Duminica a XXIV-a de peste an

Iertarea aproapelui

Fizica, chimia, astronomia etc. în general cea mai mare parte a stiintelor practice, toate au tendinta de a-si pune amprenta bruta pe sufletul omului. Mecanica îl face sa cugete mecanic, sa cugete ca este o simpla unealta în mâna celor cu bani; fizica, prin legile ei si prin partile practice de valoare, are si parti negative care se reflecta asupra tendintelor spirituale ale omului; chimia, prin multimea de droguri si chiar de medicamente, de noi produse sintetice, artificiale etc. arunca o nota destul de artificiala asupra vietii, ca de exemplu, o floare artificiala, oricât de frumoasa, da senzatia de rigiditate si devine apasatoare, pe când o floare naturala da senzatia de gingasie, tandrete, desfata, calmeaza, transmite un sentiment nobil de iubire si de recunostinta; nimeni nu-si arata sentimentele prin flori artificiale, deoarece nu au miros, nu cer atentie, pot fi aruncate, pot provoca incendii, pot rani etc. Faptul ca omul traieste în cladirile moderne construite din beton armat, cu sute de locatari, cu usi cât mai bine încuiate, cu teama de hoti etc. dau sufletului tendinta de duritate, de închidere, de suspiciune, de nervozitate, de apasare. Astronomia cu descoperirile ei senzationale la distante de mii si mii de ani-lumina da tendinta de disipare a sufletului, angoasa necunoscutului, sentimentul nulitatii în infinit si a nulitatii persoanei de lânga noi. Din aceste motive trebuie sa ne cerem iertare si mereu trebuie sa iertam. Daca cineva nu o face, devine si mai stresat în propria sa constiinta.

Iertarea este, ca si corijarea aproapelui, un alt aspect al iubirii, dar mai dificil.

Lecturile de azi se axeaza pe aceasta tema, iertarea, care face parte din teologia Botezului si constituie trairea primei parti a acestuia, adica a faptului ca fara nici un merit al nostru, fara sa-i cerem iertare, prin sfântul Botez, Dumnezeu ne iarta pacatul stramosesc si, dupa caz, chiar al tuturor celor savârsite mai înainte, numai prin meritele lui Isus Cristos. Or, bazati pe acest procedeu divin, trebuie sa facem la fel.

În Dumnezeu, izvorul iertarii îl constituie iubirea si umilinta sa, tendinta naturala a firii divine de a se pleca spre lucrurile create, fiindca superioare nu are.

Iata si foloasele iertarii.

Ben Sirah, autorul primei lecturi, sustine ca iertarea duce la dobândirea întelepciunii prin care poti cunoaste urâtenia pacatului si la detestarea lui; iertând aproapelui cunosti mai bine propria vinovatie în fata altora si mai ales a lui Dumnezeu; iertând aproapelui dobândesti puterea de a cere iertare, de a dobândi smerenia, temelia sfinteniei, precum si pacea si fericirea sufletului. Iertarea este cel mai mare serviciu adus pacii. Daca oamenii învata sa ierte, pot pune capat conflictelor în fasa. O statistica arata ca din ultimii 5560 de ani, doar 292 au fost ani de pace; în rest, au bântuit istoria omenirii peste 14.413 razboaie mai mari sau mai mici. Câta lipsa de întelepciune!

Iertarea maturizeaza spiritualitatea omenirii. Din acest motiv, religia se refera mereu la acest subiect, fiindca vrea ca rolul ei în civilizatia popoarelor sa fie preponderent. Iertarea ofera omului sansa de a se civiliza, de a se ridica din barbarie. Culegem ceea ce semanam; omenirea va da ceea ce îi dam. Datoria fiecarui om este de a lasa lumea un pic mai buna decât a gasit-o. Dar, orice cearta din familie, orice insulta adusa vecinului sau omului de pe strada, constituie o samânta de neghina aruncata în ogorul spiritual al omenirii. O poveste spune ca la început toata lumea era o singura gradina înflorita. Dumnezeu, dupa ce l-a creat pe om si l-a asezat în acest rai pamântesc, l-a atentionat: Ori de câte ori vei face ceva rau, eu voi arunca în gradina un firicel de nisip. Dar oamenii si-au zis: Cine mai poate observa un firicel de nisip, sau chiar mii de firicele, într-o gradina atât de mare? Anii trec; oamenii se înmultesc; faradelegile si mai si; tonele de nisip inunda lumea; pustiurile capata proportii din ce în ce mai mari si gradina se tot restrânge, iar oamenii, în loc sa curme raul din radacina, se plâng ca nu au ce mânca, nu mai pot respira, nu mai au cu ce se îmbraca si viitorul este tot mai sumbru.

