Joia Mare

Euharistia

Când familia ebraica se aseza la masa pentru cina pascala în ziua de 14 nisan, era prescris ritualul ca fiul cel mai mic sa puna tatalui întrebarea: Ce înseamna acest obicei pe care îl împlinim în aceasta noapte? Tatal trebuia sa raspunda: Aceasta este jertfa pe care o aducem Domnului de Pasti, fiindca în Egipt el a trecut pe lânga casele lui Israel lovind pe cele ale egiptenilor, dar pe ale noastre le-a izbavit (Ex 12,26-27).

Isus si ucenicii sai formau o familie. În seara de Joia Mare s-au adunat în Cenacol pentru a mânca mielul pascal. Care dintre apostoli a pus întrebarea rituala? Desigur ca Ioan, fiind cel mai tânar. Dar ce i-a raspuns Isus? Acest lucru este necesar sa-l aflam. Iata-l: Mult am dorit sa manânc acest Paste împreuna cu voi înainte de patimirea mea. Da, va spun ca nu le voi mai mânca pâna nu se vor împlini în împaratia lui Dumnezeu. A luat apoi potirul, a adus multumiri si a zis: Luati si împartiti între voi! Caci va spun: nu voi mai bea de acum din acest rod al vitei de vie pâna nu va veni împaratia lui Dumnezeu. A luat apoi pâine, a multumit, a frânt-o si le-a dat-o lor zicând: Acesta este trupul meu dat pentru voi. Aceasta s-o faceti în amintirea mea! Apoi dupa cina a luat potirul si a zis: Acest potir este legamântul cel nou prin sângele meu varsat pentru voi (Lc 22,15-20). În general, când Isus vorbeste despre împaratia lui Dumnezeu care vine, se refera la învierea sa glorioasa, fiindca ea este culmea revelatiei divine.

Ceea ce savârsim noi în ziua de azi este anamneza - sacramentul istoriei - care actualizeaza evenimentul pascal al Cinei celei de Taina, conform poruncii lui Isus: Faceti aceasta în amintirea mea! (Lc 22,19) si sta la temelia împaratiei, garantând învierea noastra.

În primul rând, prin aceasta anamneza noi sarbatorim iubirea pururi actuala a lui Isus care s-a întrupat si se întrupeaza mereu sub chipul pâinii si al vinului, daruindu-ni-se ca hrana pentru o viata noua pentru a forma Biserica. Iubirea divina, daruita sub chipul pâinii si al vinului, este darul cel mai mare pe care ni l-a facut Domnul, este gestul divin prin care ne împarte viata sa divino-umana realizata de Duhul Sfânt în sânul Fecioarei Maria la Buna-Vestire. Fara aceasta viata noua nu putem face saltul în viata vesnica. Viata noua se poate pierde prin orice pacat grav si omul ramâne în moarte; trecerea de la pacat la viata harului este o înviere, dar aceasta înviere nu are stabilitate, se poate schimba în moarte prin oricare pacat grav, dar trecerea de la viata cea noua la viata vesnica este adevarata înviere, fiindca cel care o realizeaza nu mai poate muri. Aceasta trecere de la pacat la viata cea noua si de la viata cea noua la viata vesnica este cuprinsa în Misterul credintei. Aceasta credinta o marturisim azi, adica în timpul istoric al vietii noastre pamântesti, când spunem la sfânta Liturghie, îndata dupa prefacere: Moartea ta o vestim, Doamne, si învierea ta o marturisim, pâna când vei veni (LR).

În al doilea rând, prin acest sacrament al istoriei - anamneza -, sarbatorim euharistizarea noastra, adica iubirea noastra recunoscatoare fata de Dumnezeu, prin care devenim trupul mistic al lui Cristos, Biserica, mireasa sa pe care o va prezenta Tatalui fara pata si zbârcitura în ziua de apoi, realizând împaratia Tatalui în Cristos total.

