Duminica Floriilor

Bucurie si durere

Bucuria noptii de Craciun s-a nascut din faptul ca a venit pe pamânt cel de veacuri profetit, Mesia, Mântuitorul. Vestea nasterii sale este purtata pe aripi de duhuri ceresti pâna în lacasurile vii ale inimilor omenesti si rasuna mereu preamarirea lui Dumnezeu din ceruri si este tot mai acuta dorinta oamenilor de bunavointa dupa pace pe pamânt. Atunci, bucuria a fost umbrita de saracia pesterii si de raceala acelor oameni care i-au refuzat un loc în casuta lor. Azi? Sa vedem ce ne spune Liturgia cuvântului.

Prima lectura, pe care am ascultat-o înainte de procesiune, ne descrie o bucurie mai mare decât cea din Noaptea de Craciun. Tot Ierusalimul a iesit în întâmpinarea lui Isus cu cântece, cu ramuri verzi în mâini, cu hainele întinse pe cale si chiar magarusul, care în Noaptea de Craciun s-a multumit doar sa sufle pentru a mai încalzi atmosfera rece din grajd, acum îl poarta tantos pe Isus pe spatele sau.

Pentru ce toate acestea? Care este cauza schimbarii?

Ne-o spune clar sfântul evanghelist Ioan: Dadea marturie poporul care fusese cu el când chema pe Lazar din mormânt si-l învie din morti. Pentru aceasta îl si întâmpina poporul, pentru ca auzise ca facuse aceasta minune (In 12,17-18).

Poporul si-a amintit ca Mesia va fi rege, asa cum au prezis profetii. Cât timp si-a desfasurat activitatea publica, Isus nu a cedat multimilor entuziaste care voiau sa-l rapeasca si sa-l faca rege (cf. In 6,15); nu se opune regelui Irod care îl suspecta ca pe un concurent la tron (cf. Lc 13,31); nu se opune împaratului roman, caruia i-a platit chiar dajdie (cf. Mc 12,13-17); dar nu refuza actul de credinta mesianica a lui Natanael, care îi spune: Învatatorule, tu esti Fiul lui Dumnezeu, tu esti regele lui Israel (In 1,49); nu refuza aclamatiile multimii si mai ales pe cele ale copiilor care îl proclamau drept fiul lui David si regele lui Israel (Lc 19,38; In 12,13); iar la întrebarea lui Pilat: Tu esti regele iudeilor? (Mc 15,2; In 18,33-37), raspunde clar ca este rege în sens mesianic (cf. In 18,36-37); tâlharului din dreapta crucii sale, care îl recunoaste rege în sens mesianic, cerându-i un loc în împaratia sa, îi raspunde: Astazi vei fi cu mine în paradis (Lc 23,43); Pilat i-a pus ca document istoric o tablita pe cruce cu inscriptia: Isus nazarineanul regele iudeilor (In 19,19). Isus, prin care toate s-au facut (In 1,3), a fost recunoscut ca rege de întreg Universul prin aceea ca la moartea lui toate s-au zbuciumat: catapeteasma templului se rupe în doua de sus pâna jos, soarele se întuneca, pamântul se cutremura, stâncile se despica, mormintele se deschid si multe trupuri ale dreptilor raposati învie (cf. Mt 27,51-53; Mc 15,33); centurionul roman si cei care îl pazeau au fost cuprinsi de mare spaima si au zis: Într-adevar, acesta era Fiul lui Dumnezeu (Mt 27,54).

Regalitatea cea mai nobila, cea mai sfânta, cea mai puternica este aceasta care apartine numai Fiului lui Dumnezeu. Pe aceasta au aclamat-o cei prezenti la intrarea lui Isus în Ierusalim?

Înviindu-l pe Lazar, Isus le-a dovedit tuturor în modul cel mai clar posibil ca el este Mesia, fiul lui David. Nu se putea sa le zboare mintea la regele David, fara sa nu-si aminteasca si de împaratia lui pamânteasca, prospera, glorioasa, independenta. Ce putea realiza Fiul lui David altceva daca nu tot o astfel de împaratie? Evreii visau ca Mesia va învia mortii, cu gândul ca acestia vor forma o armata de eliberare înzestrata cu puteri divine, pentru a-i învinge pe toti dusmanii, si în primul rând pe asupritorii romani; visau ca urmasii lui Abraham, multi ca stelele de pe cer si ca nisipul de pe tarmul marii, vor domina lumea în veci. Temându-se de propriile lor visuri, arhiereii si fariseii au zis în fata Sinedriului: Ce ne facem, caci omul acesta multe semne face? Daca îl lasam asa, toti vor crede într-însul si vor veni romanii si vor nimici templul si neamul nostru (In 11,47-48). Pentru aceasta au hotarât sa-l omoare pe Isus, dar si pe Lazar înviat (In 12,10). Caiafa, marele preot al acelui an, a pecetluit soarta lui Isus prin sfatul sau profetic: Este mai bine pentru noi sa moara un singur om pentru popor, decât sa piara întreaga natiune (In 11,50). Si în aceeasi zi au luat hotarârea sa-l ucida (In 11,5).

