Preasfântul Trup si Sânge

Pâinea cea vie

Biserica, în fiecare zi a anului, celebreaza taina Euharistiei; o ofera lui Dumnezeu ca jertfa de lauda, o da credinciosilor ca hrana si o pastreaza în tabernacol drept centrul spiritualitatii noastre de fiecare clipa. Din aceste motive, solemnitatea de azi nu este atât amintirea instituirii ei ca sacrament, cât mai ales celebrarea unui mister viu si actual (Intimità divina).

Fiecare celebrare euharistica înseamna o victorie zilnica, iar toate împreuna trec pe sub arcul de triumf al trupului si sângelui celui Înviat din morti, actualizând prezenta sa divina în om pâna la sfârsitul lumii (cf. Mt 28,20).

În ce consta aceasta victorie zilnica?

Grija deosebita a lui Moise (lectura I-a) era de a tine treaza constiinta poporului asupra minunilor savârsite de Dumnezeu si mai ales de mana minunata, ca sa ramâna credincios. Poporul israelit voia ca Iahve sa-i înteleaga suferintele fizice si cerintele materiale, crezând ca, având tot belsugul, se va îndrepta mai usor spre cunoasterea lui Dumnezeu si pazirea poruncilor sale. Pe de alta parte, Dumnezeu voia ca poporul sa-i înteleaga programul sau spiritual, ca omul nu traieste numai cu pâine, iar satisfacerea trebuintelor pamântesti, temporale, nu duce la cunoasterea celor vesnice, ci din contra, satisfacând mai întâi cerintele sufletesti, trupul nu mai are trebuinte deosebite. Pentru a-i aduce la aceasta convingere, Dumnezeu le-a dat mana. Se satura si de ea, desi avea în sine orice placere, si vor murmura din nou.

Superioritatea Euharistiei fata de mana a fost pusa în evidenta de Isus în timpul vietii sale pamântesti si azi Biserica îi continua actiunea. Biserica, asemenea lui Moise, ne reaminteste prin solemnitatea de azi de pâinea si vinul pe care nici Moise si nici profetii nu le-au cunoscut, ca ne sunt date spre a ne mari foamea si setea dupa infinit, dupa viata vesnica. Daca Euharistia ar fi numai pentru suflet, ar fi suficienta adoratia ei, dar, fiind si hrana necesara învierii trupului, este necesar ca Euharistia sa fie mâncare si bautura, ca sa întipareasca si în trup viata cea noua si dorinta dupa viata vesnica, sa primeasca germenul învierii. Este stiut ca total numai Dumnezeu poate multumi inima omului, dar întelegem necesitatea celebrarii zilnice a Euharistiei? Este victoria zilnica asupra mortii.

Euharistia este definita drept Misterul credintei (LR) si ne ajuta sa intram zilnic în misterul Preasfintei Treimi, spre a stabili o intimitate cu Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.

Ajungându-se la dorinta vietii vesnice si a fericirii totale în Dumnezeu, mai departe se pune problema înfaptuirii ei. Sfântul apostol Paul ne arata calea (lectura a II-a): prin binecuvântarea unui potir si frângerea unei pâini, prin care se intra în misterul lui Cristos si prin el în misterul Tatalui si al Duhului Sfânt, spunând: Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvântul meu, Tatal meu îl va iubi si vom veni la el si lacas (templul Duhului Sfânt) la el vom face (In 14,23). În aceasta intimitate se afla toata fericirea sufletului credincios.

Euharistia este definita ca jertfa neînsângerata a crucii. Devenind hrana, jertfa ne face partasi ai vietii divine, fiindca atât la jertfele evreilor cât si la cele ale pagânilor, era credinta ca zeul, respectiv Iahve la evrei, mânca din aceeasi jertfa care îi era oferita, împreuna cu cei care i-o ofereau si astfel jertfa ca hrana dadea tuturor aceeasi viata. Se spune ca omul este ceea ce manânca (Feuerbach), numai ca Euharistia pe care o mâncam este mâncata deja de Dumnezeu în momentul în care dispare substanta pâinii si a vinului si apare substanta trupului si sângelui lui Cristos care are menirea sa ne asimileze pe noi, dându-ne o viata noua si încadrându-ne în trupul mistic, asigurându-ne viata vesnica, biruinta totala asupra mortii.

Cu toate ca Euharistia ne asimileaza, caracteristic mai este faptul ca la masa se leaga cele mai multe prietenii, deoarece vinul dezleaga limbile si bucuria de a fi împreuna cu cei care mâncam dezleaga inimile. De obicei la nunti, la cumetrii, la diverse întruniri cu caracter sarbatoresc si chiar la praznice pentru raposati, oamenii sunt mai deschisi, mai darnici si mai receptivi. Fiecare comesean vesel, multumit, fericit ofera vecinului sau un pahar cu vin, o felie de pâine etc. Darul ne leaga pe unii de altii, ne deschide spre întelegerea altora si ne leaga pe toti de Dumnezeu, asa cum boabele de grâu se leaga si formeaza pâinea si bobitele din struguri îsi unesc mustul si formeaza vinul.

