Duminica a III-a de peste an

Marturia lui Isus

În noaptea sfânta de Craciun am ascultat cu inima plina de bucurie marturia îngerilor: Bucurie mare va vestesc pentru tot poporul: vi s-a nascut Mântuitorul (Lc 2,10-11). La scurt timp dupa aceea vin magii de la Rasarit si marturisesc: Am vazut steaua lui din Rasarit si am venit sa ne închinam lui (Mt 2,2). Plina de bucurie si de mângâiere este marturia batrânului Simeon: Acum, Stapâne, dupa cuvântul tau, îi poti da drumul servitorului tau cu pace, fiindca ochii mei au vazut mântuirea ta pe care ai pregatit-o în fata tuturor popoarelor: lumina revelatoare pentru pagâni si faima a lui Israel, poporul tau (Lc 2,29-32). Înaltatoare este marturia Tatalui ceresc la botezul lui Isus din Iordan: Acesta este Fiul meu iubit întru care am binevoit (Mt 3,17); la fel si marturia de pe Tabor (cf. Mt 17,5). În duminica trecuta am expus marturia lui Ioan Botezatorul despre Isus: Este Fiul lui Dumnezeu (In 1,34), ca si a lui Petru: Tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu (Mt 16,16) si a lui Paul: Isus este Domnul (Rom 10,9). Nu trebuie sa excludem din marturiile de exceptie nici pe cea a unui pagân, a soldatului roman care i-a strapuns coasta pe cruce: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu era acesta (Mt 27,54). Toti s-au bucurat de marturia data.

Noi suntem chemati azi sa ne bucuram de primele cuvinte ale lui Isus, care ne sunt adresate în chip special: Convertiti-va, fiindca împaratia lui Dumnezeu este aproape!

Cât de mult se bucura tata si mama când pruncul lor le zâmbeste si le spune pentru prima data mama si tata. Gângavind aceste doua cuvinte miraculoase, care îi dau bucurie în inima, zâmbet pe buze si atâta lumina în privire, parintii se simt în culmea fericirii ca rodul iubirii lor traieste din fericirea lor de a-l avea. Un scriitor povesteste cum a observat odata o tânara mama cu pruncul în brate, îngenunchind, privind cerul si sarutându-l, a spus: Îti multumesc, Doamne! Întrebata despre gestul si fericirea ei, a raspuns: Azi mi-a zâmbit pentru prima data. Este semnul prin care m-a recunoscut de mama.

Primele cuvinte adresate de Isus, Fiul lui Dumnezeu, noua, în semn ca ne-a recunoscut de frati ai sai, sunt cele spuse mai sus: Convertiti-va, fiindca s-a apropiat împaratia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus sunt totodata zâmbetul lui Dumnezeu Tatal, care ne recunoaste de fii în Cristos.

Stagiritul (Aristotel din Stagira) spune ca acela care cunoaste întelesul profund al cuvintelor este cel mai aproape de adevar si se poate bucura mai mult de ceea ce descopera. Sa cautam întelesul profund al cuvintelor lui Isus, ca sa ne gasim bucuria inimii!

Convertiti-va! Suntem chemati sa dam marturia bucuriei prin convertire. Ce este convertirea?

La prima vedere nu ne prea încânta, deoarece credem ca ea înseamna: post, înfrânare, renuntare, mortificare, abstinenta, biciuire etc. Convertiti-va, în realitate, este un îndemn la bucurie prin schimbarea felului nostru de a gândi despre Dumnezeu, despre aproapele, despre noi însine, despre moarte si viata vesnica. Isus ne-a dat exemplul cel mai frumos de convertire în parabola Tatalui milostiv, sau, asa cum este mai cunoscuta, a Fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32). Fiul cel mic, atâta timp cât a stat lânga tatal sau, se obisnuise sa-l critice, se gândea ca batrânul este un zgârcit, ca îl exploateaza, ca este o frâna în calea libertatii lui etc. Acest fel de a gândi l-a determinat ca într-o buna zi sa-i ceara partea de avere care i se cuvine, pentru a o administra asa cum gândeste el, cât mai departe de ochii tatalui. Abia când ajunge pazitor de porci si muritor de foame îsi da seama ca tatal este altfel de cum l-a vazut el; ca în casa lui si cei din urma slujitori sunt mai fericiti decât el, fiindca prudenta si iubirea tatalui îi hraneste, îi adaposteste, îi apara etc. Schimbându-si felul de a gândi, se converteste si îsi zice în sine: Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: "Am gresit împotriva cerului si a ta. Nu mai sunt vrednic sa fiu fiul tau, dar primeste-ma în rândul slujitorilor tai". S-a sculat si s-a dus. Ajungând la tatal, nu i se cere cont de averea risipita, nu este judecat si condamnat sa fie rob pentru toata viata, nu este pus la rugaciuni, biciuiri, posturi lungi etc. ci este îmbratisat, sarutat, îmbracat ca un print, încaltat, înzestrat cu inelul de mostenitor si invitat la cel mai bun ospat din toata viata lui, însotit de cântece si voie buna. Cine i-ar putea descrie bucuria? La aceasta bucurie ne cheama Isus si pe noi prin cuvintele: Convertiti-va!

