Duminica a II-a de peste an

Marturia lui Ioan

Eu am vazut si am marturisit ca acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Aceasta a fost marturia lui Ioan Botezatorul si prin aceasta si-a îndeplinit misiunea sa, si-a atins scopul vietii, sensul existentei sale.

Fiecare om are un scop pe acest pamânt pe care trebuie sa-l atinga. Catehismul ne spune ca Dumnezeu l-a creat pe om ca sa-l cunoasca, sa-l iubeasca, sa-l slujeasca si asa sa dobândeasca viata vesnica. Mai pe scurt, sfântul Irineu spune ca omul a fost creat pentru gloria lui Dumnezeu.

Ioan Botezatorul marturiseste cu toata convingerea ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, fiindca la botezul acestuia l-a auzit pe Tatal ceresc spunând: Acesta este Fiul meu preaiubit, si l-a vazut pe Duhul Sfânt coborându-se asupra Mântuitorului sub chip de porumbel (Mt 3,16-17). Ioan si-a împlinit menirea.

Noua, ca sa ne împlinim menirea, cine ne va da convingerea necesara ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, ca este Domnul nostru? Sub ce forma, semn îl putem descoperi pe Duhul Sfânt?

Raspunsul: Biserica lui Isus este opera Tatalui, Fiului si Duhului Sfânt. În ea gasim atât glasul Tatalui si Fiului, cât si semnele Duhului Sfânt.

Din botezul lui Isus s-a zamislit Biserica: curata, frumoasa, pecetluita cu adevarul divin prin carismele Duhului, vrednica de crezare; ea este trupul mistic al lui Cristos, al carui suflet este Duhul lui Dumnezeu; ea a iesit din apa Iordanului ca martora si depozitara a învataturilor lui Isus Cristos. Primul membru al Bisericii, exceptând-o pe preacurata Fecioara Maria care este însusi modelul, care marturiseste ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Ioan Botezatorul, urmeaza apostolii si ultimul ales ca apostol, care singur s-a declarat ca nu este vrednic de aceasta alegere pentru ca a persecutat Biserica (1Cor 15,9), dar care a sustinut ca Isus Cristos este Domnul, este sfântul apostol Paul (Rom 10,9).

Noi ne dovedim madulare ale trupului mistic, frati cu Ioan Botezatorul, cu apostolii si prin urmare, copii ai Maicii Domnului, în masura în care marturisim aceleasi adevaruri sub inspiratia Duhului Sfânt.

Biserica, în calitatea ei de trup mistic, constituie realizarea unei profetii (lectura I-a), aceea de a fi lumina neamurilor si de a duce mântuirea pâna la marginile pamântului. Ea nu si-ar putea îndeplini misiunea daca nu ar fi înzestrata de Cristos cu darul infailibilitatii, adica de a nu putea gresi când învata pe oameni adevarul revelat, problemele de credinta si de morala. Fara acest dar, Biserica nu ne-ar putea conduce la realizarea scopului vietii noastre.

Când Isus si-a luat ramas bun de la apostolii sai la Cina cea de Taina, i-a încurajat si i-a îndemnat sa creada în el, în Tatal si sa se iubeasca reciproc; apoi le-a spus: Eu voi ruga pe Tatal si el va va da un alt Mângâietor, care sa ramâna cu voi în veac (In 14,16), si apoi a adaugat: Mângâietorul, (adica Duhul Sfânt) pe care îl va trimite Tatal în numele meu, va va învata toate si va va aduce aminte de tot ceea ce v-am spus eu (In 14,26); si pentru a treia oara întareste insistând: Duhul adevarului are sa va calauzeasca la tot adevarul, fiindca nu va vorbi de la sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare (In 16,13).

Misterul Preasfintei Treimi, care a început sa se reveleze înca de la creatia primului om, dar care s-a întrerupt din cauza pacatului, acum, prin Cristos, îsi reia firul descoperirilor si va desavârsi cunoasterea de care are trebuinta omul pentru a fi fericit pe deplin în sânul Bisericii pe acest pamânt.

Bucurându-se de aceasta asistenta a Sfântului Duh, de grija speciala a lui Isus Cristos, Biserica nu va gresi niciodata în privinta adevarurilor de credinta si de morala, fiindca Isus o mai asigura si de asistenta personala: Iata eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor (Mt 28,20).