Ceea ce a împlinit trupul (soma), adica totalitatea fiintei umane a lui Cristos pe pamânt în serviciul divin si uman, aceea trebuie sa împlineasca Biserica si fiecare membru al ei în parte. Isus a fost pe pamânt în serviciul divin ca revelator, adorator, jertfa, cult etc. Acelasi lucru trebuie avut în vedere la împartasirea cu trupul sau. Ceea ce a împlinit pe pamânt în slujba oamenilor - învatatura, hrana, vindecare, salvare, minuni etc. acelasi lucru trebuie avut în vedere la împartasirea cu trupul sau. Nu numai Biserica, dar si fiecare crestin în parte, trebuie sa devina obiect revelator (cf. In 13,35); adorator (cf. In 4,23); jertfitor (Evr 13,15; 1Pt 2,5); învatator (cf. Mt 5,19); vindecator (cf. Mc 16,18) etc.

Sfinti si sfinte au trait ani si zeci de ani hranindu-se numai cu sfânta Împartasanie. Tereza Neumann a trait peste douazeci de ani numai cu sfânta Împartasanie; Ecaterina Emerich, doisprezece ani; Angela de Foligno, doisprezece ani; Nicolae Flüe, nouasprezece ani; sfânta Lidvina, doi ani etc. Primii crestini au împartasit lumea pagâna cu trupul si sângele lor varsat pentru Cristos. Din acest motiv se spune ca sângele martirilor, samânta crestinilor.

Ceea ce mai caracterizeaza Euharistia ca jertfa este iubirea divina care ne scuteste de alte jertfe costisitoare. În Vechiul Testament citim despre o multime de jertfe care se cereau de la evrei: arderi de tot (cf. Lev 1,2-3; de mâncare (cf. Lev 2,1; de împacare

(cf. Lev 3,1; pentru pacat (cf. Lev 4,3) un vitel fara meteahna, chiar daca pacatul a fost savârsit din nestiinta; pentru vinovatie (cf. Lev 6,6) un berbec fara meteahna; pentru jertfa de ispasire, de împacare (cf. Lev 16,3) un vitel si un berbec etc. Pe când în Noul Testament ni se cere sa primim jertfa lui Cristos de pe cruce ca pe cea mai mare lauda, multumire ce se aduce lui Dumnezeu; ea mijloceste si ispaseste pentru întreaga lume. Cu toate acestea multi ramân indiferenti fata de aceasta iubire si o iau în seama doar la Paste sau la Craciun si, nu rareori, pentru a da doar un plus de poezie vietii. Si chiar dintre cei care se împartasesc mai des, câti o fac în spirit evanghelic, de jertfa? Faptul urmator s-a petrecut la Sinaia în anul 1977, în timpul exercitiilor spirituale pentru preoti. La sfânta Liturghie de încheiere, a venit la împartasanie un tânar necatolic, pe care parohul îl cunostea si nu i-a dat sfânta Taina. Tânarul s-a suparat si l-a lovit peste mâna, împrastiind sfintele Ostii, apoi s-a repezit sa ia sfânta Taina din tabernacol. Împiedicat, s-a întors sa fuga din biserica, lovind pe cei care îi stateau în cale. Parohul ne-a explicat ca acel tânar l-a întrebat într-o zi despre Euharistie si, aflând ca este Taina care ne da o viata noua, ca acei care se împartasesc vor deveni în viata vesnica asemenea îngerilor, el a spus: Daca asa stau lucrurile, atunci se merita ca sfânta Împartasanie sa fie furata, daca nu ti se da. Si el a voit, probabil, sa-l rapeasca pe Datatorul vietii vesnice. O fi fost el nebun, dupa cum sustineau unii, dar era logic. Multi suntem chemati sa-l primim, ba chiar ni se porunceste sa-l primim în timpul Pastelui, si câti ascultam?

Sfânta Euharistie este dar ceresc; ea ne da siguranta victoriei asupra mortii. Nu se cuvine sa facem sarbatoare?

Doamne Isuse Cristoase, om si Dumnezeu ascuns în sfânta Taina a altarului, ajuta-ne ca, ori de câte ori ne împartasim sau participam la rugaciunile liturgice ale Bisericii, sa devenim noi însine hrana: unora drept credinta, altora drept speranta, dar pentru toti iubire care face sarbatoare; celor saraci sa le fim ajutor, celor bolnavi sa le fim medicament, celor batrâni sprijin, celor ce mor viatic. Amin.