Duminica a X-a de peste an

Spirit si materie

Isus s-a nascut la Betleem. Localitatea este un semn profetic pentru Isus, fiindca el se ofera tuturor oamenilor ca hrana sub chipul pâinii, pentru ca toti sa ajunga la acelasi fel de a gândi si de a actiona, sa-si însuseasca aceleasi sentimente care au fost si în Cristos (Rom 15,5). Cei care manânca pâini diferite, vor gândi diferit despre adevaratele valori si vor ajunge în conflict unii cu altii. Saracul va jindui dupa pâinea bogatului; bogatul îsi va apara cu forta pâinea alba, fara a tine cont de munca saracului. Ura va înflori, razbunarea va degenera în crima si moartea îsi va pune amprenta tot mai mult asupra speciei umane.

Isus s-a asezat la masa cu pacatosii, aratând ca le întelege felul lor de a fi, de a gândi, de a actiona, ca vrea sa-i ajute pe toti, bogati si saraci, sa se ridice din starea lor de inferioritate, oferindu-le pâinea coborâta din cer (In 6,51), cuvântul sau, trupul sau, viata sa, care este izvorul fericirii, armoniei în toate situatiile sociale.

Ce a întrezarit vamesul Levi când Isus l-a chemat ca sa-l urmeze? Ce a întrezarit Isus în Levi, când acesta l-a invitat la ospat împreuna cu alti vamesi si pacatosi? Cu ce dispozitie sufleteasca s-a despartit Levi de bunurile sale materiale, de casnicii sai, de colegii sai vamesi etc.? Nu-l multumeau bunurile pe care le avea? Se pare ca nu. Constiinta îi spunea, si el i-a dat ascultare, ca omul este mai presus de materie; si Isus îi ofera un ideal nou, maret, vrednic de luat în seama. Sa lasi toate si sa-l urmezi pe un sarac însotit de alti saraci, a fost necesar, nu atât un act eroic de vointa, cât mai ales un har special din partea lui Dumnezeu.

Fariseii nu stiau ca omul este mai presus de materie prin sufletul pe care îl are?

Stiau, dar cautau sa compenseze lipsurile spiritului cu jertfele materiale, cautau sa-l îmbuneze pe cel ce este spirit în esenta cu lucruri materiale brute: vitei, miei, tapi etc.; voiau sa-l multumeasca pe Dumnezeu cu ceea ce nu se putea multumi nici sufletul lor. Bunurile materiale au fost create pentru oameni, spre folosul lor material. Isus ne învata ca relatiile noastre cu alti oameni trebuie sa se bazeze pe legea sa cea noua, a iubirii, care singura poate satura, fiindca numai ea poate face pe cineva milostiv, caritabil fata de altii (cf. Mt 5,45). A-i jertfi, a-i oferi lui Dumnezeu ceea ce el a creat pentru oameni, apare ca un nonsens. Bunurile materiale le putem oferi celor materiali - Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului - dar spiritualitatea prin esenta, iubirea trebuie oferita în primul rând celui spiritual prin esenta - Dati lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu (Mt 22,21) -, fiindca jertfa adusa din interes personal, fara iubire fata de Dumnezeu, este o insulta adusa spiritului.

Levi a lasat toate bunurile sale materiale altora pentru a câstiga iubirea divina si fericirea spiritului.

Abraham a crezut si a devenit drept. Noi, urmând chemarea lui Isus de a participa la masa trupului sau, traim credinta care ne face drepti si vrednici de învierea spirituala din aceasta lume si de învierea escatologica; când vom mânca la masa Mielului ospatul de nunta (cf. Ap 19,9).

Sa credem! Sensul credintei face parte din firea omului. Credinta teologala, dar pus în suflet la Botez, îsi afla mediul propice dezvoltarii sale în simtul religios natural al omului si îl face tot mai spiritual, îl înalta peste lumea materiala. Credinta îl face pe om mai om. Omul fara credinta ramâne handicapat din punct de vedere spiritual.

Sfânta Împartasanie, primita cât mai des, mentine în om spiritul de credinta, îl face viu si rodnic în fapte bune. Îndemnul profetic: Grabiti-va sa-l cunoasteti pe Domnul! este echivalent cu îndemnul Bisericii: Luati si mâncati trupul Domnului, beti sângele lui, fiindca asa cum Ploaia de toamna si de primavara dau rodnicie pamântului, tot asa crestinul devine capabil de roade spirituale vrednice de Dumnezeu.