Ca sa avem si noi mai multa încredere în Biserica sa, Isus îl înzestreaza pe capul ei vazut, pe Petru si pe urmasii lui, cu darul infailibilitatii. La Cezareea lui Filip, când Isus i-a întrebat pe ucenicii sai despre ce zic oamenii ca este el si apoi despre parerea lor, Petru a raspuns: Tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, iar Isus i-a replicat: Fericit esti Simon, fiul lui Iona, ca nu carnea si sângele ti-au descoperit acestea, ci Tatal meu care este în ceruri. Si eu îti spun ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica mea si portile iadului nu o vor frânge (Mt 16,18), adica: Fericit esti, fiindca ori de câte ori vei vorbi Bisericii întregi în probleme de credinta si de morala, în problemele care privesc mântuirea sufletelor, nu tu vei vorbi, ci Tatal meu va vorbi prin tine si tu nu vei gresi. De asemenea, prin cel care marturiseste ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, vorbeste Tatal si el devine un ales (lectura a II-a), un zidit pe stânca adevarului, un nascut din Dumnezeu.

Biserica, dupa cum spune Conciliul Vatican II în documentul Gaudium et spes, nu este animata de vreo ambitie pamânteasca în urmarea scopului ei; ea are menirea de a continua, sub conducerea Duhului Sfânt, opera lui Cristos, care a venit în lume sa aduca marturie despre adevar, sa mântuiasca si nu sa condamne, sa slujeasca si nu sa fie slujita. Biserica în sine este un semn evident al lui Dumnezeu, ca bunatatea sa este mai mare decât rautatea omeneasca, este o chemare a celor pacatosi la masa Tatalui ceresc prin trairea credintei în dumnezeirea si domnia lui Cristos.

Oamenii sunt înzestrati cu darul libertatii, pot accepta sau refuza chemarea, dar consecintele vor urma faptelor. Marele scriitor rus, Lev Tolstoi, a spus: Omul, fara simtul religios, este ca omul fara simtul vazului sau auzului; este un orb, un surd, un mut; un om nereusit, anormal, om fara dogma, un monstru. Iata si marturia scriitorului francez La Bruyère: Eu simt ca Dumnezeu exista si nu pot întelege deloc ca s-ar putea sa nu existe. Sunt însa si spirite care se îndeparteaza de credinta. Aceasta dovedeste ca în lume sunt si monstri. Chateaubriand da marturie: Din credinta izvorasc toate virtutile sociale, fiindca, dupa parerea unanima a înteleptilor, stâlpul cel mai puternic al moralei si al vietii de stat este credinta într-un Dumnezeu care rasplateste binele si pedepseste raul. Iar unul dintre cei mai înversunati dusmani ai Bisericii, Strauss, când fiul sau a împlinit vârsta de doisprezece ani, l-a dus la un preot ca sa-l învete Catehismul si sa-l boteze. Preotul, crezând ca este vorba de o gluma sau ironie, l-a întrebat cu toata seriozitatea daca vrea cu adevarat educatia religioasa, la care a raspuns: Doresc, parinte, ca fiul meu sa fie mai fericit decât mine.

Cuvintele lui Isus adresate lui Petru: Fericit esti Simon, cât si cele adresate de Elisabeta Mariei: Fericita esti pentru ca ai crezut (Lc 1,45), se vor adeveri în toti acei care vor marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu si Domnul nostru. Italianul Enrico Medi (1911-1974), renumit om de stiinta, era atât de fericit ca prin stiinta avea posibilitatea de a admira minunile revarsate de Dumnezeu în creatie, încât voia sa o împartaseasca si altora cu toata dragostea. În acest sens tinea diferite conferinte la toate marile universitati din lume. La o conferinta tinuta la Roma, fiind de fata si un profesor ateu, acesta, la sfârsit a venit sa-l felicite, dar si sa-i spuna ca altadata nu va mai veni sa-l asculte. Motivul? I-a zis: Esti teribil de contagios. Se temea ca nu cumva sa se converteasca. Adevarul este trist: exista oameni care se tem de adevar si fug de propria lor fericire. Sa ne rugam pentru ei si sa le demonstram cu fericirea trairii noastre în credinta ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, ca el este Domnul nostru de la care ne vine tot binele acum facându-ne domni cu cei din jur, ca în vesnicie sa domnim cu el în împaratia Tatalui. Amin.