Scurtă istorie a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi

4. Episcopia de Iaşi

4.1. în timpul ep. Nicolae Iosif Camilli (1884-1894)

Primul episcop al Diecezei de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, s-a născut la Monterubbiano, în regiunea Marcchia din Italia, în ziua de 23 aprilie 1840. Părinţii lui se numeau Anton Camilli şi Roza, născută Bongarzoni. La Botez primeşte numele Nicolae Iosif Francisc. După şcoala elementară şi complementară intră în mănăstirea Franciscanilor Conventuali din localitatea natală, iar apoi în cea din Osimo. Aici va depune la 3 aprilie 1857 profesiunea religioasă solemnă. Îşi continuă studiile în Mănăstirea din Recanati şi la Ascoli-Piceno. Aici este hirotonit preot în ziua de 4 decembrie 1863. Datorită condiţiilor politice prin care a trecut Italia la sfârşitul secolului trecut, pr. Nicolae Camilli şi-a desfăşurat activitatea pastorală timp de şapte ani în localitatea natală, Monterubbiano.

În anul 1873 a venit în Moldova, unde a lucrat timp de opt ani ca simplu misionar în oraşul Iaşi. Aici a activat ca duhovnic şi capelan al călugăriţelor de la "Notre Dame". Totodată se ocupa şi de catehizarea elevilor de la şcoala călugăriţelor. La data de 16 septembrie 1881, papa Leon al XIII-lea îl numeşte episcop titular de Mosynopolis şi vizitator apostolic al Moldovei, iar la 27 iunie 1884, a fost numit episcop de Iaşi.

Sarcina principală pe care i-a încredinţat-o papa Leon al XIII-lea, care stăruia în nenumărate ocazii ca din ţinuturile misionare să iasă preoţi indigeni, care sunt mai buni cunoscători ai moravurilor poporului din sânul căruia sunt..., a fost aceea de a ridica un cler indigen pentru pastoraţia catolicilor de la răsărit de Carpaţi, ceea ce impunea înfiinţarea unui Seminar diecezan. Astfel, la 29 septembrie 1886, episcopul Camilli deschide Seminarul pentru care a luptat atât de mult, împlinind astfel sarcina principală pe care i-o încredinţase papa Leon al XIII-lea. În sfârşit avea convingerea că, prin ajutorul lui Dumnezeu, Dieceza de Iaşi îşi va avea proprii preoţi indigeni, care, cunoscând limba şi obiceiurile locale, vor putea desfăşura o activitate mult mai bogată în tânăra Dieceză de Iaşi. Însă toate cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea Seminarului erau suportate de episcopie, deoarece seminariştii proveneau din familii sărace, care nu aveau posibilitatea să-i întreţină pe cei din Seminar, episcopul Camilli făcând o călătorie lungă prin Europa în anul 1890, în speranţa găsirii fondurilor necesare pentru menţinerea acestei "inimi" a diecezei la care ţinea nespus de mult. Episcopul conta doar pe divina providenţă, "prin care bunii catolici din străinătate ne ajută".

Principalele linii ale episcopatului său au fost: în primul rând deschiderea unui Seminar în vederea formării unui cler indigen, editarea unui catehism pentru catolicii din Moldova, ridicarea de noi biserici, grija pentru viaţa duhovnicească a preoţilor, strânsa legătură cu Scaunul Apostolic, orientarea pietăţii credincioşilor către sfânta Fecioară Maria prin recitarea sfântului Rozariu, vizita canonică pastorală, reorganizarea diecezei etc. Episcopul a susţinut şi a cerut tuturor preoţilor din Moldova ca limba română să fie folosită în pastoraţia credincioşilor, mai ales acolo unde erau catolici de naţionalităţi şi limbi diferite. Limba română urma să fie folosită atât în educaţia creştinească a copiilor şi adulţilor, cât şi în recitarea rugăciunilor în biserici.

În urma mai multor neînţelegeri cu clerul franciscan, la 10 mai 1894 episcopul Camilli a demisionat de la conducerea Diecezei de Iaşi. Înainte însă de a părăsi Moldova a ţinut foarte mult ca primii elevi ai Seminarului să fie hirotoniţi subdiaconi. Acest eveniment a avut loc la 20 noiembrie 1894, fiind hirotoniţi nouă subdiaconi. După două zile de la acest eveniment seminariştii au pregătit o frumoasă serbare episcopului Camilli, pentru a-i arăta dragostea pe care o aveau faţă de dânsul. Plecând din Iaşi el a fost regretat de însăşi conducerea României: "Când în noiembrie 1894 Mons. Camilli părăsi România Înaltul Guvern al ţării îl decora cu Ordinul coroanei României, iar organele ministeriale «Timpul» şi «Independence Roumaine» lăudau mult pe fostul episcop al Iaşilor pentru întemeierea Seminarului".

După aceste evenimente, a stat la Roma la dispoziţia Scaunului Apostolic timp de 10 ani. A fost numit episcop de Gadara in partibus la 25 decembrie 1895, iar la 25 februarie 1901, papa Leon al XIII-lea îl numeşte arhiepiscop titular de Tomis. După plecarea episcopului Dominic Jaquet, papa Pius al X-lea îi încredinţează pentru a doua oară conducerea Episcopiei de Iaşi, la 30 august 1904.

4.2. în timpul interimatului pr. Caietan Liverotti (1894-1895)

După demisionarea episcopului Camilli a fost numit administrator apostolic al Episcopiei de Iaşi pr. Caietan Liverotti (10 mai 1894 - 8 ianuarie 1895). Acesta s-a născut la Loro Malleane în Italia la 1 septembrie 1840. După ce a fost hirotonit preot a fost trimis misionar în Moldova, activând 38 de ani la Văleni şi Săbăoani. După numirea episcopului Jaquet ca titular al Episcopiei de Iaşi, pr. Liverotti a fost numit vicar general al acestuia, însă a continuat să activeze la Săbăoani, unde a murit la 26 iulie 1902.

continuare...

Pr. Alois Moraru