Duminica a II-a dupa Paste

Toma si noi

Firul de aur, care strabate fiecare pagina a Sfintelor Scripturi, este iubirea divina fata de om. Acest fir de aur tese si cele trei lecturi ale Liturgiei cuvântului de azi.

Isus, întors din viata de dupa moarte, aduce cu sine, pentru oameni, cele mai alese daruri: pacea, misiunea de evanghelizare care face din ucenici fratii sai (In 20,17), pe Duhul Sfânt, iertarea pacatelor, Botezul (Mt 28,19) si fericirea pentru cei care cred fara sa vada minuni.

Tot cel coplesit de aceste daruri simte bucuria de a le împartasi si altora, deoarece experimenteaza cum, cu cât da mai mult, cu atât se simte mai fericit. Apostolii vor sa-l fericeasca pe Toma cu fericirea lor, deoarece el nu era de fata când l-au vazut pe Cel Înviat, dar el îi respinge: De nu voi vedea în mâinile lui semnele cuielor si nu voi pune degetul meu în locul cuielor si nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede. Cât de nepriceput este omul! Oare ratiunea, mintea nu-i superioara simturilor trupesti? Sunt mai pretioase ochiul, degetul sau palma decât mintea? Este mult mai demn pentru om sa creada cu mintea decât sa vada sau sa perceapa cu alte simturi trupesti. Pentru acest motiv, un invalid de razboi lipsit de ochi si de picioare, se ruga astfel: Doamne, mi-ai dat si mi-ai luat ochii si picioarele trupului, lasa-mi mintea întreaga, ca sa te cunosc si sa te pot lauda în veci!

Toma este icoana sufletului nostru framântat. Fiecare pacat este un refuz al credintei. Avem destule! Altadata, când Isus a spus ucenicilor ca trebuie sa mearga la Ierusalim si acolo sa patimeasca pâna la moarte, Toma a fost acela care s-a adresat confratilor sai si i-a îndemnat cu duiosie: Sa mergem si sa murim si noi cu el (In 11,16). Când, unde si cum s-au pierdut aceste sentimente sufletesti atât de nobile fata de Învatatorul?

Toma era zdruncinat pâna în adâncul sufletului de batjocura Golgotei. Acest Isus, care nu a opus nici cea mai mica rezistenta dusmanului, care a murit ca un învins, mai poate fi biruitor asupra mortii, dupa ce mormântul i-a pecetluit sfârsitul? Nu cred! Asa raspundea el celor care îi împartaseau vestea nemaipomenita a învierii lui Isus. Pâna nu voi vedea pe mâinile lui ranile cuielor, pâna nu voi pune degetul în rana cuielor si palma în rana coastei, nu voi crede! S-a grabit sa spuna: Pâna nu voi vedea, dar îndata si-a dat seama ca ochii te pot însela printr-o nalucire; si Toma crede ca cei care sustin ca l-au vazut pe Isus viu, s-au înselat fiindca au avut doar o halucinatie de moment. De aceea, Toma a adaugat repede: Nu voi crede pâna nu voi pune degetul... palma, cautând prin atingerea trupeasca, sensibila, animalica as spune, dovada unui fapt, a unei realitati de ordin superior.

În Toma este concretizata dorinta de veacuri a omului de a vedea, de a atinge, de a-l simti aproape pe Dumnezeu prin întreaga sa fiinta materiala.

Isus se pleaca plin de smerenie, oferind creaturii zbuciumate posibilitatea împlinirii acestei dorinte omenesti: semnele sensibile ale învierii sale.

Greseala lui Toma, infiltrata în colegiul apostolic, care îi face de râs, prin care primesc o nota de blam, are menirea istorica de a înlatura din constiinta oamenilor dubiul cu privire la învierea lui Isus, anume ca toate n-ar fi decât un mit, o legenda, rodul unei surescitari spontane sau a unei masluiri colective. Recunoasterea smerita din partea evanghelistilor a greselilor de comportament din partea apostolilor, nu face parte din limbajul mitic al vremii. Cititi legendele babiloniene în legatura cu cei mai mari eroi mitici, ca de exemplu: cum a patruns Istar în groaznica împaratie a lui Nergal ca sa-l învie pe Tamuz al sau; sau, cum s-ar fi dus acolo Izdubar ca sa-i ceara înteleptului Sinapistim taina vesnicei tinereti etc. si va veti convinge ca diferenta este mai mare decât distanta dintre cer si pamânt! Cititi legendele grecesti în care poetii povestesc despre Hercule, cum si-a dat drumul printr-o gaura a muntelui Tenaros în lumea subpamânteana, ca sa-l scoata de acolo ca trofeu pe înspaimântatorul Cerber; sau despre Tezeu si Piritus, care s-au avântat în împaratia mortii spre a o aduce de acolo pe rapita Persefone; sau despre Dionisios, care si el a tinut sa coboare în adâncuri spre a o aduce pe pamânt pe mama sa, Semele; sau despre Orfeu în infern, care voia sa i-o smulga lui Pluto pe ratacita Euridice etc. si veti vedea cum se relateaza o fantasmagorie si cum un fapt real! Va veti convinge de spiritul egoist, patimas si absurd al eroilor mitici! Nici un erou legendar nu se duce dincolo de moarte sa-i mântuiasca pe cei obijduiti de tirania ei, sa-i scape de chinurile asteptarii. Priviti spiritul îngust al zeitei Istar (Astarte)! Ea cauta sa-l sperie si sa-l intimideze pe portarul Arallului cu amenintarea: Învia-voi mortii ca sa se duca si sa-i manânce pe cei vii si astfel, mai numerosi ca viii, fi-vor mortii!

