Duminica a V-a de peste an

A fi lumina si sare

Isus a spus ucenicilor sai, dar si fiecarui credincios în învatatura lui: Voi sunteti lumina lumii, voi sunteti sarea pamântului. Înainte de a-i onora prin aceste cuvinte de lumina si sare, Isus le impune datoria de a fi atare, pentru ca el însusi este lumina lumii (In 8,12) si elementul necesar durabilitatii: de a fi si de a ramâne vesnic (Mt 5,14-16).

Ce este lumina?

Din punct de vedere stiintific s-au emis mai multe definitii teoretice: ca este materie corpusculara, ca este un complex de unde etc.; oricum, lumina materiala mai are mult întuneric si de aceea nu are o definitie unica si exacta. Lumina materiala, aceea care ne vine de la soare, stele, corpuri electrice etc. nu-i nimic, daca nu este luminata de viata. Lumina luminii este viata, fiindca ceea ce percepe, aceea lumineaza, cum se spune în prologul Evangheliei dupa sfântul Ioan: Viata era lumina lumii (In 1,4). Pentru ca Dumnezeu este viata în sine, este lumina luminilor din lume (lume-lumen-lumina).

Fara a intra în amanunte în probleme de anatomie, biologie, chimie, fizica si chiar filozofie, ne oprim la constatarea empirica: lumina toate le pune în miscare: plantele cresc si rodesc în lumina, animalele, de asemenea, oamenii si întreaga natura se transforma, capata culoare si frumusete în masura în care se bucura de lumina. Sarea, la rândul ei, are o multime de întrebuintari benefice: pastreaza apa în organism, fara de care s-ar deshidrata; da gust bucatelor prin condimentare; face ca alimentele sa fie digerate mai usor sau le conserva în timp.

Lecturile de azi nu vor sa ne arate ceea ce trebuie sa facem, ci ceea ce trebuie sa fim: lumina si sare pentru toti.

Isus ne onoreaza cu cuvintele Voi sunteti lumina lumii si sarea pamântului, da, ca sa nu ne mândrim, ne arata ce fel de lumina si sare suntem: suntem un mic opait care arunca putina lumina în jur, opait care poate fi pus si sub obroc sau în sfesnic. Nu suntem soare, stele, becuri incandescente, rug ce nu se mistuie. Nu suntem atât de luminosi încât sa devenim obiect de admiratie, ci o luminita în folosul altora unde întunericul este mai mare. Mântuitorul ne sugereaza ca întunericul este în propria casa, în propriul suflet. Cu toate acestea, lumina, oricât de mica, incomodeaza pe fiii întunericului. Un exemplu avem în sfântul Thomas Morus si regele Henric al VIII-lea (cf. Un om pentru eternitate).

Nici sarea nu este lucrul cel mai de pret din casa, dar un palestinian de pe vremea lui Isus nu putea sa si-o fabrice, ci trebuia sa si-o cumpere cu putinii banuti agonisiti cu truda. La fel si crestinul, nu este cel mai de pret om din lume, dar oamenii trebuie sa-i simta atât de mult lipsa încât sa-si întrebuinteze venitul material, oricât de mic, pentru a-l avea. Fara un crestin autentic, societatea nu are gust, nu are sanse de durabilitate. Un satuc, oricât de mic, fara bisericuta nu are farmec, nu inspira siguranta. Farmecul marilor orase îl dau catedralele impunatoare, ele sunt semnul credintei si al civilizatiei.

Sarea, chiar daca se dizolva în bucate, tot sare ramâne, numai ca se face nevazuta si condimenteaza placut din umbra. Misiunea noastra umila si mica ne cere sa ne dizolvam, sa ne facem nevazuti în ochii lumii, ca oamenii sa guste aroma învataturilor lui Isus, gustul divinului si nu al temperamentului nostru de bolovan dur de sare. Numai dizolvându-ne si facându-ne nevazuti putem intra în sufletele altora pentru a le pune acolo condimentul si conservantul vietii lui Isus. Sfântul Bernard obisnuia sa spuna: Tot ceea ce as asculta sau as citi, totul mi se pare fara nici un gust si farmec, daca nu aflu numele lui Isus.

De fapt, Isus singur este adevarata lumina (cf. In 1,5) si adevarata sare a lumii, fiindca s-a umilit atât de mult încât a disparut ca om din fata contemporanilor sai, a devenit ca un vierme care dispare în pamânt; a fost rastignit si înmormântat (lectura a II-a).

