Nasterea Domnului

(Liturghia din noapte)

Sa ne bucuram: Cristos s-a nascut

Bucurie mare va vestesc pentru tot poporul: Astazi vi s-a nascut Mântuitorul, spun îngerii pastorilor în noaptea sfânta de Craciun.

Nu exista bucurie fara iubire, ne spune papa Ioan Paul al II-lea (Dies Domini nr. 69).

Bucuria nasterii Domnului este pentru tot poporul, pentru întreaga lume, pentru noi.

Nu exista bucurie fara iubire. Ca tot poporul sa-l iubeasca si tot omul sa-l cunoasca, Isus ne-a adus tuturor mântuirea, adica iertarea pacatelor, lipsa noastra de iubire fata de Tatal care ne-a creat. Ca sa-l putem iubi ne-a adus o viata noua în sine - divino-umana - pe care vrea sa ne-o împarta la Betleem - Casa Pâinii - prin Euharistie.

Ca noi sa ne bucuram din toata inima, trebuie sa-l iubim pe Tatal care ni l-a trimis pe Fiul; trebuie sa-l iubim pe Fiul fiindca s-a facut fratele nostru, ca sa ne ia de pe suflet povara pacatelor; trebuie sa-l iubim pe Duhul Sfânt care l-a zamislit pe Emanuel-Dumnezeu cu noi în sânul Fecioarei Maria din Nazaret; trebuie sa o iubim pe Mama-Fecioara care ne-a nascut un frate unic, Fiul unic al Tatalui ceresc; trebuie sa-i iubim pe îngerii care ne-au adus vestea cereasca; trebuie sa-i iubim pe pastorii care au voit sa ne împarta tuturor fericirea lor!

Auzind de renumele sfântului Toma de Aquino, doi rabini au venit la el si l-au întrebat: Oare Mesia a venit cu adevarat? Fiindca rabinii cred în scripturile Vechiului Testament, sfântul Toma le-a deschis Cartea Sfânta si le-a aratat cum patriarhul Iacob, simtind ca i se apropie sfârsitul vietii, a chemat pe cei doisprezece fii ai sai si i-a binecuvântat pe fiecare în parte. Binecuvântându-l pe Iuda, a spus ca el si neamul sau vor stapâni peste poporul ales pâna la venirea lui Mesia. Atunci îsi va pierde domnia (cf. Gen 49,8-12). De fapt, la nasterea lui Isus, vita lui Iuda si-a pierdut domnia. Regele Irod nu mai era evreu, ci idumeu, de neam barbar; furase tronul asmoneilor, ultimii domnitori din neamul lui Iuda. Asa ca poporul evreu a putut spune lui Pilat adevarul curat, atunci când a cerut moartea lui Isus: Nu avem alt rege decât pe cezar (In 19,15).

Alta dovada: când poporul evreu a fost dus în robia babilonica si împaratul Nabucodonosor a distrus templul din Ierusalim, profetul Daniel a prezis ca Mesia va veni la împlinirea marelui jubileu de 500 de ani cu aceste cuvinte: Sa stii si sa întelegi ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului si pâna la Cel-Uns - Cel Vestit - sunt sapte saptamâni si saizeci si doua de saptamâni (Dan 9,25). Adica dupa o perioada de noua jubilee (anul jubiliar era anul 50) va urma marea bucurie a jubileului 500, când va veni Mesia. Socotind anii profetiti de Daniel, ajungem la perioada când s-a nascut Domnul.