Va permite Tatal ceresc o astfel de crima împotriva Unsului sau?

Si totusi, Iuda îl vinde (cf. Mt 26,49); ucenicii îl parasesc (cf. Mt 26,56); Petru cel viteaz se leapada de el de trei ori (cf. Mt 26,70-72-74); cohorta, tribunul si servitorii îl prind, îl leaga, îl târasc în fata lui Ana si Caiafa (cf. In 18,12); sluga arhiereului îl loveste (cf. In 18,22); este târât în fata lui Pilat si învinuit pe nedrept (cf. Mt 27,12-11-31); este biciuit (cf. In 19,1) încoronat cu spini, îmbracat cu haina de batjocura, palmuit (cf. In 19,2-3); i se pune crucea pe umeri, sub povara careia cade de mai multe ori; este silit sa bea vin amestecat cu fiere si apoi, gol- golut, este rastignit în fata multimii si a acelora care îl insultau (cf. Mt 27,32-44); si, în sfârsit, moare pe cruce ca ultimul borfas între doi tâlhari (cf. Mt 36,45-50).

Si Tatal? Tace...

Aceasta tacere de mormânt a Tatalui ne cam revolta si parca ne vine sa-i dam crezare lui Nietzsche, care a exclamat cu satisfactie irationala: Gott ist tot, adica: Dumnezeu este mort. Aceasta crima de proportii cosmice l-a revoltat si pe pagânul Clovis, regele francilor. Înainte de a se boteza, ascultând pentru prima data lectura patimirilor Domnului, a sarit furios în sus, si-a tras sabia din teaca de la sold si a exclamat: Daca as fi fost eu acolo cu francii mei! Voia sa spuna ca ar fi împiedicat o astfel de crima. Si Tatal ceresc tace... Nu poate face nimic pentru Fiul sau iubit în care, asa cum declarase în doua rânduri în mod solemn, îsi gaseste toata bucuria? (Mt 3,17; 17,5).

A nu întelege tacerea lui Dumnezeu înseamna a cadea în greseala lui Iuda, a-ti pierde credinta. Daca masinaria inventata de un savant merge perfect, conform cu toate normele stabilite, ce rost are sa intervina? El sta, priveste, admira si se bucura de reusita. Vointa Tatalui a fost ca neamul omenesc sa fie rascumparat, mântuit. Fiul sau s-a angajat sa vina pe pamânt, între oameni si sa-i împlineasca vointa, oricât l-ar costa. Drumul este greu, dureros, dar vointa Tatalui se realizeaza cu cea mai mare precizie. Isus este maestrul care duce planul la îndeplinirea desavârsita, depasind, rând pe rând, toate obstacolele pe care Vrajmasul din vechime i le scoate în cale pentru a-l abate de la tinta. Isus urca pe Calvar cu fruntea sus, merge la moarte ca un om liber, fara sa tina cont de eroarea judiciara, convins ca acest moment este unic în iubirea sa fata de Tatal si mântuitor pentru întreaga omenire, ca acest moment este rânduit de Tatal în mod logic în alcatuirea istoriei în care orice om este chemat sa-si traiasca viata pentru altii, sa ia parte la bucuria comunitara a vesniciei într-o unica împaratie (lectura a II-a). Per aspera ad astra - Prin necazuri se ajunge la stele, dicton valabil pentru orice fel de activitate.

O întâmplare moldoveneasca auzita din gura unui localnic (Oituz, jud. Bacau), din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Un cetatean oarecare, numit Ghitiu, nutrea o ura diabolica fata de Biserica. Si, ca sa-i faca în ciuda, la Miercurea Cenusii, când toti posteau, el punea sa-i cânte lautarii, bea, mânca mâncarea cea mai gustoasa din carne de pasare. Seara, când credinciosii mergeau la biserica pentru Calea crucii, el ducea oasele ramase de la ospat, însotit de muzica, sa le îngroape pe o colina din apropierea satului. A venit razboiul cu toate tragediile lui; l-au prins nemtii si l-au dus pe aceeasi colina, nimeni nu stie pentru ce anume, dar l-au pus sa-si sape groapa si când a terminat-o, a fost asezat pe malul ei si i s-a tras un glont în cap. A fost îngropat alaturi de bucuria postului sau.

Toti locuitorii au spus: Aici se vede clar mâna lui Dumnezeu!

Pe cine porti în triumf în inima ta, în viata ta, în faptele tale, de acela vei avea parte. Daca îl porti pe Isus, de el vei avea parte! Daca îl porti pe Satana, cine te va împiedica sa nu ai parte de el?

Doamne, tu esti regele maririi vesnice! Condu-ne la Tatal, fiindca tu singur domnesti în inima mea. Amin.