Miercurea Cenusii

Suntem praf si cenusa?

Suntem la începutul Postului Mare.

Cu glasul blând de mama, Biserica ne cheama la pocainta.

De ce sa ne pocaim si cum, ne învata lecturile de azi de la Liturgia cuvântului.

Profetul Ioel cere poporului ales sa faca pocainta fiindca, din cauza pacatelor multe si mari, Dumnezeu le trimisese pe cap o mare calamitate, o seceta teribila care facea sa se usuce recoltele înainte de vreme, facând sa moara oamenii si animalele de sete si de foame. Pocainta este semnul evident al renuntarii la pacat, din partea omului, si al renuntarii la pedeapsa, din partea lui Dumnezeu.

Daca este vorba de calamitati, avem si noi destule pe cap: boli, accidente, cutremure, incendii, inundatii, razboaie în multe parti ale lumii, seceta, foamete si, poate cea mai mare calamitate care ne ameninta ca sabia lui Damocle, este arsenalul infernal de bombe atomice care pot sterge de pe fata pamântului orice suflare de viata în câteva clipe.

Calamitatea care ameninta cel mai mult viata este seceta sufleteasca, lipsa de credinta si de moralitate a lumii moderne. În pericol este viata vesnica, mai mult decât viata pamânteasca.

Pocainta le poate îndeparta, mai mult decât marsaluirea cu proferare de lozinci pentru pace si pentru salvarea sistemului ecologic.

La temelia postului sta un act de iubire din partea lui Dumnezeu: chemarea de a ne întoarce la dânsul, el fiind izvorul oricarei vieti naturale si supranaturale. Întelegem acest adevar? Sa întelegem bine! Sa presupunem ca ma aflu la o nunta, cumetrie sau la o alta petrecere plina de voie buna si cineva ma cheama acasa, fiindca în lipsa mea s-a iscat un incendiu, s-a îmbolnavit un copil, un animal din gospodarie produce rele, niste raufacatori urmaresc sa-mi strice gardul etc. Voi considera pe cel care m-a chemat acasa ca pe un dusman care ma deranjeaza? Nu voi alerga îndata? Oare îi voi spune: Lasa-ma în pace! Vreau sa petrec pâna la sfârsit! Nu-i voi fi recunoscator toata viata ca m-a avertizat si am reusit sa înlatur un dezastru?

Când Dumnezeu ne cheama sa postim, sa ne pocaim, sa ne mortifica trupul, dar mai ales patimile sufletesti, ne arata de fapt ca bunurile noastre materiale, si mai ales cele spirituale, întreaga noastra fiinta, se afla în mare primejdie. Toate trebuie salvate cu orice pret! Din acest motiv trebuie sa lasam petrecerile de orice fel si sa alergam si sa ne dam toata silinta de a salva ce se mai poate salva.

Profetul Ioel ne arata ca prin post se poate stinge incendiul egoismului din noi si ne ajuta sa lasam în urma noastra, ca mostenire sfânta pentru generatiile urmatoare, o binecuvântare, un prinos si o jertfa de turnare pentru Domnul; adica o traire fericita în credinta. Postul ne elibereaza de materia bruta, ne îngerizeaza prin eliberarea de senzualitate. De aceea spune: sa iasa mirele din camera sa si mireasa din iatacul ei!

Dând ascultare acestei chemari, vom afla pacea cu Dumnezeu, cu noi însine, cu aproapele si chiar cu întreaga natura din jur. Când toti se aduna si formeaza o adunare sfânta din batrâni, tineri si copii, când preotii plâng si se roaga, Domnul Dumnezeu devine plin de zel pentru tara sa si se îndura de poporul sau.

Chezasia împacarii noastre este Cristos, fiindca el, care n-a cunoscut pacatul, s-a facut pentru noi pacat, ca sa dobândim prin el dreptatea lui Dumnezeu (lectura a II-a), de aceea în zilele vietii sale a adus, cu strigat tare si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre cel care putea sa-l mântuiasca de moarte si a fost ascultat pentru evlavia sa (Evr 5,7).

Sinceritatea ascultarii noastre fata de chemarea lui Dumnezeu o putem dovedi prin pomana, rugaciune si post.

Isus ne învata cum sa facem toate acestea ca sa aiba efectul dorit si sa nu cadem în fariseism, în falsitate: pomana s-o facem în ascuns, rugaciunea în ascuns si postul ca pe o zi de bucurie, de sarbatoare, îmbracati frumos, cu fata spalata si cu parul tuns, ras, coafat.

Toate trei: pomana, rugaciunea si postul constituie o actiune integrala a pocaintei. Nu se poate separa pomana de rugaciune, nici postul de pomana, nici rugaciunea de post. A le separa, adica a da de pomana, dar fara a avea duhul rugaciunii si al înfrânarii, sau a se ruga, dar fara a da de pomana si de a se înfrâna de la mâncare si bautura, sau a posti, fara a da de pomana si de a se ruga, ar însemna sa cosi cu acul, sa împungi mereu, dar fara ata, fara sa prinzi ceva, deoarece numai toate trei împreuna fac parte din aceeasi lege a iubirii: pomana ne uneste cu aproapele, rugaciunea cu Dumnezeu si postul cu noi însine. Acela care le coase toate în ascuns cu firul de aur al iubirii este Tatal ceresc si el va rasplati fiecaruia dupa cum a tinut cont de învatatura si exemplul pe care ni le-a oferit Fiul sau Isus, de care ne-a poruncit sa ascultam (cf. Mt 17,5). Atâta valoram, cât ascultam, deoarece postul, rugaciunea si pomenile lui Isus au fost tesute pentru a forma mantia sa de glorie prin ascultare (cf. Evr 5,8; Fil 2,8) si când va veni la judecata, pe cei care l-au ascultat îi va introduce în sala de nunta vesnica din împaratia Tatalui.

Suntem nimic, praf si cenusa? Da, prin noi însine suntem zero, dar asezati în spatele unicului Fiu al lui Dumnezeu, valoram cât un adevarat copil unic al lui Dumnezeu si cu dreptul de a-i mosteni fericirea împaratiei unicului sau Fiu. Sa ne recunoastem nimicnicia prin primirea cu smerenie a cenusii pe cap si sa facem pocainta timp de patruzeci de zile, fiindca avem de înlaturat nu numai seceta pamânteasca, dar mai ales cea sufleteasca, adica: lipsa de iubire, nu numai din propriul suflet, ci si din sufletele semenilor nostri în semn de solidaritate frateasca; avem de înlaturat primejdia unui nou razboi mondial care ameninta lumea; avem de înlaturat accidentele care ne pândesc la tot pasul; avem datoria sa înzestram sufletele cu virtutile teologale în actiune sub inspiratia Duhului Sfânt; avem datoria de a pune viata cea noua pe temelii stabile.

Mama noastra cereasca, preacurata Fecioara Maria, a carei inima strapunsa de sabia durerii cauta sa ne strânga pe toti în jurul lui Isus, vizitând pamântul în atât de multe locuri, dar mai ales la Lourdes, a cerut cu atâta insistenta Bernadetei Soubirous sa-i îndemne pe oameni la pocainta; a cerut celor trei copii la Fatima - Luciei, lui Francisc si Iacintei - sa faca pocainta si la aceasta sa-i cheme pe toti oamenii. Sa-i dam si noi ascultare în acest timp de patruzeci de zile de post! Per crucem ad lucem!