Coborârea Duhului Sfânt

Bucurati-va în Duhul Sfânt

Marele apostol al neamurilor, sfântul Paul, dupa ce a strabatut partea de sus a Asiei Mici, a ajuns la Efes, unde a întâlnit câtiva oameni care credeau în Cristos si primisera botezul lui Ioan. I-a întrebat: L-ati primit pe Duhul Sfânt când ati început sa credeti? Raspunsul lor a fost ca nici n-au auzit de Duhul Sfânt. Ca sa fie crestini adevarati, Paul a trebuit sa-i boteze în numele lui Isus si sa le dea taina Confirmatiunii. Când si-a pus mâinile asupra lor, Duhul Sfânt a coborât peste ei si au început sa vorbeasca în diferite limbi si sa profeteasca (cf. Fap 19,1-8). Erau cu totii cam vreo doisprezece barbati.

Rusaliile s-au repetat si se repeta mereu, dar problema este: noi stim cine este Duhul Sfânt? L-am primit? Îl mai avem? Stim ce sunt Rusaliile?

Cartea vietii, Biblia spune multe lucruri frumoase despre Duhul Domnului. El este prezent mereu la începutul tuturor operelor mari ale lui Dumnezeu. Pluteste deasupra apelor si le da samânta vietii la începutul creatiei (cf. Gen 1,2). În decursul istoriei formeaza pe oamenii mari, alesi de Dumnezeu: pe patriarhi (cf. Gen 41,38; Ex 31, 3 s.u.); pe profeti (cf. Num 24,2; 1Sam 10, 6 s.u.); pe judecatori (cf. Jud 3,10; 6,34 s.u.); pe apostoli (cf. Lc 1,17; Fap 1,8; 1,16; 2,4 s.u.) si mai ales putem spune ca este tatal lui Mesia, deoarece a contribuit substantial la zamislirea lui în sânul Fecioarei Maria (cf. Mt 1,18; Lc 1,20) si pe care îl însoteste în toate momentele vietii, facându-se simtit în cele mai importante, cum este botezul din apa Iordanului sub forma de porumbel, la ispitirea din pustiu, la începutul si pe toata perioada predicarii evangheliei, pe Tabor sub forma de nor etc.

Din relatarile Sfintei Scripturi, noi mai aflam ca Duhul Sfânt este a treia persoana din Preasfânta Treime, Dumnezeu adevarat ca si Tatal si Fiul (cf. Mt 28,19; Fap 5,3); este trimis în lume atât de Tatal cât si de Fiul (cf. Lc 11,13; 24,49; In 7,37-39 s.u.); toate darurile deosebite, care ne vin de sus, el ni le împarte (cf. Evr 2,4; 6,4), de aceea Isus îl numeste Mângâietorul si Aparatorul (In 14,16; 1In 2,1 - parakletos = para-kalio = avocat), Duhul Adevarului, nu numai pentru ca descopera adevarul, dar si pentru ca justifica adevarul contra minciunii din lume, dând marturie la procesul pe care lumea îl intenteaza lui Isus din inimile ucenicilor sai, ca ei sa devina judecatorii judecatorilor lor. Duhul vadeste lumea de pacat, fiindca pacatul este necredinta fata de Isus; de dreptate, fiindca dreptatea este de partea lui Isus preamarit de Tatal; de judecata, fiindca verdictul condamnarii este deja pronuntat contra capeteniei acestei lumi (cf. In 16,8-11).

Deci, dupa cum Isus în toata viata sa pamânteasca ne-a aratat care este pozitia lui Dumnezeu-Tatal fata de om, pozitia iubirii, tot asa Duhul Sfânt ne arata care este pozitia noastra, a fiecarui om, fata de Dumnezeu. Aceasta functie de aratator, ca deget al dreptei parintesti, Sfântul Duh o detine si în sânul Preasfintei Treimi, aratând care este pozitia Tatalui fata de Fiul si a Fiului fata de Tatal. El este acela care ne arata si noua când si cum trebuie sa fie pozitia noastra justa fata de Dumnezeu (cf. Rom 5,5; 9,1; 1Cor 6,19; 2Tim 1,14) si ne dojeneste când suntem în opozitie, ne mustra si ne ajuta sa iesim din starea injusta prin rugaciunea sa staruitoare (cf. Rom 8,26).

Acum, când stim cine este Duhul Sfânt, ne putem întreba: Credem în el? Traim Botezul? Prin taina Confirmatiunii, ne-am angajat trup si suflet în apararea sfintei Biserici? Avem constiinta vie a datoriilor starii?

Ce sunt Rusaliile?

În Vechiul Testament erau zile de sarbatoare, de bucurie în care se amintea primirea celor zece porunci pe muntele Sinai si toti fiii poporului ales s-au angajat sa le pazeasca.

