Duminica a XXX-a de peste an

Constiinta sociala

Nu numai simpla curiozitate, ci si interesul material si spiritual ne determina uneori sa ne punem aceste întrebari: Care este cel mai civilizat stat din lume? De pe ce se poate cunoaste gradul de civilizatie al unui popor? Cum de a ajuns în acest stadiu înaintea altor popoare?

Raspunsuri sunt multe, dar cred ca putem cunoaste gradul înalt de civilizatie al unui popor în primul rând de pe constiinta lui sociala. Aceasta constituie termometrul exact: cu cât constiinta sociala este mai vie, mai activa, mai operativa, mai dreapta, mai spontana, mai plina de respect, de într-ajutorare etc. cu atât gradul sau de civilizatie urca mai sus. Nu bunastarea materiala arata gradul de civilizatie al unui individ sau al unui popor, nici ordinea mentinuta de un sistem politienesc bine pus la punct. Civilizatia consta în felul de viata corect; corectitudine izvorâta din cunoasterea de sine a fiecarui individ în parte, din caracterul sau format pe baza unor principii de viata conforme cu etica bunului simt, care se sprijina pe adevar, bine si tot ce este frumos. Totalitatea indivizilor ca oameni de caracter da nota de civilizatie, caracterul social al unui popor, în care conducatorii dau dovada de capacitate prudenta si responsabilitate în luarea de decizii si stiu sa mentina armonia dintre cetateni prin promovarea constiintei despre adevarata libertate.

Cine formeaza constiinta sociala a unui popor de caracter?

În primul rând trebuie sa-i dam dreptate lui Napoleon Bonaparte, împaratul francezilor de odinioara, anume ca educatia unui copil începe cu o suta de ani înainte de a se naste. În primul rând stau parintii. Dar educatia parintilor când începe, cu o mie de ani înainte de a se casatori? Tot ce-i posibil.

În al doilea rând trebuie sa dam crezare sintagmei atât de cunoscute, anume ca geniul este nouazeci si noua la suta transpiratie si unu la suta inspiratie. Geniul unui popor se naste din munca, din transpiratie. Este drept, nu putem tagadui rolul muncii în trezirea constiintei sociale, în formarea omului de caracter si a unei societati pline de genii, dar nici nu putem afirma ca numai ea singura a scos lumea din barbarie. Nu putem tagadui nici rolul puterii prin care sefii de state s-au impus în fata gloatelor rudimentare si nici rolul geniului uman bazat pe inspiratie, cum se spune: Poetul se naste, nu se face, care poate ridica un popor la un stadiu exceptional de cultura; nu putem sustine ca geniul militar al împaratilor romani a stat la baza civilizatiei apusene din antichitate.

Civilizatia cuprinde toate aspectele vietii care determina comportamentul specific al unui popor în orice împrejurare; atât la bine cât si la greu el ramâne acelasi, nu se clatina fiindca îsi are temelia pe stânca, pe religie, pe credinta curata izvorâta din revelatie. Din cele mai vechi timpuri se stie ca popoarele cele mai credincioase au avut cea mai mare influenta asupra promovarii constiintei sociale. Cu toate ca poetul nostru de geniu, Mihai Eminescu, a afirmat ca cele mai civilizate popoare sunt sau au fost catolice, nu putem sustine ca numai religia - credinta în zei sau într-un singur Dumnezeu - a fost factorul hotarâtor si nemijlocit al constiintei sociale. Zeii razbunarii si ai razboiului (nu-l putem exclude nici pe Iahve ca Dumnezeul ostirilor si care a cerut lui Israel, în decursul Vechiului Testament, nimicirea atâtor popoare?) au constituit un factor de frânare a dezvoltarii constiintei sociale.

În firea omului exista si simtul moral natural cel mai simplu, concretizat într-o lege simpla: Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face! Prima lectura scoate în evidenta rolul ei benefic. Unii au încercat sa ridice nivelul de civilizatie prin promovarea moralei naturale pe care au dezvoltat-o si au codificat-o în asa-zisa morala proletara, rupând-o total de simtul religios din om, de înclinatia naturala spre credinta. Efectele au fost si sunt dezastruoase.