Cui i se iarta putin, spune Isus, iubeste putin (Lc 7,42-43). Datoria noastra este sa iubim mai mult, sa iertam mai mult, ca sa ni se ierte si mai mult si asa sa reînfloreasca pamântul si mai ales Gradina Maicii Domnului, cum este denumita România.

Sfântul Paul arata ca ceea ce îi uneste pe crestini - Dumnezeu, Cristos, adevarurile evanghelice - sunt mai pretioase decât ceea ce îi separa si nu ar trebui scos în evidenta ceea ce îi dezbina. Crestinul criticat, acuzat si prigonit, când iarta, slujeste pacea adusa de Isus - Pace voua -, slujeste iubirii. Si ce este mai frumos decât pacea si iubirea? Cei gresitori sa caute iertarea si vor afla pacea si iubirea, componentele de baza ale paradisului.

Iertarea este floarea iubirii care rodeste credinta. Sfântul apostol Ioan spune: Noi am cunoscut si am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are fata de noi (1In 4,16). Numai dupa ce a experimentat iertarea prin iubirea lui Isus au ajuns apostolii la credinta deplina.

Iertarea arata maretia lui Dumnezeu.

Omul care iarta se ridica la aceasta maretie divina, devine asemenea îngerilor la înfatisare, ca în cazul diaconului Stefan care îi iarta si se roaga pentru dusmani (cf. Fap 6,15).

Nu are importanta daca ti se va cere iertare sau nu, daca persoana care te-a ofensat va înceta sau nu sa te mai ofenseze, important este ca, iertând, avansezi tot mai mult în realizarea omului nou, a omului pascal, dupa chipul si asemanarea lui Cristos, care ne-a învatat ca masura iertarii trebuie sa fie de saptezeci de ori câte sapte în fiecare zi (Mt 18,22).

Când iertarea devine rugaciune, ca aceea a lui Isus de pe cruce: Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac! (Lc 23,34), atunci poti fi sigur ca ai în împaratia lui Dumnezeu, la banca sfintilor, în contul iubirii, o mare cantitate de valuta forte, care îti va aduce, nu numai bucuria iertarii, ci si pe cea a învierii din morti. Orice iertare este o înviere, asa cum spune tatal din parabola fiului mai mare: Acest frate al tau era mort si a înviat (Lc 15,32). A înviat fiindca a stiut sa-si ceara iertare; a înviat pentru ca tatal a stiut sa ierte.

A ierta nu înseamna a renunta la dreptate. Si, a cere iertare, nu înseamna a cere si renuntarea la dreptate. Greseala se iarta, dar dreptatea trebuie împlinita. Ti-am furat vaca. Iarta-ma! Aceasta nu înseamna ca hotul este iertat de a da vaca înapoi stapânului; se iarta vina, datoria ramâne si trebuie achitata.

Învatatura lui Isus din evanghelie merge si mai departe pe calea desavârsirii spirituale, ca în cazul în care cineva s-a suparat, fara ca eu sa am intentia de a-l jigni. Desi n-am facut o greseala în mod intentionat, dar pentru armonia care trebuie sa existe între copiii lui Dumnezeu, trebuie sa cer iertare (cf. Mt 5,24). Nu numai atunci când ai gresit sa cauti împacarea, ci si când altcineva ti-a gresit, te-a suparat, te-a nedreptatit, sa-l cauti pentru pace: Fericiti facatorii de pace, fiindca fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt 5,9). Ca de va trebui sa-i cerem iertare lui Isus în ziua judecatii, va fi musai sa-i cerem si pentru binele pe care ni l-a cerut sa-l facem si nu l-am facut.

Tot din învatatura lui Isus aflam ca iertarea nu se face în secret. Ea, fiind o forma a vietii crestine, trebuie facuta deschis, activ, nu numai în minte. Numai în acest fel ne asemanam cu Tatal ceresc, care ploua peste cei drepti la fel ca si peste cei nedrepti, deschis; si face sa rasara soarele în acelasi fel peste cei buni ca si peste cei rai (cf. Mt 5,45-46).

În concluzie, lecturile de azi pun în evidenta enormitatea datoriilor noastre fata de Dumnezeu, ca ale slujitorului din parabola fata de rege: zece mii de talanti. Daca tinem cont ca un talant era o moneda de aur masiv cât discul de floarea soarelui, atunci zeci de mii de talanti formau un munte de aur. Si totusi el iarta aceasta datorie enorma fiindca ne iubeste si vrea sa învatam ca sa fim asemenea lui. Desi datoriile noastre unul fata de altul sunt mici, cât o suta de dinari, noi nu iertam, fiindca nu stim sa iubim. Tocmai pentru faptul ca nu stim, de aceea este necesar sa învatam iubirea prin iertare, altfel riscam sa ramânem repetenti la scoala vietii. Fereasca-ne Domnul! Amin.