În Noul Testament avem Rusaliile din ziua în care Dumnezeu ne-a daruit pe acela care a facut din toate poruncile una singura: porunca iubirii, ca din ea sa se nasca Biserica. Poruncile au format si pastrat un popor ales, poporul lui Dumnezeu, o natiune mica, limitata în spatiu si timp, pe când Duhul Sfânt formeaza si pastreaza Biserica, poporul sfânt de pe pamânt, fara limite în timp si spatiu, fiindca aceste Rusalii sunt un reflex al Rusaliilor din Dumnezeu, deoarece si aici, în sânul Preasfintei Treimi este un daruitor, care se bucura când da; este un primitor, care face sarbatoare de recunostinta când primeste; si mai este un dar, care constituie bucuria daruitorului si primitorului. Cel ce daruieste este Tatal; cel care primeste este Fiul; darul este Duhul Sfânt. Darul fiind vesnic, sarbatoarea de daruire si de primire este vesnica.

Bucuria sarbatorii din sânul Preasfintei Treimi se revarsa în lume, în creatie prin mii si mii de feluri, dar în om în chip special prin Cristos. Din acest motiv Rusaliile formeaza o sarbatoare pascala, sau, mai bine zis, sunt desavârsirea Pastelui pamântesc. Iata cum: Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, care s-a facut om. Murind pe lemnul crucii si înviind biruitor din mormânt, a inaugurat adevaratul Paste, trecerea de la moarte la viata noua si vesnica a împaratiei lui Dumnezeu. Înainte de Paste, Isus ca Fiul Omului în carne si oase, plin de Duhul Sfânt, se putea ruga Tatalui prin acest Duh, spunând: Abba-Tata, dar ca om, nu-l putea trimite oamenilor, fiindca nu cel mic îl trimite pe cel mare, fiindca Isus însusi a afirmat ca Tatal este mai mare decât el (In 14,28) si ar fi putut spune acelasi lucru despre Duhul Sfânt ca persoana divina, dar numai înviind, înaltându-se si intrând în drepturile sale divine si depline la dreapta Tatalui, în deplina sarbatoare vesnica, îl poate trimite fiindca îl poseda total prin meritele sale.

La rândul sau, omul îl poate primi numai daca s-a facut partas al învierii lui Cristos prin Botez si îsi dovedeste învierea prin trairea Botezului. Numai aceasta traire a Botezului genereaza Rusaliile noastre: bucuria primirii Duhului Sfânt si trimiterea lui catre semenii nostri care sunt chemati la bucuria vietii vesnice.

Semnul, prin care se cunoaste ca omul l-a primit pe Duhul Sfânt, este bucuria cu care el stie sa-l daruiasca altora prin exemplul vietii sale înnoite de noua porunca a lui Isus (cf. In 13,34-35). Intensitatea bucuriei arata masura posedarii si capacitatea de daruire a Sfântului Duh din fiecare crestin. Revarsarea multumirii interne prin revelarea fericirii externe devin Rusaliile omului. Iat-o pe preacurata! În ziua Bunei-Vestiri ea este coplesita de invadarea Duhului Sfânt si de bucuria maternitatii divine. Ea merge în vizita la Elisabeta si de pe buzele ei se desprinde acel salut care o umple de Duh Sfânt si a facut sa tresara de fericire pruncul din sânul ei, iar Maria a spus: Sufletul meu îl preamareste pe Domnul, si duhul meu tresalta de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc 1,40-47). Clipa în care omul primeste si-l daruieste pe Duhul Sfânt constituie clipa Rusaliilor din sufletul sau. În fond, Rusaliile sunt revarsarea bucuriei de a trai viata cea noua adusa de Isus, de a-l fi aflat pe Cristos, de a fi ascunsi cu el în bucuria Preasfintei Treimi, fiindca, asa cum spune sfântul Paul: Cei calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, fiindca numai prin el putem spune: Abba-Tata (Rom 8,14-15).

Într-o padure din India, spune o legenda, traia o familie de maimute. Era cald, dar odata, pe neasteptate, a venit un val de frig. Ele, tremurând, au vazut un licurici si, crezând ca este o scânteie, l-au luat cu grija, l-au acoperit cu frunze si crengi uscate si au început sa sufle, cu speranta ca se va aprinde focul si se vor încalzi. O pasarica le-a spus: Degeaba suflati, fiindca scânteia nu este din foc, ci este un licurici. Dar maimutele, încrezatoare în desteptaciunea lor, au continuat sa sufle mai departe. Si, fiindca pasarica insista sa le învete, maimutele au prins-o si au mâncat-o. Apoi au suflat pâna au înghetat de frig. Este o poveste, dar nu-i deloc poveste faptul ca oamenii sufla în patimi... cu speranta ca se vor încalzi. Nu rareori cei care au ciripit ca actiunea lor este zadarnica si înselatoare, au avut soarta acelei pasarele, mai ales misionarii, dar nu numai ei.

Azi va fac aceasta rugaminte: Rugati-l pe Duhul Sfânt ca sa va predice cuvântul Domnului mereu prin mine, prin preotii lui Isus! Va fac aceasta rugaminte deoarece stiu ca sfântul Augustin avea dreptate când spunea: Noi, preotii, vorbim exteriorului, dinafara, însa numai sfintii vorbesc interiorului prin Duhul Sfânt care deschide inimile, misca si edifica.

Trimite, Doamne Isuse, Duhul tau si se va schimba fata atât de pamânteasca din noi si vom deveni ca îngerii împaratiei tale! Amin.