Suntem materie, suntem tarâna în mare masura. Din pamânt suntem facuti si din pamânt traim, pamânt si praf iar ne-om face, spune un vers dintr-o cântare funebra. În acest pamânt din care suntem facuti, din care traim si în care ne vom întoarce, Dumnezeu a voit sa puna o viata noua prin samânta cea buna care este cuvântul sau (cf. Mc 4,14 s.u.). Ca sa încolteasca si sa rodeasca, trebuie sa aram bine pamântul din noi, ca sa mentina cât mai mult apa de toamna si de primavara. Duhul Sfânt este asemanat cu aceasta apa roditoare. Plugul, menit sa traga în noi brazde adânci, este crucea de fiecare zi, suferintele, încercarile, pedepsele datorate pacatelor etc. Uneori acest plug care ne brazdeaza spatele, ni se pare, ca si psalmistului (Ps 129,3), ca ne vine din partea dusmanilor, dar Isus ne arata ca este paharul pe care ni-l da Tatal pentru a-l bea împreuna cu el. Cel întelept îsi bate copilul când îl trimite cu urciorul la apa, ca sa nu-l sparga. Dumnezeu trimite multe necazuri asupra celor drepti, nu numai ca sa-i fereasca de pacat si sa-i întareasca în virtute, ci si pentru a da faptelor lor putere de mântuire din izvorul harului. Asa si pamântul, tot trebuie arat, nu numai cel batatorit, pietros sau plin de radacinile balariilor, ci si cel curat, ca sa pastreze apa. Tot omul trebuie sa sufere într-un fel sau altul pentru progresul sau spiritual. Dumnezeu lumineaza ca soarele peste holdele întinse ale întregului pamânt.

Ca sa întelegem acest plan divin, trebuie sa ne împartasim des, sa mâncam trupul peste care Dumnezeu a tras brazdele cele mai adânci, ajungând pâna în maduva oaselor, pâna în adâncul inimii, ba chiar al sufletului, încât de pe cruce Isus a strigat cu disperare: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit? (Mt 27,46).

Euharistia este Misterul credintei (LR).

Fides est sperandarum substantia rerum, argumentum non apparentium, adica: Credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare în cele nu se vad (Evr 11,2), sau: Credinta este dovada vazuta (prin fapte) a celor nevazute, deoarece: Credinta, fara fapte, este moarta, spune sfântul Iacob (Iac 2,17). Faptele credintei se arata, în primul rând, prin primirea Misterului credintei, adica a sfintei Împartasanii.

Ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu acela care traieste viata lui Dumnezeu. Dumnezeu ne da viata sa cea noua în Euharistie fiindca îi este mila de sufletul nostru flamând dupa viata spiritului si dupa fericirea vesnica.

Suntem fiii lui Abraham prin credinta (Gal 3,7) când credem ca Euharistia ne aduce învierea din morti (cf. In 6,54).

Euharistia este obiectul credintei noastre care ne apara de sincretismul religios modern (combinatie incoerenta de culte pagâne si secte crestine) care poate duce pe multi în ratacire, la gândul ca toate religiile sunt bune, sau ca nici una nu este buna.

Euharistia este un dar. Nu o primim pentru meritele noastre, ci pentru a o merita. Gresesc mult acei care n-o primesc pe motivul ca nu sunt vrednici. Toti suntem nevrednici de acest dar, dar suntem vrednici de mila lui Dumnezeu si Euharistia este tocmai mila lui Dumnezeu materializata pentru a ne da viata noua prin care sa devenim euharistie, comuniune cu altii, pentru a ne face asemenea îngerilor lui din ceruri care îi aduc lui Dumnezeu închinare, multumire si lauda vesnica în spirit si adevar.

Un ministrant l-a însotit pe preotul care ducea sfântul Viatic unui bolnav, pictor de meserie. Cum era obiceiul pe atunci, au mers în procesiune, cu lumânari, clopotei si cu cadelnita plina de parfumul tamâiei. A vazut cum bolnavul a primit sfânta Ostie cu toata evlavia si, dupa ce s-a recules un timp, a privit cadelnita, a luat din ea un carbune stins si, din câteva linii facute pe peretele alb, a desenat chipul minunat al lui Isus Cristos. Copilul a ramas uimit si a exclamat: Si eu as dori sa pot desena atât de frumos chipul Domnului. Bolnavul a lasat sa-i cada carbunele din mâna si i-a spus încet: Pentru a-l arata altora pe Domnul în frumusetea lui, trebuie mai întâi sa-l ai în inima. Întelegând lectia, copilul a cautat sa se împarateasca tot mai des si a devenit renumitul pictor spaniol Murillo (1617-1682).

Datoria noastra este, nu sa-l pictam pe perete, pe pânza, pe sticla sau pe hârtie, ci sa-l facem viu în toata fiinta noastra. Amin.