Sfântul Toma, referindu-se la profetia lui Isaia - Iata, fecioara va zamisli si va naste un fiu si vor chema numele lui Emanuel (7,14) - le spune ca aceasta s-a împlinit în Maria, fecioara din Nazaret, mama lui Isus. Profetul Mihea, la rândul sau, spune: Si tu, Betleeme, mic esti între orasele de capetenie ale Iudeii, dar din tine va iesi propovaduitorul care va conduce pe poporul meu Israel (5,2). Iata, le spune sfântul Toma, Cartile voastre Sfinte adeveresc faptul ca Mesia s-a nascut si ca el este Cristos. Pe cine mai asteptati? Alt Mesia nu va veni. Rabinii au plecat tot cu îndoiala în suflet, dar apoi au cugetat mai mult la cele spuse de sfântul Toma de Aquino, au cercetat Scripturile si s-au convins de marele adevar al venirii lui Emanuel. Fericirea lor a fost deplina când au primit Botezul.

Marele cugetator francez, Blaise Pascal, sustine: Cea mai însemnata dintre dovezile lui Isus Cristos o prezinta profetiile. De ele s-a îngrijit Dumnezeu cel mai mult, caci evenimentul care le-a împlinit e un miracol ce dainuie de la nasterea Bisericii pâna la sfârsit. De asemenea, Dumnezeu a facut sa apara profeti timp de 1600 de ani, iar vreme de 400 de ani dupa aceea a raspândit toate aceste profetii prin toti iudeii, care le duceau prin toate colturile lumii. Iata care a fost pregatirea pentru nasterea lui Isus Cristos, a carui evanghelie trebuind sa fie crezuta de toata lumea, a fost nevoie nu numai sa existe profetii pentru a o face crezuta, ci si ca aceste profetii sa ajunga în toata lumea, pentru a o face îmbratisata de toata lumea (Misterul lui Isus, Ed. Dacia, Cluj 1998, nr. 142).

Putem spune cu toata bucuria: Cristos s-a nascut cu adevarat!

S-a nascut si a venit sa ne aduca foc din cer si nu doreste altceva decât ca acesta sa se aprinda si sa arda (cf. Lc 12,49). Focul este însusi Duhul Sfânt, este iubirea, este a treia persoana divina. El a plutit deasupra apelor la începutul creatiei si a facut sa apara viata (cf. Gen 1,2). În Adam a pus viata superioara în care s-a putut oglindi Dumnezeu însusi. Pacatul a facut ca în aceasta viata sa apara un gol, o prapastie între Dumnezeu si om. Isus s-a nascut ca sa umple golul cu viata: Am venit ca oitele mele sa aiba viata, spune Mântuitorul (In 10,10). Pentru aceasta viata Isus însusi se da oamenilor ca hrana: Cine manânca trupul meu si bea sângele meu are viata vesnica si eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,54).

Afirma Isus mai departe despre venirea sa urmatoarele: Am venit pentru a face judecata, ca cei fara vedere sa vada, iar cei ce vad sa devina orbi (In 9,39). A face judecata nu înseamna a judeca lumea, ci a da lumii întelepciunea divina, judecata dreapta; înseamna a da omului cele sapte daruri ale Duhului Sfânt: întelepciunea, întelegerea, sfatul, puterea, stiinta, evlavia si frica de Dumnezeu. Spunea cineva, nu de mult: Cine o face pe marele, pe adultul, pe rationalistul, pe filozoful, pe savantul în fata Dumnezeului sau care se face prunc, nu va întelege nimic din taina Întruparii (Cantalamesa). Umilinta sta la temelia întelepciunii.

Am venit în lume ca sa fiu lumina. N-am venit sa judec lumea, ci sa o mântuiesc, spune Isus mai departe (In 12, 46-47). Isus este lumina noastra pentru a-l întelege pe Tatal. Ceea ce este invizibil în Fiul este Tatal si ceea ce este vizibil în Tatal este Fiul, afirma sfântul Irineu. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul sau, prin care a creat lumea, spune autorul Scrisorii catre Evrei (1,1-2). Prin Isus cunoastem glasul Tatalui, cunoastem opera sa în centrul careia l-a asezat pe Fiul sau. Nu numai ca noi nu-l cunoastem pe Dumnezeu decât prin Cristos, afirma Pascal, dar nu ne cunoastem nici pe noi însine decât prin Cristos (o.c., nr. 197). Pot spune ca ma cunosc pe mine însumi prin Cristos, ca sa pot spune cu sfântul Paul: Traiesc eu, dar nu mai traiesc eu, Cristos traieste în mine (Gal 2,20)?