În al treilea rând, Euharistia fiind jertfa lui Dumnezeu oferita omului, întelegem sensul paternitatii divine din cultul suprem al religiei crestine. Încercam sa patrundem în acest mister. Daca jertfa oferita de om lui Dumnezeu constituie la toate popoarele expresia cea mai semnificativa a sensului sau religios, din acest sens al jertfei vom întelege semnificatia jertfei lui Dumnezeu din Euharistie. Facem o jertfa când ne lipsim de un lucru, de ceva care ne apartine, dându-l altuia. Dar când o parte din ceea ce este oferit ca jertfa este mâncat de catre cei care ofera, se stabileste o comuniune simbolica, o participare la aceeasi viata. Isus ni se ofera ca jertfa în Euharistie pentru a se face partas de viata noastra si spre a ne demonstra ca ne apartine, jertfeste dumnezeirea sa cu toate atributele ei, ca noi sa ne jertfim lui, devenind Biserica, adica partasi ai vietii sale dumnezeiesti, capabili de a ne jertfi pentru mântuirea lumii întregi. Asadar, Pastele de la Cina cea de Taina este legamântul nou din care s-a nascut Biserica, prin care noi devenim Euharistie si putem spune lumii întregi: Luati si mâncati! Din multumirea noastra adusa lui Dumnezeu sa va saturati! Recunostinta si multumirea sunt sensul existentei mele, trupul meu, sufletul meu, munca si sanatatea mea, viata si bucuria mea etc. toate le jertfesc pentru întreaga lume prin însasi jertfa lui Cristos. Faceti si voi aceasta în amintirea mea!

În al patrulea rând, sarbatorim unirea celor doua Euharistii într-o singura viata, cea divina, în care au trait si traiesc sfintii de pe întregul pamânt si din toate cele doua milenii crestine.

Omul, fiind creat de Dumnezeu si destinat sa se uneasca din nou în chip desavârsit în viata vesnica, în ciuda marilor rataciri ale ratiunii sale slabe care l-au aruncat în cea mai josnica barbarie, a nutrit întotdeauna, chiar si în însesi greselile sale, o dorinta viguroasa de a se uni iarasi cu începutul sau si de a trai din viata lui. Parcurgeti toate religiile care au existat sau exista pe pamânt si veti afla zeitati stând de vorba cu oamenii, mâncând împreuna cu ei, ba chiar încheind casatorii cu fiii oamenilor, împreunând mintile si inimile, facând sa dispara orice distanta dintre cer si pamânt. Pâna si greseala lui Adam si Eva a fost savârsita tot din dorinta de a fi ca Dumnezeu. Turnul Babel a fost început tot din dorinta unirii omului cu divinitatea. Toti zeii ciopliti au fost facuti din dorinta omului de a-l avea pe Dumnezeu cât mai aproape de sine. Dorinta unirii cu Creatorul este o dorinta sfânta, porneste din simtul religios pe care însusi Dumnezeu l-a pus în om, numai ca pentru realizarea acestui plan Adam a pornit pe o cale gresita, la sugestia Satanei. Isus Cristos din sfânta Taina ne arata calea cea buna. Dându-ne ca hrana trupul sau si ca bautura sângele sau, Dumnezeu patrunde în toata firea noastra, asa cum focul patrunde fierul si-l duce pâna la incandescenta, facându-l foc, facându-ne partasi ai naturii divine, asa încât putem spune cu sfântul Paul: Traiesc eu, dar nu mai traiesc eu, Cristos traieste în mine (Gal 2,20), si Creatorul poate spune despre astfel de crestini autentici: Eu am zis: dumnezei sunteti (Ps 81,6).

Aceasta unire, începuta pe pamânt, se va desavârsi în patria cereasca si se va cimenta în vesnicie. Plini de bucurie, în masura în care suntem crestini adevarati, traitori din Euharistie, începem sa sarbatorim înca din aceasta viata ceea ce se va desavârsi în împaratia lui Dumnezeu, când vom mânca si vom bea la masa ospatului cu Cristos din roadele cele vesnic noi. Cine întelege acest adevar, întelege si cuvintele sfintei Margareta Maria Alacoque: Am o asa de mare dorinta de a ma împartasi încât, daca ar trebui, as merge desculta pe un drum de foc oricât de departe. Pare o nebunie, dar, în iubirea sa nemarginita fata de noi, Dumnezeu a facut mult mai mult când ni l-a trimis pe Fiul sau si acesta ni s-a facut noua hrana si bautura, Euharistie.

Azi, mai mult decât oricând, trebuie sa întelegem ca, daca ne împartasim cu trupul si sângele lui Cristos si nu devenim viata noua, iubire vie si smerenie asemanatoare cu nebunia, ne împartasim cu propria osânda, fiindca Isus însusi ne spune acum, asa cum a spus ucenicilor sai atunci: Daca eu, Domnul si învatatorul vostru, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa va spalati picioarele unii altora. V-am dat exemplu ca si voi sa faceti ceea ce v-am facut eu.

La câti am spalat picioarele în toata viata mea? Stiu ce înseamna a spala picioarele altora? Nu stiu? Este trist; înseamna ca nu traiesc Euharistia cu care ma hranesc!

Doamne, ajuta-ma sa fiu pentru altii ceea ce ai fost si esti tu pentru mine!