La 25 ianuarie sarbatorim Convertirea lui Saul din Tars în Paul ca apostol al neamurilor. Înainte gândea despre Isus ca este un pericol pentru neamul sau, pentru Legea lui Moise, pentru Iahve însusi. Dupa convertire, Isus este desavârsirea Legii si sustine ca trebuie sa fie anatema acela care ar îndrazni sa învete altceva decât ceea ce ne-a învatat el; crestinul devine inima din inima poporului ales; despre sine are toata convingerea ca este cel mai mic dintre apostoli si printre primii mari pacatosi pentru care a murit Cristos pe lemnul de ocara. Altadata cauta pe crestini pentru a-i nimici, acum doreste sa moara el însusi si sa fie cu Cristos în care însusi Tatal ceresc îsi afla toata bucuria. La o astfel de convertire suntem chemati si noi.

Cine ar putea sa descrie bucuria femeii samaritene de la fântâna lui Iacob, pe care Isus a determinat-o sa-si recunoasca pacatele, ca apoi sa-i descopere ca el este Mesia care trebuia sa vina? Ea îi lasa urciorul, uita de sete, de foame, de apa; alearga fericita în cetate sa cheme pe oameni ca sa-l vada pe Mesia, sa-l asculte si sa se bucure de prezenta lui (In 4,9-40).

Întorsi la Dumnezeu, vom continua sa gustam din paharul amar al acestei vieti: necazuri, boli, ispite, teama, moarte etc., dar în toate acestea ne va ramâne bucuria sufleteasca legata de credinta si speranta anuntate de Isus: Mai mare bucurie este în cer pentru un pacatos care se converteste decât pentru nouazeci si noua de drepti care n-au trebuinta de convertire (Lc 15,7). Cerul este în sufletul fiecarui convertit, fiindca devine lacasul Preasfintei Treimi, asa cum ne-a descoperit Isus (In 14,23).

Al doilea cuvânt pe care ni-l adreseaza Isus este: împaratia lui Dumnezeu este aproape. Împaratia lui Dumnezeu sau împaratia cerului sunt tot una cu împaratia mesianica, promisa de atâtea ori de Dumnezeu si asteptata cu atâta dor de poporul ales. Adevaratul înteles al expresiei de regnum Dei din limba latina, basileia din limba greaca, nu înseamna un loc de pe pamânt sau din cer, ci o demnitate regeasca, o putere împarateasca unica în manifestarea ei miraculoasa, cum este aceea de a învia mortii (la învierea lui Lazar), de a învia el însusi din morti datorita sfinteniei, desavârsirii, dumnezeirii si dreptului de domnie obtinut prin victorie asupra pacatului si a mortii. Isus se identifica el însusi cu aceasta împaratie, fiindca, nu numai ca prin el si pentru el au fost create toate, dar si pentru faptul ca de la nasterea sa pe pamânt si pâna la înaltarea la cer, a uimit lumea si toti se întrebau: Oare nu este el fiul lui Iosif (Lc 4,22), De unde are aceasta întelepciune si aceste puteri? Oare nu este el fiul tâmplarului? (Mt 13,54); Niciodata n-a vorbit om ca acest om (In 7,46). Despre nevinovatia si sfintenia lui dau marturie nu numai ucenicii, ci chiar dusmanii. Iuda tradatorul recunoaste ca a vândut sânge nevinovat (Mt 27,4); tâlharul de pe cruce: Acesta n-a facut nici un rau (Lc 23,41); posedatul din sinagoga din Cafarnaum: Stiu cine esti: sfântul lui Dumnezeu (Mc 1,24); multimile se mirau vazând pe muti vorbind, pe schiopi umblând, pe orbi vazând si slaveau pe Dumnezeul lui Israel (Mt 15,31).

Isus ne-a asigurat: Împaratia lui Dumnezeu nu vine pe vazute cu ochii si nici nu se zice: Iat-o aici sau acolo, caci împaratia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru (Lc 17,20-21) si, asa cum spune sfântul Paul, ea nu este mâncare si bautura, ci bucurie, pace, dreptate si fericire în Duhul Sfânt (cf. Rom 14,17). Pentru aceasta, cine nu gaseste împaratia lui Dumnezeu în inima sa, nu o poate gasi nicaieri, nici pe lumea cealalta. Nu putem intra în împaratia lui Dumnezeu, daca mai întâi nu intra ea în noi prin convertire, printr-o întoarcere totala la Tatal, la Fiul si la Duhul Sfânt.

Ramâi cu noi, Doamne! Amin.