Duminica a XXIII-a de peste an

Corijarea frateasca

Dragostea fata de aproapele este o lege generala. Ea cuprinde o multime de aspecte ale vietii. Lecturile de azi se încadreaza în aceasta lege, dar se axeaza pe un aspect partial: datoria de a dojeni pe cel care greseste.

Din lectura I retinem: Daca tu nu vei dojeni pe cel pacatos, sângele lui îl voi cere din mâna ta. În legatura cu aceasta datorie, Isus spune: Daca îti va gresi fratele tau, mergi si-l mustra. Din felul în care sfântul Paul priveste lucrurile aflam ca pacatul nu este slabiciune, ci îngroparea propriilor talente, în loc de a le distribui. Azi, de exemplu, ne arata ca în contul iubirii nu am pus niciodata destul, ci mereu ramânem datori. Unul dintre talanti, (sau talentele) pe care îl are fiecare om si îl poate pune în contul iubirii, este dojana frateasca. Legea iubirii crestine o mai putem formula si asa: Daca mântuiesti pe altul, te mântuiesti; daca nu mântuiesti pe altul, nu te mântuiesti nici pe tine însuti.

Dojana frateasca este de doua feluri: una care obliga din dreptate si alta din iubire. Prima este aceea la care sunt tinuti toti acei care au primit o autoritate si o putere de la Dumnezeu asupra altora, cum sunt: parintii, tutorii, stapânii, superiorii bisericesti, autoritatile civile etc. A doua obligatie de a dojeni - din iubire - priveste pe toti oamenii, de orice conditie sau stare. Despre aceasta vom medita în minutele urmatoare, fiindca ea apare clar din Liturgia cuvântului.

Toti sunt de acord ca superiorii sunt datori sa dojeneasca pe supusii lor când gresesc si, daca nu o fac, în fata lui Dumnezeu se fac vinovati de pacate straine, de cele ale celor pe care nu au cautat sa-i corijeze.

Când este vorba de a dojeni pe altii, fata de care cineva nu are nici o responsabilitate legala, se gasesc o multime de scuze prin care cineva îsi declina competenta.

Datoria corijarii aproapelui izvoraste din însasi firea omeneasca. Toti avem aceeasi natura si toti suntem datori sa luptam pentru apararea ei. Pacatul, fie el oricât de mic si de ascuns, nu dauneaza niciodata numai unuia singur, ci întotdeauna are urmari triste si asupra altora, mai ales asupra Bisericii lui Cristos, fiindca fiecare este un madular al unui întreg. Un singur dinte de la rotita unui ceasornic de este rupt, strâmb sau uzat, este suficient ca sa nu mai arate ora exacta.

Datoria de a corija pe aproapele când greseste îsi are radacina mai ales în învatatura lui Isus: Daca îti va gresi fratele tau, mustra-l! fiindca orice greseala pune în joc onoarea Tatalui ceresc si respectul fata de aproapele.

Regele Cresus, fiind batut de Cirus, a fost prins si un soldat a ridicat sabia asupra lui ca sa-l ucida. Fiul lui Cresus, desi era mut, înspaimântat ca tatal sau va fi omorât, a depus un efort atât de mare încât i s-a rupt legatura limbii si a strigat: Opreste-te, nenorocitule! Nu lovi! Este tatal meu. Efortul apararii tatalui i-a redat glasul. Noi vom dobândi glasul îngerilor, dreptul de a cânta în împaratia lui Dumnezeu, în masura în care ne vom stradui sa-i aparam onoarea dojenind pe cei care îi încalca legile.

Dar nu numai onoarea lui Dumnezeu ne cere aceasta, ci si respectul si dragostea fata de aproapele. A spune cu nelegiuitul Cain: Sunt eu oare pazitorul fratelui meu? (Gen 4,9), înseamna a ne atrage blestemul lui Dumnezeu. Mântuirea sufletului este supremul bine al omului. Dar, a-l lasa pe cineva sa mearga spre osânda constituie suprema rautate, suprema lipsa de iubire.

Este adevarat ca a-l dojeni pe aproapele este un lucru penibil, dar greutatea nu-i motiv suficient pentru omiterea datoriei, ci impune doar gasirea mijloacelor necesare de îndulcire a dojanei. Sfântul Toma de Aquino spune ca dojana este totdeauna îndulcita când este facuta cu iubire si nu cu patima, fiindca iubirea da întelepciune si prudenta. Dojana frateasca bine facuta cu dragoste este deosebit de folositoare, ne asigura sfântul Paul. Este folositoare în primul rând celui care o face: Cel ce va întoarce pe pacatos de la calea cea rea, va acoperi multe pacate; si apoi celui dojenit. Sfatul sfântului Augustin este acesta: Iubeste si fa ceea ce-ti place! Daca taci, taci din dragoste; daca vorbesti, vorbeste din dragoste; daca îl corijezi pe cineva, corijeaza-l din dragoste; daca ierti, iarta din dragoste! Sa ai în inima radacina dragostei, fiindca din aceasta radacina nu poate odrasli decât binele!

