Duminica a XIII-a de peste an

Relatia dintre preot si popor

Preotul exercita pe pamânt o misiune mai mult decât profetica si de aceea, fiind omul lui Dumnezeu mai mult decât Elizeu (lectura I-a), trebuie acceptat în spirit de credinta. Preotul, pentru omul pacatos, devine o povara, fiindca lupta sa înmormânteze omul cel vechi (lectura a II-a). Acolo unde este primit, el intra precum Cristos, cu crucea pe umeri, si vrea sa se foloseasca de dânsa ca de un bisturiu pentru a opera tot ce-i bolnav în firea omului, fiindca numai asa se poate realiza ceva nou, sanatos, viguros.

Sfântul Toma de Aquino spune: Preotul este un asociat la preotia dumnezeiescului Învatator, devenind figura si chipul fidel al preotului vesnic (ST p. III, q. 22); iar preotia cuvântului Întrupat consta în faptul ca Tatal l-a luat dintre oameni si l-a pus între oameni pentru a-i rascumpara pe oameni prin suferintele crucii, conform vointei Tatalui, devenind: altar, victima si jertfitor. Prin toate arata amprenta celui care l-a luat, adica a Tatalui, precum: caritatea, blândetea, rabdarea, iertarea, gloria, sfintenia si împaratia lui cereasca. Pentru aceasta a spus Isus: Cine ma vede pe mine, îl vede pe Tatal (In 14,9).

La aceasta munca mântuitoare Cristos îi asociaza pe preotii sai, adica pe acei pe care însusi Tatal i-a luat dintre oameni si i-a dat: Dintre acei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul (In 18,9), afara de Iuda Iscarioteanul care nu a fost luat dintre oameni si nici nu i-a fost dat.

Preotia fiind unica, universala, perfecta si vesnica, toti cei luati de Tatal pentru înfaptuirea Noului Legamânt, coopereaza real cu preotia cuvântului Întrupat. Când preotul celebreaza sfânta Liturghie se ofera pe el însusi lui Dumnezeu ca victima împreuna cu victima nepatata, Isus. Când rosteste cuvintele: Acesta este trupul meu; Acesta este sângele meu, trebuie sa-si ofere întreaga sa fiinta. Cu alte cuvinte, jertfind pe Fiul Omului, pe Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa se jertfeasca total pe sine însusi ca pe o ostie curata în trup, sânge, suflet, facultati si fapte.

Asa cum Tatal l-a luat pe Cristos si a pus în el amprenta Duhului sau, fiind uns cu Duhul Sfânt (Fap 10,38), tot asa si preotul poarta în sine amprenta ungerii cu Duhul Sfânt, acel caracter de nesters pentru totdeauna. Dupa cum focul este însotit de lumina si de caldura, la fel pecetea preotiei este însotita de un har deosebit care împrastie în lume lumina si caldura Tatalui: Voi sunteti lumina lumii (Mt 5,14). A fi lumina înseamna a fi viata. La anul viitor, pe vremea aceasta, spune Elizeu sunamitei, vei tine în brate un fiu. Preotul îl pune pe Isus în inima oricarui om de bunavointa. Sfântul Paul îi atragea atentia ucenicului sau Timotei: Nu neglija harul care este în tine (1Tim 4,14). Necredinciosul filozof Nietzsche spunea în batjocura ca Dumnezeu însusi îsi are iadul sau care îl chinuie: este iubirea fata de oameni. Harul sacerdotal, care l-a consumat ca un iad pe Fiul Omului pe acest pamânt si care trebuie sa-l consume si pe preot, este iubirea fata de mântuirea tuturor oamenilor, fiindca este luat dintre oameni si pus pentru oameni în cele ale lui Dumnezeu, ca sa aduca daruri si jertfe pentru pacat (cf. Evr 5,1), ca toti sa ajunga la Tatal. În primul rând acest har nu trebuie neglijat, harul iubirii, în ciuda oricarei neîntelegeri din partea lumii. Nici Isus nu a fost înteles. Cu felul sau misterios de a fi, cu nevinovatia sa divina care era o dojana pentru orice greseala a celor din jur, cu învatatura si poruncile sale etc. a fost o povara, o cruce pentru poporul care nu-l putea întelege si mai ales, om fiind, pretindea pentru sine credinta, speranta si mai ales iubire ca pentru Dumnezeu. Din aceste motive se cauta suprimarea lui. Poate chiar unii dintre cei care s-au bucurat de ajutorul sau suprafiresc sa fi fost printre acei care au strigat în fata lui Pilat: Rastigneste-l! Rastigneste-l! (Lc 23,21).