Ca sa pui relatarile evanghelice alaturi de aceste legende constituie o lipsa de bun simt moral si chiar stiintific.

Ce i-a lipsit lui Toma pentru a fi credincios? Desigur ca botezul Calvarului.

Apostolul Petru, din patania sa si cea a lui Toma, arata ca, spre a fi cuiva credinta spre lauda, tarie si cinste, trebuie sa fie încercata prin foc, precum aurul si argintul. Tocmai focul botezului de pe Calvar i-a lipsit lui Toma. Se delectase de atâtea ori în fata minunilor lui Isus, si chiar ale sale; vazuse atâtia bolnavi vindecati, bause din vinul minunat de la nunta din Cana, mâncase din pâinile înmultite, a simtit cu toata faptura sa linistirea furtunii de pe mare, a putut atinge, vedea si auzi vorbind pe fiul înviat al vaduvei din Naim, pe fiica lui Iair, pe Lazar din Betania, îsi daduse consimtamântul la marturisirea de credinta a lui Petru - Tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu (Mt 16,16) - el însusi experimentase cum a scos diavoli în numele lui Isus etc. Credinta sa trebuia curatita prin focul Calvarului, dar a lipsit de sub cruce. Nu l-a vazut rastignit si crede celor care i-au spus ca a fost rastignit si a murit; nu a vazut cum a murit si nici n-a vazut ranile din mâini, picioare si coasta, dar crede celor care i-au relatat. De ce nu le-a spus: Nu cred ca Facatorul de minuni a putut avea un astfel de sfârsit? Mare mister mai este si omul! Daca Toma l-ar fi vazut pe Isus în clipa suprema, în ceasul sau, daca l-ar fi vazut cum s-a rugat pentru calai, cu câta iubire o încredinteaza pe mama sa singurului ucenic prezent, lui Ioan, daca l-ar fi auzit cu câta competenta îl asigura pe tâlharul din dreapta ca în acea zi va fi cu el în paradis, daca l-ar fi auzit cu câta iubire iarta si scuza în fata Tatalui pe acei care l-au rastignit, cu câta libertate îsi încredinteaza sufletul în mâinile Tatalui ceresc etc. daca Toma ar fi vazut toate acestea, daca ar fi participat activ la aceasta drama, daca si-ar fi reînnoit hotarârea de a muri împreuna cu Învatatorul sau, desigur ca n-ar fi ramas mai prejos de soldatul roman care i-a strapuns coasta si inima lui Isus si apoi a declarat: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu era acesta (Mc 15,39). Necredinta este lasitate, fuga de cruce, fuga de la datorie!

Si noi, oare nu facem zilnic ceea ce Toma a facut o data în viata si a ramas cu porecla de Toma necredinciosul?

Din necredinta lui de la început, dar mai ales de la marturisirea lui smerita: Domnul meu si Dumnezeul meu, am mostenit o credinta de aur. Primii crestini, care traiau în frica lui Dumnezeu, staruiau în învatatura apostolilor, în rugaciune, la frângerea pâinii, îsi vindeau averile si le împarteau saracilor, aveau toate în comun, luau masa cu bucurie în curatia inimii si-l laudau pe Dumnezeu pentru toate, pastrau cu bucurie rodul minunilor, legatura frateasca (cf. lectura I-a). La aceasta zestre spirituala, noi mai adaugam ceva? Ce? Daca as avea în mâinile mele darul credintei, spunea în anul 1845 istoricul francez Thiers (1797-1877), le-as deschide peste întreaga mea tara. Cât ma priveste pe mine, eu iubesc de o suta de ori mai mult o natiune credincioasa. O natiune credincioasa este mai bine inspirata când se trateaza despre operele spiritului, mai eroica chiar atunci când se trateaza problema de a-si apara grandoarea sa.

Ca pacea lui Cristos înviat din morti sa fie cu noi toti, sa spunem cu Toma îngenuncheat la picioarele Mântuitorului: Domnul meu si Dumnezeul meu, revarsa în inima mea darurile învierii tale! Amin.