În fata lui Pilat, Isus da aceasta marturie despre venirea sa în lume: Eu pentru aceasta m-am nascut si pentru aceasta am venit în lume: sa dau marturie despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul meu (In 18,37). Ce este adevarul? ne întrebam cu Pilat. Adevarul ni-l spune acelasi autor pe care l-am mai citat de câteva ori în aceasta predica, Pascal: Întruparea arata omului marimea mizeriei sale prin maretia remediului de care a fost nevoie (o.c., nr. 155). Se întreba psalmistul, cu privire la marimea abisala a pacatului: Greselile cine le va pricepe? (Ps 18/19,13). Daca mintea nu poate patrunde în abisul pacatului, nu poate întelege nici abisul smereniei lui Isus, care s-a oferit drept remediul pacatului. Adevarul este ca Isus a venit sa ia asupra sa abisul pacatelor noastre.

Daca pentru un ateu ca Jean Paul Sartre semenii sunt infernul, pentru noi trebuie sa fie un mesaj paradisiac, ca si pentru George Bernanos, pe care îl putem descifra cu putina iubire.

Doamne, Isuse, care ai venit între noi si ne-ai adus: foc din cer, viata vesnica, pe Duhul Sfânt cu darurile sale, lumina cea adevarata, adevarul si dumnezeirea ta, ce ne ceri în schimb?

La îndemnul Sfântului Parinte papa Ioan Paul al II-lea - Nu va temeti sa-i dati lui Cristos timpul vostru! (Dies Domini nr. 7) -, Isuse, prunc dumnezeiesc, îti oferim toti anii vietii noastre, ca sa domnesti în inimile noastre si sa le faci mai umane, sa ne faci domni.

Întind bratele catre Eliberatorul meu, care, fiind prezis vreme de 4000 de ani, a venit sa sufere si sa moara pentru mine pe pamânt, în timpurile si împrejurarile prezise, si, din mila sa, astept în pace moartea, în speranta de a fi unit pe veci cu el, si totusi traiesc în bucurie, fie ca am parte de binefacerile pe care mi le ofera, fie ca am parte de relele pe care mi le trimite spre binele meu si pe care m-a învatat sa le îndur prin propria pilda (Blaise Pascal, o.c., nr. 277).

Mândrie, iesi din mine! striga marele Bossuet, vino si plesneste de rusine în fata ieslei!

Sa-i dam lui Isus pacatele noastre si el ne va da nevinovatia sa!

Se mai poate folosi urmatorul exemplu: Pe când era copil si se juca în fata casei parintesti, Ferdinand, adica sfântul Anton de Padova de mai târziu, a auzit batai în poarta. A alergat sa vada cine este. În fata portii a vazut un copil de vârsta lui, de o frumusete uimitoare, cu o traista de cersetor pe umar. Ce doresti? l-a întrebat Ferdinand. Drumetul a pus traista jos, a desfacut-o si l-a invitat sa priveasca înauntru, zicându-i: Iata ce vreau! Vreau inima ta. În traista avea o multime de inimi rosii, parca vii si stralucitoare. Dar cine esti? l-a întrebat Ferdinand. Nu-i nevoie sa-ti spun, a zis micul cersetor de inimi, fiindca mamica ta ti-a vorbit de multe ori despre mine, si, strângându-si traista, a disparut. Era Isus care i-a cerut inima. Fernando i-a dat-o, o data pentru totdeauna. Mai târziu pruncul Isus îi va aparea si îl va întari în munca apostolica. Pe sfântul Anton de Padova îl vedem mereu în icoane si statui cu pruncul Isus în brate, fiindca în el si-a gasit toata bucuria vietii. Pruncul din iesle ne cere si noua inima, pentru a revarsa într-însa bucuria cereasca.