Daca omul ar avea numai un scop natural, vremelnic pe pamânt, legea ar fi suficienta. Legea talionului a dezvoltat-o prin aceea ca i-a recunoscut originea supranaturala: Dumnezeu a pus-o în firea umana si trebuie pazita din respect fata de autorul ei. Actul vointei divine de a-l rascumpara pe om din pacat, de a-l ridica la un nivel superior de viata, implica o morala noua, bazata pe ceva nou. Vointa divina a pus la baza vietii noi morala izvorâta din iubire; nu dintr-o iubire rudimentara, bazata pe carne si sânge, ci pe forma ei spirituala cea mai înalta, pe Dumnezeu care este iubire prin esenta (cf. 1In 4,8).

Ca un om de caracter, tot asa si un popor de caracter are principii de viata scoase din toate valorile posibile: morale, religioase, politice, economice, filozofice, stiintifice, artistice etc. precum si din starile de spirit si din sentimentele corect aranjate pe scara valorilor care alcatuiesc psihologia specifica acelui popor. Când fiecare individ, educat fiind, se angajeaza trup si suflet sa respecte, sa apere si sa mareasca suma valorilor în mod liber, bazat pe iubire, putem afirma ca acel popor a ajuns la maturitate, are constiinta sociala vrednica de invidiat. Interdependenta valorilor: religioase, politice, economice, filozofice, stiintifice etc. pe baza iubirii, constituie forma constiintei sociale menite sa stea la baza împaratiei lui Dumnezeu, pe care fiecare om este dator sa o ceara insistent în rugaciunea Tatal nostru, prin invocatia: Vie împaratia ta! (Mt 6,10). La aceasta ne îndeamna Isus: Cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea lui si toate celelalte vi se vor adauga (Mt 6,33), numai ca cele mai multe popoare sunt preocupate de pâinea cea de toate zilele, facând din Dumnezeu un zeu al pâinii, fara împaratie; si asa, tind sa ramâna atât fara pâine, cât si fara civilizatie.

În lectura a II-a, sfântul Paul ne arata influenta binefacatoare a crestinilor pentru civilizarea lumii pagâne prin credinta în învierea lui Isus si venirea lui a doua oara spre a elibera omenirea de mânia viitoare. Apostolul se bucura de comportamentul corect al crestinilor fiindca, nu numai ca pune în evidenta demnitatea lor individuala, ci mai ales caracterul colectiv, care devine izvor de revelatie, conform dictonului: Vox populi, vox Dei, adica: Glasul poporului este glasul lui Dumnezeu. Când comportamentul poporului se bazeaza pe iubire, Dumnezeu promoveaza bunastarea spirituala prin noi si mari carisme, iar bunastarea materiala cu prisosinta, având de unde face colecte pentru cei nevoiasi.

Porunca iubirii este prima si cea mai mare.

Este prima, dupa afirmatiile sfântului Augustin, fiindca este sufletul tuturor faptelor bune, nu numai ca este tare ca moartea, dar mai ales pentru faptul ca prin ea, faptele bune cele mai mici devin mari. Exemple avem destule în Sfintele Scripturi, precum un pahar de apa (cf. Mt 10,42). Este cea mai mare fiindca la judecata universala va fi prima asupra careia ni se va cere cont si în baza careia vom primi rasplata sau pedeapsa vesnica (cf. Mt 25,35-43).

Noua evanghelizare îsi propune sa revizuiasca viata lumii, în individ si colectivitate, prin prisma nerealizarilor Bisericii din perioada celor doua milenii de crestinism.

Plângerea unui sarman orb ne poate spune multe: Orbirea ma facea neom si ma scotea din rândul semenilor mei. Religia s-a multumit sa ma puna sub unghiul milei, iar societatea, din comoditate, n-a încercat sa treaca dincolo de acest prag (Ion Blajan, Omul cu ochelari negri). Daca trupul se multumeste cu hrana, bautura, îmbracaminte, medicamente etc. care provin din mila oamenilor, din acte de filantropie, sufletul are trebuinta de mai mult: de iubire.

Si acum va raspund la întrebarea: Care este cel mai civilizat stat din lume. Este acela care apara pe straini, nu asupreste pe vaduve si pe orfani, considera pe bolnavi drept o binecuvântare, pe batrâni o comoara de întelepciune, desfiinteaza camata, coruptia, exploatarea omului de catre om si mai ales a omului de catre stat, nu considera copilul nascut o povara si pe cel nenascut doar un bot de carne ce poate fi aruncat la câini etc. si toate acestea din cel mai nobil motiv: iubirea, prin care fiecare poate vedea în aproapele sau persoana umana drept capodopera a persoanei divine a Tatalui ceresc.

Domnul sa aiba mila de noi, ca noi sa avem iubire fata de toti! Amin.