Învierea Domnului

Cristos a înviat!

De doua mii de ani, întreaga lume crestina se bucura de învierea Domnului.

Tot de doua mii de ani acest eveniment unic din întreg universul este cercetat, analizat, contrazis cu îndârjire, dar si aparat cu eroism. Toti oamenii cauta argumente: unii pro si altii contra învierii.

Femeile, venite la mormânt dis-de-dimineata în prima zi a saptamânii sa caute un mort, devin ele însele un semn psihologic al învierii lui Isus prin comportamentul lor. Erau îndurerate din cauza mortii Învatatorului si îngrijorate din cauza pietrei de pe mormânt. Cine le-o va da la o parte, ca apoi sa-i unga trupul? Apropiindu-se, vad piatra rasturnata si mormântul deschis. Durerii si îngrijorarii i se adauga curiozitatea: Cine a înlaturat piatra? Intra în mormânt si vad un înger, care le asigura ca Isus a înviat. Curiozitatii i se adauga uimirea. Uimirea nu tine mult, fiindca se transforma în frica si frica le pune pe fuga. Vestea îngerului li se pare de necrezut si, ca sa nu fie considerate nebune si luate în râs, tac si nu spun nimanui nimic. Aceste emotii si sentimente sufletesti atât de naturale, normale, sincere sunt semnul adevarului. Aceste persoane simple nu aveau puterea si intuitia fatarnica de a face comedie din drama sfâsietoare a mortii lui Isus. Ele sunt sincere pâna si în gestul rusinos al fugii, semn de lasitate prin parasirea unei actiuni bine intentionate.

Tot una dintre ele ne ofera semnul inimii ca dovada a învierii, ea este Maria Magdalena. Se obisnuieste sa se spuna: Cine iubeste nu minte. Or, Maria Magdalena afirma ca l-a vazut pe Isus înviat. Iubirea ei sincera si curata nu-i putea permite sa nascoceasca o astfel de minciuna. Minciuna este o injurie adusa persoanei iubite; ea nu poate usca lacrimile inimii si nici nu poate izbucni în cântari de bucurie. Înteleptul Solomon a recurs la argumentul inimii pentru a o descoperi pe adevarata mama a pruncului viu (1Rg 3,25).

Mormântul gol este si el un semn al învierii, daca nu pentru altii, atunci a fost pentru ucenici si, în primul rând, pentru femeile venite sa-i unga trupul lui Isus. La obiectia unora ca s-au înselat, ca acela pe care l-au vazut nu era Domnul, ei si ele puteau raspunde: De-ar fi fost altul, n-ar fi fost mormântul gol.

Semnul rasplatii formeaza armonia dintre agonie si extaz.

Îngerul vesteste femeilor venite la mormânt bucuria învierii si le impune datoria de a vesti ucenicilor si lui Petru întâlnirea din Galileea. Pe pamânt toata bucuria se plateste si toata infidelitatea se dojeneste sau pedepseste. Isus înviat îi va dojeni pe apostoli pentru lasitatea si fuga lor, dar pe femeile pline de grija fata de trupul sau din mormânt, pentru faptul ca s-au sculat dis-de-dimineata, pentru procurarea mirodeniilor pentru îmbalsamare, strabaterea drumului, preocuparea pentru înlaturarea pietrei de pe usa mormântului, Isus le rasplateste cu bucuria învierii sale înaintea ucenicilor.

Semn contrar uzantei istorice din acel timp.

Evanghelistii, preocupati mai mult de adevar decât de uzanta timpului, când marturia femeilor nu avea nici o valoare apodictica, respecta cronologia aparitiilor lui Isus înviat asa cum au avut loc, chiar cu riscul de a nu fi acceptata marturia lor. Spre rusinea lor, barbatii sunt constrânsi sa-si recunoasca slabiciunea. Învierea lui Isus este aceea care restabileste demnitatea femeii în istorie: pot da marturie despre adevar. O vrea Dumnezeu.

Trebuie sa avem un afect plin de toata iubirea fata de Isus, iubire pe care sa o facem semn vizibil în iubirea efectiva fata de aproapele!

Din aparitiile lui Isus înviat, atât apostolilor, femeilor evlavioase cât si altor ucenici, a luat fiinta un alt semn, care apoi a devenit un argument istoric viu: sensul comun. Zilnic, un numar tot mai mare de oameni accepta Botezul. Cei încrestinati, cuprinsi de euforia învierii Domnului, îsi vindeau si împarteau saracilor bunurile materiale. Au saracit din punct de vedere material, dar au îmbogatit patrimoniul spiritual al Bisericii, fiindca pagânii îi priveau cu admiratie cum se iubesc si viata lor le trezea interesul fata de învatatura lui Isus, fata de învierea lui.

Înainte de venirea lui Isus în marirea dumnezeirii sale pe norii cerului, noi trebuie sa realizam o întâlnire personala cu el în iubire, ca apoi sa dea fiintei noastre muritoare slava învierii sale si fericirea împaratiei Tatalui sau. Realizam întâlnirea personala cu Isus prin primirea sfintei Împartasanii din care capatam sensul existentei noastre din plinatatea lui Cristos din noi si putem spune cu sfântul Paul: Traiesc eu, dar nu mai traiesc eu, Cristos traieste în mine (Gal 2,20), sau cu marele savant Pierre Teilhard de Chardin: Sunt o frunza, dar prin transformarile chimice, care se elaboreaza în laboratorul nervurilor mele, eu sporesc vitalitatea întregului organism si degajez oxigenul de care are nevoie universul. Oxigenul, de care are trebuinta universul, este iubirea. Fa, Doamne, ca în laboratorul spiritului meu sa se distileze, din materiile pamântului, din truda mea, din durerile mele, din moartea mea, mireasma cereasca a iubirii.

Închei cu un exemplu graitor. Pe vremea împaratului Napoleon Bonaparte al Frantei, un cavaler a voit sa faca un cadou logodnicei sale, de sarbatorile Învierii, însotit de cele mai alese urari. A realizat cel mai mare ou rosu din lume, cât o casuta, pe care l-a asezat într-o caleasca aurita, trasa de sase cai frumosi si i l-a trimis de Paste la Paris. Curiosii de pe strazi s-au luat dupa caleasca, sa vada cui îi este destinat frumosul ou rosu. Caleasca si pretiosul dar, ajungând la casa logodnicei, din partea superioara a oului rosu s-a deschis un capacel si din el au iesit porumbei albi care au zburat în cele patru zari; în partea laterala a oului s-a deschis o usa si din ea au iesit doi copilasi în costume aurii de pui de closca, purtând în mânutele lor o inima de aur, pe care au oferit-o logodnicei si în tot acest timp din interiorul oului se auzeau cântari de Paste cu nemuritorul Aleluia.

Cristos este mirele. Mireasa este Biserica.

Primul dar al lui Cristos înviat, facut Bisericii, este pacea. Simbolul pacii sunt porumbeii. Isus spune ucenicilor: Pace voua!

Inima de aur este însasi inima lui Isus, care ne aduce harul mântuirii, viata cea noua în Duhul Sfânt, rod al învierii, care ne face atât de frumosi încât, dupa cum spune sfântul Bonaventura, am muri de fericire, daca am vedea un suflet îmbracat în har, am crede ca îl vedem pe Dumnezeu însusi.

Sa-i oferim lui Isus inimile noastre, ca sa le faca asemenea cu inima sa în viata pentru a ne iubi vesnic. Amin. Aleluia.