Scurtă istorie a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi

4. Episcopia de Iaşi

4.8. În timpul primului episcop indigen: Mihai Robu (1925-1944)

Mihai Robu s-a născut la Săbăoani la 10 aprilie 1888, fiul soţilor Iosif şi Margareta. Clasele primare le-a făcut în satul natal. În toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iaşi alături de încă 14 elevi. Primeşte hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar la 7 aprilie 1907 este hirotonit preot de arhiepiscopul Camilli. Însă chiar înainte de fi sfinţit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariştii din Iaşi la 10 ianuarie 1907, funcţie pe care o va exercita câţiva ani. În perioada Primului Război Mondial, când Seminarul fusese închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani şi Bacău. În anul 1920 a fost numit secretar al episcopului Alexandru Cisar, activând totodată ca prefect şi profesor în Seminarul din Iaşi, redeschis la 18 octombrie acelaşi an. Din iunie 1922 a fost numit şi paroh de Horleşti. În acest timp colaborează activ la revista Lumina creştinului şi este totodată capelan la Mănăstirea "Notre Dame de Sion" din Iaşi.

La 5 iulie 1925 este numit episcop de papa Pius al XI-lea (1922-1929), iar la 20 septembrie acelaşi an a fost consacrat de către episcopul Cisar, în capela "Notre Dame de Sion", fiind al 58-lea episcop al catolicilor din Moldova, dovedindu-se a fi "un mare episcop, model de vlădică cu dragoste faţă de dieceza pe care a condus-o cu multă înţelepciune, răbdare şi succes". Acest fapt "a marcat un punct de referinţă istorică, recunoscându-se formal catolicismul românesc, atâta timp considerat ca expresie a unui număr de elemente alogene... (...) Numirea Mons. Mihai Robu a fost totodată şi un răspuns datorat de Sfântul Scaun naţionaliştilor extremişti maghiari".

Ca episcop s-a impus printr-o "figură impozabilă, blajină, care nu se sfia să îndeplinească serviciile preoţeşti obişnuite în catedrală sau în capela maicilor «Notre Dame de Sion»". Printre activităţile cu care s-a remarcat se pot enumera: ridicarea a numeroase biserici, numeroase vizite canonice însoţite de administrarea sfântului Mir, susţinerea presei catolice, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a apărat în diferite ocazii pe cei prigoniţi, dar nu în ultimul rând grija pe care o arăta pentru Seminar. Eforturile sale s-au oglindit în generaţiile de preoţi care s-au format în perioada episcopatului său, culminând cu cea mai mare promoţie de preoţi din istoria celor 112 ani de existenţă a Seminarului din Iaşi: promoţia 1939 - 33 de preoţi. La 19 martie 1944 va celebra ultima sfântă Liturghie în Seminar, deoarece, datorită operaţiunilor militare din Moldova, Seminarul va fi distrus, iar episcopul silit să se refugieze, alături de seminarişti, la Beiuş.

Datorită represiunilor armatelor germane şi ungare, pe la mijlocul lunii septembrie 1944, episcopul Robu este nevoit să se retragă în munţi, unde contractează o dublă pneumonie, în urma căreia va muri la 27 septembrie 1944; a fost înmormântat vineri, 29 septembrie 1944, în cimitirul din Beiuş. Ulterior, în 1964, osemintele sale pământeşti au fost aduse la Iaşi, unde au fost reînhumate în catedrala pe care a slujit-o cu atâta dragoste.

4.9. în timpul Mons. Marcu Glaser (1944-1947)

Chiar înainte de a pleca din Dieceza de Iaşi, episcopul Robu i-a delegat pe pr. Anton Trifaş şi pr. Grigore Enariu să aibă grijă de bunul mers al Episcopiei de Iaşi. Însă la sfârşitul anului 1944, Sfântul Scaun l-a desemnat pe Mons. Marcu Glaser, rector al Seminarului din Iaşi din toamna anului 1939, ca administrator apostolic al Diecezei de Iaşi (18 octombrie 1944 - 1947), numindu-l episcop titular de Caesaropolis. Acesta a avut misiunea grea de a reface viaţa bisericească din Moldova, mai ales în timpul războiului. Despre dezastrele pe care le-a produs războiul ne spune el însuşi: "Dieceza de Iaşi a suferit foarte mult de pe urma războiului: Seminarul diecezan a ars complet, gospodăria episcopiei a fost aproape distrusă, mulţi preoţi refugiaţi, iar elevii Seminarului adăpostiţi la Beiuş şi Timişu de Jos (...)". În toamna anului 1945 a reuşit să redeschidă Seminarul din Iaşi, însă în clădirile de pe lângă episcopie, deoarece clădirea de pe Copou era în mare parte distrusă.

continuare...

Pr. Alois Moraru