Renumitul medic De Borg, întorcându-se odata de la un bolnav, a trecut printr-o padurice. Un tânar îi iesi în cale cu pistolul în mâna, somându-l sa-i dea banii. Medicul, fara a-si pierde cumpatul, a scos banii si i-a dat, zicându-i cu bunatate: Prietene, de ce te ocupi cu aceasta meserie atât de urâta, care, mai devreme sau mai târziu, te va duce la streang si apoi, gândeste-te, vei fi pedepsit si de Dumnezeu. Nu te gândesti ca odata va trebui sa mori? Nu-ti pasa de sufletul tau? Esti botezat si vei ajunge de rusine atât pe pamânt cât si dincolo. Tâlharul a pus capul în pamânt si a plecat. Dupa sapte ani, pe când De Borg se afla într-un oras, simti o mâna pe umar. Întorcându-se, a vazut un domn bine care l-a salutat cu gentilete si l-a poftit acasa la el. Acceptând, a gasit o casa bine pusa la punct, sotia cu pruncul în brate îi pofteste la masa. Înainte de a se aseza, stapânul casei cade în genunchi la picioarele medicului zicând: Stimate domnule, ceea ce vedeti aici, dupa Dumnezeu, va datorez. Va mai amintiti de acel sfat dat unui tâlhar care v-a luat banii acum sapte ani în urma? Eu sunt. Poate v-as fi ucis, dar acele cuvinte pline de dragoste nu le-am uitat niciodata; ele m-au întors la Dumnezeu. Dupa ce i-a restituit suma, au luat masa împreuna plini de fericire. Nu este minunat?

Dar nu trebuie sa credeti ca în toate ocaziile, în care vedeti pe cineva gresind, trebuie sa dojeniti. În multe cazuri nici nu este prudent de facut aceasta dojana.

Suntem scutiti de a dojeni pe cel care greseste când nu avem toata certitudinea ca acela a savârsit greseala, fiindca i-am da motiv de suparare si de tulburare din cauza unor banuieli închipuite si neîntemeiate. Ca sa merite dojana, greseala trebuie sa fie mare, sau chiar daca este mica în cazul în care ar fi scandal mare. Nu este prudent a face dojana mare pentru greseala mica sau nesigura.

Mai suntem scutiti de aceasta datorie când dojana ar fi zadarnica, spre exemplu unui om beat, unuia care deja s-a corectat sau altuia care deja a fost dojenit.

Cu atât mai mult ne putem dispensa de aceasta datorie când avem o siguranta morala ca, în loc sa-i fie de folos, ar provoca un rau mai mare.

Daca de multe ori dojana este inutila, rugaciunea facuta pentru convertirea pacatosului este de mare folos, fiindca, spune Isus: Daca nu asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagân si un vames, adica impune o grija si mai mare, o iubire si mai înflacarata, asemenea cu cea a lui Cristos însusi, care a venit sa caute si sa mântuiasca prin propriul sânge ceea ce era pierdut, cerându-se o jertfa deosebita.

Daca totusi mustrarea este necesara pentru a apara cinstea lui Dumnezeu sau reputatia aproapelui, ori pentru a împiedica scandalul, nu trebuie sa o lasam nici în cazul în care nu am avea nici o speranta ca îi va fi de folos celui dojenit, dar va fi de folos acelor persoane care sunt martore la delict.

Simpla frica de a supara pe aproapele sau de a-l întrista nu constituie o scuza valabila. Ma bucur ca v-am întristat, zice sfântul Paul Corintenilor, nu pentru întristare, dar pentru ca întristarea v-a adus la pocainta (2Cor 7,9).

Daca pentru o dojana facuta din iubire vom avea de suferit, sa ne amintim de cuvântul lui Isus: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, caci a lor este împaratia cerurilor (Mt 5,10).

Ca dojana sa aiba efect, cel ce o face trebuie ca el însusi sa fie vrednic de lauda, fara greseala dojenita.

Sa-l rugam pe Domnul sa ne învete aceasta forma dificila a dragostei, care stie sa corijeze fara sa descurajeze, care stie sa lupte fara sa ofenseze, stie sa vindece prin atotputernicia lui divina pe toti acei pe care nu-i pot vindeca slabele noastre mustrari. Amin.