Sfântul Paul spune credinciosilor din Corint: Eu n-am voit sa cunosc printre voi altceva decât pe Isus Cristos si pe acesta rastignit. Dupa cum Isus numai prin cruce a devenit lumina si sare pentru omenire, la fel si crestinul este credincios autentic - lumina si sare - numai prin cruce, prin riscul pe care si-l asuma de a da de gol pacatul lumii prin lumina sa si de a face sa usture ranile provocate de pacat, ca sarea care doare, dar fereste de infectie, putrezire. Numai crestinul care face din crucea sa de fiecare zi un act de caritate este lumina lumii si sare pamântului. Are dreptate marele cugetator francez, Pascal, când spune: Crucea este aceea care te face sa crezi. Un copil crede în cuvintele tatalui si ale mamei tocmai pentru ca vede crucea lor de fiecare zi, munca, grijile, ostenelile etc. pentru el; prin acestea viata lui capata culoare si gust.

Într-o zi, Isus si ucenicii sai stateau la usa templului si priveau lumea care venea la casa Domnului. Aproape de intrare era si cutia pentru banii de întretinere a lacasului sfânt. Ucenicii se delectau privind si admirând pe cei care rasturnau cu zgomot sume mari în cutie. A venit si o batrânica si a pus doi banuti, fara zgomot. Nimeni, afara de Isus, nu i-a dat atentie, dar Mântuitorul le spune celor prezenti: Adevar va spun, aceasta vaduva saraca a pus mai mult decât toti ceilalti, fiindca toti au dat din prisosul lor, pe când ea, din saracia ei, a dat tot ce avea (Mc 12,43-44). Crucea, adica: A dat tot ce avea, a facut-o lumina si sare, vrednica de crezare, vrednica de admirat si de urmat. O familie saraca, dar cinstita si credincioasa, îl vesteste pe Cristos în mijlocul lumii zi de zi, mai mult decât mine la predicile de duminica. O mama, care primeste cu credinta copiii pe care Dumnezeu îi da, este mai vrednica de crezare decât un misionar. O familie îndoliata, care se roaga cu credinta si îsi pune nadejdea în Providenta, îl vesteste pe Isus rastignit mai mult decât mine. Un puscarias, care nu se revolta, care îsi recunoaste vina în fata celorlalti detinuti, îl predica pe Cristos mai bine decât mine. Cuvintele tâlharului de la dreapta lui Isus, recunoscând ca îsi ia pedeapsa pentru fapte, dar Isus sufera nevinovat si, având încredere în nevinovatia lui, i-a zis: Aminteste-ti de mine când vei fi în împaratia ta (Lc 23,41-43) va predica pâna la sfârsitul lumii în chipul cel mai minunat împaratia lui Dumnezeu.

Pictorul italian Coriolan Vighi (1852-1904), înainte de a-si câstiga faima de mare artist, traia în mare mizerie si ajunsese muritor de foame. Norocul a început de la un simplu act de onestitate si dreptate. Îsi agatase tablourile pe un gard, în asteptarea vreunui client. Lumea trecea în sus si în jos, unii aruncau o privire în fuga, dar nimeni nu-i acorda nici o atentie. În sfârsit, un cetatean german se opreste, îsi alege un tablou, întreaba pretul, îi pune banii într-un plic, îl înmâneaza pictorului, ia tabloul si pleaca. În urma, Coriolan numarând banii, constata ca avea cu o suta de lire mai mult decât ceruse. Crezând ca s-a înselat cumparatorul, a alergat sa-i restituie. Cetateanul i-a zis zâmbind binevoitor: Stiu. Pastrati suta de lire pentru ca o meritati. Va vor fi mai de folos decât mie! Din acel moment germanul a devenit un cumparator frecvent, un admirator al cinstei si un propovaduitor al talentului artistic al lui Coriolan Vighi si asa a devenit renumit.

O Doamne, spune psalmistul, printr-un om drept tu faci sa rasara lumina în întuneric (Ps 112,4).

Antuza, mama sfântului Ioan Gura de Aur, ramânând vaduva la vârsta de douazeci de ani, a dus o viata atât de corecta încât a smuls aceste cuvinte admirative de pe buzele pagânului Libanus: O, ce femei minunate sunt între crestini! Azi, oare, ce ar spune?

Într-o zi luna s-a plâns soarelui zicând: Daca ai sti câte rele vad eu noaptea pe pamânt, ai îngheta de groaza. Soarele i-a raspuns: Scumpa mea, eu nu-ti dau lumina ca sa privesti la cele rele, ci sa luminezi calea celor care fac bine.

Cristos, fiind lumina lumii, ne cheama sa fim lumina în întunericul acestui pamânt, nu pentru a privi la cele rele, ci pentru a lumina calea acelora care îl cauta pe Cristos, fiindca el ne-a spus: Asa sa lumineze lumina voastra... ca toti sa-l preamareasca pe Tatal (Mt 5,16), care face sa rasara soarele sau peste cei buni si peste cei rai, peste cei drepti si peste cei nedrepti (Mt 5,45). Amin. Asa sa fim!