necesare. Într-un anumit moment, Eusebiu a fost furat de alte gânduri distractive privind câmpiile întinse. Amian îi cere explicatiile de rigoare. Eusebiu, fiind distrat, i-a cerut sa reciteasca textul. Amian i-a facut o mica si subtila dojana, ca îl intereseaza mai mult câmpul decât cuvântul lui Dumnezeu. Eusebiu s-a simtit atât de vinovat si rusinat încât a facut vot ca nu va mai privi niciodata câmpiile si nici stelele cerului. S-a retras într-o coliba în care a trait timp de patruzeci de ani, cugetând numai la cuvântul lui Dumnezeu.

Mântuitorul nu condamna fecioarele pentru ca au adormit, dar pentru neglijenta lor de a-si procura mai mult ulei, pentru lipsa de prudenta fata de cuvântul Domnului.

Sa ne rugam: Doamne, da-ne si noua întelepciunea celor cinci fecioare prudente, ca sa fim copiii-minune ai împaratiei tale de pe acest pamânt! Amin.