Preotul, chemat sa împartaseasca viata lui Cristos, trebuie sa gaseasca mereu taria iubirii în aceeasi rugaciune a lui Isus: Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac! (Lc 23,34), fiindca mereu va fi adevarat: Dragostea toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le îndura (1Cor 13,7). În cadrul poporului lui Dumnezeu preotul are rolul inimii care nu are odihna nici ziua si nici noaptea, ci bate mereu, pompeaza sângele - seva datatoare de viata - în toate madularele, chiar când acestea dorm sau sunt ranite. Alte membre au dreptul la odihna, inima nu. Preotul, inima în inima Bisericii lui Cristos, cauta sa aduca mereu diferitele pareri ale credinciosilor la o armonie cât mai perfecta si face ca în comunitate nimeni sa nu se simta strain sau neglijat (PO II,9). Cu o iubire, care îi chinuie inima mereu din cauza greselilor, preotul, asemenea unei mame, când este silit sa întrebuinteze varga pentru a corija, o face cu multa strângere de inima, cum spune sfântul Paul lui Timotei: Ameninta, mustra, îndeamna! Pe cei care pacatuiesc, mustra-i în fata tuturor, ca si ceilalti sa prinda frica! Fa-te partas la suferinta, ca un bun soldat al lui Cristos Isus (1Tim 4,1-2; 5,20; 2Tim 2,3).

Câti întelegem trebuinta preotului asa cum a înteles-o Louis Nicolas Davout (1770-1823), maresalul lui Napoleon Bonaparte, când spunea: Oamenii au trebuinta de adevar si de a fi instruiti, caci altfel ar fi numai erori si nebunie. Fara preotie, Dumnezeu ar tacea; ar tacea morala; ar tacea legile; ar tacea autoritatea si ar fi numai întunecime si anarhie. Oamenii au trebuinta de iertare si pace; au trebuinta întotdeauna fiindca sunt slabi si pacatosi. Fara preotie ar fi numai cosmaruri si gheara mustrarii de constiinta care duce pe toti la disperare. Pentru ca oamenii trebuie sa moara si au trebuinta de îngerul iertarii la capatâiul lor de suferinta, preotia este vesnic necesara.

Oamenii sunt oameni si se comporta ca oameni atât timp cât în mijlocul lor este omul lui Dumnezeu, constiinta vie a moralitatii, pavaza demnitatii. Ce voia sa spuna strigatul unuia de dincolo de Prut, pe timpul bolsevismului: Baaa, dati-ne un popa ca va dam în schimb zece brigadieri, daca nu dorinta de a avea garantia spirituala si morala în mijlocul unui popor îndobitocit de doctrina marxista!

Cei care au preoti, îi pretuiesc?

Preotul nu-si apartine; el apartine Bisericii; Biserica apartine lui Cristos si Cristos apartine lui Dumnezeu (1Cor 3,23).

Cum este pastorul, asa este si poporul: preot sfânt, popor sfânt; preot rau, oameni rai. Fiecare comunitate, fiecare parohie îsi are preotii pe care îi merita. Îi merita cum îi primeste, cum îi asculta, cum îi ajuta si mai ales cum se roaga lui Dumnezeu Tatal sa trimita lucratori vrednici în secerisul sau. O comunitate care se roaga pentru preotii sai primeste de la Dumnezeu ceea ce a cerut. Cu cât mai multe si mai bune vor fi rugaciunile si jertfele pentru preoti, cu atât mai multe si mai mari vor fi harurile pe care comunitatea le va primi. În cazul în care credinciosii nu pretuiesc preotul si nu se roaga

pentru el, preotul ramâne singur si, încarcat de necazurile personale si ale altora, nu-i de mirare daca se va poticni si va cadea sub cruce, spre rusinea acelei comunitati.

Iata rugaciunea sfintei Tereza a Pruncului Isus pentru preoti, pe care este bine sa ne-o însusim si s-o spunem cât mai des din toata inima, cu toata credinta si dragostea: O Isuse, vesnic si mare preot, primeste-ti preotii în adapostul inimii tale, acolo unde nimeni sa nu le mai poata face nici un rau. Pastreaza nepatate mâinile lor care ating în fiecare zi preasfântul tau trup. Pastreaza nepatate buzele lor care sunt înrosite de preasfântul tau sânge! Pastreaza neprihanite si curate inimile lor pecetluite de sublimul semn al glorioasei tale preotii! Fa-i sa traiasca în dragoste si fidelitate fata de tine si apara-i de contactul cu lumea cea stricata! Da-le lor, împreuna cu puterea de a transforma pâinea si vinul, si puterea de a transforma inimile. Binecuvânteaza faptele lor cu roade îmbelsugate si daruieste-le apoi coroana vietii vesnice! Amin.

Daca toti credinciosii s-ar ruga asa, ca sfânta Tereza a Pruncului Isus, toti credinciosii ar ajunge sfinti ca Tereza a Pruncului Isus si toti preotii ar ajunge sfinti ca sfântul Filip Neri sau ca sfântul Ioan Maria Vianney.

N-ar fi bine si frumos? Nu s-ar schimba fata pamântului?

Ba da, cu toata siguranta.

Trimite, Doamne, preoti multi si sfinti pentru a ne mântui. Amin.